Ian 28 Clonarea Cardurilor Bancare prin telefonia publica!

In Franta anilor ’70-’80 in secolul trecut, cand jaful armat si spargerile insititiilor bancar-financiare, respectiv, ale unitatilor comerciale de stat si private, de catre bande de raufacatori si alte grupari, respectiv, organizatii criminale bine organizate si structurate, au atins cote alarmante, cand atacul furgoanelor blindate Brink’s (cu armament militar de ofensiva !) care asigurau transporturile de fonduri intre unitatile comerciale si cele bancar-financiare au devenit aproape cotidiene, cand numarul victimelor in luptele de strada (de tip gerila) dintre infractori si functionarii de politie au depasit pragul « lipsei de indiferenta » si statul pierdea in urma marii criminalitati echivalentul a miliarde de euro, stoparea activitatilor criminale de mare anvergura (« grand banditisme ») a devenit o pioritate nationala, atat pentru guvern cat si pentru societatea civila.
Intr-un asemenea context social-istoric, in 1974, un inventator francez, Roland Moreno concepe si breveteaza cardul din material plastic, cu cip, dispunand de cel putin un circuit integrat cu microprocesor[1].

Utilizate in general fie ca mijloace de identificare personala (Carte Nationala de Identitate, ID-uri pentru accesul in diferite zone sau cladiri din institutiile publice, private sau aeroportuare, Carte de Asigurari de Sanatate, carte SIM), fie ca mijloace electronice de plata (Card Bancar, Port-Moneu electronic), sau in Telefonia Publica (Cartele de Telefon) si la Titlurile de Transport (de calatorie) cu o holograma adaugata pentru a evita contrafacerea lor, aceste carduri vor revolutiona viata noastra si vor contribui sensibil la reducerea infractionalitatii de tip « barbar », insa, ele vor da nastere la un alt tip de infractionalitate, mai putin violenta, adevarat, dar nu neaparat mai putin devastatoare din punct de vedere financiar : « skimming »-ul sau clonararea cardurilor bancare cu ajutorul unor dispozitive sofisticate instalate in distributoarele automate de bancnote apartinand bancilor comerciale, in telefoanele publice care functioneaza cu carti de credit, in automatele care delivreaza legitimatii de calatorie, etc., respectiv, « phishing »-ul, sau crearea unor pagini comerciale web false si transmiterea de masaje catre consumatori, adepti fideli ale tranzactiilor mai putin costisitoare pe internet cu scopul de a obtine informatii despre cartile lor de credit.

