Vanzarea si traficul de organe vitale

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri


Corespondenta de la Paris


Conventia ONU contra CIO (Criminalitatea Internationala Organizata), include in definitia sa privind exploatarea umana, printre altele si prelevarea de organe in (cu) scop lucrativ (comercial)!
In recomandarea sa cu n°1611 din 2003, privind traficul de organe in Europa, Adunarea Parlamentara al Consiliului Europei a sugerat elaborarea, in colaborare cu organizatiile competente, o strategie europeana de lupta contra traficului de organe si preconizeaza, in cadrul viitoarei conventii al Consiliului Europei, in privinta luptei contra tratamentului fiintei umane sa includa si un Protocol Aditional relativ la traficul de organe si la tesutul de origine umana, conform caruia corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate face obiectul in sine, a unui beneficiu material.
Acest principiu care figureaza deja in rezolutia (78)29 al Comitetului de Ministrii si care a fost (re)confirmata prin declaratia finala al celei de-a III-a Conferinte ai Ministrilor Europeni ai Sanatatii (1987, Paris), a fost consacrat prin articolul 21 al Conventiei privind Drepturile Omului, precum si a Biomedicinei (STE n°164).
El a fost reconfirmat si in cadrul Protocolului Aditional relativ la transplantul de organe si de tesut de origine umana (STE n°186) suspus semnaturilor tarilor membre ale UE, incepand din ianuarie 2002.

Articolul 22 al acestui Protocol interzice explicit traficul de organe si de tesuturi de origine umana.
Pe 3 iunie 2003, Adunarea Parlamentara al Consiliului Europei a adoptat si un raport privind traficul de organe in Europa (Doc.9822, Comisia Chestiunilor Sociale, a Sanatatii si a Familiei, raportor Vermot Mangold, Elvetia, SOC), prin care ea intelege exercitiul ilegal al comertului de organe (adica prelevarea, conservarea sau utilizarea unui organ, respectiv, a unui tesut uman, apartinand unei persoane decedate sau in viata), practicat in majoritatea cazurilor prin intermediul canalelor tentaculare ale retelelor de tip mafiot (pedepsit sever si in SUA cu 7 ani de inchisoare si 100.000$US, amenda penala), in defavoarea populatiei sarace din tarile slab si subdezvoltate.
In acest raport exista si mentiunea ca : ″La scara planetara, traficul de organe nu este un eveniment (fenomen) nou. In anii 1980, expertii au inceput sa remarce o practica devenita curenta, cunoscuta sub numele de « turism pentru transplant » : asiaticii bogati efectuau deplasari dese in India, precum si in restul regiunilor defavorizate ale sud-estului asiatic pentru cumparea de organe (vitale) de la donatori saraci.
Ulterior, aceasta practica s-a extins si in Brazilia, iar ceva mai tarziu si in Filipine″.
Conform unor documente clasate top secret ale OIP (Observatorul International al Inchisorilor) s-ar parea ca si China ar face comert cu organele prelevate ale detinutilor executati, ceea ce este contrar legislatiei internationale privind prelevarea de organe.
Unul dintre primele cazuri consemnate in istorie, constituie cel al serial-killer-ilor irlandezi, muncitori imigranti necalificati, Wiliam Burke (1792-1829), originar din Strabane (Ulster), spanzurat in Lawnmarket la Edinburgh (Capitala Scotiei din 1437, nordul Regatului Unit format din 186 de insule), pe 28 ianuarie 1829 si Wiliam Hare (West Port murders), care ar fi comis intre noiembrie 1827-octombrie 1828, la Ediburgh, intre 16-30 de crime (17 recunoscute !) cu scopul vanzarii cadavrelor victimelor Dr.-ului Robert Knox (1791-1862), profesor privat de anatomie, un concurent al profesorului Alexander Monro la Edinburgh Medical College (University of Edinburgh).

PREAMBUL

Donarea de organe reprezinta procesul chirurgical de prelevare ale organelor, precum si ale tesuturilor unui corp uman de la un donator, decedat (in stare de moarte cerebrala) sau in viata (sanatos), cu scopul implantarii (transplantarii) lor unei persoane (receptoare) care are nevoie de acestea pentru a supravietui sau pentru a-si ameliorara calitatea vietii (A se vedea si articolul autorului : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/08/fiti-donatori-de-organe.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/dans-la-peau-dun-homme-abattre-lettre.html).
Majoritatea grefelor sunt realizate cu organele prelevate de la persoanele decedate sau de la cele in viata, aflate insa in stare de moarte encefalica (adica, inima lor continua sa bata !).
In anumite conditii speciale (bine definite!), organele vitale (rinichii, ficatul) ale persoanelor aflate in stare de stop cardiac si respiratoriu definitiv (dupa esecul reanimarii !), pot fi prelevate, iar grefele acestor organe sunt la fel de reusite ca si cele care sunt prelevate de la persoane aflate in moarte encefalica.
Sistemul de compatibilitate HLA (Human Leukocyte Antigen), este cel care permite corpului uman (precum si sistemului sau imunitar !) sa-si recunoasca compatibilitatea sa cu organele care îi trebuie grefate.
Fiecare corp uman poseda un cod HLA propriu (compus din cele sase gene : A, B, C, DR, DQ, DP, prezente pe cromozomul 6 cu numeroase alele-secvențe ADNalternative, cu același poziție fizică, care pot determina sau nu în trasaturi  fenotipice diferite, una dintre multiplele forme pe care le poate avea o gena : A=268 ; B=517 ; C=129 ; DR=333 ; DQ=53 ; DP=109), guvernand histocompatibilitatea, care se regaseste la suprafata celulelor sale si astfel, orice corp strain care vine in contact cu el, daca nu prezinta un cod de compatibilitate, este atacat de catre sistemul sau imunitar.
Mentionam aici faptul ca donarea de organe (de catre un donator in viata) unei persoane (receptoare), pentru a-i salva viata nu are absolut nimic in comun cu donarea (prin testament), dupa moarte, al propriului corp unei institutii, pentru efectuarea unor studii si cercetari stiintifice (academice), in folosul stiintei!

APROFUNDAREA DOSARULUI

In Romania, ″Ministerul Sănătăţii a emis o ordonanţă de urgenţă prin care sunt stabilite condiţiile în care se poate face donarea de organe în ţara noastră.
Donarea de organe de la o persoană decedată se poate face numai cu acordul familiei şi fără acordul familiei dacă donatorul a semnat un act notarial prin care îşi exprimă dorinţa ca organele să îi fie prelevate după deces.
Astfel, potrivit documentului, prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate, soră.
În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de la persoana autorizată, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu, să îl reprezinte pe defunct.
În ordonanţa de urgenţă se menţionează că prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare.
Prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării.
Actul de refuz al donării, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant.
În ordonanţa de urgenţă sunt prevăzute şi condiţiile în care se poate face prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţă.
Astfel, prelevarea se poate efectua de la persoane majore în viaţă, care au capacitate de exerciţiu deplină şi numai după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora.
Consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării.
Chiar dacă donatorul a semnat consimţământul, el poate reveni asupra deciziei până în momentul prelevării.
În actul normativ se mai spune că prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane sunt interzise.
„Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori vii şi decedaţi se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, ţesut sau celulă în parte”, se arată în ordonanţa de urgenţă. (Gabriela Dragota, Monitorul de Cluj)
In Franta, o persoana ″en bonne santé″ (sanatoasa), mai putin minorul sau o persoana (majora) aflata pe lista protectiei martorilor (in dosare criminale), are posibilitatea de a dona un organ unei alte persoane a carei viata este in pericol (pe baza unui consimtamant liber exprimat), in special, cand este vorba de rinichi, ficat sau in cazuri mai rare, de plaman, conform legii de bioetica revizuita in 2011, care reglementeaza lista de persoane donatoare, precum si conditiile in care donarea poate avea loc.
Pentru ca, in general, o persoana poate supravietui (trai, in conditii relativ normale !) cu un singur rinichi, o parte a ficatului (care se regenereaza rapid) sau cu o parte al plamanului.
Donatorul, conform acestei legi, trebuie sa fie tatal sau mama receptorului !
Prin derogare, sunt autorizate se se supuna prelevarii de organe, in interesul terapeutic direct al receptorului : sotul, copiii, fratii si surorile, bunicii, unchii si matusile, verisoarii si verisoarele (in linie directa) receptorului, sotul si sotia tatalui sau a mamei, precum si orice persoana care poate justifica (cu documente : PACS, concubinaj, etc., a se vedea si  articolul autorului pe aceasta tematica : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/01/pactul-civil-de-solidaritate-pacs.html), cel putin doi ani de viata comuna, cu receptorul.
Recent, aceasta lege a fost ″imbunatatita″ prin ″donarea incrucisata″ ale organelor.
In cazul a doi receptori, fiecare cu donatorul sau, insa cu codurile HLA incompatibile, exista posibilitatea donarii organelor lor ″in cruce″ in conditiile in care acest lucru este posibil (exista compatibilitatea LHA in cruce)!
In 2010, in Franta, aproape 1/10 grefe au fost realizate cu organe donate de catre persoane in viata, ceea ce reprezinta un procent scazut fata de grefele realizate in alte tari postindustrializate.
Cel mai frecvent, donatorul este un parinte si doneaza un rinichi copilului sau (intr-un procent de 36%) sau sora cu fratele receptor (intr-un procent de 33%), respectiv, sot si sotie receptor sau invers (intr-un procent de 26%).
Inainte sa fie supus examenului chirurgical, donatorul trebuie sa efectueze un bilant complet de sanatate fizica si mentala.
El trebuie sa fie prevenit de riscurile pe care prezinta o grefa in caz de un eventual esec, de catre CEDV (Comisia de Experti ai Donatorilor in Viata) formata din cinci membri (dintre care trei medici !) al Agentiei de Biomedicina, care nu are obligatia sa-si motiveze decizia, in a aproba sau nu donarea organului in favoarea receptorului.
este obligata sa suporte costurile legate de transportul acestuia la destinatie (la receptor), gazduirea donatorului in afara centrului spitalicesc si sa intervina in sustinerea acestuia din punct de vedere medical (si financiar) in cazul in care starea acestuia (post operatorie !) o impune.
In Franta, donarea de organe dateaza din 1976 (Legea Henri Caillavet, om politic francez, nascut pe 13 februarie 1914 la Agen, cca 80.000 de loc, Departamentul Lot et Garonne, Regiunea Aquitaine), conform art.1231-1 si urmatoarele ale CSP (Codul de Sanatate Publica), modificata prin legea bioeticii n°2004-800 din 6 august 2004, care face o distinctie clara in privinta prelevarii unui organ de la o fiinta umana vie (lege modificata ulterior, pe 7 iulie 2011, care introduce si donarea incrucisata de organe) si alta decedata (in moarte encefalica), atestata fie prin doua electroencefalograme (cu activitate izoelectrica) la un interval de patru ore, fie printr-un angioscanner (care permite studiul morfologic al organelor).
In practica insa, daca echipa medicala insarcinta, formata din medicul reanimator asistata de catre infirmiera (asistenta medicala) coordonatoare a prelevarii (respectiv, chirurgii responsabil cu operatiunea), nu cunoaste decizia unui decedat in privinta prelevarii organelor sale, ea are obligatia sa se informeze de la apropiatii acestuia prin orice mijloc care îi sta la dispozitie.
Procedura este mult simplificata in cazul in care aceasta decizie este cunoscuta si mentionata, fie pe cardul sau de donator de organe, fie pe cardul de sanatate Vitale (II-SESAME), pe care, in general, fiecare cetatean le are (sau cel putin, ar trebui sa le aiba!) asupra lui, ca de-altfel si cel de identitate (CNI).
Cu toata publiciatea facuta de catre institutiile abilitate ale Statului, in tarile europene postindustrializate mari, in care exista un RNDO (Registru National al Donatorilor de Organe), rata donatorilor de organe este destul de mica (23 milioane in Franta, 15 milioane in Germania si 13 milioane in Anglia).
Pentru facilitarea acestui demers, diferite organisme propun de maniera gratuita carduri de donatori de organe : Agentia Biomedicinii (ABM), fondata pe 6 august 2004 (si reorganizata pe 10 mai 2005) condusa de catre Emmanuelle Prada-Bordenave; Asociatia France ADOT (Federatia Asociatiilor pentru Donatori de Organe si Tesuturi Umane), fondata pe 30 iulie 1969 la initiativa laureatului Premiulmui Nobel, imunologul Jean Dausset (recunoscuta de utilitate publica din 1978) ; Fundatia ″Grefa Vietii″, creata in 2004 de catre Jean-Pierre Scotti, recunoscuta de utilita publica din 25 noiembrie 2005.
Din contra, persoanele care nu doresc sa fie donatoare de organe se pot inscrie direct in RNRDO (Registrul National de Refuz al Donatorilor de Organe), care trebuie consultat, in mod obligatoriu, de catre medici inainte de prelevarea de organe, in cazul in care persoana decedata nu dispune de un card valid de donator de organe.
Prin definitie (lege), neremunerata, pentru ca organul nu poate fi considerat un obiect patrimonial in sens juridic, conform principiului indisponibilitatii corpului uman, donarea de organe, in general fiind anonima (mai putin daca este vorba de o donare in cadrul familiei), receptorul nu cunoaste identitatea donatorului si nici familia donatorului, identitatile persoanelor receptoare.
In ceea ce priveste legislatia relativa la donarea de organe, ea este diferita de la tara la tara.
In Belgia, conform legii din 13 iunie 1986, orice persoana in varsta de cel putin 18 ani, inscrisa in RP (Registrul Populatiei) sau RS (Registrul Strainilor) de cel putin sase luni, poate fi donator de organe, mai putin daca aceasta si-a formulat o opozitie in scris contra acestei practici medicale sau apropiatii sai (rude, prieteni intimi, etc.) sunt la curent cu decizia acestuia de a nu fi donator de organe.
