UK Bookmakers

Detinut de profesie!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri


Motto: Nu stiu daca „Adevarul ne face liberi” (Biblia), avand in vedere faptul ca „In majoritatea cazurilor, nu vrem (dorim) sa-l auzim” (Herbert Sebastian Agar, Premiul Pulitzer, 1934). In schimb, este o certitudine ca „El este usor de pierdut si trebuie recucerit mereu”

(Albert Camus, Premiul Nobel, 1957).
Nu s-a intamplat niciodata in mediul carceral (francez), ca un detinut sa devina „institutionalizat” pe viata (chiar in cazul in care era un detinut „profesionist”!), in adevaratul sens (inteles) al cuvantului!

Mai exact, sa-si petreaca viata in intregime in inchisoare, fara posibilitatea unei eliberari conditionate sub control judiciar (mai putin in caz de deces, „inainte de termen”, din motive de agresiune fizica, respectiv, din motive de sanatate!)

ceea ce in principiu, cel putin teoretic, intotdeauna este posibila, chiar si in cazul in care este vorba de„inchisoarea pe viata reala, incompresibila. (A se vedea si articolele detaliate ale autorului pe aceasta tematica cu exemple mai putin cunoscute: „Whole Life Tariff” si „Gringo Justice” 

(http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/whole-life-tariff.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/normal-0-21-false-false-false.html), instaurata prin legea 94-89 din 1 februarie 1994, in timpul lui Pierre Méhaignerie (ca Ministru al Justitiei).

In majoritatea cazurilor, sanctiunii penale de recluziune criminala (inchisoare) pe viata (RCV) pronuntata de catre legislator este asociata si o (aumita) perioada de siguranta (PS), inainte de excutarea  careia (integral), condamnatul nu poate fi eliberat conditionat  din penitenciar sub control judiciar (procedeu cunoscut in jurisdictie sub numele de "amenajare" a pedepsei, ca de-altfel si suspendarea ei: plasarea in exterior pentru o activitate lucrativa, permisul de iesire, semi-liberatea, etc.).

Aceasta perioada de siguranta (maxima) prevazuta de lege este limitata la 22 de ani in cazul inchisorii pe viata (a se vedea si articolele autorului consacrate Dosarului Criminal de exceptie a lui Dany Leprince, considerat de catre societatea civila, ca unul dintre cele mai mari posibile erori judiciare din intreaga istorie criminala a Rebulicii Franceze: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/03/masacrul-de-la-thrigne-cine-sunt-cei.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/04/drama-unui-nevinovat-condamnat-la.html http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/10/libertatea-sub-sechestru-lui-dany.html) si la 30 de ani in cazul inchisorii pe viata, reala (a se vedea si articolul autorului consacrat Dosarului Criminal Michel Fourniret, cel de-al treilea condamnat la inchisoare pe viata, reala, introdusa in 1994, dupa Pierre Bodein si Christian Beaulieu, care nu poate fi eliberat conditionat inainte de 2030, avand in vedere si perioada de incarcerarea al acestuia in arest preventiv, decat din motive de sanatate sau in caz de gratiere prezidentiala, practic, imposibila :  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.html;  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/padurarul-din-ardennes-partea-ii-thomas.html) care corespunde de-altfel si pedepsei maxime de executare „in timp”, introdusa printr-o lege in noiembrie 1978 de catre Guvernul Raymond Barre (si nu se aplica in cazul minorilor !), la care poate fi condamnat o persoana (fizica) de catre un Tribunal Criminal (Juriul Popular, Curte cu Jurati), conform art.132-23 din CPF (Codul Penal Francez), respectiv, art.720-2,3,4,5 din CPPF (Codul de Procedura Penala Francez).Singurul incarcerat de profesie „detinut” (francez) in istoria criminalitatii franceze a fost considerat Lucien Léger (cunoscut si sub numele de „Strangulatorul N°1”)!Liberabil încă din 1979, el a făcut, de atunci, nu mai puţin de 13 cereri de eliberare condiţionată şi trei de graţiere prezidenţială, însă, fără nici un succes.In sfârşit, la ultima sa cerere de eliberare condiţionată (a 14-a, la  vârsta de 68 de ani, după 41 de ani de detenţie - cea mai îndelungată din Franţa şi a doua din Europa, dupa John Straffen, incarcerat timp de 55 de ani in Marea Britanie) el a fost eliberat pe 3 octombrie 2005. (A se vedea si articolul autorului consacrat „Strangulatorului N°1”, care si-a sustinut neviovatia pana la desesul sau, intervenit in iulie 2008, la putin timp dupa ce a sesizat CEDO pentru violarea  art.5§1a) si 3 din Conventia Curtii de catre Statul Francez: 25.%20291-8%20%28Eliberarea%20celui%20mai%20vechi%20detinut%20din%2...).

Mentionez aici ca in 2012, Jurnalistii de Investigatie, Jean-Louis Ivani et Stéphane Troplain, in cartea lor pun la indoiala culpabilitatea sa in uciderea pe 26 mai 1964, al copilului in varsta de 11 ani, Luc Taron, in ciuda marturiei sale, conform careia el l-ar fi strangulat dintr-o „placere patologica de recunostinta”! (Jean-Louis Ivani, Stéphane Troplain, „Le voleur de crimes. Affaire Léger – 1964”, Éditions du Ravin Bleu, 2012, 800 p.)

 

PREAMBUL

 

Fara sa fi comis crime de sange (fara sa ucis!), arestat pentru prima oara in 1972, si incarcerat in 1975, Mahmoud-Philippe El Shennawy, astazi in varsta de 58 de ani si incarcerat la Penitenciarul de Maxima Siguranta Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea pariziana) pentru o serie de bracaje de banca si jafuri armate, este liberabil conditionat din 2018, sub control judiciar pana pe 14 august 2032, cand va avea varsta de 78 de ani!

Cu alte cuvinte, daca pana la eliberarea lui, el ar ramane inchis, sigur ar fi cel mai vechi detinut in Franta (inaintea lui Lucién Leger), dar si in intreaga Europa (inaintea lui John Straffen din Marea Britanie, daca si-ar executa complet pedeapsa!).

Recent, pe 18 mai 2012, Curtea de Apel de la Versailles (Regiunea pariziana) i-a refuzat o „contopire semnificativa de pedepse”, reducand data executarii integrale a pedepsei sale la anul 2032 de la 2036 (in loc de 2017, ceea ce ar fi fost posibil!), motiv pentru care el, care se simte „obosit” de detentie (de profesia de „detinut”!), incepand din ziua de miercuri, 23 mai a „incetat sa se mai alimenteze”, hotarand sa-si puna astfel capat zilelor, pentru ca „nu mai are nimic de asteptat de la viata”!

Incarcerat (definitiv) din 1975 (dupa Hold up-ul din Avenue Breteuil la Paris, cu luare de ostatici), pe atunci in varsta de 21 de ani, fiind condamnat la inchisoare pe viata, sotia sa Martine El-Shennawy (din 1987 cu care se casatoreste in inchisoare), mama unui copil conceput cu el in 1979 (nascut in 1980), in timpul unor vizite („bébé-parloir”) in penitenciar, nu a avut parte decat de 33 de luni de libertate alaturi de el, din care 24 in timpul cavalei acestuia (fugar, aflat in UG).

Conferinta de Presa al avocatului ei, Virginie Bianchi din 7 iunie 2012 (Maison du Barreau, Salle Jean Martel, 2, rue de Harlay), m-a impresionat profund si de atunci ma tot intreb daca, un raufacator, care in mai multe zeci de ani de detentie s-a schimbat radical (in bine!), care nu a comis in timpul fardalegilor sale nicio crima de sange si la care riscul de recidiva este practic nul (avand in vedere „specialitatea” si varsta lui lui: jaf armat-bracaj de banca, evadarea, etc.), un raufacator care, practic, si-a platit datoria fata de societatea civila, precum si atasamentul familiei sale: sotia, copilul, nepotii, etc., care il asteapta acasa cu dragoste!), merita sau nu sa mai fie incarcerat si izolat de societate?!

Cu atat ma mult cu cat, cred ca el ar putea fi util societatii (prin experienta sa acumulata in mediul carceral, semenilor sai!), poate mai mult in libertate, decat incarcerat.

 

APROFUNDAREA DOSARULUI

 

Pentru a putea percepe intr-o maniera cat de cat reala profilul criminal al lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, trebuie sa ne situam in contextul social-economic si politic ai anilor 1970-1980, cand acesta „s-a format” ca raufacator (profesionist!), „specializandu-se” in jafuri armate, spargeri, evadari, etc.

Dintr-un tata dentist-chirurg, un exponent al marii burghezii egiptene si o mama de origine franceza, nascut in 1954 la Alexandria (Egipt), Mahmoud-Philippe El Shennawy, copil rasfatat, si-a petrecut copilaria in lux, pe malul Nilului, cel putin pana la varsta de 11 ani (cand familia lui se intoarce in Franta, la Paris) si el este plasat in camin devinind astfel un „electron liber” intr-un „spatiu si timp” pe de o parte care isi cauta o „identitate” prin intermediul ansamblului de manifestatii si miscari populare declansata in mai 1968, iar pe de alta parte, in care, crima organizata (le grand banditisme) este in plina desfasurare, prin intermediul celei mai mari retele de trafic de droguri transatlantic, in special, cel de heroina, „French connexion” („Corsican Connexion”) in cadrul caruia producatorii sud-estului asiatic, turci si sirieni, prin intermediul laboratoarelor de rafinare din Marsilia, transormau morfina in heroina si isi distribuiau „marfa” in SUA si Canada, in medie 270 kg/luna (cca 42 de tone, in medie/in anii 1970, reprezentand 90% din consumul de heroina american).