PREAMBUL

Odata cu disparitia frontierei « fizice » (nu si a celei virtuale !) dintre Estul si Vestul Europei, precum si cu legiferarea liberei circulatii a persoanei fizice (nu si a persoanei juridice !) in Spatiul Schengen (Shengen), respectiv in UE, nu s-au diversificat si internationalizat numai activitatile de natura economica !
Infractiunile in domeniul financiar - bancar au capatat si ele sub diverse forme dimensiuni transnationale, mult mai dificil de controlat, mult mai dificil de depistat!
Un proces in plina expansiune, in care cele doua componente centrale antagoniste ale progresului, binele si raul duc o lupta « no mercy » pentru supravietuire !
Daca in Romania anilor mileniului III, escrocheriile si talhariile financiare la adresa persoanelor fizice si juridice (morale) au fost puse in aplicare prin intermediul unor mijloace relativ « primitive » (inselarea persoanelor in varsta sub diverse forme de catre infractori « binevoitori » : imprumuturi bancare, vanzare de terenuri si imobile, vanzare de bunuri mobiliare ; spargeri ale unor case de schimb valutar, respectiv, al unor depozite comerciale sau de materiale de constructii ; furt calificat din avutul privat sau public ; jafuri sangeroase pentru o « punguta cu doi bani » ; atacul factorilor postali insarcinati cu distributia pensiilor si a recomandatelor postale sau agentilor IDEB (ENEL, GDFSuez,etc.) carora sunt platite facturile de electricitate-lumina, etc.), asta nu inseamna ca infractori romani, peste hotare (peste « mari si tari » !) nu s-au facut cunoscuti si in domeniul marii criminalitati, a crimei organizate.
In principiu, in vestul Europei, dar si peste ocean, in acele tari in care progresul tehnologic pe de o parte si « naivitatea » locala, pe de alta parte le-au permis.
In realitate nu este vorba decat de un decalaj spatio-temporal, pentru ca si in Franta (dar si in restul Europei de Vest si peste ocean), cu 3-4 decenii in urma erau la moda asemenea tehnici, adaptate bineinteles, conditiilor « specifice » locului.
Astfel, daca bancile romanesti si-au permis sa acorde imprumuturi « oricui », indiferent daca « acel cineva », persoana fizica sau juridica (morala) era sau nu un client al lor, indiferent daca aveau certitudinea solvabilitatii ei, contribuind in felul acesta indirect la « explozia » datoriei publice (cu mult peste 60% din PIB, o conditie impusa de UE pentru integrare), cele frantuzesti s-au lasat fraudate de catre infractori cu identitati multiple, cu toate ca imprumuturile bancare in Franta erau bine controlate si securizate.
Adica, ele nu erau acordate decat clientilor bancii carora salariile, regulat (dintr-o singura activitate remunerata sau chiar multiple) erau virate de catre angajatori in contul lor curent, ceea ce le permitea recuperarearea imprumuturilor sub forma de prelevare automatica in rate lunare.
De-altfel, in Franta, dupa aparitia cardului de banca (card de credit[1]) in 1967, precum si a cecurilor bancare asociate, iar ulterior, in 1971 a DAB–urilor (ATM: Distributoare Automate de Bancnote), atat activii cat si pensionarii au fost nevoiti sa-si deschida conturi in banci, pentru ca majoritatea platilor se efectuau cu carduri sau cecuri si salariile, respectiv pensiile, ca si rambursarile de catre securitatea sociala (CPAM: Casa Nationala de Asigurari de Sanatate) se efectuau nu in lichid, ci pe conturi bancare!
Mai mult, pentru simplificarea formalitatilor, deci si a birocratiei, toate datoriile catre institutiile publice ale statului se efectuau deja prin prelevari de pe contul curent de catre debitori si nu numai.
Societatile de asigurari pentru plata politelor de asigurare a vehiculelor, a animalelor de companie, ale imobilelor sau bunurilor mobiliare, respectiv, agentiile imobiliare pentru chirii, faceau si ele apel la prelevari de pe conturile clientilor.
Daca insa bancile romanesti si-au motivat « increderea » in potentialul economic ai clientiilor lor, datorita unor venituri « suplimentare », nedeclarate administratiei fiscale de care ei beneficiau, o parte integranta a partii invizibile a iceberg-ului economiei nationale subterane (care reprezinta peste 40% din PIB), cele frantuzesti s-au increzut in administratia centrala de stat, in special in autoritatile politienesti, considerand ca falsificarea documentelor de identitate si de munca in anii ’70, erau un fenomen marginal.
Bancile romanesti s-au inselat pentru ca acele castiguri ilicite pe care se bazau clientii lor nu erau regulate si nici sigure, iar cele frantuzesti, pentru ca in anii ’70-’80 vechile documente de identitate, adevarate-false, sustrase de catre functionari corupti de la prefecuri, puteau fi procurate, relativ usor si la preturi « accesibile ».
Deci, crearea de identitati multiple pentru « infractorii la drumul mare » (le grand banditisme) era mai mult o formalitate.
Cat priveste activitatile lucrative, intr-adevar, somajul era si el un fenomen cu totul marginal pentru cineva care isi dorea sa munceasca cu adevarat si, nici o problema pentru cei care vroiau sa traiasca fraudulos din imprumuturi bancare, deschizand conturi pe nume diferite, in institutii bancare diferite, cu angajatori diferiti.
In ceea ce priveste, furtul calificat, jafurile (din banci, unitati comerciale, in special, din bijuterii), ele, in general erau « armate »!
Printrei cele mai cunoscute grupuri de raufacatori de acest gen care au marcat intr-un fel si istoria Frantei, a fost si « Le gang des postiches »[2] , o grupare radicala care a terorizat bancile franceze in perioada primului mandat Mitterrand (1981-1987), atacand 111 banci cu violenta si cruzime iesite din comun.
Autoritatile franceze au depus eforturi materiale si umane deosebite pentru ca grupul sa fie anihilat (mis « hors service »), unul dintre membrii gruparii fiind ucis in momentul interpelarii, pe 14 ianuarie 1986, restul fiind arestati la Yerres (Essonne, sud-estul regiunii pariziene), pe 13 decembrie, dupa o lunga cavala si UG (Urmarie Generala) pe intregul teritoriu francez.
Cu alte cuvinte, francezii (dar si britanicii, olandezii, belgienii sau nemtii) neputand atenta la geanta factorului postal (platile efectuandu-se prin virament pe conturi bancare), utilizau in exclusivitate armament militar greu (« artileria grea ») pentru atacul vehiculelor blindate[3] (Brink’s, cu sediul la Richmond, Virginia, SUA, o institutie cu 54.000 de salariati in 50 de tari, fondata de catre Perry Brink in 1859), care transportau fonduri (bancnote in lichid, in general catre banci de la unitati comerciale sau de la banci catre Banca Nationala), respectiv, pentru atacul institutiilor bancare sau comerciale.
Desi in Franta anilor ’70-’80 asemenea evenimente erau la ordinea zilei (si continua cu « succes » chiar si azi inca!), rareori raufacatorii au fost prinsi in flagrant delict (asupra faptului la locul faptei !) iar banii, in general, nu au fost recuperati niciodata !
In nenumarate atacuri de acest gen, au avut loc si luari de ostatici sau chiar sechestrari de persoane, care s-au soldat, in afara de mari pagube materiale, cu victime omenesti, transformand « hotii la drmul mare » (voleurs de grand chemin) in criminali periculosi (grand bandistisme).
Efectuand cercetari avansate in domeniul psihologiei marii criminalitati, a crimei organizate, in psiho-socialogia mecanismelor de interactiune si de schimb in cadrul grupurilor infractionale cu risc ridicat de recidiva, in studiul comportamentului deviant la criminali periculosi, de-a lungul investigatiilor noastre prin centrele franceze de detentie (in perioada 1998 – 2008) am reusit sa intram in contact cu cativa dintre ei, considerati leaderi, « parintii », ai marelui banditism, specializati in jafuri armate, spargeri de banci si atacuri ale furgoanelor blindate Brink’s.
Unii dintre ei au comis si crime de sange, « accidental » (dupa cum marturisesc !), in timpul jafurilor (Xavier D., 39 de ani, Centrul de Detentie Aiton, Savoie ; Marcel R., 44 de ani, Centrul de Detentie Caen, Calvados ; Roger M., 29 de ani, Centrul Pnitenciar Regional Moulins – Yzeure, Allier ; Laurent T., 55 de ani, Centrul Penitenciar Regional Fresnes, regiunea pariziana ; Rico-Rizzi M, 44 de ani, Centrul Penitenciar Regional Loos, Lille, Nord), altii insa, desi au stat ani si zeci de ani in detentie preventiva nu au comis nici crime de sange si nici nu au putut fi condamnati din lipsa de probe suficiente, fiind achitati la proces (Florian G. 55 de ani, Centrul de Detentie Fleury-Mérogis, regiunea pariziana, totalizand 27 de ani in detentie provizorie; Michel P., 61 de ani, Centrul de Detentie Fleury-Mérogis, regiunea pariziana, 34 de ani de arest preventiv fara sa fi fost condamnat ; Bertrand D., 55 de ani, 22 de ani de arest preventiv ; Marcelo R (« corsicanul) »., 53 de ani, Centrul de Detentie Aiton, Savoie, inculpat simultan in patru dosare crminale, 3 spargeri de banci si un atac de furgon blindat. Avea la activ 29 de ani de detentie provizorie, valoarea jafurilor comise de el cu echipa lui fiind estimata la cca 4 milioane de euro, contul lui bancar din penitenciar fiind alimentat din « exterior », lunar, cu 4000$ US de la o banca privata din Chicago, SUA).
Interesant este faptul ca toti acesti spargatori, « talhari la drumul mare », care comiteau atacuri, jafuri armate fara mila, uneori chiar cu mare cruzime, ucigand sau punand in pericol viata angajatiilor unitatilor devalizate sau ai celor din jur, atunci cand noi i-am cunoscut, intr-un context social istoric complet diferit, in salile de clasa ale scolilor din penitenciare, unde ei invatau, printre altele si ceea ce este libertatea si la ce serveste ea, ei, parea oameni ca si noi, oameni absolut normali, talentati, inteligenti, inofesinivi, prietenosi, voluntari, cu griji, dornici de comunicare, dar in special de libertate.
Si majoritatea dintre ei, numai pentru a putea recidiva.
Pentru a comite alte si alte atacuri, jafuri armate.
In sfarsit, cativa dintre ei, cei mai in varsta, se gandeau ca dupa ispasirea pedepselor lor sa vor regtrage din « activitate », dar nu de frica ci de « oboseala » si de « instarire » si bunastare personala, consacrandu-se formarii noii generatii de talhari care sa faca fata noii tehnologii cum sunt atacurile de tip « skimming» si «phishing». (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica :62.%20Revista%20Politia%20Capitalei%20-%20Iulie%202009%20%28Clonare... )
Acest ultim tip de atac a luat o amploare considerabila in ultimii ani, provocand institutiilor bancare pierdreri uriase, de ordinul a zeci de milioane de euro, nu mai putin decat in anii’70-’80 jafurile armate ale bancilor, furgoanelor blindatez Brink’s, respectiv, ale unitatilor financiar-economice.