In Portugalia, donarea de organe este autorizata si practic este automata, imediat dupa consultarea familiei decedatului, daca aceasta isi da acordul pentru acest act medical (la care cel decedat a consimtit inca din timpul vietii, iar familia acestuia cunoaste decizia sa).
In Luxemburg, legea donarii organelor, precum si ale tesuturilor umane dateaza inca din 1982, sub rezerva ca persoana donatoare sa fie majora si sanatoasa din punct de vedere psihic (mental), conform art.2.
Din contra, art.3 mentioneaza ca nu pot fi prelevate organele unui minor in viata (respectiv tesuturile umane ale acestia) in vederea grefarii lor fratilor sai sau surorilor sale.
Pentru a dona organele sale el trebuie sa fie capabil de discernamant, iar tutorele legal al acestuia, precum si un comitet format din trei experti (dintre care cel putin doi medici), trebuie sa autorizeze prelevarea.
Conform art.4-5, prelevarile trebuie efectuate in astfel de conditii incat viata donatorului sa nu fie pusa in pericol, iar comisia trebuie sa avertizeze donatorul (respectiv tutorele legal al acestuia) despre consecintele medicale, sociale si psihologice ale acestui act medical.
In cazul in care exista divergente privind donarea de organe intre tutorii legali al minorului (mama si tatal, de ex.), prelevarea organelor nu poate fi efectuata.
Conform art.6-7, prelevarea substantelor de origine umana poate fi efectuata de la un cadavru (decedat, in moarte encefalica), daca aceasta persoana nu s-a opus (in scris!) acestei practici medicale in timpul vietii, iar in cazul unui minor, daca tutorele legal al acestuia nu se opune prelevarii de organe.
Conform art.8-9, este necesar ca persoana decedata sa fi avut ultimul domiciliu in Luxemburg si sa nu sa fi opus in timpul vietii (in scris !) prelevarii organelor sale in caz de deces, pentru ca art.10 mentioneaza ca in momentul remiterii unui pasaport (sau a altor documente de identitate), individului a fost prezentat si un formular (in doua pagini) in care el s-a putut exprima in privinta prelevarii organelor sale dupa trecerea sa in nefiinta.
Conform art.11-13, prelevarea organelor de la un cadavru (decedat, in moarte encefalica) nu poate fi efectuata, decat daca decesul a fost constat de catre doi medici (independent unul de altul!), care nu participa la operatiunile de cercetare  efectuate pe acesta (ulterior !), ceea ce va si mentionat in cadrul procesului verbal pe care il intocmesc, iar identitatea donatorului nu va fi comnicata receptorului si nici identitatea receptorului, familiei donatorului.
In Elvetia, legislatia privind prelevarea de organe este sensibil apropiata de cea franceza si luxemburgheza.
Este fundatia nationala ″Swisstransplant″, mandatata de catre Confederatie,  insarcinata cu supravegherea donarii de organe (girarea listei de asteptare ai receptorilor) si de transplant, ea coordonand la nivel national toate activitatile relative la atribuirea de organe, precum si de colaborare cu organizatiile straine cu activitati similare.
Conform unui comunicat din 26.06.2012 a lui Franz Immer, Director al Swisstransplant, fundatia pe care o conduce a semnat un nou parteneriat cu AAA (Alpine Air Ambulance) si TCS (Touring Club Suisse), pentru transportul de organe, care intra in vigoare de la 1 iulie 2012.
Din documentele pe care le-am putut studia, in 2009, pentru o populatie de 7,8 milioane de locuitori, 482 de grefe au fost realizate (30 de inima, 39 de plani, 102 de ficat, 291 de rinichi si 20 de pancreas), pentru un numar de 1.605 de organe cautate (60 de inima, 102 de plamani, 250 de ficat, 1.132 de rinichi si 61 de pancreas), iar un numar de 67 de persoane, aflate pe lista de asteptare, au decedat (10 din lipsa de inima, 9 din lipsa de plamani, 26 din lipsa de ficat si 22 din lipsa de pancreas).
In Japonia,  conform legislatiei din 1997, donatorul trebuie sa aiba minimum 15 ani, sa fi formulat in scris vointa sa, iar in cazul in care este minor, este neaparat nevoie si de acordul parintilor (tutorelui legal).
Din acest motiv, in Japonia, numarul de grefe realizate de atunci si pana in prezent este de numai 86, iar un numar impresionant de mare de solicitatori de transplant grefe) se efectueaza in strainatate, in principiu, in SUA.
In iunie 2009, patru amendamente erau in discutie in Parlamentul Japonez pentru simplificarea conditiilor donarii organelor, precum si pentru intarirea definitiei mortii cerebrale.
Autorizatia privind donarea de organe de catre copii a fost si ea adoptata (votata), iar  sistemul de ″dublu consimtamant″ (document in scris si acordul parental), abolit, astfel, in absenta unui document scris, acordul parental (al tutorelui legal) este suficient.
In ceea ce priveste moartea cerebrala ea fost in mod legal considerata ca ″deces″, in consecinta, organele persoanei decedate (in moarte encefalica) pot fi transplantate (grefate).
Insa, desi legea a intrat in vigoare pe 17 iulie 2010, numai 13% dintre spitalele nipone realizeau prelevari de organe de la minori, iar la inceputul anului 2011, acest procent a crescut la 40%.
Primul organ donat fara acordul scris al donatorului a fost prelevat pe 9 august 2010.
In Canada, donarea de organe este reglementata de catre Ministerele de sanatate provinciale, cu toate ca exista si norme impuse pe plan national de catre ″Santé Canada″ (Health Canada), un minister al Guvernului (federal) canadian, aflat sub directia lui Leona Aglukkag, Ministru al Sanatii, ca de-altfel si CCDT (Conseil Canadian pour le Don de la Transplantation).
Datorita unui amendament care dateaza de la sfarsitul anului 2007, in care Santé Canada mentioneaza cu nu mai accepta organe de la persoane (barbati si femei) care in ultimii cinci au intretinut raporturi homosexuale, a creat o nemultumire profunda, pe de-o parte atat in randul comunitatii canadiene de gay si lesbiene, cat si cel al medicilor chirurgi (transplantatori), pe de alta parte.
Insa, Santé Canada, a mentionat ca, pentru moment, ea ″nu dispune de mijloace tehnologice pentru depistarea maladiilor in sange si in organe″ !
Societatile provinciale insarcinate cu donarea de organe sunt : Southern Alberta HOPE (Human Organ Procurement and Exchange Program), Northern Alberta HOPE Program and Comprehensive Tissue Centre (Alberta); British Columbia Transplant Society (Columbia Britanica); Transplant Manitoba (Manitoba); Don d'organes et de tissus au Nouveau-Brunswick (Noul Brunswick) ; Organ Procurement and Exchange of Newfoundland and Labrador (Terre Neuve et Labrador) ; Regional Tissue Bank, Multi-Organ Transplant Program (Noua Scotie) ; Réseau Trillium pour le don de vie (Ontario) ; PEI Coalition on Organ and Tissue Donation (Ile du Prince Eduard) ; Québec Transplant (Québec) ; Saskatchewan Coalition for Organ Donor Awareness (SCODA), Saskatchewan.