Finantat din bani de la „Carlingue” (fostul Gestapo francez), prin intermediul lui Auguste Ricord (supranumit „Il Comamandante” sau „Mr. Heroina”), apropiat a lui Henri Chamberlin („Henri Lafont”), fostul Sef al Gestapoului francez in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (arestat in septembrie 1972, judecat si condamnat in SUA), Franch Connexion avea ca reprezentanti de frunte (nu rareori organizati in bande rivale!) pe: Paul Carbone, François Spirito, Gaëtan (Tany) Zampa, Gilbert Hoareau („Gilbert le Libanais”, apropiat a lui Zampa, asasinat in 1983), Jacques Imbert (Jacy le Mat-„nebunul”), Jean Toci (asasinat in mai 1997 la Istres), Fratii Guérini (Antoine, Barthélémy-„Mémé”, François, Pascal, Pierre, Lucien si Paul Mondolini, fiul lui Barthélémy), Gilbert Ciaramaglia, Daniel Danty, si familiile: Francisci, Orsini si Lotti; Dominique (Nick) Venturi (decorat cu „Crucea Razboiului” pentru rolul sau in Rezistenta franceza, fratele lui Jean Venturi, reprezentantul celebrului pastis „Ricard” in America de Nord), Francis Vanverberghe („Francis le Belge”, inca din 1968, de la varsta de 22 de ani, repertoriat in fisierul central al marelui banditism francez), Christian Betta, Gérard Vigier, Joseph Lomini („Toreadorul”), Ansan Bistoni („Aga Khan”), Antoine Rinieri (arestat cu 247.000$US in SUA si inchis sase luni, apoi extradat in Franta), Jean-Baptiste Croce, Joseph Cesari („chimistul”), Robert Di Russo, Jean-Claude Bonello, Daniel Lamberti, Jean-Claude Kella, Salvatore Greco, mafiotii italo-americani de mare influenta Lucky Luciano si Meyer Lansky, Vincent Papa, Anthony Loria Sr, Virgil Alessi, Richard Berdin (traficant francez arestat la New York in flagrant delict in momentul „receptionarii” unui vehicul cu 90 de kg de heroina pura, dar care va beneficia de programul de protectie al martorilor, denuntand o retea de 40 de traficanti), etc.

In ciuda faptului ca este incarcerat intre 1966-1970 (casatorindu-se in inchisoare in 1966), Zampa, care isi „reclama” suprematia, se extinde si „cucereste teren” in cadrul retelei.

 Astfel, cand este eliberat, el este noul stapan la Marsilia: Antoine Guérini este ucis pe 23 iunie 1967 la Marsilia (foarte probabil la ordinul lui, de catre Jacy le Mat, pentru a razbuna moartea Comisarului Robert Blémant, de la DST-Departamentul pentru Supravegherea Teritoriului, in 1965, fost coleg si amic cu tatal sau Mathieu Zampa din 1940 la serviciul de contraspionaj francez, asasinat la ordinul lui Guérini), iar fratele sau „Mémé” este incarcerat, fiind prins intr-o capcana, pusa la punct de catre oamenii lui Zampa!

In anii 1970, Tany se ocupa si cu traficul de arme catre organizatia terorista basca ETA (a se vedea si articolul autorului; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/eta-in-fata-justitiei.html) si se presupune ca este si cel care a comanditat asasinarea lui Pierre Goldman in contul GAL (spaniol).

In 1972, traficantii de heroina, apropiati lui Zampa escrocheaza pe Francis le Belge (care incepe sa se impuna pe „piata de competenta”!), cu echivalentul a cca 100.000 € (in marfa, heroina pura).

Prevazand o riposta, Zampa, actioneaza si pune la cale si uciderea la Canet (Departamentul Hérault, regiunea Languedoc Roussillon) a lui Robert Di Russo, Jean-Claude Bonello si Daniel Lamberti, pentru ca ulterior, unul dintre ucigasi sa fie asasinat pe 14 octombrie 1972 in Corsica si celalat pe 28 octombrie 1972.

Pe  26 decembrie 1972, este ucis un apropiat a lui Le Belge si alti doi in februarie 1973 la Belle de Mai (cartier in Marsilia, sectorul 3).

Replica lui Le Belge nu va intarzia: pe 31 martie 1973 este ucis in Barul Tanagra (Marsilia) cu patronul lui Jean-Claude Napoletano, „Toreadorul”, cel care l-a escrocat alaturi de Aga Khan „greii” Franch Connexion.

Insa, arestarea lui Le Belge in noiembrie si condamnarea lui la 14 ani de inchisoare, pune capat „concurentei”!

In ceea ce il priveste pe Tany Zampa, a fost inchis opt luni in 1975 pentru port de arma si pentru ca ar fi furnizat arme lui Albert Spaggiari care luni, pe 19 iulie 1976 ar fi pus la cale „lovitura secolului” (50 de Milioane de FRF, cca 8.000.000€), la Société Générale, de la Nisa.

Ulterior, el se lanseaza si in afacerile cu jocurile de noroc pe Coasta de Azur, cu Bimbo Roche (un prieten de copilarie) si cu regele jocurile de pe coasta, Jean-Dominique Fratoni, patronul Casinoului Rhul, pe care intr-un vast articol, dupa o serie si complexe invstigatii, il banuiesc ca ar fi un rol important in disparitia lui Agnès Le Roux (cadavrul careia nefiind gasit niciodata!), motiv pentru care Jean-Maurice Agnelet a fost condamnat in a treia instanta la 20 de ani de recluziune criminala, pe care îi executa in prezent! (A se vedea si articolul detaliat al autorului cu investigatii personale : http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/procesul-secolului-dosarul-agnelet-le.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/procesul-secolului-dosarul-agnelet-le.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/06/thomas-csinta-ziarul-politia-capitalei_9580.html).

Pana la litigiul din 1977, clanul lui Jacky le Mat si cel al lui Zampa racheteaza acelasi client, pentru 8 Mil FRF (cca 1,2 Mil €), cand pe 1 februarie 1977, Tany tenteaza asasinarea lui Mat (insotit de Gaby Regazzi et Bimbo Roche), tragand asupra lui sapte cartuse de calibrul 11.43, insa acesta supravietuieste si riposteaza: intre martie 1977 - aprilie 1978, dousprezece persoane vor muri in cele doua clanuri, care pe Mat il pune in avantaj „la puncte”, iar Zampa se retrage, creeand in 1980 cea mai mare discoteca de noapte in regiunea Marsilia, „Le Krypton”.

Insa, dupa asasinarea Judecatorului Pierre Michel in octombrie pe 21 octombrie 1981, implicat in arestarea si anchetarea multor membri ai French Connexion, Zampa este imediat banuit ca ar fi fost el cel care a comanditat asasinatul, motiv pentru care un mandat de arest international este lansat contra sa in octombrie 1983, iar pe 29 novembre 1983, este arestat in incarcerat la Inchisoarea Baumettes la Marsilia.

Demoralizat pentru arestarea lui legat de acest asasinat (de care el nu era responsabil si ceea ce autoritatile judiciare banuia!), nestiind ca nu risca mai mult de cativa ani (maximum!), pe 20 si 22 iunie 1984 comite doua tentative de sinucidere (avortate), ceea ce insa îi reuseste pe 23 iulie.

In sfarsit, moare pe 15 august 1984, dupa trei saptamani de coma in spitalul in care a fost transferat, la varsta de 51 de ani.

Ulterior, din intamplare, dupa 5 ani de la asasinarea lui Pierre Michel, odata cu arestarea lui François Scupula in Elvetia, acesta „livreaza” justitiei la proces atat asasinii: François Checci, tragatorul si Charles Altiéri conducatorul motocicletei, cat si comanditarii:  François Girard et Homère Filippi, amandoi asociati la organizatia criminala French Connexion. (A se vedea si: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2012/01/laffaire-pierre-miche...

Si fratii Guérini, se vor retrage „usurel” din French Connexion, nu de buna voie, dar, fie pentru ca mor, fie pentru ca „sont mis hors-circuit” (sunt scosi din circuit, fiind incarcerati).

François moare de o criza cardiaca in celebra inchisoare Baumettes din Marsilia, in acelasi an ca si Antoine.

Mondoloni, fiul lui Mémé (Barthélemy) este asasinat in decembrie 1968 intr-o camera de spital.

Pe 15 ianuarie 1969, Pascal et Barthélemy sunt condamnati la 25 de ani de recluziune criminala pentru uciderea a doi hoti care au jefuit vila unui membru al clanului lor, decedat cu putin timp in urma.

Atins de un cancer, Barthélémy este eliberat conditionat sub control judiciar pe 4 martie 1978 si moare intr-o clinica privata la Montpellier (Departamentul Hérault).

Francis Vanverberghe („Francis le Belge”), este foarte probabil ca daca n-ar fi fost accidentat la varsta de 16 ani, in loc de raufacator profesionist ar fi devenit jucator de footbal profesionist la Olympique de Marseille, avand in vedere talentul sau.

Din pacate, dupa accident, in 1962 este arestat (pentru prima oara) pentru furtul unei rulote, iar in 1965 este condamnat la 15 luni inchisoare pentru „proxetetism agravat”, cand avea deja „in exploatare” o fata care se prostitua pentru el in cartierul Operei la Marsilia!

Dupa eliberarea lui din inchisoare, in 1966 infiinteaza o banda de raufacatori (spargatori) „Belle de Mai” avand ca „membri activi” pe: Antoine Cossu („Tony l'Anguille”, cumnatul sau) , Robert Di Russo, Charles Filippi, Victor Funenia, Émile Chessa, Sebastiano Denartis, Emile si Jean Pardo, Daniel si Gérard Alesso.