APROFUNDAREA DOSARULUI

O retea bine organizata in Franta si anihilarea careia am avut ocazia sa urmarim de aproape cu sprijinul D-lui Dominique de Bouclans, Procurolrul Republicii de la Riom (Puy de Dôme), era cea de la Cermont-Ferrand (Puy de Dôme, regiunea Auvergne), o retea de infractori romani, care in cursul lunilor martie-aprilie 2006 s-au lansat intr-o escrocherie (cu succes !) de mari proportii in domeniul « skimming »-ului!
Mai exact, este vorba de « sapte magnifici », sase barbati si o femeie care se afla in momentul de fata inca arestati, in detentie provizorie, « trei muschetari » dintre care unul, o femeie in libertate sub control jufdiciar si doi «disparuti in spatiu si timp», carora Europolul le-a emis mandate internationale de arestare !
Din cele declarate de Procurorul Republicii de la Riom, lor li s-a deschis un dosar penal pentru «associere de raufacatori, escrocherie, contrafacere si fals, respectiv uz de fals » !
« Actul final », prima etepa a anihilarii retelei, debuteaza pe 3 aprilie la Ménétrol (Puy-de-Dôme), cand agentii de securitate al Magazinului Carrefour semnalau politiei locale ca doi straini, cumparand materiale de informatica de inalta fidelitate, nu si-a putut regla facturile, pentru faptul ca, utilizand carti de credit, ele nu « functionau », iar numele celor in cauza nu figurau printre numele clentilor bancilor care emisese cardurile!
Cei doi, unul roman si celalalt francez (de origine romana), erau in posesia unor documente grecesti de identitate false si erau « pilonii » unei retele de falsificatori de carduri bancare!
Imediat dupa arestarea unuia dintre Puydomois (al francezului, de origine romana), o perchezitie minutioasa la domiciliul lui la Saurier (40km la sud de Clermont-Ferrand), confirma ipoteza functionarilor de politie, unde intr-un BMW "procurat" de la hoti "cu acte in regula", este gasit intregul material folosit pentru falsificarea cartilor de credit !
In interior sunt « descoperiti » doi skimmeri pentru copierea datelor banzilor magnetice ale cardurilor, 112 carduri magnetice nefolosite (noi), 16 carduri bancare contrafacute, « gata » sa fie utilizate, un material pentru gravura, o fatada de distributor de bancnote echipat cu un un sistem electronic, un PC portabil echipat cu programele de citire si scriere ale cardurilor cu piste magnetice si in sfarsit, documente mentionand nume, respectiv serii de cate 16 cifre corespunzatoare unor adevarate conturi bancare deja existente !
Romanul « grec » reusind sa ajunga in Spania, actualmente executand o pedeapsa privata de libertate pentru escrocherie, va fi extradat catre Franta, la cererea Judecatorului de Instructie Bruno Méral, care instrumenteaza dosarul !
Intr-o etapa urmatoare, SRPJ (Serviciul de Cautare al Politiei Judiciare) a arestat inca patru romani la Saint-Flour (Cantal), ajungand pana la Reims, unde inca din luna martie 2006 sunt incarcerati deja doi, pentru escrocherie comisa cu cardurile bancare, tot in posesie de acte false grecesti !
De-a lungul unor interogatorii si investigatii laborioase, in timp, anchetatorii ajung in Capitala Carpatilor, la Brasov, «originea» retelei, care ulterior isi extinsese activitatile si in departamentele Isère (Grenoble), Aveyron (Rodez), Loire (Saint Etienne), Vaucluse (Avignon) si Marne (Chalonns en Champ) de unde banii « castigati prin munca cinstita, cu greu ! », romanii îi trimiteau in tara (Romania) prin mandate postale!
In 2006, pana in momentul de fata, din cele declarate de Procurorul Republicii, Dominique de Bouclans, reiese ca o « mica » parte a escrocheriei, deja « contabilizata » a adus un prejudiciu care depaseste cateva sute de mii de euro !
Aici putem mentiona si faptul ca majoritatea romanilor care se "capatuiesc" rapid in strainatate si "fac bani multi", facandu-ne sa credem in "reusita" lor, sunt implicati in tot felul afaceri mai mult sau mai putin curate (furturi de etalaj, trafic de droguri, spargeri de locuinta, falsificari de tot felul, inclusiv bancnote, escrocherii, etc.) care mai devreme sau mai tarziu sunt "ajunsi din urma de trecutul lor"!
Atunci cand ne mandrim la diaspora romana, nu trebuie sa-i uitam nici pe ei!
Asa cum avem in general, tendinta !
Si ei fac parte din emigratia romana si ei fac ca "lumea sa vorbeasca de noi"!
In fond si la urma urmei, istoria o scriem cu totii!
Aproximativ, peste un an, pe 29 aprile 2007, Inspectoratul General al Politiei Romane, intr-un comunicat al Brigazii de Combatere a Crimei Organizate din Bucuresti, anunta dezmembrarea unei grupari infractionale specializata in falsificarea de instrumente de plata electronice, ai caror membrii sunt surprisi in flagrant delict!
Printr-o organizare riguroasă, de tip piramidal, membrii reţelei aveau responsabilităţi bine stabilite, fiecare dintre ei aducându-şi „aportul” la atingerea scopului ilegal – copierea informaţiilor de pe banda magnetică a cărţilor de credit, inscripţionarea unor cartele şi retragerea de numerar.
Persoanele care cădeau victime acţiunilor ilegale ale membrilor grupării erau clienţii staţiei de carburanţi unde lucrau Florin C. şi Marian D., care achitau cu cardul contravaloarea combustibilului alimentat.
În acel moment, cei doi tineri foloseau dispozitivul primit de la Costel D., pentru a copia informaţiile de pe banda magnetică a cărţilor de credit.
Datele astfel obţinute ajungeau la Costel D. care le prelucra, inscripţiona cartele şi, ulterior, retrăgea numerar de la bancomate.
După extragerea banilor din bancomate, o jumătate din sumă revenea lui Costel D., iar cealaltă jumătate se împărţea, în mod egal, angajaţilor staţiei de carburanţi.
Prejudiciul creat prin activităţile ilicite ale membrilor grupării, desfăşurate în lunile martie – aprilie 2007, se ridică la 70.000 lei.
La locuinţele celor în cauză au fost descoperite şi ridicate mai multe calculatoare, precum şi cartele ale căror benzi magnetice conţineau informaţii bancare referitoare la numere de carduri.
Mai mult, în apartamentul unde Costel D. locuia fără forme legale, a fost găsit dispozitivul electronic MSR 206 pentru citit şi inscripţionat carduri.
Florin C. şi Marian D. sunt cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de fraude cu cărţi de credit.
Faţă de Costel D. au fost demarate formalităţile legale pentru a fi dat în urmărire generală.
Anul acesta, pe 17 martie, la cca doi ani de la evenimentele din Bucuresti, alti cinci romani, adepti ai simming-ului « cuceresc » noi teritorii, in Australia !
Din primele informatii oferite de politia australiana se pare ca cei cinci au sustras peste 500.000 de dolari de la ATM-uri din metropola australiana Melbourne, in ultima luna. Reprezentantii autoritatilor din Melbourne spun ca respectivul grup este banuit de furturi similare si in aria metropolitana, la Chelsea, metoda folosita fiind aceeasi in cele doua cazuri si identica cu cea folosita de romani, respectiv "clonarea" cardurilor.