Mentionam ca in Canada, mai exista si o agentie de sanatate publica al Guvernului canadian Public Health Agency of Canada, cu sediile sociale la Otawa (Ontario) si Winnipeg (Manitoba), creata printr-un Ordin in Consiliu in 2004 si intrata in vigoare conform unei legi din 15 decembrie 2006, responsabila de sanatatea publica, de pregatirea urgentelor, de maladiile infectioase si cronice, precum si de raspunsul la catastrofele de dimensiuni nationale, aflata sub directia lui David Butler-Jones, care alaturi de Institutul Canadian de Cercetari Medicale si Santé Canada, este membra al portofoliului federal de sanatate, fara insa a fi insarcinata cu reglementarea donarii organelor si ale transplanturilor la nivel national.
In sfarsit, in ceea ce priveste prelevarea organelor, un rol important joaca si diferitele religii in lumea contemporana.
Biserica Catolica este favorabila donarii organelor.
In 1996, chiar Comisia Sociala a Episcopatului a lansat un appel in acest sens : ″Nimeni nu da dovada de dragoste mai mare, fata de cel care isi da viata pentru cel pe care il iubeste″ (Jn 15, 13)
Papa Ioan-Paul al II-lea, a intervenit in repetate randuri pentru incurajarea donarilor de organe, iar Papa Benedicxt al XVI-lea este chiar posesor al unui card de donator de organe, cu toate ca conform Radio Vatican (din februarie 2011), acest card n-ar mai fi valid, dupa alegerea lui in functia de suveran, cum corpul neinsufletit al Papei apartine in intregime Bisericii Catolice.
In ceea ce priveste religia islamica, decizia Academiei de Drept Musulman (Al-Majma‘ al-fiqhî al-islâmî) din Arabia Saudita de la Mecca (afiliata Ligii Islamice Mondiale- Râbita al-‘alam al-islâmî) si al Consiliului International de Jurisprudenta de la Jeddah (afiliata Organismului Conferintei Islamice), relativ la prelevarea si transplantul de organe precizeaza ca acest lucru este posibil de la un decedat (in moarte cerebrala) daca supravietuirea persoanei receptoare depinde de acest transplant (si numai daca grefa este fara scop comercial sau lucrativ), insa pentru aceste acte medicale este nevoie de consimtamantul decedatului, ai mostenitorilor acestuia sau de acordul autoritatii musulmane in cazul in care decedatul este necunoscut, fara mostenitori.
Organele trebuie sa fie puse gratuit la dispozitia institutiilor medicale, pentru ca este strict interzis comertul cu organe sau tesuturi de origine umana.
Aceste decizii au la baza ideea ca in Islam, numai Dumnezeul poate da viata sau sa ia viata unei fiintei umane, in timp ce maladia nu este o fatalitate si trebuie ales raul cel mai mic dintre cele doua rele : ″Oricine, care salveaza viata unei fiinte umane poate fi considerat ca salvator al intregii umanitati !″ (Coran 5/32)
Nici Iudismul nu se opune prelevarii si transplantului de organe, daca acestea nu sunt facute cu profit si daca sunt respectate cu strictete valorile sacre ale vietii, iar donatorul este inmormantat in demnitate si cu respect pentru gestul sau.
Este intr-un fel o conciliere ale regulilor religioase cu datoria suprema de a salva viata unei persoane aflata in pericol de moarte (Pikouah Nefesh).
Aici merita insa sa subliniem faptul ca moartea encefalica nu este considerata ca moarte ″adevarata″ de catre majoritatea decizionarilor religiosi evrei (de mai multe generatii) in lume.
Pentru ca aceasta moarte sa poata fi considerata ″reala ″, Hatam Sofer (Yoré Dea 338) a stabilit trei criterii : oprirea batailor inimii ; oprirea respiratiei si corpul sa fie neinsufletit.
In orice caz, desi Rabinatul Israelian a acceptat ca in anumite conditii, moartea encefalica poate fi considerata reala, el mentioneaza ca grefa (pentru a evita un eventual abuz!) nu poate fi facuta decat in prezenta unui reprezentant al sau, ceea ce este, practic imposibil, in afara teritoriului israelian.
In sfarsit, procesul intre donarea unui organ de catre donator si transplantul (grefa) acestuia in corpul receptorului, este un proces destul de complex si ridica o serie de probleme si pe plan medical.
In primul rand, chiar daca formalitatile legale de donare sunt indeplinite si exista, in mod necesar si compatibilitatea LHA intre donator-receptor, de regula timpii care intervin in aceste acte legislative si medicale sunt mult prea lungi, pe de-o parte din cauza demersurilor administrative, iar pe de alta parte, din cauza distantelor dintre spitalele in care se fac prelevarile si cele in care au loc transplanturile (grefele).
Din documentele pe care le-am putut consulta, s-ar parea ca in Franta, in 2007, au decedat 231 de persoane (224 in 2010 si 217 in 2011) din motivul ca ele n-ar fi fost grefate la timp, desi restul conditiilor au fost satisfacute.
Iata de ce poate fi considerat un pas important protocolul din 26.06.2012, semnat de catre Swisstransplant (Elvetia) cu AAA (Alpine Air Ambulance) si TCS (Touring Club Suisse), prezentat mai sus.
Dupa ce este verificata (conform legii !) absenta opozitiei defunctului privind donarea organelor sale (conform procedurilor mentionate mai sus), trebuie efectuata o minutioasa analiza de sange pentru detectarea eventualelor maladii transmisibile (mai putin daca persoana are asupra sa Cardul Vitale, in cipul caruia sunt mentionate toate afectiunile sale, sub rezerva ca el sa fi facut analize periodice in mod regulat).
Prelevarea sangelui trebuie facuta (daca este posibil !) inainte de orice transfuzie sau hemodiluare, pentru ca acesta sa fie 100% al donatorului.
Dupa care are loc prelevarea organelor sale intr-un bloc operator al unei unitati spitalicesti cu respectarea stricta ale normelor de igiena si de asepsie, unde defunctul trebuie deseori transportat.
Dupa restaurarea tegumentara (care poate include si proteze daca este vorba de un membru al corpului, fata, etc.), plasata sub responsabilitatea chirurgului, corpul defunctului este redat familiei, intr-o stare cat se poate de ″naturala″ sub tutela CHPOT (Coordonarea Spitaliceasca al Prelevarii Organelor si Tesuturilor), organism compus din infirmiere (asistente medicale) cu o experienta solida in astfel de misiuni, care asigura legatura intre reanimatori si SRAAB (Serviciul de Regulatie al Agentiei Biomedicale).
In ceea ce priveste implantul organelor la receptor, in Franta, ele sunt efectuate conform legii bioeticii mentionate mai sus, respectand lista nationala de asteptare ai celor care urmeaza a fi grefati, girata de maniera transparenta de catre Agentia Biomedicala (de Biomedicina), care esste complet independenta de echipele de prelevare si de implantare si care garanteaza impartialitatea sa.