Pe 15 iunie 1967, el este din nou condamnat la un an de inchisoare pentru ca s-a batut cu politisti intr-un bar din „Vieux Port” la Marsilia care au venit sa-l aresteze pe Tony.

Tatal lui moare dupa noua zile de la incarcerarea lui, pe 24 iunie, iar fata lui Sylvie, naste in timpul sejurului sau in inchisoare, pe care nu o va recunoaste niciodata.

La iesirea lui din inchisoare este „remarcat” de catre fratii Guérini care il vor prezenta lui Tany Zampa si Jacky Mat.

La sfarsitul anului 1973, Le Belge este din nou condamnat la trei ani de inchisoare pentru proxenetism agravat, detinere de arme si usaj de documente false, iar in 1977 este condamnat, de catre o Curte cu Jurati (Juriu Popular) la Paris, la 12 ani de inchisoare pentru trafic de heroina, cu o interdictie de sejur de 5 ani in regiunile pariziana, lyoneza si marseilleza, din care va executa 7 ani la Inchisoarea de Maxima Siguranta de la Poissy (Regiunea pariziana).

In total, el va fi incarcerat de 11 ani (intre 1973-1984, timp in care studiaza filosofia) fiind eliberat pentru „buna purtare” in 1984.

Insa, organizand petreceri regulat in vila sa luxoasa din Vitrolles cu oamenii sai de incredere (Departamentul Bouches du Rhône, aproape de Marsilia) in compania lui Tony l'Anguille, el isi reconstruieste banda cu „oameni noi”, foarte periculosi, dintre care cei mai importanti sunt: Laurent Boglietti („Lolo”), Jean-Jacques Maillet, Noël Mariotti si devine un prieten intim (frate de cruce!) a lui Jacy le Mat, fostul rival al lui Tany Zampa.

In mai 1986 el este tradat pentru trafic de heroina de catre François Scapula („Scapula la Balance”) si fiind cautat de catre autoritatile politienesti si judiciare devine fugar.

Arestat in 1988, el va petrece patru ani in detentie provizorie inainte sa fie eliberat si achitat, dupa care paraseste Marsilia (retragandu-se la Paris unde traieste intr-un apartament pe strada Lord Byron pe Champs Elysées, traind din jocuri clandestine de noroc, prostitutie in cartierul „Triunghiul de Aur”, la Arcul de Triumf!), cedand „majoritatea intereselor sale” lui Jacky le Mat, prin intermediul noii sale sotii Lydie Fleury, pe care o cunoaste din 1985 si cu care se casatoreste pe 22 martie 1996.

Pe 22 martie 2000 este arestat pentru proxenetism agravat, fiind eliberat pe 16 mai, dupa achitarea unei cautiuni de 800.000 €, fiind insa asasinat pe 27 septembrie de catre o echipa de „motociclisti” intr-o cafenea de lux „L'Artois Club” (sectorul 8) cu 7 cartuse de calibru 11.43.

Pe 15 octombrie 2002, doi nepoti ai lui Le Belge sunt asasinati in Departamentul Bouches du Rhône, ceea ce pune capat clanului Vanverberghe.

Boualem Talata (1968-2000), un bodyguard al actorului Jamel Debbouze a fost imediat suspectat pentru asasinarea lui Le Belge si arestat, apoi eliberat.

Din pacate insa si el la randul lui, este asasinat pe 19 noiembrie 2000 la Dreux (Regiunea pariziana).

Mai tarziu, pentru executia lui Le Belge sunt suspectati fratii Hornec (supranumiti „Les H”), originari din Germania, membri ai Comunitatii sedentariste Manouche stabiliti la Montreuil sous Bois, in Seine Saint Denis (Regunea pariziana): Jean-Claude (supranumit „Eddy Michell” sau „Lounes”), Mario („Le Corse” sau „Le Diplomate” si Marc Hornec („Forain”), trei mari figuri ale marelui banditism francez specializati in bracaje de furgoane blindate, jafuri din depozite, jocuri ilegale de noroc, corupere de functionari de politie, crime, trafic de tot felul: aur, cocaina, cannabis, opere de arta,  masini de luxe, etc., care au investit sume mari de bani in imobiliare din Regiunea pariziana si pe Coasta de Azur, unde ei poseda si o luxoasa vila de vacanta .

Din surse neoficile (dar fiabile, demne de incredere!), stim ca ei ar poseda cca 30 de proprietati in Franta si doua mari bastide in Spania, ca au semnat mai multe contracte de asiguri pe viata, cu mensualitati mari.

Ei ar mai fi si proprietarii mai multor baruri si restaurante, respectiv, cluburi luxoase de noapte, ruland in Porche, Jaguar, Mercedes si BMW, intotdeauna (numai) inchiriate.

Odata cu arestarea unui numar mare de membri ai French Connexion, aceasta organizatie criminala a inceput sa „piarda” teren pe piata traficului de stupefiante.

Pe 17 iunie 1971, Administratia americana Nixon (Richard Milhous Nixon, 9 ianuarie 1913, Yorba Linda, California-22 aprilie 1994, New York, al 37 Presedinte al SUA intre 1969-1974) a acuzand autoritatile franceze de „laxime” si „dezinteres” fata de traficul de stupefiante transatlantic gestionat de catre reteaua French Connexion (Corsican Connexion), decreteaza toxicomania ca „inamicul public n°1” al natiunii, datorita careia ar fi murit (in urma unei supradoze) 14.100 de americani in 1970.

In urma acestui „cominicat”, Ministrul francez de interne de atunci Raymond Marcellin (31 mai 1968-27 februarie 1974) ia decizia de a intari colaborarea dintre Politia nationala franceza („Brigade de Stup”, specializata in lupta antidrog) cu „Narcotics Bureau” american, marind cu 300, numarul de functionari de politie afectati brigazilor de stupefiante ale sigurantei urbane, aflate sub comanda Comisarului François Le Mouel.

In continuare, datorita presiunii SUA, pe 29 iunie 1972, Guvernul Turc accepta sa stopeze complet productia de opium, iar in iulie, o actiune simultana al Biroului de Narcotice de Dangerous Drug (BNDD) si al Sigurantei urbane franceze (Brigade de Stup), permite capturarea a 50 de kg de heroina pura la Aeroportul Orly la Paris si arestarea la Marsilia, a lui Jean-Baptiste Croce si Joseph Mari, doi traficanti corsicani conoscuti si cautati de catre serviciile de politie franceze, dupa ce la inceputul luniiu februarie un sergent al Armatei Americane, introduce in SUA 109 kg de heroina pura de „origine” franceza (in valoare de 5 Mil$US) contra sumei de 96.000$US.

Denuntand superiorului fapta sa, acesta va informa BNDD, care va permite arestarea a cinci membri american (la New York) si a doi francezi (la Marsilia) ai French Connexion, precum si capturarea a 120 de kg de heroina pura.

Iar ulterior, pe 29 februarie 1972 vamesii francezi descopera in apele teritoriale ale Marsiliei pe vasul francez „Caprice des temps” (Capriciile timpurilor) cu destinatia Miami 425 kg de heroina pura, un „tranfer” organizat de catre Jean-Claude Kella si Laurent Fiocconi cu banii lui Francis Le Belge.

In continuare, in perioada februarie 1972-aprilie 1973 sase laboratoare importante care transformau morfina in heroina au fost descoperite si distruse (printre care si cel mai celebru: „Labo Césari” din Aubagne, aria urbana a Marsiliei), iar Judecatorul de Instructie, Pierre Michel va aresta si incarcera cateva sute de traficanti de stupefiante, in special din „echipelele” lui Vincent Papa (inclusiv, Anthony Loria Sr.) si Virgil Alessi ale French Connexion din SUA.

Astfel, numarul lor trece, pe intregul teritoriu francez, de la 57 in 1970 la 3.416 pana in primavara anului 1973, cand a avut loc si o capturare de 95 kg de heroina pura, in valoare de 3,8 Mol$US.

In urma lichidarii French Connexion, la ideea lui Gaetano Badalamenti, membru al familiei (mafiote) din „Cinisi” (comuna din Provincia Palermo in Sicilia), ea va fi inlocuita cu organizatia criminala „Pizza Connexion”, in activitate intre 1974-1985, avand ca principali sefi pe: Gaetano Badalamenti, Santo Traficante Jr. („ratasat” familiei Tampa din Florida, una dintre cele 25 de familii membre ale Cosa Nostra-Mafia Siciliana din SUA), Paolo Cuntrera (exilat impreuna cu varul sau Salvatore Caruana in America de Sud, unde ei raspundeau de traficul de cocaina), Stefano Bontate (seful Mafiei siciliene, capul  familiei Santa Maria di Gessù la Palermo, cunoscut si sub numele de „Printul de Villagrazia” sau „Il falco”), repectiv, pe Michele Greco (membru al familiei Greco, nepotul lui  Don Giuseppe piddu u tenenti Greco, „ratasat” familiei Ciaculli, supranumit si „Pape”, pentru ca intotdeauna avea in posesia lui Biblia, decedat in inchisoare pe 13 februarie 2008 la Roma).

Pizza Connexion a fost anihilata in urma unui proces de mare anvergura (cunoscut ca cel mai lung in Districtul de Manhattan din New York), care a durat intre 24 octombrie 1985-2 martie 1987, in urma caruia sefii ei au fost foarte sever sanctionati.

