Oficial de la Pentagon: Rusia susţine Tiraspolul prin trupe de pace

Scris de RGN. Posted in Dezvaluiri


Rusia utilizează trupele de menţinere a păcii staţionate în regiunea separatistă Transnistria pentru susţinerea regimului de la Tiraspol. Declarația a fost făcută de consilierul Pentagonului responsabil de Securitatea Internaţională, Derek Chollet, în faţa membrilor Comisiei Forţelor Armate a Camerei Reprezentanţilor din SUA, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
„Republica Moldova, spre exemplu, are trupe ruse pe teritoriul său. Teoretic, sunt forţe de menţinere a păcii, dar acestea susţin regiunea separatistă Transnistria", a menționat Chollet.
Oficialul american a anunțat că Statele Unite ar putea modifica dispozitivul militar american din Europa din cauza acţiunilor Rusiei în Ucraina.

„Acţiunile ruse în Europa şi în zona Eurasia ar putea conduce Statele Unite să reexamineze dispozitivul militar şi necesităţile în privinţa deplasărilor viitoare de trupe, a exerciţiilor militare şi a antrenamentelor în regiune", a mai spus Derek Chollet.

Consilierul Pentagonului nu a oferit detalii despre reexaminarea dispozitivului militar american.

Referindu-se la intervenţia militară a Rusiei în Ucraina, Chollet a precizat că aceste acţiuni modifică peisajul de securitate în Europa, fiind o sursă de instabilitate la frontierele NATO.

„Ocuparea sediilor administraţiilor regionale din estul Ucrainei este foarte îngrijorătoare", a adăugat Chollet, apreciind că eventuale acţiuni ruse în estul Ucrainei ar fi în mod clar o escaladare foarte gravă a crizei.

Secretarul american de stat, John Kerry, a acuzat astăzi autorităţile de la Moscova că au trimis în partea de est a Ucrainei agenţi a căror misiune este să creeze haos şi să pregătească terenul pentru o intervenţie militară a armatei ruse, avertizând totodată că Washingtonul şi aliaţii săi au în vedere instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, de data aceasta cu caracter economic.

"Este clar că forţele speciale ruse şi agenţii se află în spatele haosului din ultimele 24 de ore", a declarat Kerry în faţa Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul american, avertizând că situaţia rezultată în urma acţiunilor acestora "ar putea fi folosită drept pretext pentru o intervenţie militară, aşa cum am văzut în Crimeea", potrivit Reuters.

De asemenea, Kerry a afirmat că Statele Unite şi aliaţii lor intenţionează să instituie o nouă serie de sancţiuni împotriva Moscovei, care vor viza sectoare importante ale economiei ruse, cum ar fi cel energetic, minier sau bancar.

În ultimele zile clădiri oficiale din mai multe oraşe din partea de est a Ucrainei au fost ocupate de manifestanţi proruşi. Consiliul popular Doneţk, care nu recunoaşte autoritatea guvenului central de la Kiev, a anunţat luni crearea "Republicii Populare Doneţk" şi organizarea unui referendum până pe 11 mai pentru alipirea acesteia la Rusia. Marţi după-amiază, un lider al insurgenţilor ruşi de aici, care au ridicat baricade în apropierea sediului administraţiei regionale pe care l-au ocupat, a anunţat constituirea unui guvern provizoriu, amintește agenția britanică, preluată de Agerpres.

La rândul lor, autorităţile de la Kiev au anunţat că în cursul nopţii au preluat controlul asupra unei clădiri a administraţiei regionale din oraşul Harkov. În plus, au ameninţat că vor recurge la forţă împotriva celor care au ocupat sediile administraţiei din Doneţk şi Lugansk dacă aceştia nu le vor elibera de bună-voie şi au anunţat că dispozitivele de intervenţie au înconjurat aceste obiective şi sunt pregătite să intervină.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=12912:oficial-de-la-pentagon-rusia-susine-tiraspolul-prin-trupe-de-pace&catid=47:politic&Itemid=78

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026