Criteriile medicale de atribuire ale grefelor in Franta sunt urmatoarele :
-     Compatibilitatea ABO (grupele de sange ale donatorului si recptorului sa fie compatibile) : Donatorul ″O″ este universal, cel ″A″ numai receptorilor A si AB, cel ″B″ numai receptorilor B si AB, iar ″AB″ numai receptorilor din aceasi grupa. In practica insa, grefele sunt realizate numai in izogrupe, adica de la ″O″ la ″O″, de la ″A″ la ″A″, etc ;
-    Compatibilitate tisulara (a tesutului) HLA;
-    Crossmatch lymphocytaire (un test prin care reactioneaza serumul receptorului cu limfocitele donatorului pentru detectarea prezentei anticorpilor HLA la receptor) ;
-     Datele fizice si morfologice (talia si greutatea organelor care urmeaza a fi grefate sunt luate in consideratie in selectia receptorilor de pe lista de asteptare, in special in cazul organelor toracice: inima, plaman, ficat);
-    Criterii logistice (timpul de ischemie rece, propriu fiecarui organ, maximum : 06h00 ore pentru inima si plaman, 12h00 ore pentru ficat si pancreas, 48h00 pentru rinichi, corespunde duratei dintre prelevarea organului de la donator si restaurarea circulatiei sanguine in organ, dupa implantul lui in corpul receptor ;
-    Multiplicitatea receptorilor (in cazul in care exista mai multi receptori potentiali, primeaza acela pentru care grefa este cea mai urgenta sau cel care este inscris de mai multa vreme pe lista de asteptare, copii in varsta de pana la 16 ani avand prioritate) ;
-    Organul care trebuie grefat trebuie sa-si conserve in timpul de ischemie cat de mult posibil calitatea, precum si sterilitatea, motiv pentru care el este conservat artificial la rece, la o temperatura de 4°C intr-un container de plastic etans (un fel de glaciera), pe care sunt marcate : ″element sau produs de corp uman″ ; natura organului (cu descrierea lui) si caracteriricile sale ; numarul de identificare anonim al donatorului (numarul ″Cristal″) ; locul si data (exacta) a prelevarii organului ; coordonatele unitatii spitalicesti de destinatie ; numele si coordonatele transportorului, precum si calea de transport (rutiera, feroviara sau aeriana).
In interiorul containerului exista un dosar al prelevarii organului, imprimat dupa baza informatizata ″Cristal″ al Agentiei de Biomedicina, in care sunt mentionate informatiile specifice despre donator, un bilant morfologic si biologic al organului, precum si o copie anonimizata ale documentelor de grupaj, serologie si morfologie al organului.
In opozitie cu donarea unui organ, instrainarea acestuia de catre persoana de la care se face prelevarea cu un interes material (cu scopul de obtine un profit), prin definitie, inseamna vanzarea sau comercializarea acelui organ.
In majoritatea tarilor Europei, precum si ale Americii de Nord, legislatia interzice comercializarea organelor vitale, ceea ce nu este cazul si in restul tarilor lumii !
Principalul argument contra vanzarii de organe este legat de etica, cum din din acest punct de vedere organele si tesuturile de origine umana, nu pot fi considerate ca ″o marfa″.
In anii 1970, International Transplantation Society declara: ″vanzarea organelor unui donator in viata sau decedat (in moarte encefalica), sub nicio forma nu poate fi justificata″, iar OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), a adoptat in 1991 o pozitie similara: ″corpul uman si partile acestuia nu pot face obiectul unei tranzatii comerciale! ″
Si totusi, exista foarte multe tranzactii comerciale cu organe vitale !
Majoritatea lor sunt efectuate in tarile sarace, subdezvoltate (lumea a treia), in care clientela receptoare provine din tarile bogate (postindustrializate, cu un nivel ridicat de trai), iar ″donatorii-vanzatori″ sunt localnici care traiesc in conditii mai mult decat indecente, intr-o saracie care inspira mai mult decat mila !
Daca in Europa, in Franta, in conformitate cu PICH (Principiul Indisponibilitatii Corpului Uman), o lege data din 1994 a intarit interdictia comercializarii organelor si tesuturilor de origine umana (in vigoare conform legii n°76-1181 din 1976) si o pedepseste cu sapte ani de inchisoare si cu 100.000€ amenda penala, in Anglia, o legislatie relativ la traficul de organe exista din 1989 si el este considerat o crima, iar in Germania, o lege federala, adoptata in 1997 prevede pentru comercializarea organelor umane o pedeapsa cu inchisoarea pana la cinci ani, in timp ce in Turcia si Polonia ea este pedepsita cu doi ani de inchisoare si in Belgia art.4,§1 din Codul Penal Belgian interzice si pedepseste sever cedarea (prelevare, conservare, import, transport, livrare) organelor si tesuturilor umane cu scop lucrativ.
In schimb, in Asia, numai China, Indonezia, Singapore si Sri Lanka dispun de o asemenea legislatie, iar in India, Parlamentul federal desi a adoptat inca din 1994 o lege care pedepseste sever vanzarea de organe, ea nu este aplicata consecvent.
Tarile Ligii Arabe au votat si ele o lege interzicand orice forma de comert al organelor si tesuturilor de origine umana.
Din contra, Filipine era pana nu de mult o destinatie preferata de catre turisti pentru efectuarea de transplanturi de organe, prelevate ilegal, in special de la persoane deforizate din punct de vedere social si economic.
In 2007, 1.050 de grefe de rinichi au fost efectuate, din care cca 55% in beneficiul strainilor, in ciuda unei legi care limiteaza aceste acte medicale inca din 2002, la 10%.
          Pentru a lupta contra acestui flagel, Guvernul Filipinez a interzis din 2008 vanzarea organelor de origine umana strainilor, iar infractiunea o pedepseste cu 20 de ani de inchisoare.
In lipsa unei legislatii coerente, ea ramane autorizata in Japonia, ca si in Pakistan, unde aproape 70% din grefele renale sunt destinate strainilor.
In tarile Africii, cu exceptia Ligii Arabe, a Africii de Sud si Zimbabwe, nicio alta tara nu dispune de o legislatie coerenta in privinta vanzarii organelor si tesuturilor de origine umana, iar in Oceania, singura tara care dispune de o legislatie bine pusa la punct in regiune si pedepsete sever traficul de organe, este Australia.
In majoritatea tarilor care autorizeaza vanzarea de organe, cei care sunt adepti ai ideii, considera ca vanzarea libera ale organelor si tesuturilor de origine umana permite suprimarea pietii negre ale acestora, precum si furtul lor, ceea ce ar putea contribui la ameliorarea conditiilor sanitare.
Ei sustin si faptul ca interdictia de vanzare ale organelor, compromite si libertatea fiecaruia de a dispune de propriul sau corp !
Pentru ca fiecare individ (uman), ca Om, are dreptul fundamental sa faca ce-si doreste cu propriul sau corp !