Conform anchetatorilor, infractorii se foloseau de o falsa fanta de introducere a cardului, care citea banda magnetica de pe carduri, la care era atasata o camera digitala de mici dimensiuni pentru a inregistra PIN-ul.
Cu ajutorul acestor informatii, infractorii creau carduri false pe care le foloseau pentru a extrage bani de la alte ATM-uri.
Grupul a fost arestat in nordul orasului Melbourne, dupa ce o femeie care scotea bani de la un bancomat dintr-un mall din Chelsea a observat ca o parte a dispozitivului de citire a cardului, respectiv banda de plastic la care era atasata o camera de telefon mobil, a cazut din ATM.
In ziua in care a avut loc incidentul in urma caruia cei cinci romani au fost arestati, politia australiana anuntase ca o grupare infractionala internationala se face responsabila de clonarea a peste 5.000 de carduri in ultima luna.
La nici doua luni de la acesta descoperire a Politiei Australiene, studiind cu atentie contul meu bancar de la LCL (Le Credit Lyonnais, Franta), descopar pe extrasele mele de conturi, doua retrageri in numerar, in « devize straine », efectuate pe 9 mai 2009, la orele 09h45 si 10h10 la un ATM al bancii NEDEBANK de la Johannesburg (Africa de Sud), in valoare totala de 511,09 Euro, une am fost intr-adevar prima oara in 1991, via Angola, la invitatia fiului Presedintelui Statului, Mario Neto, fost student de-al meu la Bucuresti (absolvent al Colegiului National « Mihai Viteazul », ulterior student la UPB)
Insa, ceva mai tarziu, prin 2004 am fost si la Pretoria !
Nu atat valoarea retragerii m-a intrigat, cat modul in care a fost clonat cardul meu de credit LCL, o carte de credit sigura : Visa Premier (Gold) !
Prin mijlocul anilor ’90 am mai trait o asemenea experienta !
La Benzinaria AGIP (Timpuri Noi, Bucuresti), unde aveam obiceiul sa platesc cu cardul, platile electronice se efectuau (ca de-altfel peste tot pe atunci, chiar si in strainatate, in special in Germania, Italia, Spania, Elvetia, Portugalia) cu aparate fara cod PIN, numai cu semnatura !
Nu peste mult timp, m-am trezit cu facturi din Italia (plata tronsoanelor de autoruta) sau din Spania (plata facturilor de benzina), adevarat nu foarte mari, dar adunate considerabile, care erau prelevate de pe contul meu curent!
Si asta intr-o perioada cand eu n-am fost nici in Italia, nici in Spania !
Insa, am fost cu putin timp in urma!
In sfarsit, la inceput m-am gandit ca ar putea fi vorba tot de asa ceva!
Insa, studiind cu mare atentie operatiunile mele bancare, facand investigatii minutioase in domeniul skimming-ului, aveam sa descopar o nou metoda infractionala, de clonare a cardurilor bancare.
Este vorba de procedeul “skimming-phone” sau clonarea cardurilor bancare, nu in distributoarele automate de bancnote, ci in telefonia publica!
Mai exact!
Incepand cu anul 2007, pentru platile la unitati comerciale utilizez o alta carte de credit: Viza Premier (Gold) al bancii ACCORD, iar cardul de credit LCL folosesc numai pentru reglarea datoriilor la institutiile statului, respectiv, la telefoanele publice !
Amintim aici ca inventatorul cartelelor plastice cu cip (cu memorie magnetica) ncorporat este un francez, in 1974, Roland Moreno si ca la putin timp dupa aparitia cardurilor bancare la inceputul anilor ’80, au aparut si cartelele telefonice (cu cip integrat)[4] la scara industriala in Franta si, toate telefoanele publice au fost prevazute sa functioneze atat cu cartele telefonice cat si cu carduri bancare.
Cum aparatura insitutiilor statului nu mai copiaza decat ultimele 4 cifre de pe cardurile bancare (la fel ca si unitatile comerciale), clonarea lor nu putea sa provina de la ei ! (In plus, si la ATM-uri ale unitatilor bancare s-au luat masuri drastice in ultimul timp pentru a lupta cu eficacitate contra skimming-ului)
Deci, nu mi-a fost foarte greu sa descopar faptul ca skimming-ul cartii mele de credit a fost facut intr-un telefon public.
Aceasi cabina telefonica (FranceTelecom), din care sunam zilnic, de cateva ori pe zi, in « Place Gambetta » (langa Primaria sectorului 20, Paris)!
Este adevarat ca numarul celor care folosesc cardul de credit in telefonia publica este mult mai mic decat ai celor care retrag numerar la ATM-uri.
Insa, procedeul este simplu si nu comporta niciun fel de risc pentru infractori!
Cei pe care noi îi catalogam in arhivele criminalitatii franceze: « Infractori de Duminica ».
Iata si procedeul !
Infractorii instaleaza sistemul de copiere a cartilor de credit in telefoanele publice (plasate in cabine) sau amplasate in locuri des frecventate (de localnici si in special de catre straini care rezida in Franta), dar « discrete », ca regula generala, la prima ora, cand « clasa muncitoare, se pune in miscare » !
Unul sau doi membrii ai grupului vegheaza asupra obiectivului, in functie de locul unde este plasat si de vizibilitate, care sa le permita retinerea codului PIN!
Cum codul se formeaza pe tastatura telefoniului in « ziua mare », la « vazul lumii » (si nu pe o tastarura ascunsa ca in cazul distributorelor de cartele telefonice, tichetelor de metrou, de cinema sau de teatru, respectiv, in cazul platilor in unitatile comerciale), retinerea celor patru cifre formate nu este nici o munca de Sisif si nici nu solicita pregatire speciala in domeniul informatici.
Cu atat mai mult cu cat « filarea » cabinei sau postului de telefon de catre unul sau doi necunoscuti, nu poate face obiectul unei infractiuni, pentru simplul motiv, ca cei in cauza asteapta…la rand si ei, pentru « un coup de fil à l’étranger » (un apel in strainatate).
Insa, « filatorii », nu retin si nu urmaresc decat pe cei care folosesc carti de credit, ceea ce este mai mult ca rezonabil si, ei isi schimba intotdeauna, sistematic, obiectivul - capcana!
In investigatiile noastre pe care le-am intreprins la aceasi cabina telefonica in ziua de 3 iunie 2009, intr-un interval de 12 ore, intre 09H00-21h00, am putut identifica 17 persoane.
Este putin in raport cu ATM-uri, din care zilnic, in medie, se fac intre 150-160 de retrageri in numerar.
Ele insa solicita un sistem de supraveghere sofisticat, instalare de camere de luat vederi pentru citirea codului PIN, interventia din cand in cand ai infractorilor pentru « controlul » situatiei, precum si supravegherea obiectivului in permanenta, pentru a nu atrage atentia sau suspiciunea celor din jur.
In plus, in urma masurilor luate de catre administratorii institutiilor bancare, skimming-ul prin ATM a devenit ineficace si « risca » sa si dispara.
Practicat prin intermediul telefoanelor publice, skimming-ul devine o metoda « sigura », fara riscuri si investie minima.
Oadata copiate datele de pe cartilor de credit cu PIN-ul lor asociat, ele sunt clonate si pot fi utilizate orinde, in orice tara, fara rezerve.
Evident insa, infractorii atunci cand au ocazia, intra in contul cardului clonat si consulta istoricul operatiunilor bancare, pentru efectuarea altora cat se poate de « compatibile » cu ale titularulu, evitand astfel descoperirea fraudei de catre acesta!
Si in general asta functioneaza ! (“Ca marche”!)
Cel putin un timp.
