UK Bookmakers

Condamnat la inchisoare pe viata!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri


Motto 
: "Este mai bine sa fii urat pentru ceea ce eşti, decat sa fii iubit pentru ceea ce nu esti (Anatole France), deci, este mult mai bine sa fii incarcerat vinovat (pentru ceea ce esti urat !) intr-o tara in care  sanctiunile penale sunt blande, decat nevinovat (pentru ceea ce esti iubit !), intr-o alta tara, in care sanctiunile penale sunt aspre".

            In principiu, prin definitie, Inchisoarea (Recluziunea Criminala) pe Viata ("Whole Life Tariff"),   este o sanctiune penala acordata de catre legislator pentru crimele deosebit de grave (abominabile, macabre, multiple, etc.), care consta, cel putin teoretic, in incarcerarea celui condamnat la aceasta pedeapsa, definitiv, pana la moartea sa.

 

Cu alte cuvinte, condamnatul, la aceasta santiune penala, Whole Life Tariff, nu ar putea fi pus in libertate in timpul vietii !

In practica insa, in toate tarile lumii exista posibilitatea intreruperii  executarii acestei sanctiuni penale pentru motive (grave !) de sanatate, iar in majoritatea dintre ele (mai putin in cateva dintre acele state care au abolit Pedeapsa Capitala) magistratii responsabili cu executarea pedepselor, accepta o "amenajare" a acestei sanctiuni care sa permita eliberarea condamnatului din penitenciar (dupa un numar mare de ani privati de libertate), cu scopul integrarii (insertiunii) sale (cu sanse reale de reusita !) in societatea civila.

Intr-o asemenea situatie, gen Whole Life Tariff, vorbim de o sanctiune penala cunoscuta in termeni juridici ca "Inchisoarea (Recluziunea Criminala) pe Viata, Reala (RCVR)" sau "Incompresibila (RCVI)", ceea ce practic inseamna ca cel condamnat la aceasta pedeapsa, datorita gravitatii faptelor comise, nu poate fi eliberat in timpul vietii, sub nicio forma ! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/padurarul-din-ardennes-partea-ii.html).

 

PREAMBUL

 

In majoritatea cazurilor, sanctiunii penale de "RCV" pronuntata de catre legislator este asociata si o (aumita) "Perioada de Siguranta (PS)", inainte de excutia  careia (completa), condamnatul nu poate fi eliberat conditionat  din penitenciar sub control judiciar (procedeu cunoscut in jurisdictie sub numele de "amenajare" a pedepsei, ca de-altfel si : suspendarea ei, plasarea in exterior pentru o activitate lucrativa, permisul de iesire, semi-liberatea, etc.).

In Franta, aceasta perioada de siguranta (maxima) este limitata la 22 de ani in cazul inchisorii pe viata (RCV) si la 30 de ani in cazul inchisorii pe viata, reala, incompresibila RCVR/I (introdusa in jurisdictia franceza in 1994), care corespunde de-altfel si pedeapsei maxime prevazuta de lege (introdusa printr-o lege in noiembrie 1978 de catre Guvernul Raymond Barre si care nu se aplica in cazul minorilor !), la care poate fi condamnat o persoana (fizica) de catre un Tribunal Criminal (Juriul Popular), conform art.132-23 din CPF (Codul Penal Francez) si al celor art.720-2,3,4,5 din CPPF (Codul de Procedura Penala Francez).

Reducerile acordate de catre JAP (Juge d’Application des Peines-Magistrat responsabil cu gestiunea-logistica executarii pedepselor) pentru buna comportare (in general 3 luni/an), pentru activitate lucrativa sau prestare de servicii, pentru studiu, etc. (in general 2 luni/an), nu pot fi aplicate in timpul perioadei de siguranta, decat ulterior.

Mentionam aici ca nu trebuie confundata PS (Perioada de Siguranta) in cazul sanctiunii penale de RCV, cu "Retinerea de Siguranta (RS)" (procedura care permite plasarea intr-un centru medico-socio-judiciar de siguranta a unei persoane fizice, de maniera permanenta, cu ingrijiri medicale, sociale si psihologice datorita unei grave tulburari de personalitate, care desi si-a executat pedeapsa, prezinta un risc important de recidiva, in special in cazul crimelor sexuale, introdusa de catre legislator,conform art.706-53-13 din CPPF) sub presedentia lui Nicolas Sarkozy si nici cu "Perioada de Proba (PP)" (introdusa in CPPF prin art.729, inainte de executarea careia nu poate fi solicitata eliberarea sub control judiciar al condamnatului, insa pot fi soliciate alte tipuri de amenajari ale pedepsei), prevazute in general in decizia (sentinta) de condamnare (judecata)!

 

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

In cazul sanctiunii: "RCV", Perioada de Siguranta (PS) este obligatorie (si se aplica in mod automat, chiar daca jurisdictia nu o mentioneaza in sentinta de judecata!), daca una dintre cele doua conditii sunt satisfacute:

1. Pentru infractiunea comisa de catre condamnat exista o mentiune in acest sens in CPF ;

2. Condamnarea (sentinta) pronuntata de catre jurisdictie (Juriu Popular-Curtea cu Jurati, Curte de Apel, Tribunal Corectional, etc.) privata de libertate (cu executare in penitenciar) este de cel putin 10 ani !

In schimb, PS este facultativa in cazul condamnarii la o pedeapsa privata de libertate egala cu (sau superioara a) 5 ani.

In cazul in care sanctiunea pentru crima (sau delict) este pedepsita de catre CPF cu cel putin 10 ani privati de libertate (cu executare in penitenciar), PS este (automatic) jumatate din pedeapsa, daca Curtea nu face nicio mentiune in acest sens.

Ea are posibilitatea sa fixeze (si trebuie sa o mentioneze in sentinta de condamnare !) o PS inferioara sau superioara jumatatii pedepsei, insa aceasta nu poate depasi 2/3 din pedeapsa la care inculpatul a fost conndamnat (maxima prevazuta de lege).

Conform unei decizii a Camerei Criminale a Curtii de Casatie din 23 octombrie 1989, alungirea sau reducerea PS nu trebuie neaparat mentionata in sentina de judecata (condamnare).

Evident, o reducere a pedepsei, nu poate fi mai mica decat PS, conform art.720-4 din CPPF.

Conform art.712-7 din CPPF, TAP (Tribunal d’Application des Peines-Tribunalul responsabil cu gestiunea executarii pedepselor) este competent (la solicitarea condamnatului, al Procurorului Republicii sau al JAP) sa anuleze, partial sau total, PS al condamnatului, in cazul in care "exista garantii serioase (reale) in privinta readaptarii (reinsertiunii) sale sociale"!

Conform art.712-11 al CPPF, decizia JAP-ului (insa !) poate fi atacata in recurs (cu cel mult zece zile de la data pronuntarii sentintei !) in fata TAP sau a Curtii de Apel competente, iar in caz de esec, ele pot fixa conform art.712-13 o perioada inainte de care inculpatul nu poate solicita o noua cerere.

Si decizia TAP poate fi atacata in fata Curtii de Casatie in mai putin de cinci zile de la data notificarii.

In orice caz, chiar si in timpul PS este posibila suspendarea executarii pedepsei din motive grave de sanatate, conform art.720-1-1 din CPPF (introdus de catre Bernard Kouchner), care permite eliberarea condamnatului in cazul in care sanatatea necesita o ingrijire permanenta si speciala, el sufera de o boala incurabila sau este bolnav in faza terminala (la sfarsitul vietii !), mai putin daca exista un risc ridicat de recidiva!  

In ceea ce priveste PP (Perioada de Proba), ea reprezinta, automatic, jumatate, mai putin daca condamnatul este recidivist si maximum 2/3 din pedeapsa acestuia (ca de-altfel si PS), in aceasta perioada insa (daca ea depaeste PS) poate fi "amenajata" pedeapsa lui.

PP, este ireductibil in cazul "Pedepselor in Timp (PT)" (condamnari maximum la 30 de ani de recluziune criminala!), dar reducerea pedepsei implica, automat si reducerea PT.

In cazul inchisorii (recluziunii criminale) pe viata, ea este reductibila numai conform art.729-1 din CPPF.

Creata in conform unei legi din 25 februarie 2008, relativa la declaratia iresponsabilitatii penale datorita tulburarilor mentale, procedura RS (Retentia de Siguranta) este inscrisa la art.706-53-13 si urmatorul, respectiv, R.53-8-53 si urmatoarele, completata cu legea n°2010-242 din 10 martie 2010 din CPPF.

Conform articolelor mai sus mentionate o RS poate fi prevazuta atat in timpul procesului cat si ulterior executarii pedepsei privative de libertate.

A) In timpul procesului trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii :

1)     Vinovatul sa fie o persoana fizica ;

2)     Infractiunea sa fie o crima specifica.

a)     daca victima este minora : asasinat, crima, tortura, acte barbare, viol, rapire sau sechestrare de persoane ;

b)     daca victima este majora : infractiunile enumerate mai sus dar daca ele sunt agravate conform art. 221-2, 221-3, 221-4, 222-2, 222-3, 222-4, 222-5, 222-6, 222-24, 222-25, 222-26, 224-2, 224-3 et 224-5-2, din CPF sau agravarea trebuie sa provina datorita recidivei (legea din 10 martie 2010) ;

3)     Pedeapsa pronuntata de catre legislator sa fie cu o durata de cel putin 15 ani ;

4)     RS sa fi fost explicit mentionata in decizia condamnarii (sentintei) Curtii cu Jurati (Juriul Popular) ;

B)  Ulterior executarii pedepsei private de libertate :

     Conform art.706-53-14 din CPPF, pentru ca RS sa fie executata, trebuie :

1)  Un examen (bilant) al situatiei condamnatului de catre o CPMS (Comisie

     Pluridisciplinara a Masurilor de Siguranta), cu cel putin un an inainte ca

     acesta sa-si execute integral pedeapsa sa privata de libertate ;

2)  Un examen care sa concluda ca datorita unei grave tulburari psihice

     (mentale), fostul condamnat ramane periculos pentru societatea civila si prezinta un risc ridicat de recidiva ;

Mentionam aici ca desi fostul Presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy a facut tot posibilul ca RS sa poata fi aplicata cat se poate de repede si cu cea mai mare eficacitate (a se vedea si articolul autorului "Modelului de prevenire al delincventei a lui Sarko" : http://www.romanians.nl/modules.php?name=News&file=article&...), legea a stranit o serie de polemici, atat in randul societatii civile cat si la CNCAH (Comisia Nationala Consultativa a Drepturilor Omului).

Un sondaj IFOP (Institutul Francez de Opinie Publica) din februarie 2008, efectuat pe un esantion de cca 1000 de persoane, estima ca 4/5 francezi considerau ca aceasta lege este una buna si este necesara pentru diminuarea recidivei criminale.

Cca 56% considerau ca RS ar avea un efect disuaziv, iar 40% ca RS ar afecta libertatea unui condamnat care si-a efectuat deja pedeapsa, "deci si-ar fi platit datoria fata de societate" !

Revenind acum la RCVR (asociata cu o PS exceptionala de 30 de ani), ea a fost instaurata prin legea 94-81 din 1 februarie 1994 la initiativa Ministrului de Justitie (pe atunci) Pierre Méhaignerie din Guvernul Balladur, intr-un context special, cand recidiva criminala in Franta a inceput sa ia proportii ! (A se vedea si articolele autorului consacrate acestei tamatici : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/esecul-societatii-civile.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/reinsertiunea-in-societate.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/thomas-csinta-monitorul-org-pentru-ap_2390.html)

Introdusa cu precadere in cazul infractiunilor de infanticid (precedat de viol si acte barbare), in martie 2011, in cadrul legii Loppsi 2, la initiativa Presedintelui Sarkozy, RCVR este extinsa ulterior si in cazul crimelor comise contra persoanelor apartinand autoritatii publice, daca ele au fost premeditate sau comise in banda organizata.

Astfel, conform art.221-3,4, atunci cand victima este un minor avand mai putin de 15 ani, iar asasinatul este precedat de viol, tortura, acte barbare, respectiv, in banda organizata sau victima este un magistrat, un functionar al Politiei (sau al Jandarmeriei) Nationale, un membru al AP (Administratia Penitenciara), un inalt functionar al Statului sau orice persoana reprezentand autoritatea publica (in timpul serviciului), printr-o decizie speciala a Curtii, in caz RCV, PS poate fi extinsa la 30 de ani sau in cazul RCVR, condamnatul sa nu poata beneficia de nicio amenajare a pedepsei in timpul executiei ei.

Din contra, conform art.720-4 din CPPF, atunci cand condamnatul manifesta serioase garantii de readaptare sociala TAP, poate in mod, exceptional, in conditiile art.712-7 din CPPF sa-i suspende (sau sa reduca) PS prevazut de art.132-23.

