Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii noştri

Vile impresionante, ferite sau nu de ochii curioşilor, dotate cu piscine, terenuri de tenis, spaţii pentru iahturi, grădini desprinse parcă din paradis. Aşa arată „căsuţele“, întinse chiar şi pe câte două străzi sau hectare întregi de teren, în care trăiesc cei care şi-au câştigat, în ultimii ani, renumele de baroni locali.
Sunt oamenii care au reuşit să se ridice, mereu prin votul nostru, deţinând funcţii de primari, şefi de consilii judeţene sau parlamentari. Alţii, după ani de trudă în administraţia locală, au reuşit să ajungă de la „talpa ţării“ în primele rânduri ale Guvernului. Ziarul „Adevărul“ vă prezintă, astăzi, Episodul I al serialului despre vilele în care locuiesc baronii locali.
Oamenii care reuşesc să găsească mereu o mamă, o soţie, o afacere, un contract de închiriere sau, pur şi simplu, o motivaţie absurdă, pentru a-şi explica vilele ochioase în care locuiesc. Mâine, ziarul ”Adevărul” şi www.adevarul.ro vă prezintă Episodul II al serialului despre casele baronilor care s-au ridicat de la ”talpa ţării”.
CONSTANŢA: Radu Mazăre, chiriaşul de lux
Radu Mazăre, primarul Constanţei (PSD), locuieşte într-o vilă impresionantă, ridicată pe malul lacului Siutghiol, pe un teren în suprafaţă de 4.400 de metri pătraţi. Casa are ieşire spre lac, pentru ca edilul să poată ţine un iaht. Mazăre a declarat că stă cu chirie în vila mediteraneană, plătind 2.000 de euro lunar către firma Nisipuri SA, în care acţionar este şi mama sa, Gabriela Victoria Mazăre.
De altfel, în trecut, Radu Mazăre a deţinut acţiuni la această firmă. Edilul are un contract de închiriere pentru un dormitor de 700 de metri pătraţi, dar şi acces către baia şi bucătăria vilei. În curtea largă, a fost amenajat un garaj cu pereţi transparenţi, în care sunt aliniate mai multe bijuterii pe patru roţi. Parterul casei este un spaţiu deschis, cu pereţi de sticlă, mobilat minimalist, în culori crem-venghe-roşu. Pe acelaşi domeniu, primarul şi-a amenajat o grădină cu vegetaţie luxuriantă, de unde se zăreşte un hamac. Conform declaraţiei de avere, Mazăre deţine 17.244,27 de metri pătraţi de teren în Madagascar şi 60 metri pătraţi în România. Primarul are şi peste 287.000 de euro cash, dar şi acţiuni la mai multe firme. Mai deţine un apartament în Bucureşti şi o şalupă, iar în calitate de edil are un venit anual de circa 34.000 de lei.
ALBA: Casele senatorului Atanasiu
Ridicată după 2005, vila din Alba Iulia în care locuieşte senatorul Teodor Atanasiu, şeful PNL Alba şi fost ministru al Apărării, are o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. În ultima declaraţie de avere, nu a trecut cine este titularul casei, în timp ce în altele, depuse anterior, era scrisă soţia acestuia, Laura. Liberalul mai este proprietarul, în cotă de 1/3, a unei case de vacanţă în zona tursitică din Munţii Cugirului, şi mai deţine 3/8 dintr-o casă de locuit în Alba Iulia. Laura Atanasiu a lucrat mai mulţi ani la Autoritatea de Supraveghere Financiară. De altfel, aceasta a câştigat, oficial, mai mulţi bani decât parlamentarul şi este asociat în mai multe firme. Veniturile Laurei Atanasiu au depăşit aproape în fiecare an 100.000 de lei, în timp ce Teodor Atanasiu a câştigat în medie 50.000 de lei, cu excepţia perioadei cât a fost şi preşedintele AVAS.
TELEORMAN: Dragnea, domeniu pe două străzi
Vicepremierul Liviu Dragnea (PSD), fost şef al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, şi-a construit în Alexandria o adevărată fortăreaţă, pe 6.800 de metri pătraţi. Domeniul, bine ascuns de ochii curioşilor, include o curte imensă, teren de tenis, piscină şi solar pentru legume, o casă cu etaj şi o căsuţă pentru paznic. În primii ani de mandat la CJ, Dragnea nu avea în Alexandria nicio locuinţă, stând în chirie. În al doilea mandat (2004 - 2008), a început lucrările la actuala proprietate, cumpărând, iniţial, un loc de casă, iar apoi încă trei spaţii, reuşind să-şi întindă proprietatea pe două străzi. Potrivit ultimei declaraţii de avere, familia Dragnea trăieşte din lefuri, vicepremierul raportând un câştig anual de 57.566 de lei din salariul de preşedinte al CJ, 1.317 lei din funcţia de ministru şi 57 de lei din cea de deputat. Soţia sa, Bombonica, a câştigat, într-un an, 30.214 lei, ca economist la SC Hotel Turris.
Citeste mai mult: http://adevarul.ro/news/societate/serial-adevArul-vilele-baronilor-romania-reusit-alesii-sa-si-faca-fortarete-doua-strazi-zeci-hectare-banii-nostri-1_53711b760d133766a89807dc/index.html
