UK Bookmakers

Charlie’s Problem!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Edi(c)torial

Tot ceea ce ma lega de Charlie Hebdo, era "Chemin Vert"  pe care il imprumutam din cartierul meu rezidential parizian, Cimitirul Père Lachaise, pentru a ajunge  la Place Saint Michel, la "megalopol"-ul de anticariate "Gibert Jeune" pe care il frecventez cu regularitate pentru ca in acesta gasasti, tot felul de carti si documente, respectiv, "taine ale naturii Horatio pe care mintea ta nici ca le-a visat" !

Dupa intersectia dintre Chemin Vert si Bulevardul Richard Lenoir (in sectorul 11), pe prima strada la dreapta ajungeam la Charlie, care dispune (alaturi de Le Canard Enchainé), de una dintre cele mai dotate si complexe centre de documentare in domeniul investigatiei jurnalistice.

 

Saptamanalulsatiric, fondat in 1970 ca succesor al jurnalului Hara Kiri (infiintat in 1960 de catre Georges Bernier si François Cavanna), dupa interzicerea acestuia, Charlie Hebdomadaire (ISSN 1240-0068), nucleul dur al presei umoristice franceze (dar si europene), care debuteaza de altfel, practic, dupa Revolutia din 1789, are cartierul sau general in plin centru al Parisului (la nr. 10 din Strada Nicolas Appert).

Ca si Charlie Mensuel  (intre 1969-1986, fondat de catre Delfeil de Ton), Charlie Hebdo  (cu o orientare politica mai mult "stangista" in sensul lui Lenin, decat de "stanga" si si cu "convingeri" profund ateiste), transpune in caricaturi si imagini umoristice (cu texte satirice reprezentative, asociate), contextul social-politic, economic, religois, cultural, actual, dar in special problematici cu care se confunta sectele, extrema dreapta, catolicismul, islamul, iudaismul, precum si personalitati publice asociate acestora. (A se vedea pentru detalii si Editorialul autorului : "Adio Charlie" : http://necenzuratmm.ro/editorial/46378-adio-charlie.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/01/adio-charlie.html)

Fara sa fi fost si fara sa fiu Charlie  (un clan incoruptibil, de intelectuali poligloti si interdisciplinari de inalt nivel jurnalistic si intelectual, cum rar intalnesti!), consider ca evenimentul dramatic din 7 ianuarie 2015, care a avut loc, la ceva mai putin de o ora dupa vizita mea, este un act barbar, cel mai grav, dupa atentatul comis asupra trenului pe ruta Strasbourg-Paris, pe 18 iunie 1961 la Blacy, in proximitatea localitati Vitry le François (Departamentul Marne, Regiunea administrativa Champagne-Ardenne) de catre OAS (Organizatia Armata Secreta), organizatie politico-militara clandestina franceza, creata pe 11 februarie 1961, pentru a sustine prezenta franceza in Algeria (prin toate mijloacele posibile, inclusiv, prin intermediul atentatelor teroriste), in care, intre 24-28 de persoane si-ar fi pierdut viata si intre 132-170 ar fi fost ranite.

Avand deviza simbolica (in interpretarea mea) ca Cine iubeste libertatea sfideaza moartea, „elefantii” de la Charile au cochetat voluntar cu moartea, nu neaparat pentru faptul ca s-ar fi considerat nemuritori, ci pentru ca au considerat ca libertatea de exprimare este un drept fundamental al Omului, pentru care acesta nu poate fi condamnat la moarte si executat. Printre ei, ucisi de catre fratii Kouachi Saïd si Chérif, mentionez pe Wolin  (Georges Wolinski, 1934-2015, desenator de presa, fost redactor sef al lui Charlie Mensuel, cu colaborari la Le Figaro, l’Humanité, Paris Match, Le Nouvel Observateur, etc.), Cabu (Jean Cabut, 1938-2015, renumit caricaturist-politic, desenator si autor de benzi de desene animate-cartoonist, colaborator si la Le Canard Enchainé), Honoré  (Philippe Honoré, 1941-2015, desenator de presa si ilustrator, cu cateva minute inainte de a fi ucis publica pe Twiter o caricatura a lui Ibrahim Awad Ibrahim Ali al-Badri, seful organizatiei Statului Islamic), Oncle Bernard  (Bernard Maris , 1946-2015, economist altermondialist, membru in Consiliul Bancii Franceze, scriitor si jurnalist cu colaborari la Le Figaro, Le Monde, Le Nouvel Observateur, Marianne, etc.), Tijnus (Bernard Verlhac, 1957-2015, caricaturist, desenator de presa si jurnalist de investigatie, cu colaborari la Marianne, Fluide Glacial-magazin de desene animate umoristice, lucrari de investigatie jurnalistica despre Nicolas Sarkozy si Yvan Colonna, cu care m-am consultat de  mai multe ori pe tematici legate de uciderea Prfectului de Corsica in 1998, Claude Erignac, despre care am scis mult), Charb  (Stéphane Charbonnier,  1967-2015, desenator de presa, jurnalist, Director al publicatiei din 2009, succesor al lui Philippe Val-jurnalist, animator de Radio, umorist, scriitor, autor-compozitor-interpret, colaborari diverse la l’Echo des savanes, Télérama, Mon Quotidien, L’Humanité, Fluide Glacial, etc.).