In orice caz, atunci cand Curtea cu Jurati (Juriul Popular) decide ca PS sa fie de 30 de ani conform art.221-3,4 din CPF, TAP nu poate reduce (sau sa suspende) PS, decat dupa ce condamnatul a fost incarcerat o perioada de cel putin 20 de ani, iar aceasta decizie nu poate fi pronuntata decat dupa realizarea unei expertize de catre un colegiu de trei medici-experti inscrisi pe lista expertilor agreati de catre Curtea de Casatie, care se vor pronunta asupra starii de periculozitate a condamnatului.

Prin derogare, conform dispozitiilor aliniatului 3 din art.732 al CPPF, TAP se poate pronunta asupra MA (Masurilor de Asistenta) si CJ (Control Judiciar) fara nicio limitare in timp (pe cand este de 10 ani maximum, in cazul altor condamnati).

Conform primului aliniat al art.720-1-1 din CPPF, mai putin in cazul in care exista un risc ridicat de recidiva, suspendarea PS poate fi ordonata, indiferent de natura pedepsei sau de durata ei, pentru o perioada nedeterminata, in cazul in care condamnatul este atins de o patologie in care este angajat pronosticul sau vital sau starea lui de sanatate este incompatibila pe termen lung cu incarcerarea, mai putin in cazul spitalizarii persoanelor internate in institutii de sanatate specializate pentru bolnavi cu tulburari psihice grave.

Legislatorul francez nu a solicitat RCVR, decat in trei cazuri, pentru :

 

1. Pierre Bodein, cunoscut si sub numele de "Pierrot le fou", nascut pe 30 decembrie 1947 la Obernai (Departamentul Bas Rhin, Alsacia).

Cazierul sau judiciar continand sapte condamnari (din care trei de catre Curtea cu Jurati, pentru viol cu violenta), dupa 1969 el traieste alternativ fie in inchisoare, fie in spital psihiatric.

Dupa ce in 1994, pentru infractiunile savarsite, este condamnat la 30 de ani de recluziune criminala (rejudecat in februarie 1996 si sanctionat cu 28 de ani de inchisoare, Curtea de Casatie îi reduce pedeapsa la 20 de ani), el este eliberat din penitenciar (sub control judiciar) pe 14 martie 2004.

Patru luni mai tarziu, el este acuzat de rapirea, violarea si uciderea lui Jeanne-Marie Kegelin, 10 ani, Julie Scharsch, 14 ani si Hedwige Vallée, 38 ani.

Procesul sau se deschide la Strasbourg (Alsacia) pe 11 aprilie 2007, iar pe 4 iulie 2007, Avocatul general al acuzarii, in fata Juriului Popular Bas Rhin, solicita pentru el RCVR.

Este primul condamnat in Franta la inchisoare pe viata, reala (incompresibila).

Rejudecat in apel, pe 2 octombrie 2008, Juriul Popular de la Colmar (Departamentul Haut-Rhin, Alsacia) îi confirma pedeapsa.

. Christian Beaulieu (nascut in 1951), care dupa mai multe condamnari si agresiuni sexuale comise asupra sase copii intre 1982-1988 este condamnat in 2007 de catre Juriul Popular de la Nevers (Departamentul Nièvre, Regiunea Bourgogne) la RCVR, pentru violarea si uciderea unui copil in varsta de 4 ani.

In apel (Juriul Popular Cher), avand in vedere dosarul sau psihiatric, expertii vor obtine reducerea pedepsei sale, atenuandu-i responsabilitatea, la 30 de ani recluziune criminala.

 

3. Michel Fourniret, nascut pe 4 aprilie 1942 la Sedan (Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardenne), cunoscut si sub numele de "Padurarul din Ardennes" (A se vedea si  articolul autorului consacrat acestui personaj : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/padurarul-din-ardennes-partea-ii.html).

Incarcerat  pe 25 martie 1984 pentru o duzina de agresiuni sexuale si viol comis asupra minorilor in regiunea pariziana, el este condamnat pe 26 iunie 1987 de catre Juriul Popular de la Evry (Departamentul Essonne, Reginea pariziana) la sapte ani de inchisoare (din care cinci ani cu executare in penitenciar) si trei ani de "proba" dupa eliberarea lui.

La putin timp dupa eliberara lui conditionata sub control judiciar (in octombrie 1987), se casatoreste cu Monique Olivier (pe care o cunoaste in inchisoare, prin corespondenta) cu care va comite (in complicitate) o alta duzina de violuri si asasinate.

Arestat pe 26 iunie 2003, el este condamnat (in acelasi proces cu sotia sa, Monique Olivier) pe 28 mai 2008 la inchisoare pe viata incompresibila (reala), pentru sapte dintre victimele sale (retinute prin rechizitoriu, dintre care una avand mai putin de 15 ani) de catre Juriul Popular din Charleville-Mézières (Departamentul Ardennes, Regiunea Champagne-Ardenne).

 

In schimb, RCV  (Inchisoarea pe viata) cu o PS (exceptionala) cuprinsa intre 23-30 de ani (avand in vedere ca 22 de ani este PS maxima prevazuta de catre lege, in mod normal), au fost acordate mai multor criminali: Monique Olivier, complicele lui Michel Fourniret (Curtea cu Jurati-Ardennes, 2008, 28 de ani) ; Christian Beaulieu (Curtea cu Jurati-Cher, 2008, 30 de ani) ; Denis Waxin (Curtea cu Jurati-Pas de Calais, 2000, 30 de ani, redus la 29 de ani in apel de catre Curtea cu Jurati-Nord in 2003, pentru uciderea mai multor fetite, ceea mai tanara avand 6 ani) ;  Peter Frantz (Curtea cu Jurati-Gironde, 1999, 30 de ani, pentru violarea si asasinarea tinerei germane Lotta Heiter in varsta de 9 ani, aflata in vacanta, in Franta, in 1994) ; Patrick Tissier (Curtea cu Jurati-Pyrénées Orientales (Curtea cu Jurati-Pyrénées Orientales, 1998, 30 de ani, pentru rapirea, violarea si uciderea pe 13 septembrie 1993 la ora 18h00, al Karinei, o fetita de opt ani, la Fitou, nu departe de Perpignan, Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea Languedoc Roussillon, sudul Frantei, corpul careia l-a aruncat intr-un put al unei case abandonate, descoperit zece zile mai tarziu) ; Christian Van Geloven (Curtea cu Jurati-Pyrénées Orientales, 1994, 30 de ani, pentru violarea si uciderea a doi copii in regiunea Perpignan, Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea Languedoc Roussillon) ; Didier Gentil (Curtea cu Jurati-Isère, 1992, 28 de ani, pentru violarea si  uciderea  unui copil de 7 ani in 1988, sub influenta alcoolului) ; Gérard Lebourg (Curtea cu Jurati-Calvados, 1992, 30 de ani, pentru violarea si uciderea unui copil de 10 ani, in 1988) ; Thierry El Borgi si Philippe Siauve, parasutisti (Curtea cu Jurati-Bas Rhin, 1991, 30 de ani, implicati in violarea si uciderea a patru tinere, dintre care una minora).

In jurisdictia franceza, procesele penale sunt impartite in doua mari categorii :

a) Procese Corectionale (infractiuni criminale numite delicte, intermediare intre contraventie, judecate de catre Tribunalul de Politie si crime, considerate infractiuni grave : violenta, utraj, vandalism, vatamare corporala, accidente rutiere, flas si uz de fals, furt, talharie, inselaciune, agresiune sexuala, consum si trafic de droguri usoare, frauda fiscala, prostitutie, etc.) care sunt judecate de catre Tribunale Corectionale (cu un Complet de Judecata compus din trei magistrati), care pronunta sentinte judecatoresti cu sanctiuni incepand cu amenda penala si pana la 5 ani de inchisoare (cu executare), exceptand cazurile de recidiva, confrm art.398-1,2,3 din CPPF ;

b) Procese Criminale (infractiuni criminale grave si foarte grave: omucidere, din culpa sau cu premeditare, tentativa de omucidere, asasinate, otravire, trafic de droguri dure, falsificare de bani si punere in circulatie de bancnote false, viol, braconaj-jaf armat, evaziune fiscala importanta, rapire si sechestrare de persoane, acte de tortura si practici sado-masochiste, atentate, terorism, spionaj, etc.) care sunt judecate de catre un Tibunal Criminal (Curte cu Jurati, compus din 12 membrii : din trei magistrati si sase, respectiv, noua jurati in prima instanta si in recurs, alesi arbitrar de pe listele electorale), conform art.231 din CPPF ;

In consecinta, in Franta, toate sanctiunile de RCV (Recluziunea Criminala pe Viata, Inchisoare pe Viata), indiferent de PS (Perioada de Siguranta) sau PP (Perioda de Proba), respectiv RCVR/I (Recluziune Criminala pe Viata Reala sau Incompresibila) sunt pronuntate de catre o Curte cu Jurati Departamental (judetean) format dintr-un Juriu Popular.

In principiu, CPPF (art.13-1-1, din Noul Cod Penal) face distinctie intre o sanctiune de "detentie criminala" care variaza intre 10 ani si inchisoare pe viata, respectiv, "recluziune criminala", care variaza intre 15 ani si inchisoare pe viata, insa in practica, cele doua sanctini, in majoritatea cazurilor, sunt considerate ca "sinonime" de catre auxiliarii de justitie.

Justitia Criminala moderna apare in Franta odata cu Revolutia franceza (1789-1799), care instaureaza Tribunalul Criminal Departamental (judetean), care incepand din 1810 (conform legii din 28 aprilie 1810), devine Curte cu Jurati (Juriu Popular), compus din magistrati si un Juriu Criminal, avand ca membri, cetateni (locuitori) ai departamentului.

Pana in 1942, roulurile Juriului (compus din 12 membri), care decide de culpabilitatea inculpatului si ai Magistratilor (care fixeaza sanctiunea penala a condamnatului) sunt separate.

Legea din 25 noiembrie 1941 (care intra in vigoare din 1 ianuarie 1942) atribuie atat stabilirea culpabilitatii inculpatului cat si sanctionarea lui, intregii Curti cu Jurati (reducand numarul juratilor la noua).

Curtea cu Jurati (Juriul Popular) se compune din trei magistrati (un presedinte, cu rang de consilier la Curtea de Apel, respectiv, alti doi, apartinand Tribunalului) si sase, respectiv, noua jurati (in prima instanta, respectiv, in apel) inainte de intrarea in vigoare, incepand din 1 ianuarie 2012, a legii din 10 august 2011, pana cand numarul juratilor era noua in prima instanta si 12 in apel.

Acuzarea este asigurata de catre Avocatul General, un magistrat al Parchetului, reprezentand Ministerul Public.

Toti membrii Juriului Popular trebuie sa aiba cel putin varsta de 23 de ani si trebuie sa stie sa scrie si sa citeasca in limba franceza (conform art.255 din CPPF), dispunand de toate drepturile lor politice, civice si familiale, fara a fi intr-o strare de incompatibilitate listata la art.257 din CPPF (membru al Guvernului, Parlamentar, Magistrat, Functionar de Politie, Jandarm, condamnat, in libertate sub control judiciar, etc.) si ei sunt alesi prin tragere la sorti (cu rezerve, art.296 din CPPF) de pe listele electorale departamentale (judetene), stabilite in fiecare an.

Juratii cu varsta de peste 70 de ani  sau cei care au motive intemeiate (probleme grave de sanatate, transfer in interes de serviciu intr-un alt departament, schimbarea domiciliului fiscal in afara departamentului, etc.), pot fi dispensati de exercitarea obligatiei lor de jurati, insa nerespectarea alegerii lor in Juriul Criminal, este pedepsita de lege cu pana la 3.750 de euro.

Juratii primesc o indemnizatie jurnaliera din partea Tibunalului, o indemnizatie de calatorie si de sejur, ca de-altfel si o indemnizatie corespunzatoare pierderii salariului pe perioada procesului (cat timp fac parte din Juriul Criminal).

Anumite dosare penale, sunt judecate de catre o Curte Speciala cu Jurati : infractiunile comise de catre minori cu varsta peste 16 ani, caz in care Curtea cu Jurati este compusa  din Judecatori de Copii (Magistrati specializati in problemele copilului), respectiv, infractiunile deosebit de grave (terorism, spoionaj, infractiuni militare, asasinatele politice, etc.), caz in care Curtea cu Jurati este compusa numai din magistrati (sapte, in prima instanta si noua in apel).

Incepand din 1 ianuarie 2012, orice decizie favorabila inculpatului necesita o majoritate de voturi conform art.359 din CPPF, iar juratii, ale caror voturi conteza in aceasi masura ca si ai magistratilor (3/9 in prima instanta si 3/12 in apel), trebuie sa pastreze secretul pana la anuntarea sentintei de catre Curtea cu Jurati, care in general se intruneste trimestrial in departamentele (judetele) de provincie, insa de maniera permanenta la Paris si in majoritatea departamentelor regiunii pariziene.