Simultan cu „epoca de aur” al traficului transatlantic de stupefiante, French Connexion, bracajele de banca si de furgoane blindate, respectiv, jafului armat, sunt si ele bine „implementate” in acea perioada, fie in legatura directa cu acesta fie independent, prin „remarcabilele” activitati criminale ale lui Jacques Mesrine (”Robin Hood” francez!), „specialist” si in evadari, figura legendra a cimiei organizate franceze, considerat „Inamicul public n°1” al societatii civile (a se vedea si articolul autorului: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/01/affaire-mesrine.html; respectiv, ciclul de articole ale autorului consacrat mediului carceral francez: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/09/in-umbra-vietii-lombre-de-la-vie.html), Michel Ardouin (botezat „Port avion” de catre Mesrine datorita staturii sale impoznate si echipamentului militrar, de razboi pe care il avea in dotare in timpul „desfasurarii” celor 24 de bracaje de banca pe care le-a comis in compania acestuia in 18 luni, intre 1972-1973), Christian David (supranumit „Le beau Serge”, fost membru al SAC-Serviciul de Actiune Civica, activ intre 1960-1981 in serviciul Generalului Charles de Gaulle, implicat in Dosarul criminal Mehdi Ben Barka, om politic marocan, principalul opozant socialist a lui Hassan II si leader al miscarii „tiers-mondiste” si „pan-africaniste”),  Albert Spaggiari (fost soldat in razboiul Indochinei, partizan al OAS-Organization of American States, scriitor si fotograf, considerat „creierul” in „Lovitura secolului” de la Société Générale din Nisa in iulie 1976, http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/06/affaire-spaggiari.html), Jean-Claude Bonnal (supranumit „Chinezul”, recuoscut vinovat pentru sase crime in timpul bracajelor sale), „Le gang des lyonnais” (banda organizata de raufacatori specializata in jaf armat si bracaje de banca, activ intre 1966-1977, din regiunea lyoneza, avandu-i ca „protagonisti” la inceput pe Johanny Chavel si Pierre Pourrat-„Doctorul”, carora se vor alatura mai tarziu si Edmond Vidal, Nicolas Caclamano-„Nick Grecul”), Jean-Jacques si Philippe Maurice (condamnat la moarte in 1980 pentru uciderea a doi politisti, gratiat de catre Mitterrand in 1981, dupa castigarea alegerilor prezidentiale prin comutarea pedepsei la recluziune criminala pe viata, eliberat conditionat in 2000 in urma unei petitii semnate de catre 150 de oameni de stiinta de renume mondial, astazi renumit profesor si cercetator stiintific in Istoria Evului Mediu la EHESS-Scola de Inalte Studii in Stiinte Sociale si la CNRS-Centrul National de Cercetare Stiintifica; a se vedea si articolul autorului dedicat lui: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.html), „Le gang des postiches” (banda de raufacatori care in perioada 1981-1986 a comis 111 spargerei de banci si jafuri armate, a se vedea si:  http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/le-gang-des-postiches-thomas-csinta.html) etc.

Aceasta perioada este si o perioada de „glorie” a unei hiperactivitati in domeniul atentatelor si terorismului comise de catre marile organizatii criminale teroriste teritoriale, pe de o parte, cea separatista basca ETA (organizatie terorista de retorica marxista, revolutionara, creata de tineri nationalisti pe 31 iulie 1959 care lupta pentru independenta tarii Baste de Spania (nord) si de Franta (sud), oficial, Comunitatea Autonoma Basca), activa in sudul Frantei si nordul Spaniei (a se vedea si articolul detaliat al autorului pe aceasta tematica:  http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/eta.html), iar pe de alta parte, cea de extrema stanga „Action Directe” (avand ca  ideologie „Miscarea autonoma in Franta” si ca obiectiv „Revolutia proletariatului”), utilizand ca model operatoar atentatele cu bomba, asasinatele, etc., iar pentru finantarea lor, bracajele de banca si de furgoane blindate, jaful armat, etc., activ in timpul primului mandat socialist francez al celei de-a V-a Republici (a lui François Mitterrand, 1981-1988),  in care a comis 80 de atentate, ucigand 12 persoane si ranind 26 (a se vedea si articolul autorului legat de acest subiect:  http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.ro/2012/05/action-directe-thomas-csinta.html).

In ceea ce priveste revenirea in 1965 din Egipt a lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, in Franta (cu mama sa) era inevitabila, avand in vedere faptul ca incepand din acest an, modelul economic egiptean a inceput sa intre intr-o profunda criza in absenta exporturilor, datorita epuizarii devizelor straine, iar in urma unori negocieri cu FMI, Lira egipteana a fost obligata sa fie devaluata cu 40%, in ciuda cresterii preturilor si scaderii investitiilor, respectiv, a cresterii importante ai copiilor scolarizati (cca 4,6 milioane in 1965).

Intr-un asemenea context social-economic, Gamal Abdel Nasser, cel de-al doilea Presedinte al Republicii Egipt (23 iunie 1956-23 septembrie 1970), lanseaza o politica de planning familial in noiembrie 1965 (pana in 1975), care sa permita o scadere a cresterii demografice (cca 2,6%/an), in conditiile in care, Egiptul este o tara predominant rurala (numai 38% dintre locuitori traiesc in orase, din care numai 22% in orase de peste 100.000 de locuitori).

Tot in aceasta perioada are loc si „Razboiul de sase zile” (5-10 iunie 1967), declansat ca un „atac preventiv”, in care Israel va infrunta Egiptul, Iordania, Siria si Irak-ul, ca urmare a blocusului Stramtorii Tiran (o stramtoare îngustă, cu o lățime de 13 km formată între Peninsula Sinai și Peninsula Arabica, care separă Golful Aqaba de Marea Rosie), impus navelor israeliene pe 23 mai 1967 de catre Nasser.

In seara primei zile de razboi, jumatatea aviatiei arabe este distrusa, iar in seara cele de-a doua zile de razboi, armatele egiptene, siriene si iordaniene sunt invinse, pentru ca in seara celei de-a sasea zile, Statul Israel sa-si tripleze suprafata: Egitul pierde „Fasia Gaza” si „Peninsula Sinai”; Siria pierde „Platoul Golan”, iar Iordania, Cisiordania si Ierusalim-Est.

Si mai simbolic pentru infrangerea coalitiei arabe este faptul ca Israel, ocupa si Orasul vechi al Ierusalim-ului.

Mentionam ca si in Franta in aceasta perioada au loc o serie manifestatii si miscari populare spontane (incepand  din mai si pana in iunie 1968), simultan, de natura culturala, sociala si politica, dirijata contra societatii traditionale, Capitalismul, Imperialismul, respectiv, contra Gaulle-ismului aflat la „putere”.

Lansate de catre studentii parizieni, in scurt timp ele vor cuprinde miscarea muncitoreasa, iar ceva mai tarziu, toate categoriile socio-profesionale, pe intregul teritoriu national, astfel incat ele genereaza cea mai importanta miscare sociala din istoria Frantei al secolului XX.

„Raul francez” se inscrie de-altfel intr-un ansamblu de evenimente in mediul studentesc si muncitoresc, intr-un numar mare de tari (Germania, Italia, SUA, Japonia, Mexic, Brazilia, fosta Cehoslovacia, China, etc.), iar din 13 mai 1968 ele conduc la cea mai importanta greva generala din istoria cele de-a V-a Republici (paralizand complet tara timp de mai multe saptamani, in toate institutiile social-economice: intreprinderi, universitati, licee, teatre, centre de tineret, administratia centrala si cele locale, casele de cultura, etc.), depasind pe cea  din iunie 1936 dupa Frontul Poular.

Istoric vorbind, este debutul ,„nelegiurilor” („fardalegilor”) comise de catre membri ai SAC (Serviciul de Actiune Civica), un organism ″independent″ de Partidul Gaulle-ist, in legalitate intre 1960-1981, creat dupa intoarcerea lui De Gaulle la putere in 1958 de catre o ″garda de fideli″ si devotati ″inconditional″ (sine qua non) gaulle-ismului, (sub forma unei asociatii conform legii specifice ONG-urilor din 1901) in serviciul Generalului Charles de Gaulle si apoi in serviciul ″succesiunilor″ gaulle-iste, considerat si ca o ″Politie paralela″!

Conceput si organizat conform ideologiei gaulle-iste, SAC-ul avea ca ″obiect de activitate″ (principalul scop!) mobilizarea poporului francez in lupta contra comunismumlui!

Insa, datorita epuratiilor efectuate in particular in anii 1968-1969, dar in general pana in 1981, numerosi membri aiSAC-ului au fost tarati in fata tribunalelor, acuzati si condamnati pentru : vatamari voluntare corporale grave, port ilegal de arma, agresiuni (jafuri) armate, escrocherii, viol, fals si uz de fals, falsificare de bani, proxenetism, santaj, incendii voluntare, racket, trafic de droguri, hold-upuri, abus de incredere, atentate, furturi si comercializare de obiecte furate, asociere de reufacatori in banda organizata, degradare de bunuri materiale si vehicule, utilizare de cecuri falsificate, ultraj si tot felul de talharii, multi dintre membri sai spre sfarsitul existentei sale figurand chiar si in fisierele talhariei la "drumul mare" ("Le grand Banditism"), precum si in cele ale organizatiilor teroriste de exrema dreapta. (A se vedea si articoilul autorului:  http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/01/thomas-csinta-drama-de-la-douronne-o.html)

In sfarsit, intr-un asemenea context deosebit de criminogen, pe care l-am prezentat, Mahmoud-Philippe El Shennawy comite primul sau hold-up la 16 ani (furt calificat-jaf la patronul lui!) fiind denuntat de catre tatal sau (caruia îi poveste „evenimentul” cu detalii!).

Primul sejur in inchisoare il petrece in urma condamnarii la varsta de 17 ani (intr-o procedura juridica penala criminala) la trei ani de inchisoare,  de catre un Juriu Popular (Curte cu Jurati) pentru minori, iar pe 8 septembrie 1975, pentru hold-up-ul (cu inca un complice), cu luare de ostatici, eliberati contra 600 „briques”- 6 Mil. FRF (aproape 1Milion de €, niciodata recuperati, conform Comisarului Broussard de la Brigada Antigang) la Banca CIC (Crédit Industriel et Commercial) din „Avenue de Breteuil” la Paris, pe atunci in varsta de 21 de ani, este condamnat (cu complicele sau) in 1977, la RCV (inchisoare pe viata), comutata, ulterior (in 1986), la 20 de recluziune criminala.

