UK Bookmakers

Europarlamentarilor PSD vor solicita noi măsuri pentru politicile fiscal-bugetare

Scris de PSD. Posted in Economie


Deputații europeni trimiși de PSD în Parlamentul European vor participa activ la reforma regulilor fiscal-bugetare în UE și vor milita pentru eliminarea actualului sistem de reguli şi introducerea unei noi reguli fiscale, ținând cont de faptul că rata de creştere a cheltuielilor primare nominale nu trebuie să depăşească rata de creştere a PIB nominal pe termen lung. ”Vom susține menținerea regulii privind datoria publică la 60% din PIB și reducerea ei până la acest procent. Vom susține că rata de creștere a cheltuielilor trebuie să excludă, în afară de dobânzi și clauza de investiții, cheltuielile cu inovarea, cercetarea, dezvoltarea, dar și cheltuielile suplimentare cu înzestrarea militară, mai ales pentru țările aflate la granița de Est a UE. Este nevoie de Consilii Fiscale cu adevărat independente, care să colaboreze cu Comisiile de Buget Finanțe din Parlamentele Naționale, așa cum prevăd principiile OECD”, arată candidații PSD pentru Parlamentul European.



    Măsurile europarlamentarilor PSD prevăd un Fond de Solidaritate pentru ajutorarea copiilor celor plecați la muncă în străinătate

    Europarlamentarii PSD vor lupta pentru crearea unui Fond de Solidaritate pentru ajutorarea copiilor persoanelor care au plecat la muncă în străinătate, în contextul mobilității forței de muncă în Uniunea Europeană. ”Vom obține, astfel, sprijin financiar sau de altă natură (emoțional, psihologic) pentru copii, pentru ca aceștia să facă față situației materiale și pentru a asigura dezvoltarea copiilor rămași în țară și/sau contribuție comunitară pentru facilitarea întoarcerii părinților înapoi în țară, alături de copiii lor. În ceea ce privește numărul copiilor rămași acasă, în România, în anul 2018, existau aproape 160 de mii de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, din care cei mai mulți în județele din Moldova: Iași (11,5 mii), Suceava (11,1 mii), Bacău (9,7 mii), Neamț (7,6 mii), Vaslui (6,8 mii)”, arată reprezentanții PSD pentru Parlamentul European.
    Aceștia susțin că vor milita pentru creșterea numărului de programe de tip Erasmus pentru antreprenori. Noii antreprenori pot avea acces la bune practici care au loc în alte state, în cadrul altor IMM-uri sau multinaționale, acest lucru contribuind la îmbunătățirea ratei de succes a start-up-urilor și la o mai bună identificare a provocărilor / barierelor ce stau în calea unei companii. Cele mai multe start-ups, de obicei se închid în primii ani de activitate. De asemenea, antreprenorii își dezvolta ideile de afaceri împreună cu alți antreprenori, cu experiență și pot stabili parteneriate cu aceștia”, susțin reprezentanții PSD aflați pe lista pentru Parlamentul European.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019