Inclusiv sa obtina un profit de pe urma lui sau sa abuzeze de el (drogandu-se, mutilandu-se, sinucigandu-se, etc.).
Ceea ce implica insa faptul ca individul isi asuma responsabilitatile in tot ceea ce face si nu trebuie sa implice societatea civila in reparerea actelor sale, ale carori costuri sunt suportate de catre comunitate prin intermediul Securitatii Sociale (Franta).
Conform acestui punct de vedere, legile care pedepsesc vanzarea de organe sunt ilegitime in privinta drepturilor naturale (fundamentale) ale omuului.
Cu atat mai mult cu cat, donarea de organe si de tesuturi umane, necesita o autorizatie din partea donatorului, ceea ce dovedeste faptul ca el este ″proprietar″ al propriului sau corp !
Pe de alta parte, numarul donatorilor de organe este in jur de 30-40 (in medie !) pentru 1 million de locuitori, ceea ce este insuficient si in felul acesta, cei care nu-si pot procura organele de care au nevoie sunt condamnati la moarte, ceea ce in cazul vanzarii lor ar putea reduce sensibil numarul de decese!
O solutie ″buna″ conform lor ar fi ca simultan cu donarile de organe sa existe si o ″piata de desfacere″ ale lor, ceea ce ar putea contribui de maniera semnificativa la supravietuirea celor condamnati la moarte si la imbunatatirea calitatii vietii ai celor care sunt suferinzi sau grav bolnavi!
Exista in lume o serie de tari in care, contrar legislatiei care interzice comercializarea organelor si ale tesuturilor de origine umane, au fost descoperite grave abateri de la lege.
In SUA, in 2006, Politia din New York a identificat (si anihilat !) o retea deosebit de bine organizata de ″recuperatori″ de organe si tesuturi umane, de oase, tendoane, etc., de pe cadavre umane, care lucra ″sub acoperire″ in cadrul unori intreprinderi de pompe funebre, avand ca leader pe Michael Mastromarino, un fost dentist din New Jersey, care a creat Biomedical Tissue Services (BTS), o intreprindere care revindea organele de natura umana pentru implanturi (grefe) medicale.
Aceste organe conform unor documente falsificate de catre BTS ar fi provenit de la donatori de organe, dupa moartea lor.
In 2009, o alta vasta retea de coruptie, de trafic de organe umane si de spalare a banilor, prin intermediul organizatiilor caritative a fost anihilata de catre FBI in SUA si Israel, in cadrul unei operatiuni celebre cunoscute sub numele de ″Operation Bid Rig″ care a mobilizat 357 de agenti.
Printre cele 44 de persoane arestate, se aflau si 5 Rabini, 3 Primari din Statul New Jersey, precum si 25 de alesi si functionari locali ai statului.
Un Rabin ortodox din Brooklyn (New York), Levy-Izhak Rosenbaum, in varsta de 58 de ani, era cel care gira de peste un deceniu, in cadrul acestei vaste retele de raufacatori, un trafic important de organe, pe care le achizitiona pentru 10.000$US bucata (in medie) si le revindea cu 160.000$US.
Donatorii de rinichi, proveneau in majoritatea cazurilor din Israel, din randul imigrantilor asiatici, cu precadere din Filipine.
O parte importanta ale organelor erau prelevate de la copii in Algeria si transferate in Maroc, pentru ca ulterior sa fie expediate in SUA, la New York.
In 1968, cu ocazia primului transplant cardiac in Israel, inima provine de la Avraham Sadegat, inca viu, insa fara acordul apropiatilor sai (rudelor sale).
In 1998, scotianul Alistair Sinclair moare in circumstante neelucidate in timpul retinerii sale la Aeroportul Ben Gourion la Tel Aviv  (Israel).
Familia lui este informata ca repatrierea corpului sau ar costa 4.900$US.
Din afirmatiile fratelui sau reiesea ca israelienii ar putea oferii posibilitatea familiei sa-l inmormanteze in Israel contra sumei de 1.300$US, cu care acesta nu a fost de acord.
Dupa repatrierea corpului acasa (in Scotia), autopsia efectuata la Glasgow a scos la iveala faptul ca israelienii au prelevat inima lui Alistair Sinclair, precum si un os mic din ceafa, motiv pentru care Ambasada Marii Britaniei de la Tel Aviv a depus o plangere penala contra Statului Israelian.
In 2009, un articol din jurnalul suedez ″Aftonblaudet″ (fondat in 1830 de catre Lars Johan Hierta in perioada modernizarii Suediei) cu birouri la Stockholm, Göteborg si Malmö, cel mai citit ziar (de seara) in Scandinavia (Tarile Scandinave : intr-un sens strict, Suedia si Norvegia iar intr-un sens largit, si Danemarca, Finlanda, Islanda, respectiv, Insulele Feroe-intre Scotia, Norvegia si Islanda), detinut intr-un procent de 50,1 % de catre Confederatia Suedeza a Sindicatelor si 49,9% de catre grupul norvegian Schibsted (conglomerat norvegian in sectorul media), intitulat ″Copii nostrii sunt goliti de organele lor″, acuza Tsahal (Fortele de Apararea ale Israelului-Tsva Hagana LeIsrael, fondata pe 26 mai 1948, cu 190.000 de activi si 450.000 de rezervisti, cu un buget de 15 Md$US, adica 7% din PIB, sub comanda Ministrului Apararii, Ehoud Barak si al Sefului de Stat Major, Benny Gantz) ca ar fi musamalizat un trafic de organe prelevate de la copii palestinieni.
Datorita polemicii create de articol, care a incordat relatiile diplomatice intre Suedia si Israel, pentru a pune capat acesteia, un medic israelian Jehuda Hiss, fost responsabil al IML Abu Kabir de langa Tel Aviv a relevat faptul ca armata israeliana a efectuat prelevari de organe (piele, cornee, valve cardiace si tesuturi osoase) de la copii palestinieni, ca de-altfel si de la soldatii si cetatenii israelieni, respectiv, de la muncitorii straini, fara permisiunea rudelor acestora.
In 2010, tot in Israel, sase israelieni, printre care si Generalul de Brigada (in rezerva) Meir Zamir, in varsta de 62 ani, veteran, medaliat in Razboiul israelo-arab al Kippour-ului (al Ramadan-ului, respectiv, al Razboiului din Octombrie, 6-24 octombrie 1973, intre Israel pe de-o parte si Egipt-Siria, pe de alta parte) si doi avocati au fost arestati pentru trafic de organe, in urma unei plangeri penale depuse de o femeie in varsta de 50 de ani din Nazareth care si-ar fi vandut un rinichi datorita dificultatilor financiare in care se afla pentru suma de 100.000$US in Azerbaidjan, care nu ar fi primit-o niciodata de la traficanti, ca si un alt israelian, in varsta de 18 ani care ar fi facut acelasi lucru in Filipine pentru suma de 80.000$US, fara sa fi fost platit vreodata.