Incepand (numai !) din 15 iunie 2000, sentinta Curtii cu Jurati poate fi contestata in apel, motiv pentru care, Franta, in repetate randuri a fost criticata de catre CEDO (Curtea Europeana a Drepturilor Omului).

Pana la aceasta data, pentru a putea beneficia de un proces echitabil, inculpatul nu avea decat sansa sa faca un recurs in fata Curtii de Casatie.

Curtea de Apel cu Jurati (formata din 12 jurati pana ila 1 iunuarie 2012 si 9 dupa aceasta data) este o jurisdictie creata prin legea din 15 iunie 2000 de catre Elisabeth Guigou (Partidul Socialist), pe atunci Ministrul Justitiei si este competenta in rejudecarea unui proces in prima instanta.

Contra deciziei (sentintei) Curtii de Appel (cu Jurati), inculpatul poate sa conteste sentinta acestuia in fata Curtii de Casatie, care are dreptul (evident, justificat !) de a anula sentina Curtii de Apel sa trimita inculpatul in fata unei alte Curti de Apel (cu Jurati).

In cazul in care si aceasta Curte de Apel (cu Jurati), condamna inculpatul, el nu mai poate sesiza din nou Curtea de Casatie conform art.L431-1 din COJ (Codul Organizatiei Judiciare) si astfel decizia ei ramane definitiva.

In sfarsit, daca in timpul executarii sentintei, in dosarul condamnatului apar "elemente noi", favorabile acestuia, care l-ar putea disculpa, dar care nu au fost cunoscute de catre Curtea cu Jurati in timpul procesului, exista posibilitatea revizuirii procesului acestuia (extrem de rar !) de catre Comisia de Revizuira ele Proceselor Penale, care poate inainta dosarul pentru rejudecarea lui unei alte Curti (cu Jurati).

In cazul in care aceasta Curte achita condamnatul, el este eliberat din inchisoare si vorbim in acest caz de o "eroare judiciara", recunoscuta oficial de catre legislator, iar condamnatul are dreptul la reabilitarea sa sociala, precum si despagubiri morale si materiale din partea Statului.

Mentionam insa ca aceasta Curte poate aprecia ca "elemente noi", nu sunt de fapt noi si poate ordona reincarcerarea condamnatului pentru executarea, in continuare, a pedepsei la care acesta a fost condamnat.

 acest caz in intreaga perioada a incarcerarii sale, condamnatul mai are singura sansa de a fi gratiat (extrem de rar !) de catre Presedintele in exercitiu a Republicii Franceze (A se vedea pentru detalii articolele autorului :http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.htmlhttp://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-outreau.html;  http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-dils.htmlhttp://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/03/affaire-ommar-raddad...http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.html)

Tarile in care exista sanctiunea penala de RCVR/I (Inchisoarea pe viata, reala, incompresibila) atat pentru criminali major cat si minori, in ciuda faptului ca ea este interzisa de catre Conventia Internationala ale Drepturilor Copilului sunt: Africa de Sud (obligatoriu pentru asasinat, viol agravat : in serie, in banda organizata, in caz de infectare cu HIV, asupra unui minor avand mai putin de 16 ani sau asupra unei persoane handicapate, precum si in diferite tipuri de jafuri ; pentru alte crime penale sanctiunile penale minimale sunt intre 1—25 de ani) ;  SUA (49 din 50 de state, mai putin Alaska, aplica LWOP-Life Without Parole, o "alternativa" la pedeapsa cu moartea ; New Mexico, a adoptat-o in 2009, dupa abolirea Pedepsei Capitale, iar sapte state : California, Florida, Illinois, Luisiana, Michigan si Pensilvania dispun de peste 1000 de LWOP ; LWOP este sanctiunea penala minima pentru crima agravata in 26 dintre state, inclusiv in acelea in care nu exista Pedeapsa Capitala, vezi si articolele autorului pe aceasta tematica : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html) estimam ca in SUA exista cca 130.000 de condamnati la RCV din care 26% ar fi condamnati la RCVI, in raport cu numarul celor condamnati la moarte pe intreg teritoriul tarii, in jur de 3.350 ; cca 7.500 de persoane sunt condamnate la RCV pentru crime comise inainte de 18 ani, din care 2.220 executa o RCVI, 71 dintre ei avand mai putin de 14 ani in momentul comiterii crimelor ; in 2010, Curtea Suprema a SUA in Dosarul Graham V. Florida a decis ca un minor nu poate fi condamnat la RCVI, adica la inchisoare pe viata, incompresibila, deci fara posbilitatea eliberarii conditionate sub control judiciar, fara sa fi comis infractiunea de omucidere, ci numai tentativa de omucidere, in aceasta situatie aflandu-se in SUA, 111 minori, din care 77 in Florida, iar restul in alte 10 State, 2 dintre ei avand mai putin de 13 ani in momentul comiterii infractiunii. In SUA 37 dintre sate aplica aceasta sanctiune, plus Districtul Columbia) ; Israel (obligatoriu pentru omucidere, mai putin in cazuri speciale, insa pedeapsa celui condamnat poate fi redusa de catre Presedintele in exercitiu la o perioada intre 20-30 de ani si chiar cu inca 1/3 in cazul in care condamnatul are o conduita ireprosabila in inchisoare) ; Tanzania (pentru crima).

Tarile in care exista santiunea penala de RCVR/I numai pentru criminali majori sunt : Argentina (printre putinele tari ale Americii Latine, obligatorie in cazul omuciderii de catre un apropiat al victimei, pentru uciderea unui politist, pentru jaf armat cu rapire si sechestrare de persoane, tradarea ; exista doua tipuri de inchisoare pe viate : prisión perpetua, cazul in care condamnatul poate fi eliberat dupa 13-25 de ani, respectiv, reclusión perpetua, ca el nu poate fi eliberat niciodata) ; Estonia (inchisoarea pe viata este automat reala-incompresibila, fara posibilitatea eliberarii conditionata de control juiciar ; Presedintele in exercitiu poate, cel putin teoretic, acorda gratierea, dar acest lucru nu s-a intamplat niciodata) ; Ungaria (tribunalul decide daca cel condamnat pe viata, poate fi eliberat conditionat sub control judiciar sau nu in timpul vietii ; pentru a fi condamnat la inchisoare pe viata trebuie ca cel condamnat sa aiba cel putin 20 de ani inainte de pronuntarea sentintei) ; Turcia (a abolit oficial Pedeapsa Capitala numai in 2002, dar ultima executie a avut loc in 1984 ; exista doua tipuri de inchisoare pe viata : RCV-Life Imrisonnement, care permite eliberarea conditionata al celui condamnat si RCVI-Heavy/Strict Life Imprisonment, efectuat in conditii drastice de securitate, fara posibilitatea eliberarii conditionate de control judiciar) ; Australia (numai statele : Noua Galie de Sud, Tasmania si Victoria ; in total 48 de persoane sunt condamnate la RCVR/I, din care 2 femei, printre care cei mai celebri sunt : Peter Norris Dupas, nascut pe 6 iulie 1953 la Sydney, Noua Galie de Sus, violator si serial-killer, arestat pe 22 aprilie 1999 si condamnat pe : 22 august 2000, 16 august 2004, 9 august 2007 si 19 noiembrie 2010, care ar fi violat si ucis intre trei si sase femei carora le-a extirpat sanii, considerat actualmemte de catre Administratia Penitenciara un detinut model, care a facut si o tentativa de siuncidere ; Ivan Robert Marco Milat - The Backpacker Killer , nascut pe 27 decembrie 1944 la Guildford, Noua Galie de Sud, comnatul Lisei Milat, senator in Guvernul Federal Australian, arestat pe 22 mai 1994 si condamnat pe 27 iulie 1996, pentru uciderea a sapte persoane, dintre care cinci autostopisti si care se considera nevinovat ; Martin Bryant, nascut pe 7 mai 1967, Tasmania, QI=66, cca 1,17% din populatie, a ucis 35 de persoane si a ranit 37 cu o arma de foc-pusca semiautomata, in cadrul Masacrului din Port Art din Tasmania in 1996. Fiind condamnat la 35 de sanctiuni penale cu inchisoare, totalizand 1.035 de ani, fara posibilitatea eliberari conditionate, el isi executa pedeapsa la Inchisoarea de maxima siguranta Risdon Prison, unde a comis sase tentative de sinucideri ; Katherine Mary Knight, nascuta pe 24 octombrie 1955, la Tenterfield, New South Wales, condamnata pentru uciderea sotului ei Jhon Charles Thomas Price, nascut pe 6 ianuarie 1955 si decapitarea acestuia, in octombrie 2001, incarcerata la Inchisoarea pentru femei, Silverwater Women’s Correctional Centre) ; Malaezia (exista doua tipuri de RCV : RCV "Relativa", cu o PS de 20 de ani care poate fi redusa la 14 ani in caz de buna conduita si RCVR/I-Iimprisonment for Life sau imprisonment for Natural Life, o alternativa la Pedeapsa Capitala care este in vigoare ; minorii vinovati de o crima capitala sunt inchisi in centre de detentie pe "perioada nedeterminata" ) ; Olanda  (RCV- Levenslange Gevangenisstraf, nu este "amenajabila", deci condamnatul nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar in timpul vietii, ceea ce se aplica in litera legii incepand din 1978 cand a fost abolita Pdeapsa Capitala.

Dintre cei 91 de condamnati la aceasta sanctiune penala dupa 1945, 41 nu sunt criminali de razboi, doi au fost eliberat prin Decret Regal, suferind de cancer in faza terminala. Sanctiunea se aplica cu precadere ucigasilor in serie, precum si celor care ucid in masa, teroristilor sau recidivistilor.

Cel mai cunoscut condamnat la RCVR/I este teroristul olandez de origine marocana Mohammed Bouyeri, nascut pe 8 martie la Amsterdam, al 28 lea condamnat, pentru asasinatul cineastului Theo von Gogh, pe 2 noiembrie 2004, precum si tentativa de ucidere a opt politisti) ; Marea Britanie (RCV- Whole Life Tariff  in general este automatica pentru omucidere si crime sexuale in recidiva cu o PS-Tariff care nu poate fi redusa decat din motive grave de sanatate, un singur caz - Reginald Kray, care moare de cancer la cinci saptamani dupa eliberara lui sau dupa un minim de 25 de ani de dtentie exemplara, niciodata acordata - dupa care nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar, decat daca Biroul de Eliberari considera ca condamnatul nu mai prezinta niciun pericol pentru societate.

Pana in 2002, tariff a fost impus de catre Ministerul de Interne-The Home Secretary, care poate si gratia condamnatul, Judecatorul nefacand decat propunerea de whole life tariff, insa din 11 august 2008, este le care fixeaza tariff-ul.

Nici condamnare la whole life tariff n-a fost pronuntata intre 1997-1998, cand Ministrul prefera tariff-ul de 50 de ani (!), respectiv, intre 2001-2003, iar intre anii 1999-2000, doua cazuri, trei in 2007 si 2007, cinci in 2006 si cinci in 2005.

Legea fixeaza tariff-ul in functie de gravitatea faptei, insa nu in toate cazurile sentinta corespunde asteptarii societatii civile : David Bieber care a ucis intr-o fuziada un politist si a ranit alti doi, a fost condamnat la Whole Life Tariff, care putea fi pedepsit cu un tariff de 30 ani, insa Mark Goldstraw a fost condamnat numai la un tariff de 35 de ani pentru quadrupla omucidere, dintre care trei minori si care ar fi meritat Whole Life Tariff, avand in vedere ca aceasta sanctiune penala este prevazuta, in general, pentru : rapirea sau sechestrarea premeditata a cel putin doua persoane, respectiv, torturarea prmeditata a lor in scopuri sexuale sau sadice ; rapirea si sechestrarea unui copil cu scopul de-a fi torturat si violat, iar pentru uciderea unui agent de politie sau de penitenciar in exercitiul functiunii, respectiv, pentru crimele comise cu arme de foc si explozive, pentru uciderea unei persoane in timpul unui jaf, din motive rasiale, religioase sau orientare sexuala, pentru uciderea si violarea ei, CP Britanic prevede un tariff de 30 de ani. Pentru restul crimelor care nu au fost comise in circumstantele de mai sus, legea prevede un reper de 15 ani, iar pentru un minor de 12 ani.

Printre circumstante agravante mentionam : un grad important de premeditare, infirmitatea persoanei sau varsta ei inaintate, suferinta fizica sau mentala la care a fost supasa persoana inainte de a fi ucisa, faptul ca victima era in exercitiul functiunii, dismularea, distrugerea sau dezmembrarea corpului victimei ; printre circumstantele atenuante putem mentiona : intentia de rani victima si nu a o ucide, lipsa premeditarii, handicapul psihic al inculpatului, provocarea mortii in circumstante de stress sau datorita legitimei aparari, regretarea profunda al actului sau de catre  criminal, varsta criminalului.

