UK Bookmakers

Tradiții și obiceiuri de iarnă unice au fost puse în scenă la cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș”

Scris de CJMM. Posted in Cultura


Cele mai așteptate manifestări din cadrul celei de-a XI-a ediții a evenimentului tradițional-cultural „Crăciun în Maramureș” s-au desfășurat sâmbătă, 21 decembrie 2019, la Muzeul Satului din Baia Mare. ”Satul din inima orașului”,- așa cum mai este numit acest muzeu-, și-a deschis porțile pentru cetele de colindători și sutele de vizitatori încă de la ora 11.00. Acțiunea a avut loc într-un cadru festiv care a reamintit de autenticitatea Sărbătorii Nașterii Mântuitorului în satele tradiționale maramureșene.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș. Colindatul în ceată bărbătească, colindatul copiilor, Viflaimul, Steaua, Sorcova, Pugușorul, dar și degustarea preparatelor gastronomice specifice sărbătorilor de iarnă din Maramureș au fost doar câteva dintre surprizele pregătite de către organizatori pentru turiștii şi vizitatorii prezenți la eveniment.
Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentat la eveniment de către preşedintele Gabriel Zetea, vicepreședinţii Ioan Doru Dăncuș şi George Moldovan, dar şi o serie de consilieri judeţeni.

Pe scenă s-a aflat și noul prefect de Maramureș, Nicolae Silviu Ungur, învestit în funcție vineri, 20 decembrie, secretarul de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Florin Creț, parlamentari de Maramureș, primari ai ”caselor gazdă”, noul inspector școlar-general, Anca Costin-Hendea, directorul Muzeului de Etonografie și Artă Populară, Monica Mare, gazda întregului eveniment, dar și fostul ministru al Sănătății, ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Trebuie menționat faptul că, în premieră, două instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș, respectiv Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, prin director Iuliana Dăncuș și Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, condus de ec. Sorina Pintea au fost gazde primitoare pentru miile de maramureșeni și turiști care au ales să le treacă pragul.

Gabriel Zetea: „Crăciun în Maramureş este un moment prielnic să privim cu speranţă spre un an nou, mai bun”

În deschiderea celei de-a XI-a ediţii a uneia dintre cele mai tradiţionale manifestări ale judeţului Maramureş a luat cuvântul preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, care a ţinut să mulţumească tuturor pentru prezenţă, dar şi consilierilor judeţeni, instituţiei prefectului, instituţiilor din subordine, deputaţilor, senatorilor şi şefilor administraţiilor locale prezenţi, care au fost şi în acest an parteneri de nădejde ai administraţiei judeţene. Acesta a mai precizat că fiecărui maramureşean îi revine datoria sfântă de a se asigura că datinile şi obiceiurile autentice specifice judeţului nostru vor fi conservate şi perpetuate.
„Crăciun în Maramureş reprezintă un prilej de aducere împreună a maramureşenilor la finalul fiecărui an, dar şi un moment prielnic să privim cu speranţă spre un an nou, mai bun. În ultimii trei ani am susţinut şi promovat autenticitatea Maramureşului, pentru ca atunci când oaspeţii ne trec pragul, să vadă cu adevărat tradiţiile strămoşeşti, moştenite de la moşii şi strămoşii noştri şi pe care avem datoria sfântă să le transmitem mai departe noilor generaţii. Copiii noştri trebuie să înveţe ce înseamnă cu adevărat Maramureşul şi să aibă grijă, la rândul lor, ca aceste tradiţii să dăinuiască ani mulţi de acum înainte, pe aceste meleaguri. Maramureşeanul simplu, atunci când primeşte oaspeţi, scoate pe masă cele mai bune bucate pentru a le arăta acelor oameni că îi cinsteşte şi îi onorează cu adevărat. La fel, Consiliul Judeţean Maramureş, alături de partenerii şi gazdele acestui eveniment, îşi aşteaptă oaspeţii pentru a-i cinsti cum se cuvine, dar şi pentru a le ura Crăciun Fericit, Sărbători Luminate şi un An Nou cât mai bun!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Vicepreşedintele George Moldovan a subliniat faptul că importanţa acestui eveniment rezidă în faptul că acesta constituie o modalitate de promovare a identităţii şi valorilor tuturor maramureşenilor, în timp ce Ioan Doru Dăncuş, din calitatea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, a salutat prezenţa la această ediţie şi a oaspeţilor de peste hotare, reprezentanţi ai reigiunilor înfrăţite ale administraţiei judeţene din Ivano-Frankivsk, Zakarpattia, Hîncești, Străşeni, Panevezys, etc.

Plachetă aniversară cu ocazia împlinirii a 35 de ani de existență a Muzeului Satului

Cuvinte de admiraţie pentru reuşita acestui eveniment, dar şi sincere urări de bine pentru sărbătorile care se apropie au mai adresat şi prefectul Nicolae-Silviu Ungur, secretarul de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, Florin Creţ, managerul  Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, ec. Sorina Pintea, senatorul Severica Covaciu şi primarul comunei Săcălăşeni, Emilian Gheorghe Pop.
Cu prilejul acestui moment de sărbătoare, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a înmânat managerului Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, Monica Mare, o plachetă aniversară cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la momentul când Muzeul Satului din Baia Mare şi-a deschis porţile pentru public, manifestându-şi aprecierea faţă de felul în care această instituţie a prins viaţă în ultimii ani de zile.
De reproducerea fidelă a tradițiilor și obiceiurilor specifice țărilor Maramureșului, în cadrul acestei ediţii, au fost responsabile primăriile gazdă: Primăria Ieud, Primăria Giulești, Primăria Groși, Primăria Săcălășeni și Primăria Mireșu Mare, dar și Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Gătite de sărbătoare și cu mesele încărcate cu bucate alese, gazdele și-au întâmpinat oaspeții cu căldura și deschiderea specifică maramureșenilor. Glasurile cristaline ale vestitorilor Nașterii  Domnului au răsunat în curțile din muzeu, amintindu-le celor prezenți că Sărbătoarea Crăciunului este una a bucuriei, a familiei și a păcii sufletești.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020