Cat timp titularul contului este neglijent si sumele retrase de infractori se incadreaza in “limita bunului simt”!
Daca titularul descopera frauda, el poate face opozitie, blocarea contului, insa trebuie sa dovedeasca administratiei bancare ca nu el este cel care a efectuat operatiunile.
Si asta este din ce in ce mai greu si complicat.
Datorita mondializarii si libertatii de circulatie, care din ce in ce mai putin este constransa de catre regimul de vize.
Eu am procedat la fel.
Am fost obligat sa depun acte doveditoare bancii mele, LCL, din care sa rezulte ca nu eu am fost cel care am efectuat retragerile in numerar!
Inainte de intoarcerea mea in Romania, cu un zbor al Companiei AirFrance-KLM pe ruta Bucuresti-Paris, care decola la orele 15h30 de pe Aeroportul CDG2F (Roissy-Charles de Gaulle, Terminalul 2F), in statia de Metrou « Gambetta » (sectorul 20) am cumparat un tichet cu cardul meu de credit de la un distributor automat de bilete de transport!
Pe el era marcata data 8 mai 2009 si ora 12h55.
Pe Aeroportul Bucuresti-Otopeni am aterizat la orele 18h20 datorita intarzierii avionului pe Aeroportul CDG2A (Roissy-Charles de Gaulle, Terminalul 2A).
Avand in vedere si faptul ca am facut o reclamatie la serviciul de bagaje la Aeroport pentru deteriorarea lui la orele 19h10, precum si faptul ca traficul nocturn pe Aeroportul Bucuresti-Otopeni este aproape inexistent, fizic, era impsibil sa fiu in dimineata zilei urmatoare pe 9 mai la Johannesburg, in Africa de Sud si sa efectuez retrageri in numerar la un ATM Nedebank.
Banca LCL a fost obligata sa suporte paguba.
Am avut insa noroc !
Daca cardul meu ar fi fost utilizat in Romania, mi-ar fi fost imposibil sa demonstrez ca nu sunt eu cel care am efectuat operatinile bancare, cu atat mai mult cu cat trec destul de mult timp in Romania si efectuez retrageri in mod regulat, in numerar, de la ATM-urile bancilor BRD, BCR, in general, dar si altele din cand in cand.
Infractorilor le-a scapat acest « amanunt ».
Consultandu-mi contul, ei au constatat ca « circul » peste tot in lume (in afara Frantei !) si platesc cu cardul, respectiv, regtrag in numerar bancnote de la ATM-uri.
In ceea ce priveste sumele retrase, ele sunt «riguros» comptabile cu cele pe care le retrag in general si eu din bancomate.
Daca n-as fi fost vigilent, sa verific cu regularitate operatiunile mele bancare, mai mult ca sigur ca n-as fi descoperit frauda si nici metoda folosita de catre talhari pentru a-mi clona cardul bancar!
In sfarsit, skimming-ul in Franta este un procedeu care poate fi aplicat si in bornele automate de sanatate instalate in holul farmaciilor si spitalelor.
Practic, identic cu cardul bancar, « La carte Vitale » (d’Assurance Maladie) are in cip-ul lui memorate toate informatiile din fisa de consultanta al asiguratului, care are obligatia sa o prezeinte atat la consultatie la medic cat si ulterior dupa, la reglarea facurii la caserie.
Personal, am fost fraudat de catre infractori si cu aceasta cartela de sanatate pe 18 mai 2009, la putin timp dupa clonarea cartii mele de credi.
Am inteles acest lucru, cand am primit factura de la Trezorerie (Fisc) pentru reglarea sumei modice de 06,89 euro, in urma unei consultatii efectuate la un medic specialist la Spitalul « Tenon », fara sa avut trimitere de la medicul meu curant, un generalist la acelasi spital.
Sistemul functioneaza simplu.
Infractorii instaleaza copiatorul de date de pe benzile magnetice in borna automata care citeste cardul (un fel de bancomat mai mic) in care cei asigurati consulta si reactualizeaza dupa fiecare consultatie, tratament, plata, etc., situatia lor.
Dupa care « instaleaza » prin imprejurimi si asteapta « prada ».
Cardul « Vitale» neavand cod PIN, ei nu trebuie nici macar sa supravegheze de aproape viitorul pagubit si nici sa memoreze codul lui PIN.
In cursul zilei de 7 iunie 2009, la aceasi borna din holurile Spitalului « Tenon » (sectorul 20, Paris, aproape de « Place Gambetta »), la care cardul meu de sanatate a fost clonat, intre orele 09h00 – 16H00 si-au verificat cardurile de sanatate (sau reactualizat) 29 de persoanel
Din investigatiile noastre reiese ca acest card se vinde cu sume intre 50-100 euro, in functie de « loc, timp si imprejurari » dar si in functie de « rasa » si statutul social ai celor care nu au asigurari medicale, adica, in general, imigranti aflati ilegal pe teritoriul national.
Evident, o carte 100% este mai scumpa decat una 80% care corespunde pentru regimul general de asigurare si care o au toti activii (salariatii, somerii) sau pensionarii (de varsta sau cu handicap) !
Daca in cazul unor contribuabili in cartile de sanatate 100%, restul de 20% acopera tot statul, o majoritate de salariati pentru restul de 20% utilizeaza asigurari private !
In incheiere mentionam ca bolnavul care se afla in posesia unei asemenea card, consulta direct un specialist, neavand cum sa consulte medicul curant al pagubitului, care isi cunoaste clientul!
Dupa consultatie, tra tament, etc. insa, el nu trece pe la caserie sa-si regleze nota de plata, asa cum se procedeaza in general, motiv pentru care conform legii (CPP), spitalul trimite dupa 7 zile (de neplata) factura la Trezoreria in raza caruia domiciliaza pagubitul care la randul ei preleveaza creanta automat (dupa o somatie) de pe contul curent al debitorului!
Si procedeul «vitale-skimming» poate avea o lunga « durata de viata ».
Pentru ca majoritatea celor care au o situatie materiala buna si au si probleme de sanata prefera sa fie « liberi » si sa nu depinda de un medic curant care sa-i dirijeze catre un anumit specialist, intr-o anumita unitate medicala (spital, clinica, etc.)
Ceea ce revine conform codului Procedurii Medicale, din punct de vedere material, la plata unui anumit procent din consultatie, (analize, tratament, etc.) de catre asigurat, relativ derizorie in raport cu valoarea reala a facturii medicale.
In cazul consultarii unui specialist, ea este de 06,89 euro.
Suma care mi-a fost facturata de catre Trezorerie.
Privind aceasta frauda insa, eu nu voi fi rambursat de catre Trezorerie, pentru ca paractic, imi este imposibil sa demonstrez ca nu am fost eu la consultatie.
Iar specialistul, nu are cum sa-si aduca aminte de faptul ca altcineva a fost la el cu cardul meu de sanatate si nu eu.
Ar trebui sa pot demonstra bancii ca pe 18 mai, undeva, in alta parte (oras, tara) am fost « facturat » cu ceva si, nu am putut consulta respectivul medic de specialitate.
Suma fiind derizorie, formalitatile administrative complexe, evenimentul poate fi declarat, ireparabil, in conditii rezonabile.
Problema este insa ca daca FranceTelecom, administratorul telefoniei publice in Franta si CPAM (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate) nu vor lua masuri urgente pentru supravegherea sau inlocuirea dispozitivelor lor, infractionalitatea in domeniul skimming-ului prin intermediul telefoanelor publice, respectiv a bornelor automate CPAM, nu poate fi stopata si nici macar controlata.
Iar acest lucru, din punct de vedre financiar va fi extrem de costisitor.

