CUM SE EXPLICA APARITIA CRUCII LUI BAPHOMET (crucea diavolului) PE TURLELE UNOR BISERICI DIN ROMANIA?

Scris de MS. Posted in Dezvaluiri


Să nu uităm a preciza că în procesul care a condus la arderea pe rug a unor zeci de templieri francezi în frunte cu Marele maestru Jacques de Molay în anul 1307 la ordinul regelui Franței Filip al V-lea și cu acceptul Papei, acestora li s-au adus acuzații foarte grave (credem că și întemeiate pe anumite dovezi în acest sens, nu precum spun masonii că regele francez era înglodat în datorii și le-a confiscat averea): scuiparea și călcarea în picioare a Sfintei Cruci (în jurământul depus la inițiere!), homosexualitatea (explicabilă într-un fel, pentru că vorbim de Ordinul catolic și militar al unor călugări-luptători, ulterior implicați în AFACERI diverse și chiar în construirea de biserici în toată Europa!), sodomie (perversiuni sexuale), satanism (magie neagră, adorarea satanei) și venerarea idolului Baphomet…
        Dacă studiem puțin mai mult istoria templierilor vom descoperi legătura lor cu masoneria și vom înțelege de ce există și astăzi puternicul Ordin al Cavalerilor Templieri, ca ordin masonic (ocult).

La început au fost doar 9 cavaleri francezi care au mers în Ierusalim, probabil trimiși de Papă și care au primit dreptul de a stăpâni asupra locului din Ierusalim unde s-a aflat Templul lui Solomon. Coincidență sau nu, tot timp de 9 ani de zile au săpat galerii încercând să descopere presupusa comoară a regelui Solomon, vestit pentru bogăția sa. Nu au admis alături de ei decât pe un CONTE francez care și-a părăsit propria-i avere, soția și copilul. Și spun unii că ar fi găsit Tablele Legii dăruite lui Moise de Dumnezeu, precum și Giulgiul Mântuitorului (cunoscut azi ca Giulgiul de la Torino).
        Pentru reușita lor, credem că Papa a admis și recunoscut fondarea Ordinului  soldaților săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon (ulterior denumirea s-a prescurtat în Ordinul Cavalerilor Templieri) și li s-a acordat drepturi (privilegii) să perceapă taxe de la pelerini la vizitarea locurilor sfinte, să fie ei înșiși scutiți de taxe și să răspundă doar în fața Papei. Misiunea lor oficială era așadar să apere locurile sfinte și pe pelerini. Au luptat uneori alături de cavalerii cruciați, afirmându-se în special prin străpungerea și separarea armatei inamice printr-un dispozitiv de luptă sub formă de lance.

         Ei au mai dobândit apoi dreptul să primească depozite și percepeau o dobândă de circa 10% din valoarea lor. Pe baza unui înscris puteau merge în țara sfântă și acolo puteau primi suma depusă pentru a fi scutiți de tâlhării pe drum. În scurt timp s-au îmbogățit și în special credem și datorită donațiilor primite și averilor cedate de către cei care intrau în Ordin, ajungând mai târziu să ÎMPRUMUTE regi și să dobândească o putere financiară uriașă. Ordinul a dobândit nenumărate proprietăți și AFACERI. Construiau biserici și catedrale catolice peste tot, fapt pentru care unii i-au numit și  constructori. Aveau cetăți în mai multe țări și mulți servitori. Dar treptat au pierdut locurile din țara sfântă și au trebuit mereu să se retragă.
         Dar motivul principal pentru care au căzut în dizgrația Papei și a regelui Filip al V-lea (cel Frumos) nu a fost acesta, nu a fost confiscarea abuzivă a averilor lor, precum se acreditează ideea. Credem că de la bun început templierii au intrat în contact cu urmașii unor caste de evrei (farisei, cărturari, saduchei), din tagma celor care au cerut răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Și au conceput împreună un plan prin care să submineze lumea catolică și să atace CREȘTINISMUL. Așa s-a născut francmasoneria. Nu întâmplător s-a pus acest nume, desemnând unirea francezilor cu evreii sioniști dar și masoneria formată din alte etnii decât cea evreiască.

         Nu întâmplător Revoluția sângeroasă franceză a fost opera francmasoneriei. Și nu întâmplător cavalerii templieri se închinau la diavol reprezentat prin Baphomet (ca figură fiind țapul Mendes). Datorită evreilor sioniști ei au deprins arta mânuirii banului și a întocmirii unor acte de ÎMPRUMUT, a cambiilor, precursoare a cărților de credit din zilele noastre. Și este foarte probabil ca acești evrei să fi fost talmudiști, de origine khazară (trecuți prin regatul khazar)  și să se fi întors din regatul khazar, aflat la nord de Marea Caspică și Marea Neagră, unde au fost exilați evreii din Ierusalim care s-au luptat cu romanii, după anul 70 d.Hr. de către împăratul roman, regat care după anul 1100 a fost cucerit de ruși. Într-un anume fel, se poate spune că templierii au fost precursori ai cămătarilor și băncilor din zilele noastre.