Alaturi de ei, mor si alti nevinovati, prezenti la sedinta redactiei: Elsa Cayat (1960-2015, psihiatru si psihanalist, rubrica „Charlie Divan”), Mustapha Ourad (1954-2015, corector- jurnalist franco-algerian, fost corector la Hachette, Viva, etc. care a obtinut cetatenia franceza in luna decembrie 2014), si invitatul lor Michel Renaud  (1953-2015, fost jurnalist la Europe 1, la La Figaro, profesor la Universitatea Blaise Pascal-Clermont Ferrand, apoi purtator de cuvant al Primariei Clermont Ferrand, fondatorul „Rendez-vous du carnet de voyage”).

In sfarsit, nu pot, sa nu mentionez pe Franck Brinsolaro (1967-2015), originar din Toulon (micul Chicago), garda personala de corp a lui Charb, un politist experimentat de la SDPL (Serviciul de Protectie al Politiei Nationale franceze), un om deosebit, de mare carcter, cu care in repetate randuri am purtat o serie de discutii despre evenimentele criminale de mare anvergura de la Marsilia, unde fratele lui geaman, Philippe, este capitan la DDSP (Directia Departamentala de Securitate Publica), dar si despre organizarea si reforma Politiei Romane, despre Grupul de presa al Politiei Capitalei si activitatea acestuia, respectiv,  pe celalat politist, ceva mai tanar, Ahmed Merabet (1973-2015), de conmfesiune musulmana si el, deja ranit grav, executat  de catre teroristi in plina strada, fara nico mila, respectiv, pe agentul de salubritate Frédéric Boisseau de la Groupe Sodexo S.A, care a fost si el, din intamplare, prezent la locul dramei.

Din pacate, numai dupa doua luni de la mascrul de la Charlie Hebdo, a si inceput lupta „supravietuitorilor” pentru putere si banii recoltati pe diverse cai (donatii, vanzarea editiilor, din „ziua atentatului, al supravietuitorilor”-nr.1.178 si  ai „a renasterii”-nr.1.179, etc.) in urma tragicului eveniment.

Noul Director al Publicatiei si al Redactiei a devenit Riss (Laurent Sourisseau, n.1966, caricaturist si autor de benzi de desene animate, jurnalist, fost director de Redactie inainte de atacul terorist in care acesta a fost ranit),  secundat de catre Sylvie Coma  (jurnalist de investigatie si director adjunct al redactiei intre 2001-2012 , cand  isi da demisia).

 Gérard Biard  (n.1959, jurnalist si scriitor, aflat in vacanta la Londra cand are loc atacul terorist) ramane in continuare Redactorul sef al saptamanalului  si sunt angajati alti doi mari desenatori-caricaturisti.

Este vorba de Pétillon (René Pétillon, n.1945, autodicat ca desenator de presa si de benzi desenate, autor a 15 albume),  colaborator, incepand din 1968 la: Planète, l'EnragéPlexusVingt AnsPenthouse, Fluide Glacial, Le Matin de Paris  etc., respectiv, la  Canard Enchaîné, incepand din 1993).