Dintre cei 50 de condamnati care executa in momentul de fata Whole Life Tariff, cei mai cunoscuti sunt,  1952 :John Straffen, pentru asasinarea a doua fetite in conditii sadice si a unei femei in timpul cavalei sale. Arestat in 1951 si condamnat la moarte prin spanzuratoare, el este gratiat datorita IQ-ului sau foarte scazut-56, corespunzand unui copil de sase ani ; 1964 : Ian Brady si Myra Hindley, cunoscuti ca "Moors murders", pentru violarea, torturarea si uciderea a patru copii. Arestati si incarcerati dupa o luna de la abolirea Pedepsei Capitale, Myra Hindley moare in inchisoare in 2002 la varsta de 60 de ani, iar Ian Brady este incarcerat, avand sanatatea alterata datorita repetatelor greve ale foamei; 1995 : Rosmary West, a treia femeie condamnata sa moara in inchisoare, fosta complice al sotului ei-care se sinucide in timpul detentiei provizorii inainte de proces-la acte de viol, tortura si crima, comise asupra copiilor, printre care si fetitele lor; 2007 : Andrew Randal, pentru agresarea sexuala, torturarea si uciderea bebelusului sau de 7 saptamani ; David Tiley, pentru uciderea in bataie a logodnicului handicapt al mamei sale si a infirmierei acestuia, dupa numai o saptamana dupa eliberarea lui pentru viol ; 2008 : Steve Wright, pentru asasinarea a cinci prostituate, conform stilului Jack Spintecatorul ; Levy Bellfield-2008, condamnat la numai o saptamana dupa Wright, la sfarsitul lunii februarie, pentru violarea a trei tinere, dintre care a ucis doua, una fiind de nationalitate franceza, Amélie Delagrange ; Douglas Winter, pentru uciderea sotiei sale prin strangulare si bataie sub influenta drogurilor, dupa ce a fost eliberat din dupa 9 ani de inchisoare ; 2009 : Marc Chivers, pentru uciderea pritenei sale in 2008, cu o lesa de caine, dupa ce efectuase deja 15 ani de inchisoare in Germania pentru uciderea unei alte prietene, la care se adauga o serie de alte crime violente ; Peter Tobin, pentru asasinarea mai multor femei, dupa ce a efectuat deja 10 ani de inchisoare pentru uciderea unei femei ; 2010 : Royston Jackson, pentru omucidere comisa la numai doi ani dupa eliberarea sa conditionata sub control judiciar ; Ernest Wright, pentru omucidere si tentativa de omucidere, dupa ce a fost inchis timp de 26 de ani pentru o alta crima ; Anthony Hardy, pentru uciderea a trei persoane ; Peter Sutcliffe, Spitecatorul din Yorkshire ; John Maden, pentru torturarea si uciderea nepoatei sale ; Wilbert Dyce, pentru uciderea a trei persoane ; 2011 :  John Sweeney, pentru dubla omucidere cu mutilarea cadavrelor ; George Norman Johnson, pentru uciderea unei femei in varsta de 89 de ani in timpul jefuirii ei, dupa ce a fost deja condamnat inainte, pentru o alta omucidere ; John Cooper, pentru o quadrupla omucidere comisa in anii 1980 ; David Baxendale, pentru uciderea unei femei tinere suspusa unori violente repetate ; Danilo Restivo, pentru omucidere, dupa ce a fost sanctionat penal pentru acest tip de crima, inainte, in Italia ; Andrew Dawson, pentru dubla omucidere, dupa ce a mai fost condamnat inainte, tot pentru omucidere).

Tarile in care jurisdictia dispune de sanctiunea penala de inchisoare pe viata (RCV), cu o perioada incompresibila (importanta) de cel putin 20 de ani sunt: Albania (RCV nu este aplicabila decat barbatilor care in momentul comiterii lor au cel putin 18 ani, iar eliberarea conditionata sub control judiciar nu este posibila, decat in cazuri exceptionale, dupa 25 de ani si daca condamnatul a dat dovada de o comportare ireprosabila in timpul detentiei) ; Armenia (RCV este amenajabila dupa 20 de ani de detentie ; femeile gravide in timpul procesului nu pot fi condamnate le inchisoare pe viata) ; Chile (RCV este substituia Pedepsei cu Moartea, care este mentinuta pentru anumite infractiuni comise pe timp de rzboi ; condamnatul nu poate fi eliberat conditionat decat o singura data, dupa executarea a cel putin 40 de ani de inchisoare) ; Grecia (condamnatii la inchisoare pe viata pot fi eliberati conditionat sub control judiciar dupa 16-20 de ani, in functie de una sau mai multe pedepse la care au fost condamnati ; sub aceasta pedeapsa, santiune maximala in timp este de 25 de ani cu 15 ani de perioada de siguranta, iar pedepsele sunt cumulabile fara a depasii pedeapsa maxima) ; Lituania (RCP este amenajabila dupa o perioada de siguranta de 25 de ani) ; Noua Zeelanda (RCV este automatica pentru omucidere sau tradare si facultativa in cazul traficului de stupefiante sau crime care antreneaza, indirect, moartea, perioada de siguranta fiind numai de 10 ani, in general si 17 ani pentru crimele particulare deosebit de violente, insa Judecatorul are dreptul sa mareasca aceasta perioada daca circumstantele infractiunii o impun si personalitatea criminalului o impune ; ca exemplu, William Dwane Bell a fost condamnat in 2006 la RCV cu o perioada de siguranta de 33 de ani (redusa in apel la 30 de ani), pentru o tripla omucidere ; Filipine (exista doua pedepse  de tip RCV : reclusión perpetua, pentru a inlocuirea  pedeapsei cu moartea-abolita in 2006- in noul CP, o sanctiune penala de 40 de ani, cu o perioada de siguranta de 30 de ani, dupa care este posibila eliberarea conditionata sub control judiciar si prison à vie, pedeapsa care exista si in vechiul CP, fara perioada de siguranta, deci care permite eliberarea conditionata oricand) ; Polonia (legislatia impune celor condamnati la RCV o PP unica de 25 de ani, insa Judecatorul poate sa acorde, daca considera ca este necesar, o PP mai mare. Cea mai mare PP a fost de 50 impusa serial-killerului Krzysztof Gawlik (unul dintre marii criminali in serie, alaturi  de Mariusz Sowinski, cunoscut si sub numele de ″Scorpionul″, nascut in 1965 la Świerczynie, condamnat pentru cinci crime comise); Romania (incompresibilitatea in cazul RCV este de 20 de ani, dupa care este posibila amenajarea pedepsei; trebuie ca inculpatul sa fie major, adica, sa aiba cel putin 18 ani, pentru a putea fi condamnat la inchisoare pe viata); Rusia (RCV a fost introdusa in 1996; tribunalele pronunta inca condamnari la moarte, insa simbolic, care sunt comutate in inchisoare pe viata cu o perioada de incompresibilitate de 25 de ani, daca in ultimii trei ani in timpul detentiei, inculpatul nu a comis infractiuni importante; in cazul in care considera ca situatia o impune, Tribunalulpoate ordona reincarcerarea condamnatului eliberat aflat sub control judiciar; cel mai celebru serial-killer condamnat la RCV este Alexandre Iourievitch Pitchouchkine-Александр Юрьевич Пичушкин, supranimt si ″criminalul tablei de sah″, nascut pe 9 aprilie 1974 la Mytichtchi, care ar fi ucis 63-64 de persoane, majoritatea in parcuri, fiind condamnat pentru 48 de crime pe 24 octombrie 2007 ; ucide prima oara la varsta de 18 ani si este arestat in 2006) ; Ruanda (a abolit Pedeapsa Capitala in 2007, inlocuid-o cu RCV insotita de o perioada de siguranta de 25 de ani, pentru genocid, infanticid, violul copilului de catre cel care il are in grija, fie pentru asasinat sau transmiterea unei boli incurabile, dupa care condamnatul poate fi gratiat de catre Presedintele in exercitiu) ; Taiwan  (RCV cu o incompresibilitate de 25, dupa care este posibila eliberarea condamnatului sub control judiciar); Republica Ceha (RCV cu o PS de 20 de ani; in 2004 sapte sentinte de RCV au fost proununtate, dintre cele 34 existente, incepand cu 1990 cand a fost abolita Pedeapsa Capitala); Canada (RCV pentru orice crima de sange, cu o PS de 25 pentru cea de gradul unu si intre 11-25 de ani pentru cea de gradul doi.

Biroul responsabil cu eliberarea condamnatului, compus nu din magistrati ci din functionari, este cel care apreciaza daca el prezinta sau nu un pericol pentru societate; In cadrul legii ″Faint hope clause″, un juriu compus din 12 persoane, la initiativa Presedintelui Curtii de Apel, poate reduce aceasta incompresibilitate la 15 ani; aceasta lege nu se aplica in cazul persoanelor care au comis mai multe crime de sange, voluntar, dintre care cel putin una dupa 9 decembrie 1997; pana in 2009, timpul incarcerarii in preventiv, datorita conditiilor grele de detentie, era considerat dublu fata de cel efectiv; printre cei mai cunoscuti serial-killeri putem mentiona pe Paul Kenneth Bernardo, supranumit si Paul Teale, nascut pe 27 august 1964, care cu sotia sa, complicele lui, Karla Homolka, fiind tineri, frumosi si blonzi, erau cunoscuti ca ″Ken si Barbie″.

El a violat si a ucis trei tinere, dintre care prima la 14 ani, iar ultimele doua cu complicitatea sotiei sale, Karla, care l-a si demascat pentru o reducere a pedepsei; William Chandler Shrubsall, violator in serie psihopat, avand printre victime si un tanar schizofrenic; Carl Leone, un important om de afaceri, care a violat 15 femei, stiind ca este purtator la HIV): India (RCV, pentru orice fel de crima de sange, cu o perioada de siguranta intre 14-20 de ani; in 2005 Curtea Suprema a hotarat ca inchisoarea pe viata, trebuie sa insemne mentinerea incarcerat al celui condamna pana cand Guvernul decide sa-l elibereze, daca acesta merita sau niciodata ca si cazul lui Jahid Hussain contre Statului Bangalul de Vest; Shibu Soren, aparator al drepturilor arborigenilor din Statul Jharkhand, judecat pentru rapirea si uciderea voluntara al secretarului sau privat in 1994, a fost condamnat la aceasi sentinta in 2006; in cazul in care o persoana execuita o pedeapsa privata de libertate si comite un asasinat, el este condamnat, obligatoriu, la moarte); Italia (RCV cu o PS de 26 de ani, care poate fi redusa la 21 de ani pentru o conduita exemplara in timpul detentiei, pentru o persoana avand cel putin 18 ani, la expirarea careia, condamnatul poate fi eliberat ″pe cuvant″, putand obtine o permisie de iesire, deja dupa 10 ani sau 8 ani in cazul unei comportament ireprosabil; pentru membri organizatiilor teroriste sau mafiote care nu colaboreaza cu Justitia, nu exista nicio amenajare a pedepsei; o miscare a greva foamei a debutat pe 1 decembrie 2007 pentru abolirea RCV.

Dintre cei 1.294 de detinuticondamnati la inchisoare pe viata, 755 au hotarat sa participe la miscare, pe langa alti 8.400 care s-au asociat cu acestia din urma); Japonia (incompresibilitatea, teoretic, in cazul RCV este de 10 ani, insa prizonierii nu sunt eliberati decat dupa 31 de ani, in medie; pentru crimele multiple de sange, cu circumstante agravante, se aplica Pedeapsa Capitala, a se vedea si: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.com/2010/03/padurea-spanz...eliberari sunt acordate in mod traditional cu ocazia mortii Imparatului. In 2009, estimam ca exista in jur de 1.750 de condamnati la inchisoare pe viata).

