Banca Federala de Rezerve a SUA este o banca privata a familiilor evreiesti Rockefeller, Rothschild, Warburg si Oppenheimer ! Cetatenii americani muncesc pentru a plati imprumuturile guvernului catre aceasta banca ilegala !

In timp ce evreii din Palestina sint ucisi de catre sionisti, iar altii traiesc astazi la limita saraciei, celebrele familii evreiesti Rockefeller, Rothschild, Warburg si Oppenheimer, care conduc nu numai SUA, pe care au indatorat-o deja, ci intreaga Planeta. Evident ca nimeni nu le-a dat drept acestor familii ale Iluminatilor acest drept, motiv pentru care, trebuiesc deposedate, aceste familii de catre averile lor.
Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York.
Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate). Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare. Incercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, dasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular.
La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… ori unde exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate” (GHK, p. 35). Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat in partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si in Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine.
O alta organizatie-sora este grupul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt “international civil servants” (“functionari ai guvernului international”). Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale.
Citeste mai multe: http://www.fara-secrete.ro/banca-federala-de-rezerve-a-sua-este-o-banca-privata-a-familiilor-evreiesti-rockefeller-rothschild-warburg-si-oppenheimer/
