Deputat Gabriel Zetea: ”O nouă victorie în Maramureș: pensii corecte pentru minerii disponibilizați. Legea nr. 351 din 12 decembrie 2022 se aplică și minerilor din Maramureș”
Prin decizii ale Curții de Apel Cluj, minerii din Maramureș care au lucrat minimum 15 ani în subteran pot ieși la pensie, la fel ca și colegii lor din Valea Jiului, iar pensiile lor vor fi recalculate și actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective și cu acordarea dobânzii legale de la scadența fiecărei obligații și până la achitarea efectivă. Deciziile sunt definitive și trebuie puse de urgență în aplicare de către Casa de Pensii Maramureș, susține deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților și viitor președinte al Consiliului Județean.
”În decursul anilor 2022 și 2023 am avut mai multe discuții applicate la Casa de Județeană de Pensii cu directorul executiv al CJP Maramureș Lucica Pop, cu directorul executiv adjunct Vasile Ghișe și cu Ștefan Petricean, reprezentantul Confederației Sindicale Naționale Meridian. Tema a fost discutată încă din anul 2022 cu reprezentanții minerilor din Maramureș când, în calitate de parlamentar de Maramureș am convenit că vom modifica și completa Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, minerii care au lucrat minimum 15 ani în subteran, care au cel puțin 45 de ani și care au fost disponibilizați pentru că minele s-au închis ca urmare a înțelegerii dintre statul român și Comisia Europeană trebuie să beneficieze de drepturile pe care le au și colegii lor din țară. Munca mea și a colegilor parlamentari PSD și-a arătat roadele când Parlamentul a adoptat Legea nr. 351 din 12 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a concluzionat Gabriel Zetea, deputat și chestor în Parlamentul României.
Din păcate, deși legea a fost promulgată si a intrat in vigoare din 1 ianuarie 2023, minerii din Maramureș nu au beneficiat de pe urma modificării legislative fapt pentru care, în 2023 parlamentarul de Maramureș a solicitat alte discuții cu conducerea Casei Județene de Pensii, pentru punerea în plată cu celeritate și depășirea oricăror probleme birocratice în cazul acestor categorii de pensionari. ”Acum s-a făcut dreptate și în cazul minerilor din Maramureș și mă bucur că am reușit să obținem o nouă victorie aici, pentru acești oameni care și-au lăsat ani din viață în subteran”, susține deputatul PSD Maramureș Gabriel Zetea.