Considerat noul „Inamic public n°1” (dupa Mesrine, ucis la varsta de 42 de ani, pe 2 noiembrie 1979 la Paris), cu mult inainte de a beneficia de eliberare conditionata sub control judiciar pe 15 mai 1990, el se casatoreste in inchisoare in 1987, cu Martine (o prietena din copilarie) si se stabileste cu aceasta in Corsica, unde creste iepuri de casa!

Fiind „interzis de sejur” la Paris, unde se deplaseaza totusi (in ilegalitate!) pentru a-si vizita fiul bolnav, joaca la Casinoul d'Enghien (Departamentul Val d’Oise, Regiunea pariziana).

Recunoscut de catre un „fizionomist”, dispare (fara sa mai respecte regulile eliberarii conditionate sub control judiciar!), motiv pentru care in 1991 i se retrage „libertatea conditionata”.

Fiind arestat si inculpat cu capul de acuzare : „asociere de raufacatatori” pentru atacul unui furgon blindat (din strada Choron, Paris) pe 5 noiembrie 1990, la care el nu a participat (la momentul respectiv, era in compania unori jandarmi cu care participa la un joc de societate in Corsica!), este elibert sase luni mai tarziu

Intre timp, in 1997, in timpul unui alt sejur in mediul carceral, „uita” sa revina din permisie si intra din nou in ilegalitate, reluandu-si activitatea de raufacator „profesionist”: bracaje de banca, jafuri armate, utilizare de documente false de identiate (in special ID al Politiei Nationale), motiv pentru care este condamnat la 12 ani de detentie criminala in 2007 de catre Juriul Popular Seine Maritime la Rouen, iar mai tarziu „pune in circulatie” bancnote false, fapta pentru care este sanctionat in 2000, cu 8 ani de inchisoare de catre Juriul Popular Haute Garonne de la Toulouse unde este si incarcerat.

Considerat de catre serviciile de politie „nebun furios, foarte periculos”, suferind de „paranoia deliranta” dupa pararea psihiatrilor si tratat DPS (detinut de supravegheat cu atentie sporita) in inchisoare, la varsta de 51 de ani, Mahmoud-Philippe El Shennawy, „jefuitorul nebun” care efectuase deja 27 de ani de inchisoare, in cavala (fugar dat in UG), din 7 martie 2004 (cand a evadat din UMD-Unitatea Medicala pentru bolnavi dificili din Montfavet, Departamentul Vaucluse, in compania unui alt detinut, Ahmed Tahar in varsta de 28 de ani (achitat ulterior de catre Juriul Popular, fiind considerat iresponsabil), luand ostatec un infirmier, iar mai tarziu un cuplu de turisti (cu un al treilea pe bancheta din spate) din Marsilia care sunt obligati sa-i duca la Paris), a fost din nou arestat, pe  15 februarie de catre OCPRF (Oficiul Central al persoanelor cautate de catre Justitie).

In timp ce Ahmed Tahar se preda autoritatilor politienesti, Philippe el Shennawy, care a fost internat la UMD Montfavet, intocmai pentru ca „isi pierduse mintile” (Libération), astfel incat in 2003, in urma a numeroase sejururi in cartier disciplinar, creaza impresia ca ar fi ca un „animal epuizat” si  „aude voci in jurul lui, crede ca va fi otravit si nu mananca, pierzand 20 de kg”, se ascude si intr-o casa timp de trei luni pentru „a-si trata nebunia”, dupa care fuge in strainatate, intr-un loc „insolit”.

In noiembrie 2004, jandarmii de la Pau (Capitala Departamentului Pyrénées-Atlantiques) il identifica (in trei hold-up-uri) pe benzile inregistrate ale unor camere video de supraveghere plasate in bancile comerciale din regiune.

OPJ (Oficiul de Politie Judiciara) care îi urmareste pe fugarii (dati in UG), supravegheaza la Créteil (Paris) pe sotia sa Martine (cu care isi dorea sa-si petreaca ziua indragostitilor, luni, 14 februarie 2005, conform avocatului sau Van der Meulen), respectiv, la Nanterre (Paris), pe prietena sa Zina.

Marti, pe 15 februarie la ora 08h15, El Shennawy, „spargatorul de banci”, ramas fara bani, „studiaza” la bordul unui BMW furat la Vésinet, pe Avenue Wagram (Paris), posibilitatea unei noi lovituri.

El forteaza un baraj de politie in fata teatrului Empire (prabusit din cauza unei explozii), ezitand sa foloseasca legitimatia sa de fals politist („specialitatea sa”, conform anchetatorilor) si reuseste sa ajunga la Créteil, unde un jurul orei 15h15, cand la Antena de Politie a Primariei, completeaza formularele pentru obtinerea unui pasaport fals pe numele de Patrick Louis, este arestat!

In BMW-ul sa „imprumutat” politistii descopera, o arma letala de calibru 9mm, legitimatia sa de politist, masti si manusi (pe care le folosea in timpul spargerilor).

In apartamentul prietenei sale Zina din Nanterre, politistii gasesc un revolver Magnum 357, o pusca, cartuse, o peruca, masti, precum si catuse.

Joi, pe 17 februarie, in cursul diminetii, El Shennawy este prezentat Judecatorului de Instructie (magistrat care instruieste un dosar criminal) de la Nanterre cu capetele de acuzare: „asociere de raufacatori”, „detinere de arme si documente false” si este incarcerat (in izolare!) la celebra inchisoare de maxima siguranta de la Fresnes (Regiunea pariziana).

Si asta in ciuda faptului ca el intotdeauna spunea, inca din tinerete: „Prefer sa mor, dacat sa intorc in inchisoare”!

In inchisoare, studiaza si obtine o diploma de DEUG (Diploma de Studii Universitare Generale) de Drept (invatamant universitar stiintific de scurta durata, echivalent, cu Bac+2 ani universitari), un Maîtrise de Istorie despre Evul Mediu (invatamant universitar de lunga durata, echivelent cu Bac+4 ani universitari), precum si un DUT (Diploma Universitara de Tehnomogie) in Informatica (invatamant universitar tehnic de scurta durata, echivalent, cu Bac+2 ani universitari), iar in 1987 impiedica o importanta varsare de sange cu ocazia revoltei la Inchisoarea de Maxima Siguranta pentru pedepse lungi Saint Maur (Regiunea pariziana), deschisa in 1973, de cand ea a cunoscut o serie de evenimente deosebite (revolte, evadari, greva a foamei de lunga durata, etc.).

In 2007, la procesul sau in fata Juriului Popular din Rouen  (al 5-lea in Fata Curtii cu Jurati, care il condamna la 10 ani de detentie criminala), fiind inculpat pentru „bracaj, amenintare cu arma, rapire si sechestrare de persoane” (deja, condamnat pentru asa ceva la doi ani de inchisoare la Avignon multiplicat de opt ori(!) in apel la Nimes, nemaivazut asa ceva niciodata in cazul unei rapiri fara arma letala, cu ocazia evadarii din UMD Montfavet in martie 2004!), unde afirma ca: „Martine este totul pentru mine. Este ea care imi da forta de a supravietui”, conform Avocatului general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public, care il considera „un borfas de moda veche si nu un asasin, probabil disperat, seductor, mandru, orgolios si narcisist”: „viata lui este o imensa irosire (batjocura), dar o irosire (batjocura) preferata de el”.

Din contra, neobisnuit la un proces, pe neasteptate, partea civila „il intelege”: „exista o imensa nedreptate si este acuzatul cel care o traieste”, estima Roland Marmillot, care reprezenta turistii ostateci.

Conform avocatului reprezntand Spitalul ca parte civila, Tanguy Barthouil : „gestul sau nu este acceptabil, dar ceea ce incearca sa faca si sa ne spuna sunt acceptabile”.

Incarcerat la Centrul de Detentie Le Pontet (Avignon) in „izolare”, El Shennawy, un tip inteligent, bine ingrijit si politicos, se considera un „detinut profesionist”.

Datorita numarului mare de ani petrecuti in mediul carceral, peste trei decenii, in care a avut timp sa-si faca din „prizonierat”, o profesie de credinta!

Din 1975, el nu a petrecut in legalitate decat 18 luni in libertate si doua  doua cavale (fugi), iar din cei 30 de ani inchisoare, aproape 20 a petrecut in „izolare”!

In varsta de 58 de ani ca si „Phil”, Martine Sauvadet -El Shennawy, sotia acestuia, in cartea „Condamnée à perpétuité”, (Editions Michalon) vede si ea situatia foarte grava, chiar, insuportabila!

In 1979 cand l-a vizitat pentru prima oara pe „Phil” la Inchisoparea Baumettes din Marsilia, stia ca acesta in urma hold-up-ului din 1975 la Banca CIC (Crédit Industriel et Commercial), la Paris a fost condamnat la recluziune criminala pe viata.

Indragostita de el la genul „coup de foudre” (dupa ce l-a intalnit, langa Scoala de Coafura la Paris, unde invata), lui Martine niciodata nu i-a trecut prin minte, ceea ce va urma si nici calvarul pe care il va trai alaturi de „frumosul” ei egiptean, casatorindu-se cu el, „omul vietii” ei, „pour le meilleur et pour le pire”, cu toate ca mentioneaza in cartea ei ca n-ar vrea sa se implice intr-o relatie fara perspective: „Sunt nebuna (...). Risc sa-mi ratez viata. Pentru un puscarias de care m-am indragostit cu zece ani in urma” !