In sfarsit, iata si tarile dispunand de o sanctiune de RCV („scurta”) cu o incompresibilitate (PS) de cel mult 15 ani: Germania (dupa 15 ani, este posibila amenajarea pedepsei celui condamnat la RCV, obligatorie in caz de crima de sange voluntara, deci si eliberarea acestuia sub control judiciar; faptul ca cel eliberat nu mai prezinta un pericol pentru societatea civila este doar o conditie necesara, dar nu si suficienta. Tribunalul responsabil cu logistica executarii pedepselor se poate opune eliberari daca crima reprosata condamnatului are o particularitate deosebita; intre 18-21 de ani, fata de 16-18 ani in Franta, tribunalul nu poate sanctiona condamnatul cu o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 10 ani compresibili); Austria (legea prevede minimum 21 de ani pentru o condamnare la RCV si o PS de 15 ani, dupa care condamnatul poate fi eliberat daca el nu mai prezinta un pericol public; este posibila si gratierea lui de catre Presedintele in exercitiu, contrasemnat si de catre Ministrul Justitiei); Belgia (un condamnat la RCV, teoretic, este liberabil in orice moment, dar o perioada in care el se afla la dispozitia Guvernului, permite puterii de-al tine incarcerat timp de 10 sau 20 de ani daca el este in stare de recidiva, cum este si in cazul lui Abdallah Ait Oud, criminal si maniac sexual multirecidivist, belgian de origine marocano-libaneza, dintr-o familie imigranti, cu noua copii, sosita in Belgia in 1964, in care incestul era o practica curenta; nascut pe 23 iulie 1967 in La Hestre, el a fost recunoscut vinovat pentru rapirea si uciderea fetitelor Stacy Lemmens et Nathalie Mahy la Liège, dupa ce in 1986 a fost condamnat de opt ori pentru trafic de stupefiante si atentat la pudoare si a fost incarcerat aproape zece ani ; el a recunoscut ca si-a violat propria sora, pe cand acesta era la gradinita, respectiv, o nepoata de a sa, ca de altfel si o adolescenta in varsta de 14 ani, la Grâce Hollogne, comuna francofona din Regiunea Valonia, cca 25.000 de locuitori) ; China (cei condamnati la RCV pot, in principiu, solicita eliberarea lor conditonata sub control judiciar, dupa 10 ani de incarcerare, insa legea prevede ca criminalii, recidivistii sau autorii crimelor de sange violente nu pot fi eliberati ; in practica totusi, dupa 14 ani de detentie ei pot fi eliberati, China fiind singura tara in lume care dispune inca de sanctiunea penala  ″Pedeapsa Capitala cu suspendare″ ; aceasta sanctiune este decisa in primii doi ani de detentie, in functie de comportamentul condamnatului ; printre condamnatii la RCV chinezi mentionam pe : Chen Hui, pentru crearea unui site pornografic ceea ce legea chineza interzice ; Zhao Liqun, agent al Loteriei Nationale, care a descoperit  ca in anumite situatii particulare este posibila validarea buletinului castigator, dupa cinci minute de la extragerea efectuata, castigand astfel in mod ilicit cca 3,5 Milioane de $Us ; Lu Weigang, Presedinte juridic al Societatii de transport Luyutong din Pekin, care a falsificat facturi in valoare de cca 24 Milioane de $US intre martie si iulie 2004, fiind condamnat in aprilie 2008) ; Danemarca (RCV poseda o perioada de siguranta de 12 ani, dupa care eliberarea conditionata sub control judiciar este posibila in anumite conditii : incadrarea condamnatului timp de cinci ani de catre un coletiv socio-juridic; ca si in Irlanda, Ministrul Justitiei este autorizat sa solutioneze aceasta problema ; in momentul de fata, Palle Sørensen, este singurul prizonier care a fost incarcerat mai mult de 16 ani, condamnat la 33, pentru uciderea a patru poltisti) ; Finlanda (inainte, numai Presedintele in exercitiu putea gratia un condamnat la RCV, onsa incepand cu 1 noiembrie 2006 Curtea de Apel din Helsinki poate face aceast lucru, primul examen pentru eliberarea conditionata sub control judiciar fiind posibil dupa 12 ani de detentie, respectiv, 10 ani daca condamnatul in momentul comiterii crimei avea mai putin de 21 de ani sau dupa 15 ani in cazul crimelor multiple. In caz de refuz el nu poate fi solicitat decat dupa doi ani si daca condamnatul este eliberat, timp de trei ani dupa eliberarea lui din penitenciar, condamnatul trebuie sa fie tutelat de catre o echipa socio-judciara ; conform legislatiei in vigoare, orice persoana avand cel putin 18 ani, care comite o crima de sange, automatic, este condamnat la RCV) ; Irlanda (numai Ministrul Justitiei are dreptul de a acorda o eliberare conditionata sub control judiciar, la recomandarea Biroului National al Eliberarilor, dupa cel putin sapte ani de detentie ; in principiu, in medie, un condamnat la inchisoare pe viata este eliberat dupa 12 ani de incarcerare, insa in cazuri exceptionale, in special ai psihopatilor, o detentie de 30 de ani este posibila) ; Suedia (pentru criminali in varsta de mai putin de 21 ani, eliberarea condiinata este posibila dupa efectuarea a zece ani de detentie criminala ; daca inainte de 1991 era o exceptie, o recluziune criminala de peste 15 ani, astazi media este in jur 20-22 de ani, iar pentru criminalii periculosi ea poate fi intre 25-32 de ani ; in 2008, 170 de criminali erau condamnati la inchisoare pe viata pentru crime de sange si complicitate la crima de sange ; cel mai cunoscut dintre ei, Leif Axmyr, nascut pe 11 iunie 1938 la Göteborg, a fost incarcerat cel mai mult timp, 25 de ani pentru uciderea ginerele si nora Ministrului de Finante) ;  Elvetia (Codul Penal Elvetian prevede RCV, lasand sanctiunea la aprecierea treibunalului : in caz de asasinat sau omucidere calificata, conform art.112 din CPS ; rapire si sechestrare de persoane, luare de ostatici, conform art.185-3 din CPS ; in cazul genocidului, conform art.264 din CPS ; in cazurile grave in care este pusa in pericol independenta Confederatiei, conform art.262-2 din CPS ; dupa 15 ani sau 10 ani in circumstante exceptionale, adica daca eficacitatea pedepsei o necesita, este obligatorie, conform art.85 din CPS ; o RCVR/I este totusi teoretic posibila in cazul delincventilor sexuali recidivisti, periculosi pentru societatea civila, conform art.64, al 1bis din CPS).

In incheiere, mentionam ca exista si tari in care nu exista sanctiunea penala de Whole Life Tariff (RCV): Bolivia (pedeapsa maxima de inchisoare este de 30 de ani); Bosnia-Hertegovina (pedeapsa maxima aplicata de legislator era de 20 de ani, inainte de independenta din 1992, de cand ea a trecut la 40 de ani, insa niciun incarcerat nu a stat mai mult inchis de 10-15 ani, majoritatea dintre ei fiind eliberati chiar si pentru conduita ireprosabila) ; Brazilia (Constitutia nu permite incarcerarea inculpatului mai mult de 30 de ani in timpul vietii) ; Croatia (pedeapsa maxima privata de libertate prevazuta de lege este de 40 ani) ; Macao si Venezuela (sentinta maxima de inchisoare este de 30 de ani) ; Portugalia (pedeapsa maxima este de 20 de ani, care poate fi extinsa pana la 25 de ani in functie de gravitatea faptei, in circumstante exceptionale ; RCV este interzisa de catre art.30 al Constitutiei) ;  Muntenegru (pedeapsa maxima de inchisoare este de 20 de ani, insa in situatii exceptionale, agravante, tribunalul poate extinde aceasta sentinta pana la 30 de ani sub rezerva ca inculpatul sa aiba cel putin 21 de ani) ; Mexic (pepeapsa maxima este de 60 de ani ; in 2001, Curtea Suprema de Justie a Natiunii a hotarat ca RCV este o pedeapsa  mult prea severa si fara nicio utilitate reala ; aceasta decizie insa perimite ei ne-extradarea marilor traficanti de droguri americani catre SUA, unde ei risca un adevarat Whole Life Tariff ) ; Norvegia (dispune de cel mai putin sever sistem de sanctiuni penale din lume, pedeapsa maxima pentru orice crima este de 21 de ani, cu posibilitatea eliberarii numai dupa 12 ani de detentie criminala, fiind marginal incarcerarea cuia timp de 14 ani ; dupa sapte ani de inchisoare executati in penitenciar, sambata si duminica, prizonierii pot beneficia de chiar ″bilete de iesire″ pentru week-end ; in schimb, practica ″retinerea de siguranta″ al condamnatului, daca este cazul, pentru evitarea recidivei acestuia ! Spania (tara pedepselor simbolice, in care condamnatul nu poti fi condamnat la Whole Life Tariff, insa poti fi condamnat la sute, mii de ani ; pe de alta parte, legea prevede eliberarea condamnatului, in mod obligatoriu, dupa 40 de ani de detentie ; mai mult, niciun criminal nu a fost inchis mai mult de 30 de ani, cel mai vechi detinut,  este incarcerat din 1980 ; in procesul desfasurat intre 15 februarie-2 iulie 2007, legat de atenatul din 11 martie 2004 de la Madrid, au comparut 29 de inculpati din cei 116 anchetati initial : 15 marocani, 2 sirieni, un libanez, un egiptean, un algerian si 9 spanioli. Alti noua suspecti care ar fi trebuit sa compara au disparut, 7 au murit pe 3 aprile 2004 in explozia apartamentului in care se aflau si unul a murit in Irak, dupa ce a reusit sa fuga din Spania. Chiar daca 7 dintre ei au fost achitati : Antonio Toro Castro, Carmen Toro Castro, Emilio Llano Álvarez, Mohamed y Brahim Moussaten, Rabei Osman El Sayed Ahmed (Egipteanul), Javier González Díaz si Iván Granados Peña, iar 18 dintre ei, complici la atentat : Hassan El Haski, Basel Ghalyoun, Fouad El Morabit Anghar, Mouhannad Almallah Dabas, Sael El Harrak, Mohamed Bouharrat, Youssef Belhadj, Mohamed Larbi Ben Sellam, Rachid Aglif, Abdelmajid Bouchar, Hamid Ahmidan, Rafá Zouhier, Abdelilah El Fadoual El Akil, Nasreddine Bousbaa, Mahmoud Sleiman Aoun, Raúl González Peláez, Antonio Iván Reis Palicio si Sergio Álvarez Sánche, au fost condamnati la pedepse intre 3-15 ani de inchisoare, principlalii trei vinovati, conform  verdictului pronuntat pe 31 octombrie 2007 : José Emilio Suárez Trashorras, Jamal Zougam si Othman El Gnaoui, au fost condamnati in total la 34.715 ani de recluziune criminala, fara ca in timpul procesului magistratii sa fi putut face o legatura fiabila intre ei si o organizatie terorista internationala de tip Al Qaida sau una regionala de tip ETA ; vezi si articolele autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/eta-in-fata-justitiei.htmlhttp://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/05/eta.html;     In apel, pe 17 iulie 2008, Tribunalul Suprem a redus pedepsele a cinci condamnati :  Hassan El Haski, Mohamed Larbi Ben Sellam, Nasreddine Bousbaa, Mohamed Slimane Aoun si Hamid Ahmidan, a achitat partial pe Otham El Gnaoui, unul dintre principalii condamnati si a achitat total alti patru condamnati : Basel Ghalyoum, Mouhannad Almallah Dabas, Abdelilah El Fadoual El Akil et Raúl González Peláez ; in schimb, l-a condamnat la patru ani de inchisoare pe Antonio Toro Castro pentru trafic de explozivi, care in prima instanta a fost achitat).

 

COMENTARIUL AUTORULUI

In ceea ce priveste Whole Life Tariff, inca din 1840, Charles Louis Napoléon Bonaparte (20 aprilie 1808, Paris – 9 ianuarie 1873, Chislehurst, Marea Britanie), primul Presedinte al Republicii franceze (ales pe 10 decembrie 1848 cu un procent de voturi de 74,33% !), inainte sa devina Imparat al Frantei (2 decembrie 1852-4 septembrie 1870, cunoscut sub numele de Napoléon III), a pus intrebarea grava: "Ce inseamna sa fi condamnat la RCV in Franta ? "

RCV a fost abolita in Franta prin CPP din 1791, dar reintrodus prin cel din 1810.

Insa, PS (perioada de siguranta) asociata RCV a fost introdusa doar in 1977, ea fiind fixata la 18 ani, maxmim, inainte, legea ne prevazand decat o PP (perioada de proba) de 15 ani.

Astazi, conform legii (foarte interpretabila !), un condamnat la RCV/I era liberabil dupa o perioada de proba (PP) de 18 ani, iar un recidivist, dupa 22 de ani de recluziune criminala (perioada de proba, maxima, introdusa prin art.729 din CP 1992).

Numai in cazuri cu totul exceptionale Curtea cu Jurati (Juriul Popular) poate impune o perioada de siguranta de 30 ani, conform legii din 1986 a lui Charles Pasqua (Guvernul Jacques Chirac, Primul mandat socialist a lui François Mitterrand 1981-1988) pentru : omucidere sau asasinat insotite de tortura sau acte de barbarie ; crime multiple de sange ; torturarea, violarea si asasinarea unui minor avand mai putin de 15 ani, a unei persoane cu handicap fizic sever sau mental, respectiv, a unei persoane in varsta de peste 70 de ani ;  uciderea sau asasinarea oamenilor legii, magistratilor, juratilor, functionarilor fortelor publice sau ale administratiei penitenciare ; asasinarea inaltilor functionari al Statului, considerate ca crime de sange   politice ; rapirea si sechestrarea unei persoane care preced moartea ei ; acte de atentat si de teroriism cu consecinte grave, etc.)

Tot in asemenea cazuri, pot fi reduse si aceste PS, de la 30 la 20 de ani, iar de la RCVR/I la 30 de ani, daca condamnatul a executat deja 2/3 din pedeapsa sa si prezinta garantii reale pentru reinsertiune sa sociala.