COMENTARIUL AUTORULUI

Lansata cu 35 de ani in urma, cardul lui Moreno a fost una dintre cele mai mari inventii ale secolului trecut !
Generand un intreg sistem de mecanisme economico-financiare, revolutionand sistemul de control al identitatii persoanei, reducand considerabil numarul jafurilor armate, precum si numarul victimelor asociate lor, cardul lui Moreno este supus unor reformei permanente, « fara limite »!
Majoritatea specialistilor care lucreaza in sistemul bancar-financiar sau in administratia centrala de stat, considera ca acest card este extrem de sigur si este singurul document fara falie de care noi dispunem azi!
Totul este sa fim vigilenti si precauti cu el !
Exista insa si parei futuriste conform carora cardul lui Moreno este un document uzat moral !
Ca el ar fi « anemic» si ca si-ar fi atins propriul sau prag de incompetenta !
Motiv pentru care imperiul expansionist a lui Morena isi atinge propriile margini, propriile sale limite, el fiind intr-o prabusire, adevarat, lenta, dar sigura !
Conform teoriei lor, viitorul apartine documentelor cu amprente digitale, cu date biometrice, cu ADN, imposibile de falsificat !
Pacat de aceasta libertate, a noastra, de care dispunem « conditionat » !
Pentru ca toate elementele de securitate din viata noastra, controlandu-ne viata, ne reduc mai mult sau mai putin, libertatea !
De multe ori viata confirma ca a trai in libertate, dar fara a fi liber este mai rau decat viata lipsita de libertate !
In fond si la urma urmei libertatea nu serveste la nimic daca nu poate fi « exploatata » de voie si cu folos!

_________________________________
[1] « CB: La Carte Bleu », document electronic de plata, apare in Franta in 1967, cand sase banci franceze (BNP, CCF, Crédit du Nord, CIC, LCL, Société Générale) creaza prima carte de plata, « CB » (Carte Bleu). In 1971 apar pistele magnetice pe aceste carti si apar si primele DAB –uri (Distributoare Automate de Bancnote) pentru retrageri in numerar 24h/24h. In 1972, emitorii de CB creaza, Grupul de Interes Economic, CIE (Grouppement d’Intêret Economic). In 1974 apare cardul Visa (si Visa Premier pentru clientii cu o situatie materiala deosebita) care permite operatiuni bancare si in strainatate. Generalizand sistemul de plata electronic la nivel national intre 1984-1986, Franta devine prima tara din lume dispunand de acest sistem. Din 1993 CB sunt echipate cu un cip electronic pentru securizarea cardului, ceea ce reduce infractionalitatea numai dupa un an, la jumatate fata de 1990, perioada in care in Franta « lichidul » pierde teren in favoarea platilor electronice (peste 30% din plati efectuandu-se cu cardul !). Incepand din 1 ianuarie 1999 CB Visa permite platile in euro si peste un million de francez poseda CB Visa Premier (Gold). In 2003 este lansata si CB Visa Infinite (pentru clienti instariti, bogati). Astazi in Franta, exista peste 40 de milioane de purtatori de CB si peste 90% dintre plati se efectueaza cu sistem electronic de plata sau prin cecuri bancare care sunt puse la dispozitia clientilor simultan cu cardul.