Si totusi, ea se lanseaza in aceasta aventura amoroasa, gandind ca, un avocat bun poate „ameliora” statutul de puscarias a lui Phil, ca iî poate alina suferinta si ca il poate elibera mai repede decat acest lucru este prevazut in sentinta judecatoreasca!

Ca dovada, in 1980 se casatoreste cu el!

De-altfel, fiind condamnat la inchisoare pe viata in 1975 (comutat ulterior la 20 de ani!), pe 15 mai 1990 este eliberat conditionat, efectuandu-si cei 15 ani de recluziune criminala necesari (intr-un asemenea caz!), pentru a putea profita de libertate conditionata sub control judiciar!

Si iata, daca dupa aceasta data simbolica, Phil are fi ramas „crescator de iepuri” in Corsica asa cum a „debutat” in noua lui profesie (dupa eliberarea lui), mai mult ca sigur ca Martine nu ar fi considerat astazi, ca viata ei a fost un calvar, plina de „neinpliniri”, de dezamagiri si suferinta!

Din pacate, spre ghinionul amandoura, nu s-a intamplat asa!

Desi o femeie frumoasa, inalta si eleganta, curajoasa, devenita rebela, cu o situatie materiala buna, Martine era indragostita de Phil si era convinsa ca niciun sacrificiu nu era „suficient de mare” pentru el!

La intrebarile celor apropiati din jurul ei: „Nu te-ai saturat? Ce faci cu un asemenea barbat?”, Martin riposta: „Il iubesc si nu-l voi abandona”!

Il viziteaza de trei ori pe saptamana in inchisoare si isi scriu zilnic scrisori (peste 10.000, astazi!), in schimb, vor petrece impreuna mai putin de trei (din care doi ani in timpul UG a lui Phil), in cei 32 de ani de casatorie, pe care el le petrece in 26 de centre de detentie, „imprastiate” pe teritoriul national (din care aproape 2/3 in „izolare”, ca DPS-Detinut supravegheat cu prioritate, din cauza comportamentul sau dificil si asociabil si 5 in „psihiatrie”).  

Coafeza intr-un „Salon de beauté” (Salon de infumusetare) in timpul zilei la Créteil (Departamentul Val de Marne, Regiunea pariziana), „hotesse” (animatore) care consiliaza clientii, intr-un restaurant noaptea, singura cu un copil acasa, il viziteaza regulat pe Phil al ei care „este supus unor tratamente umiliante pentru ca nu se supune” si riposteaza cu „greva foamei”!

La Inchisoarea (Maison d’Arrêt) din Fleury-Mérogis (Departamentul Essonne, Regiunea pariziana, dat in folosinta in 1968, cea mai mare inchisoare din Europa, cu 2.855 detinuti in 2010) el face greva foamei pentru ca i-a fost confiscat PC-ul (cu toate ca regulamentul interzice prezenta lor in celula!), dupa care este transferat la „nebuni” (la UMD, Villejuif, Departamentul Val de Marne, Regiunea pariziana) unde se ingrasa cu 25 de kg!

Pe atunci era in asteptarea celui de-al saselea proces al sau in fata unei Curti cu Jurati la Saint Maur (Departamentul Indre, Regiunea  Centru) pentru bracajele comise in Pyrénées (la Pau, in noiembrie 2004) cu ocazia ultimei sale cavale (fugii, timp de 11 luni!), dupa ce a evadat din UMD din Montfavet, Departamentul Vaucluse, in martie 2004.

In  februarie 2010, dupa exact 33 de ani de detentie si 19 in izolare Philippe el-Shennawy (considerat dupa lovitura de la CIC in 1975, de catre Comisarul Broussard de la BRB-Brigada de Reprimare a Banditismului, „un nebun furios hiperpericulos”) la Inchisoarea Saint Maur a devenit o „epava” umana (atat fizic cat si psihic) si numai suporta deja regimul de detentie, fiind la „capatul puterilor sale”!

Mentinut in izolare si aici pentru a fi „protejat de islamisti care l-ar fi batut”, conform spuselor lui Martine, el va face o greva a foamei „negre” (fara apa) timp de 16 zile, pierzand 15 kg, „aratand ca un prizonier intr-un lagar nazist de concentrare”!

Desi intr-o faza critica, riscand sa-si piarda un rinich, el nu se lasa si solicita scoaterea lui din sectorul de izolare (pentru a „putea desfasura o activitate lucrativa” si sa fie „transferat in regiunea parizina, mai aproape de familie”,  avand in vedere ca sotia sa „Martine, care pe atunci ingrjea bolnavi de Alzheimer intr-un centru specializat (si care in 1979 nascuse un „bébé-parloir” de El-Shennawy, pe care il creste singura), la fiecare vizita efectua 550km pentru a-l vedea si cheltuia 200 €”, conform avocatului sau Etienne Noël.

Insa, pana pe 26 octombrie 2009, el nu a primit niciun raspuns „in privinta transferului sau la Centrul de detentie de Maxima Siguranta din Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea pariziana).

Intre timp, jaful armat de la Pau (in Pyrénées) in timpul cavalei sale din 2004 (pentru care a fost sanctionat cu 13 ani de detentie criminala) a fost contopita cu pedeapsa sa privata de libertate pe care o executa, nu insa si cu cea din 2007 de la Rouen, pentru bracaj, sanctionat si el cu 10 ani de inchisoare.

La inchisoarea din Pau, va sesiza CEDO pentru „persecutie de catre personalul penitenciar si atentat la intimitate” („4-8 controale efectuate zilnic in celula sa!), cand lovind un supraveghetor este transferat la „mitard” (cartier disciplinar, inchisoare in inchisoarz) timp de 30 de zile.

Pe 23 ianuarie 2010 cand declanseaza „greva foamei”, el este este condus din nou la „mitard” si lasat acolo „fara nicio ingrijire medicala, sa urineze pe el, tratat ca un caine”, conform sotiei sale, Martine.

Internat la Spitalul inchisorii de maxima siguranta Fresnes (Regiunea pariziana) datorita starii sale fizice deplorabile, el „prefera sa ramana, ulterior, in cartierul disciplinar al acestei inchisori, decat sa se intoarca la Saint  Maur”!

In sfarsit, transferat („visul sau suprem”!) la Inchisoarea de maxima siguranta de la Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea pariziana, locul de nastere a lui Louis IX si Philippe III!), in centrul sau istoric, in proximitatea „Collègiale”, intr-o cladire care dateaza inca din 1645, distrusa in mare parte in timpul Revolutiei franceze (Comuna de la Paris) din 1789, ea este transformata in 1810 intr-un campus afectat cersetorilor, pentru ca intre 1811-1817 localurile sale sa gazduiasca ranitii armatei.

Este ordonanta din 3 octombrie 1821, care acest campus il transforma in centru de detentie (inchisoare).

Fiind complet renovat in timpul celui de-al doilea Imperiu, astazi ea dispune de 230 de locuri, in special pentru cei condamnati de catre Curtea de Apel de la Versailles (Paris) si alaturi de celelalte cinci asemenea, centre private de libertate, de maxima siguranta : Arles (Departamentul Bouches du Rhône, sudul Frantei) cu 209 locuri, Ensisheim (Departamentul Haut Rhin, estul Frantei) cu 230 de locuri, Riom (Puy de Dôme, centrul Frantei) cu 230 de locuri, Saint Maur (Departamentul Indre, Centrul Frantei) cu 260 de locuri si Saint Martin de Ré (Departamentul Charente-Maritime, vestul Frantei), constituie ″nucleul dur″ ai celor mai periculosi exponenti ai marii criminalitatii franceze″ !

Aici l-a intalnit la ″parloir″ (″vorbitor″, loc in inchisoare in care se intalnesc detinutii cu vizitatorii lor) pe Mahmoud-Philippe El Shennawy, la mijlocul acestei luni, jurnalista Flaurence Aubenas de la „Le Monde”, care la randul ei ar fi impartasit, locul ei de capitivitate cu jurnalistii romani:  Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanezian, timp de 157 de zile in 2005, pe langa Bagdad in Irak, contrazis de catre autorul acestui articol, in cel alaturat, cu detalii, inclusiv, cu reproducerea schematica si detaliata al locului lor de captivitate descris de catre Florence Aubenas Directiei Generale a Securitatii Externe (DGSE) francez, precum si al interpretului ei, Hanoun Hussein ( ase vedea si articolul autorului: „Rascumpararea”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/rascumpararea.html).  

Dupa 37 de ani de detentie, ea descopera un Philippe El Shennawy slabit cu 17 kg fata de greutatea lui normala, un om ″sfarsit″ pe care, in special, cartierul disciplinar din inchisoare (inchisoare in inchisoare) l-a transformat intr-o epava umana care si-a pierdut complet reperele, transformandu-l in detinut profesionist ! 

Un om care fiind convins ca nu mai are ce spera de la viata este pregatit sa moara de foame, motiv pentru care nu mananca deja de doua luni, dar ceea ce nu-l impiedica sa zambeasca cu ″pofta″ atunci cand o vede, ca si cum s-ar afla in paradis! In cele doua ore cat dureaza o vizita la Poissy (fata de celelalte inchisori, penitenciare, centre de detentie, centre de arest, etc. unde ea poate dura o jumatate de ora, in functie de cum stabileste directia), Florence Aubenas, incearca sa afle cat poate de mult de la acest individ cu o personalitate complexa, care nu este caracteristic sine qua non marilor raufacatori (talhari la drumul mare) si in special celor care au ″obiect de activitate″ jaful armat, bracajele de banca si furgoanele blindate, ″reusite″ (o umilinta adusa, in general BRB-ului !), respectiv, evedarea !