In 2009, in Romania, autoritatile au deschis o ancheta in privinta unui trafic de ovule in care ar fi fost implicati mai multi medici ginecologi israeliani, printre care si cei doi responsabili (principali) de la Clinica Sabyc, care inca din 2006 ar fi fost stersa de pe lista unitatilor medicale autorizate cu Fecundarea in Vitro (FIV) si alti doi specialisti in Tehnicile de Procreere Medicala Asistata (TPMA).
Beneficiarii, in majoritatea cazurilor israelieni, plateau intre 12.000-15.000€ pentru o FIV, realizata cu ovule provenind de la tineri romani aflati in mari dificultati materiale (financiare) si care la randul lor, fara sa fi fost preveniti de riscurile la care se expun, ar fi fost remunerati, in medie cu 200€.
In 2010, in Ucraina, a fost anihilat un grup international cu activitati criminale, specializat in traficul de organe, care a activat timp de trei ani.
Conform afirmatiilor lui Louri Kucher, seful Departamentului de lupta contra cybercriminalitatii, banda (compusa din 12 persoane, dintre care mai multi israelieni si coordonata de catre un israelian), isi recruta victimele in Ucraina, Rusia, Bielorusia, Uzbekistan si in Republica Moldova, pentru persoane receptoare de organe, israeline, care plateau intre 100.000-200.000$US pentru ele, in majoritatea cazurilor, la Baku (Capitala Azerbaidjanului), respectiv, in Ecuator (in America Latina, intre Peru si Columbia) sau intr-o cilinica a reputatului Institut Shalimova din Kiev.
In Grecia, in 2010 Politia elena a arestat cinci persoane, printre care si un  medic grec care prelevau ovule de la un tanara de origine romana in varsta de 23 de ani, suspectata de exploatarea imigrantilor in cadrul unui vast trafic ilegal de ovule bazata in Bulgaria.
In Republica Moldova, sute de cetateni sunt ″donatori-vanzatori″ de organe (cu precadere de rinichi), in cadrul unui trafic de mare anvergura care opereaza intre Moldova, Israel, Ucraina si Turcia, unde in 2009 patru algerieni care tentau sa ajunga in Europa Occidentala au fost gasiti asasinati si mutilati, goliti de organele lor vitale, la frontiera greaca.
In Marea Britanie, patru rinichi au fost confiscati, care proveneau tot din Turcia, care au fost prelevate de la cetateni turci.
La Tel Aviv, exista chiar si o agentie, care organizeza in toata legalitatea calatorii in Moldova pentru transplanturi (grefe) de organe, nu rareori fara consimtamantul donatorilor, iar in Albania, in 2004, un raport al Ambasadei Elene din Tirana, afirma intr-un comunicat al sau ca ″tineri albanezi din Tirana au fost asasinati, iar organele lor, respectiv, tesuturi umane ale lor au parasit Albania, pentru Grecia si Italia, in bagajele diplomatilor si ai inaltilor functionari albanezi″.
In timp ce in Mexic, Procurorul general estima intr-un comunicat de presa al sau anul trecut, ca este foarte probabil ca disparitia sutelor de femei la Ciudad Juárez (in nordul Statului Chihuahua, pe malul drept al fluviului Rio Grande, 3.037 km la frontiera americano-mexicana, cca 1,5 milioane de locuitori) este legata de o retea complexa si tentaculara de trafic de organe care opereaza in America Centrala si Latina in contul unori receptori potentiali din America de Nord, Europa Occidentala si Israel.
Intr-o carte publicata de catre Carla Del Ponte, fost Procuror al Tribunalului Penal International pentru fosta Yugoslavie, intitulata ″Vanatoarea, Eu si Criminalii de razboi″, acesta denunta un vast trafic de organe in Kosovo, in care au fost implicati si inalti functionari si responsabili politici actuali.
In cadrul acestui trafic de organe, numerosi prizonieri, printre care multe femei din Serbia,  dar si alti resortisanti slavi au fost ucisi pentru organele lor.
In iunie 2008, Consiliul Europei a deschis o ancheta, condusa de Senatorul elvetian, Dick Marty (nascut pe 7 ianuarie 1945 la Sorengo, Cantonul Tessin, Districtul Lugano).
In raportul sau din decembrie 2010, el acuza Primul Ministru actual Hashim Thaçi (nascut pe 24 aprilie 1968 la Skenderaj), ca ar fi fost seful acestei retele de trafic, care efectua prelevarile intr-un lagar de refugiati din Albania, intr-o clinica improvizata condusa de catre Dr. Shaip Muja, chirurg, membru al grupului responsabil de UCK (Ushtria Çlirimtare e Kosovës - Armata de Eliberare din Kosovo), numit ″Grupul Drenica″ (care detinea lângă Tirana o închisoare privată unde erau ucişi etnici sârbi pentru ca organele lor să fie puse in vânzare pe piaţa neagră a transplanturilor.
“În momentul în care chirurgii responsabili de transplant erau gata de operaţie şi pacienţii pregătiţi, unul din membrii grupării executa un prizonier sârb al cărui cadavru era transportat imediat la spital”, se mai arată în raportul lui Dick Marty.
Raportul citat acuză puterile occidentale că nu au făcut mai mult pentru investigarea crimelor săvârşite de albanezi în timpul războaielor din Serbia, iar comunitatea internaţională a eşuat în pedepsirea foştilor lideri ai UCK.
Hashim Thaci a câştigat primele alegeri organizate în Kosovo, iar diplomaţii occidentali au adresat felicitări pentru modul în care au fost organizate aceste alegeri (George Damian, ZiuaVeche.ro).
In 2008, Politia al MINUK (Misiunea de Administrare Interimare al Natiunilor Unite in Kosovo) si cea din Kosovo au deschis o ancheta legata de o retea de trafic de organe bazata la Pristina si care prelevea organele ″donatorilor″ intr-o clinica privata ″Medicus″.
Ancheta reluata de catre poltistii europeni de le EULEX Kosovo (European Uniuon Rule of Law Mission in Kosovo) sub directia unui procuror special, au descoperit ca ″vanatorii de rinichi″ isi recrutau victimele din Moldova, Kzakhstan, Rusia si Turcia, carora le promiteau intre 13.000-15.000€, iar pacientilor israelieni le revindeau pentru transplant cu 80.000-100.000€.
Sapte persoane au fost inculpate in iunie 2011, printre care cinci kosovari, un israelian Moshe Harel (creierul traficului de organe din Kosovo) si un chirurg turc,  Yusuf Ercin Sonmez, conform purtatorului de cuvant al EULEX, Blerim Krasniqi.
Vice-Ministrul sanatatii Ilir Rrecaj a fost si el demis pentru ca a autorizat transplantul de organe in clinica, cu toate ca acesta era strict interzis de catre legislatia kosovara.
In Brasilia, o retea internationala de trafic de organe a fost anihilata in 2004, la Recife (Capitala Statului Pernambouc, fondata in 1537, aglomeratie urbana de cca 3,7 milioane de locuitori, principalul centru regional economic si politic) cu ramificatii in Israel si Africa de Sud, in care au fost implicati, printre altii si un ofiter al Armatei Israeliene (pensionar) Geldaya Tauber Gady (care ar fi actionat cu acordul Guvernului Israelian, negat de catre Ambasada Israelului din Brasilia !), un alt israelian Eliezer Ramon, precum si sase brazilieni.