[2] « Le Gang de Postiche » este o celebra grupare de raufacatori (grand banditisme), o retea bine organizata si structurata, care a comis intre 1981-1986 la Paris, 111 bracaje de banca (jafuri armate), cu luare de ostatici. Anihilarea bandei a creat serioase probleme autoritatilor locale, si in special, Prefecturii de Politie-Paris care a depus eforturi uriase cu ajutorul mijloacelor mass-media pentru a pune capat terorii acestei organizati de « talhari la drmul mare ». Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar cu totul deosebit, s-ar parea ca gruparea “postiches” (numiti asa pentru ca devalizau bancile deghizati in « burghezi », purtand peruci, barba si mustata, fiind foarte politicosi cu ostatecii lor !) era considerata una dintre cele mai radicale din Franta, formata dintr-un « nucleu dur » de 6 talhari « profesionisti » (si cam tot atatia « amatori », colaboratori, de ocazie), ar fi fost adeptul unei ideologii de gerila de stanga, motiv pentru care el nu a comis crime de sange, decat accidental. Pe 14 ianuarie 1986 doua servicii specializate ale PPP (Prefectura de Politie-Paris), pe de o parte BRB (Brigada de Reprimare a Banditismului) si pe de alta parte BRI (Brigada de Cautare si Interventie) au reusit sa localizeze grupul in interiorul bancii LCL (Crédit Lyonnais, aflata pe strada Dr. Blanche nr. 39, Sectorul 16, Paris). Datorita unei decizii prost inspirate, luate de catre Raymond Mertz, seful BRB, de a-i aresta pe raufacatori prinsi in flagrant imediat dupa parasirea bancii si s-au apropiat de masina care îi astepta (un mod de a actiona nepracticat in general pentru a limita pagubele materiale si pentru evitarea pierderilor de vieti omenesti !) si nu in alta parte, intr-un loc mai propice, favorabil unor asemenea actiuni, a avut ca rezultat declansarea unei lupte de gerila de strada in care unul dintre gangsteri Bruno Berliner si un politist, Jean Vrindts au fost ucisi iar alti trei politisti grav raniti ! Ceilalti trei care au participat la jaful armat de la LCL, Jean-Claude Myszka, André Bellaïche si Patrick Geay au fost arestati intr-o vila pe strada Pins nr.28, la Yerres (sud-estul regiunii pariziene) pe 13 decembrie 1986. Ancheta lansata de catre IGS (Inspectia generala A Serviciilor Politiei Nationale – « Police de Police ») a condus la ipoteza ca in BRB exista un politist corupt, Dominique Loiseau, care ar fi fost responsabil de drama! Arestat, judecat si condamnat, dupa sapte ani de recluziune criminala el este gratiat de catre François Mitterrand in 1993. Jean-Claude Myszka se siuncide in 2003, André Bellaïche, fost sef al gruparii (ceea ce neaga si acum!) dupa o reinsertiune reusita in sociatate, astazi este patronul unui magazin de discuri pe strada Mouffetard la Paris. Nascut in 1950 pe 5 decembrie la Tunis (Tunisia), in 2007 publica o carte « Ma vie sans postiches » (First Editions) care va inspira filmul "Le Dernier Gang"! Intalnindu-l, nu am putut recunoaste in el un fost mare infractor, legendar ! El a rupt definitiv cu trecutul sau, fiind o reala, vie, confirmare a ipotezei ca daca dorim ceva cu adevarat si ne investim in acel ceva, putem reusi ! In varsta de 55 de ani, Patrick Geay este si astazi incarcerat. Neaga si el legatura sa cu grupul de gangsteri. El a fost condamnat pe 31 octombrie 2006 la 17 ani de recluziune ceiminala de catre Curtea de Apel Essonne care a retinut inculparea lui in 7 bracaje (jafuri artmate) si complicitatea sa in tentativa de ucidere a unui politist. Este arestat pe 14 ianuarie 1986, pe atunci in varsta de 51 de ani, pentru un bracaj tot pe str. Dr. Blanche. Disparut in 1989, dupa punerea sa in libertate conditionata de control judiciar, condamnat la 30 de ani de recluziune criminala prin contumacie in 1996, dupa 14 ani de cavala, este arestat pe 15 ianuarie 2003 la Paris, 17 ani dupa ultimul sau jaf cu « postiches », pentru ca in 2004 sa fie condamnat la 15 ani de inchisoare. Am incercat sa-l contactez, astept decizia JAP-ului (Judecatoului de Executie a Pedepselor). Cei trei complici ai sai, André Bellaiche, 45 ans, Robert Marguery, 49 ans, si Jean-Claude Myszka, 40 ans, si-au ispasit pedepsele lor. Pe 23 noiembrie Myszka et François Besse pun la punct un plan care permite evadarea lui Bellaiche cu ajutorul unui elicopter ai Crucii Rosii. François Besse este unul dintre colaboratorii « apropiati » al grupului, fost « adjunct » a lui Jacques René Mesrine (nascut pe 28 decembre 1936 la Clichy-La-Garenne, regiunea pariziana, ucis de catre politie pe 2 noiembre 1979 langa Bulevardul Periferic, « Porte de Clignancourt », la Paris), ajuns celebru pentru spargerile si evadarile sale, considerat « inamicul nr.1 al poporului » in anii’70, supranimit si « omul cu o mie de fete », sau « Robin Hood francez », desfasurandu-si « activitatea » in Franta, Canada si Elvetia. Un alt « colaborator » al lor a fost si Franck Henry, astazi cantaret recunoscut ! Atunci cand scriitorul Jean-Edern Hallier a atras atentia lui Mitterrand ca va face publica existenta lui Mazarine Marie Pingeot fata sa « ascunsa » (nascuta pe 18 decembrie 1974 la Avignon), azi scriitoare, el a fost amenintat cu moartea de catre o « echipa » compusa, la propunerea unui ministru a lui Mitterrand, din doi membri ai gruparii « postiches », Myszka si Geay, precum si a unui alt « adjunct » a lui Mesrine, Michel Ardouin, supranumit « Port-Avion », mare specialist in jafuri armate, implicat si intr-o tentaculara retea de trafic de heroina. In februarie 2001, Myszka, 45 de ani, este arestat la domiciliul sau din Aubervilliers (Seine Saint Denis, regiunea pariziana) de catre BRB. Pe 20 ianuarie membrii sai au descoperit ca el era in relatii stranse cu Michel P., (un alt colaborator « apropiat » al grupului « postiches »), fiind surprinsi impreuna, studiind noi planuri de jafuri, in sectorul 14 la bordul unui Renault Clio furat! Doua saptamani mai tarziu pe strada Alésia ei au agresat un grosist care avea la el o mare suma de bani, fugind de la fata locului cu acelas Clio condus de Mohamed C., 44 de ani, condamnat pentru 21 de delicte, un alt colaborator ocazional al gruparii. Ceva mai departe, cei doi sunt arestati de catre BRP, cu putin timp inaintea lui Myszka, care il gazduia pe Michel P., condamnat pentru 28 de delicte si crime, aflat in cavala, respectiv in UG al PPP. Suferind de nevroza carcerala, Myszka este eliberat din inchisoare in 1999 dupa ce a fost condamnat la 12 ani de recluziune criminala in 1996 pentru jafurile comise cu « postiches » intre 1986 -1987. El se siuncide in 2003. Robert Marguery, traieste azi in Tailanda. Este foarte probabil, ca « instructor », al noii generatii de infractori care isi desfasoara activitatea la Bangkok. Incercand sa-i intalnesc in 2005, in timpul ultimului meu voyage, am fost obligat sa renunt din lipsa de timp si de bani ! (Ar fi trebuit sa-mi aman plecarea, ceea ce ar fi implicat, renuntarea la biletul meu de avion si prelungirea sejurului meu cu trei zile !). In ceea ce il priveste pe « ultimul mohican » al trupei, Hayckel, el s-a retras la « umbra » undeva in imprejurimile Hammamet-ului, la Mediterana. Trecand pe acolo in 2003, respectiv, in 2005, am incercat sa-l contactez dar fara succes ! Printre colaboratorii apropiati ai « postiches » amintim si pe Raymond Betrancourt, care nu « s-a potolot » nici azi. In varsta de 60 de ani, avand la activ 27 de condamnari din 1973, de fiecare data cu pedeasa executata in penitenciar. Pe 19 februarie 2008 a fost condamnat ultima oara la un an de inchisoare privata de libertatre si la o amenda penala de 5500 de euro, pentru comercializarea unor obiecte de arta, furate. Merita sa subliniem si faptul ca cele sustrase in urma jafurilor comise de « postiches » (zeci de lingouri si sute de monezi in aur, bijuterii de valoare inestimabila, precum si mari sume de bani in lichid) niciodata nu a fost recuperate de catre autoritati ! In cei cinci ani de « activvitate » conform unor documente al PPP, ei ar fi spart si 1300 seifuri apartinand persoanelor fizice, sustragand peste 200.000.000 Fr (30.000.000 de euro), la care se pot adauga si cele 200 de miliarde de centimi (2 milioane de euro) apartinand rezervelor bancilor. Uriasa lor « avere » adunata intre anii 1981-1986 era disimulata si ascunsa prin cimitire. Ironia sortii face ca ei au « debutat » pe 29 septembrie 1981 cu un jaf armat al PNP (Banca Nationala de Paris) pe str. Dr. Blanche nr.37 si tot pe aceasta strada, la nr.39 au si incheiat cariera lor cu jaful de la LCL pe 14 ianuarie 1986, tot cu doua victime ca si pe 29 septembrie 1981. In 2004, odata cu deschiderea procesului lui Michel Fourniret (criminal si violator in serie, a se vedea si articolul autorului aparut anterior : « Michel Fourniret, un monstru sacru »), el marturiseste la proces ca averea lui considerabila provine de la « postiches » ! Cunoscand unul dintre ei in inchisoare, i-a asasinat sotia dupa eliberarea lui din penitenciar, punand mana pe o parte din averea lui, cu care si-a cumparat un castel, instaland in fiecare geam o pusca de vanatoare si finantand, ulterior, acolo, oribilele sale violuri urmate de asasinarea a sapte fete tinere pentru care a fost condamnat la inchisoare pe viata ! Printre alte grupari care practicau jafuri armate, gen « postiches » putem amintii ceea infiintata in sudul regiunii pariziene de catre de Jean-Pierre Lepape asasinat in august 1998 de catre doi banditi inarmati la Vitry sur Seine (regiunea pariziana). El era celebru pentru luptele sale de strada cu politia in 1977 cand a iesit « invingator ». In anii ’80 s-a convertit in traficul de droguri ! In urma perchezitiei efecuate la domiciliul sau de catre BRI, dupa moartea lui, au fost gasite 25 de kg. de cocaina. O alta grupare foarte cunoscuta care opera in aceasi perioada aproximativ era si « Brise de Mer » in care s-au « distins » patru subgrupari : familia Castelli-Santucci-Mattei, fratii Voillemier, fratii Guazelli si fratiiPattachinii. Acesti indivizi comiteau jafuri armate pe intregul teritoriu francez, inclusiv, in Corsica. Conform celor declarate de catre Comisarul Marion, 14 membri apatinand acestei organizatii au pierit, fie ucisi fie s-au sinucis de la inceputul anilor ’80.