In fond si la urma urmei, Phil cu ″asociatul″ lui fiind cagulati, in timpul marii lovituri la Banca CIC in 1975 (de unde a inceput, practic, calvarul), el  nu este identificat (adica, prins in flagrant delict !) si  suma de aproape 1 million €, nici ea, nu va fi niciodata recuperata de catre anchetatori, ceea ce reprezinta o dubla infrangere pentru legendarul comisar Broussard, seful BRB, care s-a ocupat de acest dosar criminal.

Pana la arestarea lui Phil (din lipsa de alibi !) dar si ulterior, in inchisoare, aceasta pozitie l-a pus intr-o pozitie favorabila ca semenii sai din mediul carceral, cu toate ca in majoritatea cazurilor, marii raufacatori, ca regula generala, nu sunt prinsi la locul crimei (deci nu sunt identificati !) iar prada lor nu este niciodata recuperata de catre autoritati !

Necontopirea tuturor pedepselor lui Philippe El Shennawy, hotarata pe 18 mai 2012, ″fixeaza″ automat ca data de eliberare al acestuia pe 14 august 2032 (adica, cand acesta ar avea 78 de ani), ceea ce practic, in jargonul carceral, inseamna o ″pedeapsa de eliminare″, iar pentru el efectiv, ″o excluderea definitiva din societate, adica, a nu parasi niciodata mediul carceral″. Acesta este motivul pentru care el a intrat in greva foamei (definitiv) pe 23 mai 2012.

In timpul discutiei cu Florence Aubenas, el vorbeste numai de trecut, de Egipt, de un imobil care se numea El-Shennawy, de plantatii de lana care se numeau El-Shennawy sau de un sat numit El-Shennawy, unde s-a nascut si a crescut pana in 1965, cand mama lui, Yvonne (care l-a cunoscut pe tatal lui la studii, la Paris) se hotareste ca dupa vacanta de la Royan (Departamentul Charente Maritime) sa ramana in Franta cu cei patru copii ai sai, ceea ce face ca el la varsta de 15 ani sa devina ″cap de familie″ !

Probabil din acest motiv ( !?), inca din ″frageda tinerete″ se organizeaza deja in ″banda″ cu alti tineri si o fata ″de care sunt toti indragostiti″ si ″opereaza″ intre (cartierele) Ménilmontant si Cheile Jemmapes, spargand (armat!) bancile cartierelor (aceasi agentie bancara, chiar si de doua-trei ori iintr-o singura zi!) si apoi cu banii sustrasi ″cumparau masini de lux″, care ar fi fost poate mult mai simplu sa le fure !

Intr-un bar pe Cheile Jemmaps, Phil (considerat de catre Administratia Penitenciarelor, ″o inteligenta si cultura iesite din comun″ !) o intalneste pe Martine (o femeie ″chic″), care dupa spusele ei, lui Florence Aubenas, il vede ca pe un ″Un Emir″, de care se ″indragosteste chiar la prima vedere″ !

Mentionam aici cu dupa eliberarea lui conditionata sub control judiciar in 1990, cand se instealeaza in Corsica cu Martine pentru ″a se consacra cresterii iepurilor de casa″, daca el nu ar fi revenit in Regiunea pariziana (unde era interzis de sejur !), probabil cursul istoriei vietii lui Phil ar fi fost cu totul altul.

In dosarul atacului furgonului blindat (in care a fost presupus vinovat  la inceput!) din Strada Choron la Paris pe 5 noiembrie 1990 (pe cand el era in UG !), ceea ce a fost deosebit de grav (desi, asa cum a fost ulterior confirmat, el nu a fost implicat !), era comiterea unui jaf cu macel sangeros : trei persoane ucise !

Ori, el pana atunci, niciodata in bracajele si jafurile sale armate, nu si-a patat mainile cu sange si nici ulterior, pana in 2005 (dupa evadarea din UMD Montfavet in 2004), cand este ultima data arestat !

Este si motivul pentru care actualul sau avocat Virginie Bianchi a cerut ridicarea perioadei de siguranta, care i-ar putea permite eliberarea sa conditionata sub control judiciar.

Pe 4 iulie 2012, Mahmoud-Philippe El-Shennawy, un ″detinut profesionist″, se afla deja de 45 de zile in greva foamei (refuzand sa se alimenteze), afirmand ca ″nu este vorba de o grva a foamei ci de o sinucidere″, respectiv faptul ca ″nu puteti cere cuia care estev incarcerat din 1975 sa mai fie inca 20 de ani″ !

Dupa ce pe 18 mai, Curtea de Appel de la Versailles lui nu-i acorda decat o contopire de pedeapsa (minimala) de 4 ani pentru cei 25 de ani care îi mai raman de executat.

Presedintele OIP (Observatorului International al Inchisorilor), Gabriel Mouesca, afirma recent intr-un comunicat al sau in favoarea lui El Shennawy: ″Dupa cinci ani de detentie, pierdeti contactul (real) cu societatea. Dupa zece ani de detentie, sunteti straini fata de voi insusi. El Shennawy este o exceptie. Daca majoritatea celor care au avut parte de tratamentul lui, practic, traiesc intr-o lume ireala, imaginara, la frontierea dintre viata si moarte, el este inca viu si este inca.. in picioare″ !

El Shennawy n-ar trebui sa moara de foame, incarcerat!

Ar fi o injustitie, chiar daca el, intr-o oarecare masura, conform Avocatului general al acuzarii, la ultimul sau proces, la Avignon : ″si-ar fi batut joc de proprioa-i viata″!

 

COMENTARIUL AUTORULUI

 

Tinand cont de contextul social-politic si economic in care El Shennaway s-a format ca raufacator si ulterior ca detinut profesionist, tinand cont si de alti raufacatori ai epocii intr-adevar ″remarcabili″ (de care m-am ocupat in mod special) ca : Mesrine, Spaggiari, Zampa, Le Belge, fratii Guérini, altii membri importanti ai Franch Connexion, Action Directe, ETA, etc., care au activat in aceasi perioada, in paralel cu el, eu cred ca Phil, din pacate (pentru unii care vor sa-l mentina privat de liberate!) si din fericire (pentru el!), nu se ridica la nivelul lor!

In plus, fata de semenii sai, Phil, nu a ucis niciodata pe nimeni!

El niciodata nu a fost condamnat pentru crime de sange!

Si risca sa devina cel mai vechi detinut in Franta si chiar si in Europa, daca va fi eliberat, asa cum a decis Curtea de Apel de la Versailles, inn 2032!

Iar acest lucru, in ciuda unor sentinte (mai mult sau  mai putin fiabile realitatii!) pronuntate de catre jurisdictia franceza, ar fi o injustitie.

De-fapt, Phil se regaseste, pe de-o parte, fara voia lui, intr-un cerc vicios al justitiei franceze, pe care el insusi l-a creat! (condamnari peste condamnari si in timpul executarii pedepselor!), iar pe de alta parte intr-o ″groapa de potential cu pereti infiniti″ (sanctiuni penale aditionate si necontopite conform asteptarilor!), ca un „corolar” al acestuia (pe care singur si-a sapat-o!), din care, din pacate, fara un ajutor „substantial din exterior” (amenajare de pedeapsa, gratiere presidentiala, amnestie, etc.) el nu va putea iesi viu (daca va supravietui!), decat in 2032!

Faptul ca vrea sa-si puna capat zilelor, pentru ca s-a saturat sa fie in continuare un „detinut profesionist”, este de inteles.

De-altfel nu ar fi nici primul si nici ultimul, care ar recurge la un asemenea gest disperat.

Recent, OIP, anunta ca in acest an, numarul celor care s-ar fi sinucis, pana in prezent, este de 43!

Ca o sinucidere (sau o moarte suspecta!) este consemnata, in medie, la fiecare trei zile, o rata de zece ori mai mare decat in libertate!

Iata si lista celor din ultimele luni (neexhaustiva): sinucidere prin spanzurare (Uzerche,  Kévin Augé, 16 iulie 2012); sinucidere prin spanzurare (sinucidere prin spanzurare (Toulouse – Seysses, Jean-Charles Goth, 27 de ani); siuncidere prin spanzurare (Arras, condamnat, 21 iunie 2012); moarte prin spanzurare (Avignon-Le Pontet, barbat, 26 de ani, 10 iunie 2012); moarte suspecta (Fleury Mérogis, barbat 24 de ani, condamnat, cladirea D1, 9 iunie 2012); moarte suspecta (Chambéry, barbat 34 de ani, condamnat, 8 iunie 2012); sinucidere prin spanzurare (Douai, Régis Coquelet, 44 de ani, detentie provizorie, 7 iunie 2012); sinucidere prin spanzurare (Nancy-Maxéville, barbat, 34 de ani, condampnat, 5 iunie 2012); sinucidere prin spanzurare (Caen, barbat 41 de ani, in detentie provizorie, 1 iunie 2012); sinucidere prin spanzurare (Saint Mihiel, barbat 36 de ani, condamnat, 20 mai 2012);  sinucidere prin spanzurare (Bordeaux-Gradignan, 35 de ani, condamnat, cu 15 zileb inainte de eliberarea sa, 20 mai 2012); siunicidere prin spanzurare (Angers, barbat, dupa trei zile de la condamnarea lui, 7 mai 2012); sinucidere prin spanzurare (Douai, barbat 35 de ani, o saptamana dupa condamnarea lui, 6 mai 2012); sinucidere prin spanzurare (Toulon - La Farlède, Hugues Vexteen, 58 de ani, depresiv, 4 mai 2013); sinucidere prin spanzurare (Argentan, barbat 24 de ani, in urma unei noi condamnari, 3 mai 2012); sinucidere prin spanzurare (Lyon-Corbas, Marcel Egea, 61 de ani, in dimineata procesului sau in fata Juriului Popular Rhône).