In Franta, Recluziunea Criminala pe Viata (RCV) se aplica in cazul crimelor de drept comun, iar Detentia Criminala pe Viata (DCP) celor considerate ″politice″, iar inainte de 1981, criminalii de drept comun erau condamnati la moarte si ghilotinati, iar ceilalti condamnati la moarte si impuscati de catre un pluton de executie.

In ceea ce priveste actele teroriste, legea nu le recunoaste in CPP ca si crime politice, cum este in cazul spionajului sau acte care criminale pun in pericol siguranta nationala sau al Statului.

Asa cum am mai mentionat, perioada de proba (PP), se refera la eliberarea conditionata sub control judiciar, ea fiind automatica in toate cazurile si nu trebuie confundata cu perioada de siguranta (PS), care este impusa de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati), conform art.132-23 din CPF si se refera la amenajarea pedepsei (semilibertate, in principiu).

Pedeapsa nu poate fi redusa sub perioada de siguranta, in schimb, perioada de proba se modifica cu pedeapsa.

O exceptie exista (instaurata in 1994 prin legea lui Pierre Méghaignerie, Guvernul Eduard Balladur, al doilea mandat socialist a lui François Mitterrand 1988-1995) in doua cazuri : uciderea de copii, precedata de viol, tortura sau acte de barbarie si uciderea unor persoane de autoritate publica, in banda organizata.

In aceste cazuri Curtea poate acorda fie o perioada de siguranta de 30 de ani fie inchisoare pe viata, fara nicio amenajare a pdepsei in perioada detentiei, ceea ce reprezinta in fond si la urma urmei, RCVR/I.

Art.720-4 din CPF permite, in mod cu totul exceptional, reducerea perioadei de siguranta de catre TAP (Tribunalul care gestioneaza executarea pedepselor), daca acesta apreciaza ca exista suficiente garantii in readaptarea sociala al celui condamnat.

In cazul RCV, daca PS al acestuia este de 30 de ani, cel condamnat trebuind sa-si ispaseasa cel putin 2/3 din pedeapsa, el nu poate solicita aceasta reducere TAP-ului decat, cel devreme, dupa efectuarea in penitenciar a 20 de ani de recluziune criminala.

In cazul RCV/I, el poate face aceasta cerere numai dupa 30 de detentie si numai dupa ce el a fost examint de catre o comisie de medici-experti de pe langa Curtea de Casatie care statueaza in privinta pericolului pe care acesta prezinta pentru societatea civila.

Astfel, constatam ca in Franta, practic, RCVR/I, nu este in adevaratul sens al cuvantului o pedeapsa (sanctiune penala) Whole Life Tariff, ca de-altfel, in majoritatea statelor lumii!

In egala masura, este posibila si obtinerea reducerii PP cu 1/12 din pedeapsa unui condamnat la RCV (18 luni/18 ani) si cu 1/15 din pedeapsa unui recidivist condamnat la RCV (15 luni/22 ani).

De-altfel, legea prevede si faptul ca cel care executa o pedeapsa privata de libertate cu o PS de cel putin 15 ani, nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar, fara sa fi executat deja trei ani de semiliberatate, ceea ce este  reprezentativ pentru o mare majoritate de condamnati la RCV.

Condamnatii la RCV sunt supravegheati de catre o echipa socio-judiciara in functie de durata fixata de catre Curtea care a pronuntat sentinta, care poate fi de 30 ani sau nelimitata, care poate fi anulata de catre TAP dupa 30 de ani.

Art.720-1-1, instaurata pe 4 martie 2002 de catre Bernard Kouchner (Ministru al Sanatatii in Guvernul Pierre Bérégovoy 1992-1993, in timpul celui de-al doilea mandat socialist a lui François Mitterrand 1988-1995 ; in Guvernul Lionel Jospin, in timpul primului mandat a lui Jacques Chirac 1997-1999 si 2001-2002) permite eliberarea detinutilor daca starea lor de sanatate necesita ingrijiri medicale speciale, daca sufera de boli incurabile sau sunt in faza terminala a unei boli incurabile, daca riscul de recidiva este mic ! (A se vedea si articolul autorului :  http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/action-directe-thomas-csinta.html http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/05/action-...).

Conform Observatorului National al Delincventei, incepand din 2002,  pana in prezent ″intre 600-700 de detinuti ar fi beneficiat de suspendarea pedepsei lor din motive medicale, in timp ce in jur alti 1.200 ar fi decedat de moarte naturala in dedetentie.

In sfarsit, Presedintele Republicii, conform art.17 din Constitutia cele de-a V-a Republicii (din 1958, a se vedea si articolul pe aceasta tematica: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/09/cele-sapte-pacate-capitale-ale-unui.html)  poate gratia orice orice condamnat, insa avand in vedere amenajarea pedepsei, rareori uzaza el de aceasta putre !

Printre presedintii celei de-a V-a Republici, Georges Pompidou (20 iunie 1969-2 aprile 1974), il gratiaza pe 23 noiembrie 1973 pe Paul Claude Marie Touvier (1915-1996), fost sef al politiei la Lyon, in timpul Regimului de la Vichy (Cel de-al Doilea Razboi Mondial), pe atunci in cavala, condamnat la moarte pentru crime contra umanitatii.

Arestat pe 24 mai 1989 la Nisa si deferit justitiei, pe 13 august 1992, Camera Criminala de pe langa Curtea de Apel de la Paris decide incetarea urmaririi sale penale, insa, Procurorul general al Republicii de Paris, Pierre Truche, la indignarea societatii civile, reuseste anularea acestei decizii pe 27 noiembrie.

Rejudecat la Versailles de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) de Yvelines (Departament in regiunea pariziana) si condamnat  pe 19 aprilie 1994 la RCV (intr-unul dintre cele patru procese filmate (in virtutea legii din 11 iulie 1985), pentru constituirea arhivelor audiovizuale ale Justitiei, el moare de cancer generalizat (in urma unui cancer de la prostata) la inchisoarea Fresnes (regiunea pariziana) pe 17 iulie 1996, fara sa fi putut beneficia de alte gratii prezidentiale sau eliberare din motive grave de sanatate, care a fost instituita de Kouchner numai pe 4 martie 2002 !

VGE-Valéry Giscard d’Estaing (24 mai 1974 – 21 mai 1981), nu il gratiaza pe Christian Ranucci cu toate ca existau serioase dubii in privinta nevinovatiei sale, el find ghilotinat astfel in 1976 la Inchisoarea Baumettes din Marsilia (a se vedea si articolele detaliate ale autorului consacrate acestei tematici : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.html http://dossiers-criminels.blogspot.com/2010/12/affaire-ranucci.html)

François Mitterrand (21 mai 1981 – 17 mai 1995) nu il gratiaza pe Patrick Dils (victima a unei erori grave judiciare !), condamnat la CRV (si nu executat, cum era prevazut, gratie pledoariei la proces al marelui abolitionst francez Robert Badinter, fostul Ministru al Justitiei in primul mandat socialist al lui François Mitterrand 1981-1988 !), dar Curtea de Revizuire ale Proceselor Penale il achita in urma revizuirii procesului sau datorita unori presiuni din partea reprezentantilor societatii civile  (vezi si articolele  detaliate ale autorului consacrate acestei tematici: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/02/revizuirea-condamnarilor-in-pjp.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-repararea-erororilor.html http://dossiers-criminels.blogspot.com/2011/01/affaire-dils.html).

Jacques Chirac (17 mai 1995 – 16 mai 2007), il  gratiaza pe 10 mai 1996 pe Omar Raddad (foarte probabil, nevinovat !), condamnat la 18 ani de recluziune criminala in 1994, pentru uciderea in 1991 a lui Ghislaine Marchal ; in sfarsit, Nicolas Sarkozy, nu il gratiaza pe Dany Leprince, condamnat la RCV cu o perioada de siguranta de 22 ani in 1997, pentru masacrarea fratelui si a familiei acestuia in 1994, desi el este nevinovat (!), asa cum rezulta din investigatiile facute ulterior in care si autorul articolului de fata este implicat (a se vedea si articolele detaliate ale autorului consacrate acestei tematici: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/thomas-csinta-dosarul-criminal-dany.html)

Exista desigur si particularitati in privinta RCV in Franta.

Minorii (tineri avand mai putin de 18 ani), nu pot fi condamnati la mai mult de 20 de ani de recluziune criminala, insa daca ei au peste 16 ani, Curtea cu Jurati (Juriul Popular) pentru minori, cu o majoritate de 2/3 din voturi, poate sa nu tina cont de faptul ca inculpatul este minor, cum a fost si in cazul lui Patrick Dils (mentionat mai sus).

In schimb, sanctiunilor penale ale minorilor nu poate fi asociata o PS (perioade de siguranta), decat o PP (perioada de propba) maxima de 18 ani, reductibilla la 16 ani si jumatate (respectiv de la 22 de ani la 20 de ani si 9 luni, in caz de recidiva).

In caz de recidiva, legea impune un minimum de 15 ani de recluziune criminala pentru un recidivist, a carei crima este sanctionabile cu RCV.

Exceptii exista insa si in acest caz.

Daca Curtea considera, in functie de circumstante, ca inculpatul prezinta serioase garantii de reinsertiune in societate.

Conform unor statistici de care dispunem, actualmente ar exista in Franta 568 de condamnati la RCV, care in medie, executa intre 22-23 de ani de recluziune criminala.

Mentionam aici ca RCV pe viata este acordata in Franta si pentru alte crime decat omucidere.

Astfel, Khaled Zacharia  a fost condamnat la RCV cu 22 de ani PS in martie 2008 pentru violarea si torturarea unei femei in varsta de 23 de ani care din acest motiv a devenit paraplegic (paralizia membrelor inferioare).

Michel Lajoye, dupa trei ani de detentie provizorie, in 1990 a fost condamnat la RCV cu o PS de 18 ani (eliberat in 2007)  pentru comanditarea unui atentat cu bomba in cafeneaua unui arab la Petit Quevilly (Regiunea urbana Rouen, Departamentul Seine Maritime,  Regiunea Normadia de Sus), care nu a cauzat decat pagube materiale.

Lucien Gere, condamnat in 2008, conform legii recidivei (o crima pedepsita cu 20 de ani de recluziune criminala devine RCV in caz de recidiva !), pentru violarea unei fetite de 11 ani de mai multe ori, la el acasa, el fiind pus in libertate de putin timp inainte de a executa o recluziune criminala de 17 ani pentru violarea unei fetite de 12 ani in 1991.

Jean-Luc Blanche, condamnat in 2006 la RCV, cu o PS de 22 de ani pentru cinci violuri comise in 2003, el beneficiind in 2002 de o eliberare conditionata sub control judiciar, dupa ce a pterecut 12 ani in inchisoare pentru patru violuri.

In 2007, 16 condamnati la RCV au fost eliberati conditionat sub control judiciar.

In 2008, din 535 de condamnati pentru omucidere, 28 (16 pentru omucidere, 12 pentru alte crime si 4 pentru violuri agravate) au fost condamnati la RCV (doi intre 20-24 de ani, patru intre 25-29 de ani, 13 intre 30-39 de ani si noua intre 40-59 de ani), printre care sapte straini, o femeie (Monique Olivier), un minor si unul in contumacie.

Conform AP (Administratiei Penitenciare), intre 38%-40% dintre detinuti condamnati la RCV ar efectua o activitate lucrativa.

Din informatiile pe care le detin din mediul carceral (din surse fiabile !) acest procent ar fi numai in jur de ¼, iar majoritatea acestori activitati lucrative sunt necalificate, platite la 4,05 €/h.

Legea penitenciara a instituit in 2009 un salariu minim de referinta pentru detinuti care variaza intre 20-45% din SMIC (Salariul Minim garantat, vezi si : http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2011/02/le-smic...), in functie de dificultatile muncii prestate.

In Centrele de Detentie (in care se executa pedepse lungi de inchisoare), numarul detinutilor care sunt platiti sub acest salariu de referinta este important, intre 39-40%, fata de Centrele de Arest Preventiv (Maisons d’Arrêt) in care se executa si pedepse scurte (mai mici de un an, in medie 9 luni), in care cca 33% dintre detinuti sunt in preventiv (in jur de ¼ dintre ei suferind de tulburari psihice) in care exista mari fluctuatii, acest procent este mult mai mic, de cca 21-22%.

Astfel, in functie de activitatile desfasurate catre detinuti, fisele lor de plata cu castiguri cele mai mici, pentru munci necalificate, variaza intre 5,5€-17,5€/luna.

Pentru munci auxiliare (calificate), ele pot atinge aproape 200 - 250€/luna!

O munca de poroductie poate aduce intre 450 6500€/luna, in timp ce salariile cele mai mari (de inalta calificare, de exceptie) pot aduce detinutilor chiar si intre 900-1000€/luna.