Creator al personajului emblematic Jack Palmer, in 1974, acesta,  in paginile publicatiilor Pilote, Télérama, VSD, l'Écho des Savanes, etc. aduce critici la adresa injustitiei, coruptiei, inegalitatilor sociale, etc.

Laureat al Premiului orasului Angoulême in 1989, cel mai bun album L'Enquête corse-Ancheta corsicana cu Jack Palmer in rolul principal la festivalul de la Angoulême, in 2001, Grand Prix de l’humour vache in 2002.

Respectiv, de  Ali Dilem (n.1967 la El Harrach in Algeria, condamnat la moarte in 1992), care intra in contact cu Charlie Hebdo cu ocazia unui sejur la Paris in 1994.

 Membru fondator al „Cartooning for Peace”-la initiativa ONU, si colaborator al benzilor de desene animate ale lui  Pétillon, acesta, colaboreaza la Alger Républicain, Le Matin,  ziarul algerian La Liberté, emisiunea Kiosque pe TV5 Monde,  Canard Enchaîné.

Compare de peste 50 de ori in fata justitiei algeriene, fara sa fi caricaturizat pe Mahomet.

Laureat al Premiului International al Desenului in 2000, Trofeul libertatii Presei in 2005, Premiul curajului in Caricaturismul politic (Cartoonists Rights Network's Award for Courage in Editorial Cartooning) in 2006, Grand Prix de l'humour vache, in  2007, Insignes de Chevalier des Arts et des Lettres, in 2010.

In sfarsit, daca Saptamanalul Charlie Hebdo, in 2012, vindea un numar de 45.000 de exemplare (cu 3€ exemplarul), prin intermediul celor 27.000 de puncte de distibuire a presei (in Franta), inainte de atentate, la sfarsitul anului 2014, afacerea mergea „destul de prost”, pentru ca numarul de exemplare vandute scazuse la 28.000-30.000, ceea ce era insuficient pentru „supravietuirea” ziarului satiric.

Sub forma de gluma, postum, intr-o caricatura a lui Charlie Hebdo, Charb, afirma ca atacul terorist din 7 ianuarie 2015, n-ar fi fost decat „o gluma” pentru salvarea ziarului, iar atentatul, mortii, doliul in Franta, manifestatiile in lume in favoarea dreptului la libera exprimare in jurul lui Charlie, n-ar fi avut decat scopul organizarii celei mai mari „operatiuni de marketing” pe plan mondial si  „faire marcher les cons” (adica, sa induca in eroare pe prosti/fraieri).

Cu putin timp inainte de atentat, el ar fi afirmat ca: „vazand  la un loc pe Papa, pe Sarkozy, pe Le Pen, pe Hollande si toti ceilalti prosti (fraieri), milioane de francezi, plangand moartea ziarului nostru, este extraordinar (fabulos). Pe Wolin, l-a apucat rasul in asa hal, incat  acesta a facut  pipi pe el. (.....).”

Din contra, Delfeil du Ton  (Henri Roussel, n.1934, jurnalist al presei scrise), printre primii redactori la Hara-Kiri Mensuel si Hara-Kiri Hebdo (din 1975 colaborari la Le Nouvel Observateur si Libération), cofondatororul in 1969 a lui Charlie Mensuel cu Profesorul Choron (Georget Bernier, n.1929, umorist, satirist, cantaret, etc.),predecesorul lui Charlie Hebdo, il considera pe Charb vinovat (responsabil) de cele intamplate si il acuza pe acesta intr-un articol in Le Nouvel Observateur  ca „i-ar fi antrenat pe colegii sai la moarte. (...) El era seful, de ce a trebuit sa –si antreneze prietenii in aceasta drama?”

Dupa publicarea caricaturilor despre Mahomet si distrugerea localului lui Charlie Hebdo in 2011, Delfeil isi aduce aminte de ceea  i-ar fi spus atunci Wolin: ”Eu cred ca noi suntem niste inconstienti vulnerabili si imbecili care riscam fara niciun rost. Asta este tot”.

Si intr-adevar, desi inainte de atentat, Ministerul Culturii (care subventioneaza toate publicatiile), ar fi refuzat suvbentionarea saptamanalului Charlie Hebdo (care ar fi avut nevoie de cca 200.000€ pentru supravietuire!), dupa tragicul eveniment, care a indoliat intreaga lume, Ministrul Culturii, Fleur Pellerin, a anuntat deblocarea sumei de 1.000.0000 € in favoarea ziarului.