Testele medicale de compatibnilitate sanguina cu solicitanti (receptorii) erau efectuate la Recife, dupa care candidatii-donatori erau transferati in Africa de Sud, la Durban (Port Natal, Provincia KawaZulu-Natal, la bordul Oceanului Indian,  cca 3,5 milioane de locuitori), unde erau operati si remunerati cu sume cuprinse intre 3.000-10.000$US, in conditiile in care legea braziliana interzice comercializarea organelor si tesuturilor de origine umana, autorizand donarea de organe numai dupa moartea donatorului si cu acordul familiei acestuia (numai in cazuri rare, exceptionale, ea poate fi aprobata si intre persoanele aflate in viata si numai in cadrul aceleiasi familii).
In 2010, la Spitalul privat Sainte-Augustine, tot la Durban, girat de catre cel mai mare grup spitalicesc in Africa de Sud, Netcare, a fost condamnat pentru efectuarea a 109 transplanturi ilegale de rinichi unori bogati israelieni, organe prelevate de la brazilieni si romani de conditie sociala foarte modesta, printre care multi erau si minori !
Ulterior, New York Times a relevat faptul ca seful retelei, israelianul Ilan Peri, inculpat pentru pentru trafic (dar locuind in Israel, deci ramanand nepedepsit!), si-a transferat activitatea sa criminala in China, unde chirurgii englezi intr-un comunicat de presa, au denuntat in repetate randuri traficul de organe din acaesta tara.
Conform declaratiilor lui Stephen Wigmore, Presedintele Comitetului de Etica al Societatii de Transplanturi de Organe (BTS), numerosi britanici (bogati) aflati pe lista de asteptare pentru implantul unui organ (vital), vin in China pentru aceasta operatiune, insa, faptul ca organul solicitat (compatibil cu solicitantul) este furnizat deosebit de repede (in mai putin de o saptamana) intareste idee ca prizonieri sunt executati la comanda pentru ″satisfacerea clientilor″ nerabdatori dar cu mari posibilitati financiare !
In India, unde exista un vast comert de organe prelevate de la adulti, propunerile de vanzare (in special ai rinichilor) sunt publicate in ziare.
Astfel, pe 24 ianuarie 2008, Politia indiana, in urma unei perchezitii intr-o rezidenta, convertita intr-o clinica clandestina, dirijata de catre Dr. Amit Kumar (un medic indian in varsta de 40 de ani, supranumit ″Doktor Horror″) din Gurgaon (Statul indian Haryana, cca 600.000 de locuitori).
Conform documentelor gasite la fata locului, in cei opt ani de activitate criminala, acesta ar fi efectuat 600 de transplanturi ilegale de organe prelevate de la tarani indieni, contra vointei lor (promitand compensatii materiale), in urma carora trei pacienti ar fi decedat.
In urma raidului, cinci persoane au fost salvate si un cuplu indian, rezidenti in SUA, precum si trei greci care erau in asteptarea de transplanturi au fost arestati.
In ceea ce il priveste pe Dr. Amit Kumar, el a fost arestat la Nepal pe 7 februarie 2010, cand un iordanian, Ramzi Khalil Abdallah Farah, cautat pentru trafic de organe, a fost si el arestat in Yemen cu sapte compatrioti, la Sanaa (Capitala Yemenului, in estul tarii, cca 2,2 milioane de locuitori) convinsi sa vanda rinichii lor a caror prelevare urma sa fie efectuata in Egipt, o tara care conform Natiunilor Unite, este cea mai afectata de traficul de organe (dupa China, Filipine si India), in care un rinichi cumparat la pretul de 2.300€ de la donatori saraci (aproximativ, din cele 500 anual, 90% provin din vanzari) este revandut la un pret de sase-sapte ori mai mare in tarile Golfului (14.000-15.000$US ca o consecinta ale razboaielor, in Irak, in Emiratele Arabe Unite sau in Arabia Saudita) si care este o tara de destinatie si ale organelor de provenienta din Siria, din cartierele sarace ale Alep-ului (nord-vestul Siriei, cca 1,7 milioane de locuitori), unde in 2010, un grup de traficanti de 11 peroane, condus de catre un cuplu sirian, a fost anililat, nu fara dificultati, dar cu succes.

COMENTARIUL AUTORULUI

Vanzarea si traficul de organe greu de puse in evidenta in nenumarate situatii datorita vigilentei traficantilor, care in majoritatea cazurilor fac parte din retele tentaculare internationale bine organizate si structurate, sunt strans legate si de traficul de persoane (cca 2 milioane, din care jumatate copii abuzati sexual), o activitate criminala in care victimele sunt delocalizate si transferate in cadrul unui flux migrator, dintr-o regiune saraca catre una bogata in aceasi tara sau intr-o alta tara, cu un profit urias pentru cei care il practica (intre 12-32 de Md$US/an).
In principiu, in cazul traficului de persoane, pentru traficul ilegal de migranti utilizam denumirea de ″smuggling″, iar pentru cel de fiinte umane, ″trafficking″.
In primul caz este vorba de o contrabanda cu persoane, proces prin care traficantii ajuta la trecerea frontierelor celor care le solicita sprijinul, contra unei sume de bani, dupa care ei nu se mai revad, in principiu, daca totul se deruleaza conform planului.
In ce de-al doilea caz, organizatiile criminale de traficanti, creaza o dependenta durabila intre ei si victimele lor, avand in vedere faptul ca ei incerca sa le exploateze sub o forma sau alta cat se poate de mult timp si cu cat se poate de multa eficacitate.
In sfarsit, in ultimul timp, nu rare sunt cazurile, in care traficul de persoane se regaseste in traficul de organe si tesuturi de origione umana.
Exista nenumarate cazuri in care traficanti implicati in ″smuggling″ si ″trafficking″ au inscenat moartea ″clientilor″ lor pentru prelevarea organelor vitale ai acestora si vanzarea lor traficantilor, prin filiere internationale, care conduc catre lumea celor instariti din America de Nord, Europa Occidentala si Orientul Mijlociu (cu mari posibilitati materiale !), ″presati″ in spatiu si timp pentru a incepe o viata noua, relativ normala, fara sa puna intrebari relativ la sacrificiul facut de acei oropsiti ai vietii, donatorii-vanzatori, in majoritatea cazurilor victime, care traiesc in mizerie si umilinta, ″departe de lumea dezlantuita″ si care vor contribui la fericirea lor, precum si la prosperitatea lor materiala si spirituala, ulterior!

NOTA

Articolul cu detalii pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/07/vanzarea-si-traficul-de-organe-vitale.html
Articolul in Revista Politia Capitalei
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/09/thomas-csinta-revista-politia-capitalei.html
A se vedea si articolele
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/moartea.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/eutanasia-o-veritabila-industrie-mortii.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/moartea-voluntara-o-veritabila.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/08/fiti-donatori-de-organe.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024