O altă scrisoare pierdută

Scris de Eva Şimon. Posted in Edi(c)torial

Cu cinci zile înaintea constituirii noii Autoguvernări pe Ţară a Românilor din Ungaria, alcătuită din deputaţii aleşi la alegerile din 12 octombrie a.c., ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, a trimis – prin consulul general al României la Jula – scrisori nominale pentru 13 din cei 15 membri ai viitoarei Adunări generale a AŢRU. Cei doi deputaţi ai Asociaţiei Române din Budapesta nu au primit.
Deputaţii ajunşi în AŢRU de pe listele Alianţei pentru Românii din Ungaria (ARU) şi Asociaţia Românilor din Micherechi (ARM) au fost îndemnaţi de şeful diplomaţiei române, reprezentantul principal al politicii externe a României, ca în deciziile lor viitoare să evite „orice legitimare a fenomenului de etnobusiness". Grea cerere, mai ales acum după alegeri.

Poate imposibilă. Dacă scrisoarea ar fi fost trimisă la începutul verii, poate mulţi nici nu ar mai fi candidat. Fenomenul etnobiznisului din Ungaria a intrat în toţi porii alegerilor minoritare, şi nu doar la români. Autorităţile de la Budapesta se felicită singure după fiecare alegeri că au reuşit să cureţe sistemul de acest element dăunător, pe care de altfel ei, ungurii niciodată nu l-au recunoscut că ar exista. Interesantă logică... Nu există, dar l-am desfiinţat! Bravo lor!

Scrisoarea ministrului român a întârziat 16 ani. Din anul 1998 se chinuie o parte a românilor din Ungaria, la fiecare patru ani, să scape de îmbulzeala ţiganilor şi a ne-românilor (se citeşte: unguri din Ardeal, care odată mutaţi în Ungaria şi-au dat seama că e mai bine să fii român) în rândurile autoguvernărilor minoritare. Se chinuie însă numai o parte, în special cei grupaţi în jurul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi al valorilor româneşti susţinute de aceasta, pentru că România nu şi-a întrerupt niciodată legăturile în mod categoric şi demonstrativ cu cealaltă parte a românilor din Ungaria, cea care pentru a rămâne la cârma AŢRU s-a aliat şi cu necuratul şi cu ne-românul. Ne place, nu ne place, ceea ce trăim azi este produsul inconsecvenţei şi iresponsabilităţii politicii externe române din toţi aceşti ani. Joaca de-a echidistanţa şi de-a originea (trădător, trădător, dar şi în venele lor curge sânge românesc), ne-a dus acolo unde suntem acum: la marginea prăpăstiei.

Românii din Ungaria sunt puţini şi slabi. Aşa cum sunt toate naţionalităţile din această ţară. Fără ajutorul consecvent şi hotărât al României românii din Ungaria nu pot face nimic. Aşa cum nu pot slovacii fără ajutorul Slovaciei sau germanii fără ajutorul Germaniei. Şi nu de sfaturi şi îndemnuri este nevoie, ci de ajutor real, în timp real. Nu în ajunul alegerilor se dau sfaturile, grija trebuie purtată în fiecare zi, consecvent şi cu responsabilitate maximă. Nu contează că noi, românii din Ungaria, nu avem drept de vot în România, pentru că nu avem cetăţenia română, suntem parte a neamului românesc din toate timpurile. Nu pentru vot trebuie să ne susţină România, ci pentru că suntem fiii ei.

Scriem aceste rânduri cu două zile înainte de şedinţa de constituire a AŢRU, din 6 noiembrie, când nu putem şti exact cum vor vota cei 15 deputaţi, nu ştim cine va fi viitorul preşedinte, ce strategii de colaborare se vor contura. Ştim doar un singur lucru: suntem la marginea prăpăstiei noastre identitare. Viitoarea conducere va trebui încă din prima sa zi de lucru(!) să lucreze la eliminarea fenomenului de etnobiznis, la demascarea adevăraţilor etnobişniţari care fac de ruşine tot neamul românesc.

La prima zi de lucru a noii Autoguvernări pe Ţară ar trebui să fie atentă atât diplomaţia română cât şi Ministerul român de externe, şi nu la drumul care a dus până aici. România trebuie să treacă de la rolul de observator şi partener de corespondenţă, la un rol activ, responsabil şi consecvent.

Editorial Eva Şimon, Foaia Românească, Ungaria

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024