        În filmulețele postate de Deschide ochii, putem observa și un alt detaliu foarte important care poate ne-a scăpat: crucea aceasta cu trei brațe o poartă la gât și mari Maeștri masoni! Nu cumva aceasta este crucea satanică folosită ca simbol principal, în opoziție totală cu crucea creștină pe care a fost răstignit Hristos? Mai mult, poate fi și un sigiliu sau pecete deoarece apare și în dreptul semnăturii unor masoni pe documente oficiale…

        Să fie oare această cruce a lui Baphomet de pe turlele unor biserici din România un simbol de recunoaștere între ei al preoților ortodocși vânduți ecumenismului și masoneriei? Pentru că dau un exemplu. Catedrala de la Alba-Iulia are această cruce triplă (satanică) iar fostul arhiepiscop din Alba-Iulia, Andrei Andreicuț, era și este cunoscut ca ecumenist și a devenit între timp Mitropolit în Ardeal. Poate nu întâmplător a fost ales și locul de tratative între premierul mason Radu Vasile și minerii porniți spre București  (într-una dintre mineriade) la mănăstirea Cozia, care are și ea de asemenea o astfel de cruce, dacă mai poate fi numită cruce această hulire și pervertire a Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Hristos…

         Crucea lui Baphomet are pe ansamblu o anumită simetrie și seamănă cu un romb. Are două brațe adăugate și este mai scurtă. Dacă la cuvintele rostite de Mântuitor nu ai voie să adaugi sau să omiți nimic, atunci Sfânta Cruce poate fi modificată după bunul plac al unora sau pentru interese oculte anticreștine?

         De fapt crucea lui Baphomet este o cruce anticreștină și satanică chiar prin înfățișare, barând cu două brațe brațul orizontal al Sfintei Cruci, voind s-o anuleze… Nu cred că este o greșeală dacă o numim CRUCEA DIAVOLULUI. Am văzut cât de importantă este dacă este purtată la gât de Maeștri masoni. Prin mesajul simbolic este asemenea crucii întoarse folosite de Papă sub falsul pretext că este crucea Sf. Apostol Petru, care a fost răstignit din smerenie cu capul în jos. Iar prin înfățișare este destul de asemănătoare cu crucea papală, care are două brațe adăugate deasupra brațului orizontal.

          Altă întrebare legitimă: ce caută de asemenea și CRUCEA PAPALĂ pe turlele unor biserici ortodoxe? Caz concret: biserica Sf. Vineri din Pitești, restaurată chiar acum cu fonduri europene (contribuția Guvernului României fiind mult mai mică)… Pregătim terenul pentru venirea lui antihrist?!…

         Să nu uităm că în anul 2007, la împlinirea a 700 de ani de la arderea pe rug a unor templieri francezi, Papa Ioan Paul al II-lea i-a absolvit de orice vină pe Cavalerii Templieri (masoni), doar pe baza unui act descoperit ,,întâmplător” de profesoara Frale în arhiva Vaticanului… Dar Ordinul Cavalerilor Templieri există în multe țări și astăzi, fiind format din masoni de grad înalt (peste 32) din gruparea ILLUMINATI…

         Credem că există o opoziție în rândul catolicilor împotriva ocultei mondiale dar aceasta este tot mai mică și pur formală… Așa se explică unele inovații mai recente la catolici și de ce Papa Francisc (provenit din puternicul Ordin masonic al Iezuiților) militează acum pentru Noua Ordine Mondială și acordarea unor drepturi sporite minorităților sexuale…

         OBSERVAȚII FINALE: LEGĂTURI ÎNTRE MASONII TEMPLIERI ȘI FILMUL ,,RĂZBOIUL STELELOR”

         Regizorul iudeo-mason Steven Spielberg nu a avut întâmplător ca sursă de inspirație pe cavalerii templieri (puternicul și cunoscutul ordin catolic și militar al călugărilor-luptători) precum și războiul rece dintre URSS și SUA, când a realizat celebrul serial din anii 80 ,,Războiul stelelor”. Suntem convinși că nu s-a referit la astrele din univers, ci în substratul acestei pelicule cinematografice regăsim redat de fapt conflictul dintre cele două federații statale, adică în mod simbolic între însemnele sau stelele de pe drapelul lor.
         La o cercetare mai atentă, ceea ce ni se sugerează în acest film cu exact 6 episoade este destul de străveziu. Mai observăm că în film templierii viitorului apar sub denumirea de cavalerii Jedi (prin denumirea însăși fiind o trimitere la evrei și iudaism!), care sunt eroii ce luptă ca rebeli pentru libertate și democrație (capitalistă și masonică în esență) împotriva despotismului Imperiului (desigur sovietic la acea dată)…
         Filmul încearcă să redea fictiv concurența destul de acerbă dintre cele două ramuri masonice: cea capitalistă și cea comunistă în lupta lor pentru supremația mondială. Astfel observăm cum înving când unii, când alții așa cum se schimbă și în SUA puterea mereu între cele două mari partide. Fiind un film făcut de americani, în mod evident și necesar capitaliștii corporatiști apar ca eroii pozitivi și reprezintă Forța Binelui în luptă cu Forța întunecată…
         Nu întâmplător apare în film folosirea de către cavalerii Jedi a telekineziei (mișcarea obiectelor cu puterea gândului) și sabia laser (inspirată probabil de la sabia de foc a Sfântului Arhanghel Mihail, care i-a izgonit din rai pe îngerii căzuți). Iar satanismul mai transpare și din prezentarea multor creaturi care mai de care mai hidoase și caraghioase de pe unele planete. De ce apar acestea? Pentru că este un fim science-fiction și totodată despre Dumnezeu, Creatorul întregului univers și al tuturor făpturilor nu se spune absolut nimic…

http://us-together.com/2017/10/cum-se-explica-aparitia-crucii-lui-baphomet-crucea-diavolului-pe-turlele-unor-biserici-din-romania/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024