Investgatiile noastre ne-au permis sa deducem ca perioadele cele mai „vulnerabile” in care au loc majoritatea sinuciderilor (dupa incarcerarea inculpatilor) sunt: perioada detentiei provizorii (inainte de judecata); plasarea in QD (Cartier Disciplinar, in izolare); perioada posterioara unei tentative de sinucideri (sau a unei aotomutilari).

Si asta in ciuda faptului ca exista o circulara inca din 26 aprilie 2002 NOR JUSE0240075C privind prevenirea sinuciderilor in centrele private de libertate (inchisori de maxima siguranta, centre de arest preventiv, centre de detentie).

In sfarsit, Mahmoud-Philippe El-Shennawy, ar putea fi gratiat conform art.17 al Constitutiei franceze al celei de-a V-a Republici, care autorizeza Presedintele Republicii sa poata lua aceasta decizie fara a se justifica in fata societatii civile.

O cerere de gratiere a lui Dany Leprince (in dosarul caruia sunt implicat indirect, prin intermediul investigatiilor mele), am solicitat deja actualului Presedinte al Frantei, François Hollande intr-o scrisoare deschisa (in perioada alegerilor prezidentiale din aprilie 2012: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/04/lettre-ouverte-monsieur-francois.html).

Mentionam ca gratierea nu este specifica numai Republicii a V-a, ci ea a fost  utilizata (aplicata) si de catre regii Frantei.

Pana la abolirea pedepsei capitale in Franta, in 1981 (dupa alegerea lui François Mitterrand, cel de-al patrulea Presedinte al celei de-a V-a Republicii Franceze, care prin intermediul celebrului avocat abolitionist, profesor de drept si Ministru al Justitiei, Robert Badinter, aparator benevol ai celor condamnati la moarte; a se vedea si ciclul de articole detaliate ale autorului consacrate acestei tematici: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/10/ghilotina-o-masina-de-ucis-democratica.htmlhttp://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html), Presedintele Republicii era obligat sa examineze dosarul fiecarui condamnat la moarte, iar executia acestuia nu putea avea loc pana cand el nu refuza gratrierea acestuia!

Cu alte cuvinte, Seful Statului adauga pe refuzul gratierii: „ ca el decide ca justitia sa-si urmeze cursul”, ceea ce practic insemna, ghilotinarea condamnatului la moarte!

Gratierea, in principiu, poate avea ca efect, fie suprimarea, fie reducerea pedepsei (ramanan inscrisa in cazierul judiciar al comndamnatului!) si ea difera de amnestia!

Daca pana la reforma constitutionala din 23 iulie 2008, ea putea fi si „colectiva” (acordata in special de Ziua Nationala a Frantei, 14 iulie), incepand de aceasta data ea nu poate fi decat „individuala” si decretul lui nicci nu este publicat in Jurnalul Oficial.

Din 1991, gratierea colectiva este sistematic aplicata cu ocazia zilei de 14 iulie.

In 2004, se aplica o reducere cu doua luni pentru toti condamnatii care n-au inceput executarea pedeoselor.

In 2005, se aplica o singura luna in aceleasi conditii ca si in 2004, mai putin recidivistilor.

In 2006, se aplica o reducere a pedepsei cu 15 zile pentru fiecare luna care a mai ramas de efectuat, in limita a patru luni, detinutii care nu au inceput executarea ei fiind exclusi.

Din 2007, Presedintele Nicolas Sarkozy (proaspat ales!) nu si-a exercitat deptul  sau de a gratia cei condamnati.

Condamnatii pentru terorism, trafic de stupefiante, crime si delicte contra unui minor avand mai putin de 15 ani, delicte financiare, violenta contra fortelor de ordine, infractiuni rutiere si acte raasiste, au fost exlusi de la gratia prezidentiala.

Printre beneficiari ei „celebri” putem mentiona pe: Alfred Dreyfus (9 octombrie 1859, Mulhouse-12 iulie 1935, Paris), ofiter evreu-francez originar din Alsacia.

Victima in 1894 a unei grave erori judiciare, acuzat de inalta tradare si condamnat pe 22 decembrie la degradarea si revocarea lui din Armata franceza, este deportat pe viata intr-o fortareata pentru munca siilnica.

Gratiat de catre Emile Loubet pe 19 septembrie 1899, el este reintegrat in corpul sau de armata pe 12 iulie 2006.

Joseph Marie Guillaume Seznec (1 mai 1878, Plomodiern, Finistère -13 februarie 1954, Paris) gasit vinovat pentru asasinarea lui Pierre Quéméneur pe 25 mai 1923, a  fost condamnat pe 4 noiembrie 1924 la munca silnica si deportat in Guyana franceza.

Refuzand gratierea prezidentiala in 1933 acordata de catre Albert Lebrun, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, el beneficiaza de reducerea pedepsei sale in mai 1946 si este eliberat.

Paul Touvier (3 aprilie, saint Vincent sur Jabron, Basses Alpes-17 iulie 1996, Inchisoarea de maxima siguranta, Fresnes, Val de Marne), fost sef al Politiei din Lyon, „colaborationist”, este primul francez condamnat la moarte pentru crime contra umanitatii pe 10 septembrie 1946, prin contumacie de catre Curtea de Justitie de la Lyon (Departamentul Rhône), iar pe 4 martie 1947, la aceasi pedeapsa de catre  Curtea de Justitie din Chambéry (Departamentul savoie)

In cavala (fuga), el este gratiat de catre Georges Pompidou, pe 23 noiembrie 1971.

Insa pe 19 aprilie 1994, el va compare din nou in fata Juriului Popular Yvelines (Regiunea pariziana) si este condamnat la inchisoare pe viata.

Moare la Inchisoarea Fresnes de cancer generalizat (in urma unui cancer la prostata) pe 17 iulie 1997.

Philippe Maurice, este condamnat la moarte in 1980 pentru uciderea (din culpa) a doi politisti, dar este gratiat de catre François Mitterrand in 1981, comutandu-i condamnarea la moarte (abolita de catre Robert Badinter) la recluziune criminala pe viata.

Eliberat conditionat sub control judiciar in 2000, Philippe Maurice, astazi, este unul dintre cei mai mari specialisti in istoria Evului Mediu.

Profesor la EHESS (Scolala de Inalte Studii in Stiinte Sociale) si cercetator la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica), el este pe de-o parte, un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, iar pe de alta parte, dovada unei reusite profesionale de exceptie si a unei integrari sociale fara falie, fara niciun risc de recidiva. (http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2011/05/rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de.html).

Omar Raddad, condamnat in 1991 pentru uciderea lui Ghislaine Marchal, este condamnat in 1994 la 18 ani de recluziune criminala, insa benezficiaza de o reducere a pedepsei in urma unei gretieri partiale in 1998 acordate de catre Jacques Chirac.

Omar Raddad este mai mult ca sigur o victima a unei grave erori judiciare, cu toate ca pe 29 iunie 2011, Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale a refuzat revizuirea procesului sau din „lipsa de elemente noi”! (A se vedea si: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/03/affaire-ommar-raddad....).

Din contra „amnestia” este o notiune de drept public penal care consta in „uitarea” actelor contraventionale, delictuale sau criminale si care in „timp normal” antreneaza o sanctiune penala.

Ea nu trebuie confundata cu gratierea prezidentiala care permite, in diferite conditii, sub diverse rezerve, acordarea reducerii sau moderarii unei pedepse ramase definitiva.

Prima lege franceza de amnestie care se opune dreptului de gratiere regala este decretul din 14 septembrie 1791, care instaureaza o amnestrie generala pentru revolutionari si contrarevolutionari si vizeaza conservarea Constitutiei din 1791!

Ea are loc in general, dupa fiecare alegere prezidentiala.

In 1981, textul cuprindea 14 domenii de „excluziune”, adica categorii de crime si delicte care nu pot face obiectul unei amnesti.

In 1995, numarul de condamnari a trecut de la 28 la 49.

In 2002, amnestia infractiunilor codului rutier este din ce in ce mai contestata si Jacques Chirac restrange „generalitatea” ei.

In 2007, François Bayrou si Nicolas Sarkozy, iar ceva mai tarziu si Ségolène Royal se declar contra amnestiei infractiunilor codulu rutier.

In 2012, echipa lui François Hollande declara ca Candidatul nu va supune la vot nicio lege de amnestie post-prezidentiala.

In 1981, masurile individuale erau rezervate catorva profile de autori al infractiunilor: personalitati remarcabile in domeniul stiintei, culturii si cel umanitar.

In 1988 masura a fost extinsa francezilor care se disting in domeniul economiei, iar in 1995 personalitatilor din domeniul umanitar.

In 1990, art.19 al legii „clarificarea finantarii activitatilor politice””, partidele politice de dreapta RPR (Ressemblement pour la République) si UDF (Union pour la Démocratie Française), pe atunci in opozitie, denunta,  o masura destinata protectiei oamenilor importanti ai Partidului Socialist (PS).

In 2002, dupa realegerea lui Jacques Chirac masura este extinsa si la sportivi de performanta (de inalt nivel).

Sunt cazurile lui David Douillet, Guy Drut, etc.

Conform art.133-9 (si urmatoarelor), efectul amnestiei in Franta (in principiu juridic!)  consta in  „stergerea” condamnarii (sentintei) pronuntate, prin care, nu faptele sunt anulate ci carcterul lor delictual.

In ceea ce-l priveste pe Mahmoud-Philippe El Shennaway, cu putina bunavointa ar putea fi atat gratiat cat si amnestiat de catre Presedintele Republicii.

Totul este ca cineva influent pe langa el sa-si doreasca acest lucru.

Timpul ramane tanar!

 

Articolul pe Investigatie Jurnalistca

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/08/detinut-de-profesie.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019