[3] Printre cele mai celebre atacuri ale Societatii Brink’s putem mentiona : pe 20 octombrie 1981 un atac al unui furgon blindat Brink’s la NY care transporta fonduri pentru o sucursala a Bancii Federale, de catre membri ai organizatiilor « Weather Underground » si « Black Liberation Army » (compusa in general din “Black Panthers), care se soldeaza cu un sesc. Atacul unui depozit al furgoanelor blindate Brink’s la Rochester (New York) in 1993 in care a fost jefuita suma de 7,4 milioane US$, al cincilea jaf ca paguba, in Statele Unite. Printre cei care au comis jaful armat era un preot catolic si un politist, amandoi membri ai IRA (Armata Republicana Irlandeza, organizatie clandestina independentista care lupta pentru unificare Irladei de Nord cu Irlanda). Atacul depozitului de furgoane blindate la Kehlen (Luxemburg) pe 17 aprilie 2000 de catre o banda bine organizata formata din Abdellatif Bekhti si Abdelkader Belliraj. Numai primul a fost prins si arestat, fiind ulterior condamnat la 20 de ani de recluziune criminala la Luxemburg in ianuarie 2003. Valoarea jafului a fost estimat la suma de 15-17 milioane de euro. Peste doua luni, ajutat de catre complici, el reuseste sa evadeze. Ei sunt insa arestati si incarcerati dupa cinci ani de cavala in januarie, respectiv, in februarie 2008.

[4] Roland Moreno este un inventator francez nascut pe 11 junie 1945 la Cairo (Egipt). El breveteaza cardul din material plastic, cu cip, dispunand de cel putin un circuit integrat cu microprocesor, in 1974. Ele sunt utilizate in general fie ca mijloace de identificare personala (Carte Nationala de Identitate, ID-uri pentru accesul in diferite zone sau cladiri din institutiile publice, private sau aeroportuare, Carte de asigurari de Sanatate : « Carte Vitale », carte SIM), fie ca mijloace electronice de plata (Card Bancar, Port-Moneu electronic), sau in Telefonia Publica (Cartele de telefon) si la Titlurile de Transport (de calatorie). O holograma adaugata evita contrafacerea lor.
Inca din 1947 Geoffrey Dummer, inginer britanic, concepe o memorie portativa sub forma de un substrat din bachelita pe care pot fi imprimate piste foarte fine de cupru si care sub efectul unui curent important se voalatlizeaza de maniera invizibila, creeand un efect de memorie, pe atunci de 64 Bits. In 1969, inventatorii germani Jürgen Dethloff (1924-2002) si Helmut Gröttrup, respectiv, japonezul Kunitaka Arimura, au imbunatatit substantial calitatea acestei memorii portative. Intre 1974-1975, Moreno creaza acel document (card) ceea ce ulterior se va numii « card cu cip » : o memorie portativa dotata cu mijloace de inhibitie. Acesti inhibitori au rolul de a proteja accesul la memorie a cardului. Cardul brevetat de Moreno atunci era cuplat la un instrument cititor de radiofrecventa. Insa ulterior, in mai 1975, el pune la punct alte mijloace de inhibitie, integral incorporate in cip si isi breveteaza inventiile. Este vorba de : comparatie interna al codului confidential (PIN), contoar de erori, care provoaca auto-distrugerea cip-ului in cazul in care el este supus in repetate randuri la coduri false, citirea ireversibil-imposibila ale zonelor predeterminate, in special al codului confidential (PIN), scrierea, modificarea, stergerea, ireversibil-imposibila ale zonelor predeterminate al memoriei. Moreno fondeaza societatea « Innovatron » in care incepand din 1979 intra cu 34% societatea Schlumberger (Nr.1 mondial cu cardurile telefonice), absorband ulterior alte societati gigante franceze, SOLAIC in 1997 si BULL CPB in 2001. In 1980 are loc crearea gruparii “ Carte à Memoire” de catre bancile franceze mai sus mentionate, iar din 1984 Bull, Schlumberger et Philips se lanseaza in productia si comerciala cardurilor la scara industriala. In 1983 apare Cardul de Sanatate, iar in 1984 Cardul de Telefon, din care in 1986 au fost vandute 2 milioanee si deja 6 milioane in 1991. Ronald Moreno devine o legenda, intrand in 1997 la “National Museum of American History”! In 2007 piata cardurilor cu cip depaseste 4 miliarde, ¾ dintre ele sub forma de de carduri cu microprocesoare si ¼ carduri cu memorie.


NOTA

A se vedea articolul pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/07/atac-impotriva-lui-moreno-prabusirea.html

Articolul in Revista Politia Capitalei

62.%20Revista%20Politia%20Capitalei%20-%20Iulie%202009%20%28Clonare...