In sfarsit, numarul de crime si delicte grave nu a crescut de maniera exploziva in ultimii 20 de ani.

Numarul celor incarcerati a crescut cu cca 10% in ultimii trei ani, in special din cauza faptului ca liberatea conditionata, in timpul Presedentiei Sarkozy, a fost mult mai greu de obtinut!

In 1976, in Franta (in timpul presedentiei VGE) erau incarcerati 26.486 de detinuti, iar in 1996 (in timpul presedentiei lui Jacques Chirac) numarul lor s-a dublat, ajungand la 52.658.

Astazi, numarul lor este de 65.587 si AP prevede 20.000 de locuri suplimentare pana in 2017 !

 

NOTA AUTORULUI

Cu ocazia investigatiilor mele legate de atacul terorist din 11 septembrie 2001 in SUA, dupa un deceniu de la evenimentul istoric fara precedent, in vara anului 2011, printr-o filiera mai mult sau mai putin conventionala am ajuns la Pachuca de Soto (Statul Hidalgo, cca 21.000 de km2 , respectiv, 2,7 milioane de locuitori, in centrul Estados Unidos Mexicanos, la cca 100 de km nord de Mexico City), cu ajutorul unui vechi prieten, Matiniano-Rodrigo Martinez, din Mexico City, fost politist, un profesionist, detectiv privat influent cu contacte multiple in cadrul serviciilor secrete americane (A se vedea si ciclul de articole consacrat deceniului post-atentate: "Un deceniu de terorism si antiterorism american":  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/bilantul-unui-deceniu-de-terorism-si.html;http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42361-bilantul-terorismului-si-antiterorismului-american-in-ultimul-deceniu-si-jumatate-partea-i.html;  http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42371-bilantul-terorismului-si-antiterorismului-american-in-ultimul-deceniu-si-jumatate-partea-ii.html;  http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42389-bilantul-terorismului-si-antiterorismului-american-in-ultimul-deceniu-si-jumatate-partea-iii.html )

            La caderea serii, pe o straduta ingusta, nepietruita si prafuita, undeva intr-un cartier periferic in sudul zonei metropolitane (cca 550.000 de loc si 1.400 km2), nu foarte departe de fostele birouri (dezafectate) ale unei mine de argint, ne-am intalnit la un bar  (izolat si aproape gol), cu un individ pe nume Torrel Miguel Jr., care pretindea ca sora ei, Maria Sandoz, din San Luis Potosi (unul dintre cele 31 de state federale ale Mexicului, langa Hidalgo, tot cu traditie miniera) ar avea un vecin, fost politist, declarat "mort pentru patrie" (in WTC7) de catre "Jandarmii Lumii", in timpul atentelor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001 !

            Aflat la o masa retrasa intr-unul dintre colturile neiluminate ale barului (in care din cauza fumului de tigara, era imposibil sa-l vezi !), mestecand paste picante dintr-o farfurie imensa, cu o sticla de desperados in mana stanga (si una sparta pe linga scaunul lui), imediat dupa ce am intrat pe usa, pentru a nu-l indispune (ca as putea reprezenta justitia americana), Martiniano a strigat catre el pe un ton prietenos: "Miguet, he is not the Gringo Justice ! Is a amigos from France "!

            Pentru a mobila tacerea din bar, Miguet, pe un ton degajat, indifferent, s-a luat de Florence Cassez: "France no friend, because Florence Cassez it’s guilty of belonging to the kidnapping gang Los Zodiaco. She is currently serving a 60-year sentence for the crimes of kidnapping, organized crime and illegal possession of firearms, and, on 9 March 2009, during Nicolas Sarkozy’s visit to Mexico, he requested that Cassez be transferred to a French prison, something she may be entitled to under the 1983 Strasbourg Convention on the Transfer of Sentenced Persons, signed by both France and Mexico."

De fapt, Florence-Marie-Louise Cassez-Crepin, cetateana franceza, a fost arestata in compania conoscutului infractor Israel Vallarta Cisneros (a carei prietena intima era considerata !), seful unei bande (armate) de crima organizata specializata in rapiri si sechestrari de persoane, pe 8 decembrie 2005, pe o autoruta la cca 50 de km de Mexico City, fiind condamnata in prima instanta, pe 25 aprilie 2008 (dupa un proces care are durat peste 18 luni, 15 februarie 2006-27 octombrie 2007), la 96 de ani de inchisoare (cum in "Mexican Justice" nu exista contopirea pedepselor), sanctiune penala redusa in apel de catre CMSJ (Curtea Mexicana Suprema de Justitie), pe 4 martie 2009 la 60 de ani de recluziune criminala (pedeapsa maxima "in timp" in Mexic).

Interventia Presedintelui francez Nicolas Sarkozy pentru transferul lui Florence Cassez intr-o inchisoare din Franta, dupa aceasta decizie a CMSJ conform Conventiei de la Strasbourg din 21 martie 1983 (semnata de catre Franta pe 27 aprilie 1983 si ratificata pe 11 februarie 1985, in vigoare incepand de la 1 iulie 1985), la care Mexicul a aderat numai pe 13 iulie 2007 (in vigoare de la 1 noiembrie 2007), a fost perceputa prost de catre societatea civila mexicana, mai exact ca o amenintare de natura politico-economica  din partea Frantei !

In sfarsit, pentru a destinde atmosfera, relativ incordata, am intervenit, spunandu-i lui Miguel, ca eu de fapt vin din Romania (via France !), din "Traian Basescu’s Country", la care spre surpriza noastra ne-a replicat zambind in engleza lui "ireprosabila": "It’s ok my friend ! I do not know who is Basescu, but I know that Romanian Justice is as bad and corrupt as the Mexican Justice, here is a reason to be partners! "

Comparativ, cu modelul "inchizitoriu" al justitiei franceze care, intr-o mai mare sau mica masura, domina sistemului judiciar (juridic) in tarile care au cunoscut inchizitia (si nu numai !), dreptul in SUA este inspirat din sistemul anglo-saxon de tip jurisprudenta "common law", unul dintre cele cinci tipuri de sisteme judiciare (juridice)  fundamentale practicate in tarile lumii (care includ atat aparatul jurisdictional cat si cel nejurisdictional): dreptul romano-civilist (avand ca componente : dreptul roman, dreptul canonic, respectiv, dreptul civilist de tip roman, in : Franta, Benelux, Italia, Spania, America Centrala si Latina, Quebec-Canada, Luisiana-SUA, etc. ; de tip germanic, in : Germania, Austria, Elvetia, Croatia, Grecia, Turcia, Tarile Orientului mijlociu, etc. ; de tip scandinav, in : Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, etc.), dreptul religios (in special, cel musulman, in : Arabia Saudita, Egipt, India, Iran, Libia, Maroc, Pakistan, Sudan, Siria, etc. ;  respectiv, cel talmudic : in Isarel), dreptul cutumiar (totalitatea regulilor juridice nescrise formate in practica vietii sociale si transmise, din generatie in generatie, prin traditie), respectiv, sistemul juridic mixt (bijurisdictional : civilist-common law, in: Africa de Sud, Cipru, Scotia-Marea Britanie, Israel, Luisiana-SUA, Malta, Filipine, Porto Rico, Quebec-Canada, Sri Lanka, Tailanda, etc.; civilist-cutumiar, in: Burkina Faso, Etiopia, Gabon, Guineele, Indonesia, Madagascar, Mali, Niger, RDC, Ruanda, Senegal, Taiwan, Togo, Burundi, Republica Congo, Correa de Nord, Coasta de Fildes, etc.; civilist-religios, in: Afganistan, Algeria, Insulele Comore, Djibuti, Iordania, Bahrein, Maroc-dreptul islamic, francez si spaniol, Egipt, Siria si Mauritania-dreptul islamic si cel francez, Oman, etc.; respectiv, common law-religios, in: Bangladesh, Brunei, Gambia, India, Malaezia, Nigeria, Pakistan, Qatar, etc.).

Find insa un stat federal, SUA dispun simultan, pe de-o parte, de un drept federal american, al carui for cel mai inalt este Curtea Suprema Federala de Justitie, iar pe de alta parte, de un drept specific (caracteristic) fiecarui stat. (A se vedea si articolul : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/whole-life-tariff.html).

La originea Common Law (Commune Ley, adoptat si de catre majoritatea natiunilor din Commonwealth, din epoca coloniala) consituit esentialmente pe jurisprudenta (in opozitie cu dreptul civilist) aplicat de catre magistratii (judecatori)  care statueaza in tribunale din Marea Britanie (mai putin in Scotia), Irlanda, Canada (mai putin in Quebec), SUA (mai putin in Luisiana si Porto Rico), este dreptul englezesc, sistemul juridic specific Angliei si Tarii Galilor (doua natiuni constitutive ale Marii Britaniei, membra a UE), introdus in SUA inainte de Revolutia Americana (1776-1783), care face parte si acum din dreptul american.

In majoritatea tarilor Uniunii Europene sistemul juridic este bazat pe dreptul civil, cea mai veche lege in vigoare fiind Distress Act din 1267, care face parte din Malborough Status, promulgat de catre Henri III al Angliei, respectiv, cele trei sectiuni ale Magna Carta, semnata in 1215, promulgate in 1297.

In virtutea clauzei de suprematie (art.VI din Constitutia SUA), dreptul federal al SUA, primeaza in raport cu dreptul statelor componente.

In concluzie, in cazul contradictiilor care ar putea apare la nivel federal, in mod evident, Constitutia federala, primeaza in raport cu constititiile, ca de-altfel si Legislatia federala in raport cu legislatiile statelor membre ale SUA, in care exista patru principale surse de drept: Constitutia SUA, Legislatia, Regulatiile Administrative si Common Law.

In mod analog, daca fiecare stat dispune de proprioul sau sistem jurdic cu forul sau suprem: Curtea Suprema de Justitie, sistemul juridic federal american, in fruntea caruia se afla Curtea Suprema Federala de Justitie, primeaza in raport cu curtile supreme de justitie ale statelor componente.

Curtea Suprema a SUA (Supreme Court of the United States –SCOTUS, sau United States Supreme Court-USSC), cu sediul la Washington, este cel mai inalt for juridic (cu membri sai numiti pe viata de catre Presedintele SUA, cu acordul Senatului!), conform art.III din Constitutia SUA, autorizata de catre Congres, avand deviza "Equal Justice under Law" (Egalitate in fata legii).

Ea dispune de un Presedinte (Chief Justice of The United States) si de opt judecatori numiti Associates Justices of the Supreme Court.

Anual, cca 33 de milioane de dosare sunt judecate de catre tribunalele statelor membre ale SUA si cca 800.000 ajung in fata Curtii Federale de Justie, care, evident, nu este o Curte de Apel pentru Curtile de justitie ale statelor.

In functie de natura dosarului, precum de elementele pe care el contine, este stabilita jurisdictia care are competenta teritoriala pentru a-l judeca: tribunalul unui stat  sau tribunal federal.

Curtile Federale de Apel al SUA (USCA- United States Courts of Appeals), in numar de 13, dispunand de 180 de magistrati numiti de catre Presedintele SUA (dintre care trei participa la fiecare proces) sunt jurisdictiile de recurs ale AJFS (Sistemului Judiciar Federal American) si staueaza asupra dosarelor judecate (in prima instanta) de catre cele 94 USDC (United States District Court)

Judecatorii si Procurorii (alesi sau numiti) care statueaza in Tribunalele federale in fiecare dintre state, cunoscute sub numele de USDC (United States District Court), nu-si pot pierde locurile datorita unei proceduri de "impeachment" (punere sub acuzare a unui inalt functionar al statului).

Judecatorii a 39 de State sunt alesi ca si Procurorii (District Attorney), iar finantarea campaniilor electoral ating ordinal a catorva sute de milioane de $US.           

Procurorii (prosecutors) sistemului federal fac parte din Departamentul Justitiei al ramurii executive a puterii in stat.

Procurorul General (General Attorney), patronul (seful) Departamentului de Justie (in cadrul caruia functioneaza si FBI-Federal Bureau of Investigation care ancheteaza crimele comise contra SUA), ca de-altfel si Procurorii principali (chief prosecutors) ale tribunalelor federale de district, avocati (Attorneys) ai SUA, sunt numiti de catre presedintele SUA, cu confirmarea Senatului.

Fiecare stat dispune de propriul General Attorney, care este ales, in general, de catre cetateni.

Avand in vedere faptul ca sistemul juridic american este bazat pe principiile "contradictiei" si "negocierii pedepselor", rolul avocatului la un process este extrem de important.

Orice persoana, poate fi propriul sau avocat, insa, mai ales in procesele dificile (complexe), ea are nevoie de un avocat agreat si experimentat care sa fie eficace.

Daca el nu-si permite acest lucru (din motive financiare), ea poate tenta sa obtina unul, via unei agentii de asistenta gratuita (asociatii de studenti-avocati), mai putin daca este vorba de o crima comisa, caz in care tribunalul sau PDB (Public Defender Bureau) îi pune unul din oficiu la dispozitie.

