UK Bookmakers

APUS DE „SOARE”

Scris de Gabriel Mihaila. Posted in Edi(c)torial

Sper să nu vă mir prea tare dacă am să vă spun că am o premoniţie.
După părerea mea şi după „feeling-ul” ultimelor evenimente aflate în derulare, eu spun că asistăm acum la începutul sfîrşitului supremaţiei PSD.
De ce cred asta?
În primul rînd analizez cu luciditate desfăşurarea tuturor acţiunilor şi declaraţiilor ce au loc  în toată clasa politică.
Ceea ce nu a reuşit să facă poporul şi să desăvîrşească în cel aproape un sfert de secol de Libertate, se pare că reuşeşte singură actuala clasă politică.

Cred că este o Lucrare a lui Dumnezeu! Şi este firesc să fie aşa, că prea ne-a lăsat să ne chinuim şi  ne-a pedepsit suficient pentru asta pentru felul în care ne-am gestionat viaţa şi ne-am lăsat prostiţi atîta vreme.
Uite care-i treaba: clasa noastră politică ce s-a format timp de 24 de ani şi s-a tot frămîntat în creuzetul istoriei, a ajuns acum într-un punct în care – datorită saturaţiei cu diferite elemente aflate în exces – se segregă.
Ştim cu toţii cît jaf a fost pe ţara noastră în acest sfert de secol, ştim cu toţii cum s-au făcut averi călcînd pe cadavre, cum singurul ţel al politicienilor români a fost jaful şi căpătuiala prin devalizare în interes propriu şi de grup.
Ei bine, ce ne-a dăunat după 90, cînd turma de vite în care ne transformasem ca popor a ales pe văcarul Iliescu şi slugile sale, astăzi produce efecte.
Orice lucru în exces duce mai devreme sau mai tîrziu la saturaţie.
De fapt, după aşa zisa „revoluţie”, noi nu ne-am dezbărat de comunism şi de tarele făcute poporului de acesta. Noi am legitimat ca tîmpiţii – cu convingerea că suntem liberi şi avem puterea – nişte dictatori comunişti, cu alţi comunişti „cu faţă umană” dar care au păstrat cu sfinţenie multe din trăsăturile de caracter şi de comportament ale celor alungaţi.
Greu şi tîrziu a început populaţia să-şi dea seama şi să se trezească că e minţită şi manipulată şi că fiind de partea unor partide sau ale altora, de fapt este o mare amăgire, că absolut în toate formaţiunile politice sunt tot comunişti şi securişti perverşi care fac politică numai de faţadă.
Ceea ce se întîmplă azi, era inevitabil.
Adică paharul fărădelegilor făcute de clasa politică s-a umplut, iar o picătură a produs deja preaplinul…
Deci: PDSR a creat în timpul guvernărilor sale clasa nouă de ciocoi postrevoluţie şi cei care pînă ieri fuseseră grămadă în FSN, s-au împrăştiat la un ordin nevăzut în mai toate partidele, pentru a încăpea cît mai mulţi în jurul ciolanului.
Ceea ce se întîmplă astăzi, este consecinţa următorului fenomen: după ce s-au ghiftuit unii şi au prins putere, au început să-i îndepărteze cu forţa pe ceilalţi mai slabi de lîngă osul cu carne, încercînd să-şi adjudece „partea leului”. Evident că ăia îndepărtaţi prin forţă care nu au apucat să se sature au început să mîrîie şi cînd au văzut că singuri nu pot rezista lîngă ciolan, s-au coalizat şi s-au pus pe luptă uniţi contra dulăilor mai puternici. Odată ce ai dat de gustul cărnii, e imposibil să te resemnezi că eşti alungat de la masă.
Ştim cu toţii că s-au perindat la putere după 90 tot felul de partide şi alianţe. Toţi – fără excepţie – au încercat să tragă spuza pe turta lor şi în timp ce aveau colţii înfipţi în cărniţă, ochii le umblau ameninţător în jur pentru a se apăra de alţi cîini flămîmzi sau puternici.
Că erau din PSD, din PDL, din PNL, PNŢcd şi celelalte partiduleţe – cu sau fără moguli – toţi cîinii se bat pe ciolan.
Problema pe care o întrevăd şi o simt e că securiştii comunistoizi din PDL-ul băsist au furat la greu în timpul cît s-au aflat la guvernare şi i-au lăsat flămînzi atîta vreme pe securiştii comunistoizi din PSD şi sateliţi.

Astăzi, ciolanul a sărăcit şi nu mai are atîta carne cît să-i sature pe toţi şi a început bătaia pe viaţă şi pe moarte pentru subzistenţă.
Nu mai contează acum din ce partid zici că eşti, contează că decît să plîngă mama, mai bine să plîngă mă-sa…
Unii ciocoi au fost la putere şi au colţii ascuţiţi ai serviciilor şi Justiţiei. Alţii se află la putere şi au colţii tociţi de atîta ce au ros în lungul vremii. Aproape că nu mai au cu ce muşca.
Cu toţii se pîndesc, se muşcă şi se devorează! Cu toate că sunt interzise prin lege, luptele cu javre au devenit o modă.
Băsiştii i-au atacat şi i-au muşcat pe liberali şi acum au trecut la pesedişti.
Pesediştii se văd încolţiţi şi latră la liberali că se dau de partea băsiştilor.
Liberalii într-un moment de luciditate au reuşit să se extragă dintre haite şi s-au retras să-şi lingă rănile urmărind cum se devorează celelalte două, pentru a le da eventual lovitua de graţie şi pentru a le lua de sub nas oscioarele ce vor mai rămîne nehalite.
La urmă, cînd doi se bat, al treilea întotdeauna aproape, cîştigă.
Eu vă spun că haita pedelistă e aproape decimată, dar cu ultimele puteri va lua şi gîtul haitei pesediste.
Pentru că aşa e normal, aşa e corect!
Ceea ce nu am putut face noi – să ne opunem şi să ne schimbăm soarta – face Dumnezeu.
Dă-le Doamne ceea ce merită şi iartă-ne nouă păcatele, că suntem cu toţii proşti şi necredincioşi…

http://www.gabrielmihaila.ro/apus-de-soare/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019