Avocatii americani sunt agreati in statele in care isi exercita profesiunea.

Nu exista in SUA un organism national insarcinta cu agrearea lor.

Majoritatea statelor solicita candidatilor pentru a fi agreati, o diploma in drept (Juris Doctor), care poate fi obtinuta la o facultate de drept recunoscuta (acreditata).

O diploma en drept in SUA este o diploma postuniversitara, obtinuta in trei ani de studii suplimentare (dupa obtinerea in prealabil a unei diplome universitare in patru ani), fiecare avocat putand opta sa profeseze in orice domeniu al dreptului.

In ceea ce priveste dreptul penal, el a devenit din ce in ce mai represiv, in special incepand cu anii 1970, iar ulterior sub administratia Ronald Reagen (6 februarie 1911-5 iunie 2004, al 40-lea Presedinte al SUA : 20 ianuarie 1981-20 ianuarie 1989, succesorul lui James H. Carter si precedesorul lui George W. H. Bush), cand erau in voga sloganele:  "get tough on crime", "War on Drugs", sau ulterior "The broken windows theory", "Zero tolerance", mediatizate intens de catre Primaria de la New York prin intermediul lui Rudolph Giuliani (1994-2001).

In 1994, in Statul California a fost adoptata legea Three-strikes law (Three-strikes and you're out!), ulterior generalizata in 25 de state, care permitea "Gringo’s Justice" sa condamne la RCV (Inchisoare pe viata) un criminal la cel de-al treilea delict (crima) comis(a).

Introdus aproape simultan, Plea Bargaining (caracteristic sistemului juridic anglo-saxon) si utilizat in cca 90% in cazul procedurilor penale in SUA, permite magistratilor (judecatorilor, procurorilor) negocierea pedepselor (in general reducerea lor!), in cazul in care inculpatul isi recunoaste vina, un model "mportat" si in noul cod elvetian de procedura penala din 5 octombrie 2007 (intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2011), in cadrul unei proceduri simplificate (art.358).

Acest sistem complex al "Gringo’s Justice" (Miguel), putin tolerant, in raport cu cel de tip inchizitorial francez (!) face ca rata incarcerarii in SUA sa fie cea mai ridicata din lume. (Dintre tarile industrializate si democratice, in care exista o evidenta clara, precum si o transparenta totala, legate de mediul carceral)

Daca in 1975, in SUA erau incarcerati, cca un sfert de million de persoane, in 1995 numarul lor era de cca un million, pentru ca in 2005 numarul lor sa se dubleze, iar astazi populatia carcerala (peste jumatate afro-americani si un sfert sud-americani), sa reprezinte 0,8% din populatia tarii (ceva mai mult de doua milioane si jumatate, adica cat cea chineza : cca 1,7 milioane de detinuti si cea rusa: cca 800.000, la un loc !) sau egala cu cea a Crimeei (Republica autonoma in Ucraina) sau numarul copiilor care lucreaza in America Centrala (in principiu in sectorul agricol, in conditii deosebit de grele si periculoase, dintre care 21% minori intre 5-17 ani in Guatemala, 15% in Honduras, 13% in Nicaragua, 10% in Belize, 7% in Panama, 6% in Salvador si 5% in Costa Rica), respectiv, numarul somalienilor care au nevoie de o asistenta umanitara de urgenta.

In 49 din 50 de state, mai putin Alaska, se aplica LWOP-Life Without Parole, o "alternativa" la pedeapsa cu moartea.

New Mexico, a adoptat-o in 2009, dupa abolirea Pedepsei Capitale, iar sapte state : California, Florida, Illinois, Luisiana, Michigan si Pensilvania dispun de peste 1000 de LWOP.

LWOP este sanctiunea penala minima pentru crima agravata in 26 dintre state, inclusiv in acelea in care nu exista Pedeapsa Capitala ; a se vedea si : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html;  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/whole-life-tariff.html

 Estimam ca in SUA exista cca 130.000 de condamnati la RCV din care 26% ar fi condamnati la RCVI, in raport cu numarul celor condamnati la moarte pe intreg teritoriul tarii, in jur de 3.350.

Aproximativ 7.500 de persoane sunt condamnate la RCV pentru crime comise inainte de 18 ani, din care 2.220 executa o RCVI, 71 dintre ei avand mai putin de 14 ani in momentul comiterii crimelor.

In 2010, Curtea Suprema a SUA in Dosarul Graham V. Florida a decis ca un minor nu poate fi condamnat la RCVI, adica la inchisoare pe viata, incompresibila, deci fara posbilitatea eliberarii conditionate sub control judiciar, fara sa fi comis infractiunea de omucidere, ci numai tentativa de omucidere, in aceasta situatie aflandu-se in SUA, 111 minori, din care 77 in Florida, iar restul in alte 10 State, 2 dintre ei avand mai putin de 13 ani in momentul comiterii infractiunii.

In SUA, 37 dintre sate aplica aceasta sanctiune, plus Districtul Columbia.

In cazul persoanelor inculpate care nu-si permit din punct de vedere financiar sa angajeze un avocat, exista ajutorul jurisdictional, asigurat, in majoritatea cazurilor de catre asociatii private sau de catre Legal Clinic, compus din studenti in drept (care in jurisdictia franceza este asigurat, automat, de catre stat la solicitarea acestuia!), care desi in parte este institutionalizat via Legal Service Corporation, el nu acopera decat cca 1/5 din nevoi.

In SUA, in cadrul jurisdictiei americane, exista si cateva exceptii privind legislatiile statelor membre.

In special in Luisiana (fosta colonie franceza), care este inspirata din Codul Napoleonian, sau in Porto Rico (stat liber din Antilele Mari, cca 9.000 km2 si 4 milioane de locuitori, asociat SUA, cu un statut de Commonwealth) in care dreptul este inspirit din dreptul civil continental.

In alte state, care inainte au apartinut Mexicului (California, Nevada, Arizona, Noul Mexic, Texas) exte o bijurisdictie de tip common law-civil law, in special in cazul regimului comunitar al casatoriilor care isi are originea in dreptul civilist.

In ceea ce priveste PPA (Parcul Penitenciar American), el este impartit in IF (Inchisori Federale) girate de catre FBP (Federal Bureau of Prisons), precum si inchisori proprii fiecarui stat membru al SUA.

Inca in 2004, peste un sfert din prizonierii americani erau incarcerate pentru consum sau trafic de stupefiante, iar numarul acestora era de cca 57% in IF in 2009, pentru ca astazi sa scada la jumatate!

In anii 1980 legea privind consumul de stupefiante a introdus o disparitate de la 1 la 100 in ceea ce priveste crack-ul si cocaina, avand in vedere faptul ca pedeapsa era aceasi pentru 5 grame de crack, respectiv, jumatate de kg de cocaina : cinci ani de inchisoare, conform legii federale, avand ca efect o discriminare etnica in raprt cu afro-americanii care reprezentau cca 85% dintre cei condamnati pentru posesiune de crack, in timp ce ei nu reprezentau decat ceva mai putin de 1/3 dintre cei condamnati pentru posesiune de cocaina.

In IF-urile din SUA, in 2011 erau incarcerati aproape un sfert de million de persoane (93,5% barbati si 6,5% femei, cca 715 persoane/100.000 de locuitori), dintre care aproape o treime nu erau cetateni americani si ceva mai putin de o cincime erau originari din Mexic.

Conform unor documente ale OIP (Observatorul International al Inchisoarilor), aproape 60% erau caucazieni (dintre cei straini) ; 33,5% hispanici (atat americani cat si straini) ; 38% afro-americani ; 1,8% amerindieni si 1,7% asiatici.

Pentru comparatie, din informatiile pe care le detinem, numarul celor incarcerati pentru 100.000 de locuitori ar fi de : 532 in Rusia, 142 in Marea Britanie, 118 in China si 91 in Franta.

Insa, daca populatia carcerala a crescut pana in 2008, numarul minorilor incarcerati a scazut dupa 1999.

Astfel, daca numarul minorilor incarcerati in 1999 era de 107.667 (93.114 de sex masculin si 14.553 feminin), in 2008, numarul lor era numai de 91.617 (78.980 de sex masculin si 12.637 feminin).

Conform unui studiu realizat de catre HRW (Human Rights Watch) si AI (Amnesty International) datat din 12 octombrie 2005, la care am avut acces, cca 2.230 de detinuti erau minori in momentul comiterii crimelor (cel mai mare numar din toate tarile lumii !) pentru care ei au fost condamnati la inchisoare pe viata fara posibilitatea eliberarii conditionate sub control judiciar, in contradictie cu Conventia Relativa la Drepturile Copilului, care nu a fost ratificata de catre SUA.

Numai trei state in lume aplica aceasta pedeapsa : Africa de Sud, Tanzania si Israel.

In SUA, cele mai multe condamnari de acest tip gasim in statele : Virginia, Luisiana si in Michigan.

In ceea ce priveste izolarea detinutilor in mediul carceral este si ea un fenomen des utilizat in inchisorile americane, ceea ce in IF este limitata la 60 de zile, 24h/24h.

Aproape 3% (in medie) dintre cei condamnati sunt incarcerati in celule disciplinare (acest procent fiind de aproape 7% in Statul New York, cu o durata medie de cinci luni si fara nicio limitare in timp, care ocupa locul trei din acest punct de vedere dupa California si Texas !) in care au loc intre 55% -65% din sinucideri.

Putem mentiona aici Lemuel Warren Smith, de origine afro-americana (nascut pe 23 iulie la Amsterdam, New York), un serial-killer (autor a sase crime), condamnat la moarte (cu pedeapsa comutata, la inchisoare pe viata) pe 19 august 1977, care a petrecut 20 de ani (1983-2003) in cartier disciplinar pentru uciderea unui gardian (Denis Foley, Lemuel Smith and the Compulsion to Kill: The Forensic Story of a Multiple Personality Serial Killer, New Lietrim House Publishing, LLC : ISBN 0-9722383-0-1)

SUA, dispun insa si de o serie de centre de detentie (o retea mondiala mai putin mediatizata,  girata de catre CIA in opt state), cunoscute sub numele de : "black sites", rezervate teroristilor (in care ar fi detinuti intr-un total secret cca 35 de persoane), care lor le permite sa scape de legislatiile tarilor lor de origine, in care sunt violate drepturile fundamentale ale omului.

In sfarsit, in ciuda sistemului juridic "inchizitorial", mentiunt in Franta de secole, in raport cu "Gringo Justice", ea pare a fi mult mai blanda si "umana", cel putin la prima vedere !

In aceasta privinta, putem mentiona propunerea lui Jean-Michel Delaru, Controlorul general al inchisorilor din Franta, publicata recent (pe 13 iunie 2012), conform careia, pentru descongestionarea parcului carceral francez (un record absolut : 67.073 detinuti pentru 57.170 de locuri), ar trebui amnestiati cei care sunt condamnati la pedepse mai mici de sase luni, respectiv, cei condamnati care au mai putin de doi ani de executat in penitenciar.

Pe de-o parte insa, o aemenea decizie ar putea crea serioase probleme victimelor, iar pe de alta parte, ar putea favoriza recidiva, pentru ca in mai putin de sase luni este putin probabil ca un detinut care a comis o crima (un delict) sa poate fi responsabilizat pentru actul sau (sau actele sale).

In alte ordine de idei insa, conditiile de detentie (suprapopularea in mediul carceral, in special, in preventiv !), impiedica personalul supraveghetor (gardienii) sa-si indeplineasca corect misiunea, ceea ce ar putea avea un efect negativ in privinta reinsertiunii in societate ai celor eliberati (amnestiati) "inainte de termen" !

Sindicatele ar prefera pedepsele alternative in "spatii deschise", considerate mult mai eficace, cum ar fi: activitatea lucrativa in interes general (in folosul comunitatii), obligativitatea tratamentului (in cazul in care situatia o impune : alcoolism, toxicomanie, afectiuni psihologice, labilitate psihica, etc.), obligativitatea muncii, indemnizarii  victimelor sau portul bratarei electronice, privilegiate in cazul pedepselor mici de inchisoare. (A se vedea si articolul detaliat al autorului legat de aceasta tematica  : http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41220-libertatea-sub-sechestru-electronic.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/12/libertatea-sub-sechestru-electronic.html)

Mentionam aici ca din cele 196 de centre priviate de libertate al Complexului Carceral francez, 102, se confrunta cu suprapopulare, iar cele mai aglomerate (suprapopulate intr-un procent intre 150-180%) sunt Centrele de Detentie Preventive (Maisons d’Arrêt), in care alaturi de cei incarcerati in preventiv (cum ar fi cazul, conform legii), sunt incarcerati si detinutii condamnati la pedepse scurte de inchisoare (in general sub un an sau maximum doi), in cadrul procedurilor penale corectionale.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018