Numai ca acum aceasta suma, astazi, este „extrem de modesta” (si a fost distribuita familiilor victimelor!), avand in vedere faptul ca numai din donatii, Charlie, ar fi realizat, aproape 4,5 milioane de euro, iar numarul 1.178, al „zilei atentatului, al supraviatuitorilor”, s-a  vandut in 7 milioane de exemplare, respectiv, noul numar 1.179, al „renasterii”, in cca 2,5 milioane. In plus, numarul abonatilor ar fi crescut de la 7.000, inainte de atentat, la cca 200.000, astazi.

Un calcul elementar, la un pret de cost de 3€ al ziarului, ne poate face o idee mai clara asupra patrimoniului si bugetului (intr-adevar de invidiat!) de care dispune acum (astazi) saptamanalul satiric Charlie Hebdo.

Din informatiile pe care le detinem, s-ar parea ca Problema lui Charlie, ar fi intocmai, aceasta „recolta” bogata dupa atacul terorist, care ar fi de cca 30 milioane€ (bani ramasi saptamanalui), pe care acesta, fostul jurnal „falimentar”, nu prea stie cum sa gestioneze.

Din personalul salariat cu timp complet la Charlie, conform declaratiilor lui Laurent Léger (n. 1966, „Grand Reporter” la Paris Match, Le Parisien, Le Point, etc.), 11 dintre  jurnalisti, printre care si Luz, respectiv, Patrick Pelloux (n.1963, medic specialist in medicina de urgenta, colaborari la Europe 1, La Magazine de la santé, France 5, Premiul Institutului Francez pentru scrierile sale, care nu trebuia sa asiste la sedinta redactiei, deci nu a fost prezent in timpul atacului), solicita statutul de actinoari  "cu parti egale", ceea ce pare sa creeze tensiuni „interne”, pentru ca, inainte de atentat, 40% din actiuni apartineau familiei lui Charb, iar  restul, adica, tot 40%, era detinut de Riss si 20% de catre Directorul general Eric Portheault.

Insa, partea lui Charb, nu poate fi „dezmembrata” pentru ca aceasta face parte, momentan, din masa sucesorala a familiei acestuia, iar conform unuia dintre avocatii care îi reprezinta pe actionari, Antoine Comte, donatiile (care si ele ar fi redistribuite familiilor victimelor atentatului teorist) ar fi taxate, inca odata cu cca 60%, in plus ar trebui creata si o Fundatie, care sa promoveze „predarea” libertatii de exprimare in scoli.

Merita sa mentionam aici si faptul ca, capitalul social in 1992 (odata cu prima „renastere” a lui Charlie Hebdo),  investit in Editura Kalachnikof  (care il edita!),  in valoare de 2.000 Ffr (cca 300€, astazi), era impartit intre  patru actionari.

Este vorba de Gébé (Georges Blondeaux, 1929-2004, desenator industrial care debuteaza la SNCF-Societatea Nationala a Cailor Ferate unde si incepe sa conceapa desene umoristice pentru La Vie de Rail Magazine, pentru ca ulterior, incepand din anii 1960 sa colaboreze la Paris Match, JDD-Le Journal de Dimanche, iar in 1969 sa devina Redactor sef la Hara-Kiri si ulterior, intre 1985-1992 la Charlie Hebdo, la care va fi  director al publicatiei  intre 1992-2004), Renaud(Renaud Séchan, n.1952, autor-compozitor-interpret si poet, celebru si foarte popular cantaret francez „de stanga”, ecologist, antimilitarist, lupatator pentru drepturile omului, cu rol principal in filmele Germinal-1993, Wanted-2003), Philippe Val (n.1952, Director al publicatiei intre 1992-2009, jurnalist, animator de Radio, umorist, scriitor, autor-compozitor-interpret, director la France Inter pana in 2014), Cabu si  Oncle Bernard.

In incheiere adaugam si „amanuntul” ca in 2006, cand Charlie Hebdo (editat de catre Editura Rotative), publica „Viata lui Mahomet” (pe 8 februarie 2006, in ½ milion de exemplare), acesta  inregistreaza un beneficiu (primul) de cca 1 milion€, din care cca 80%, sunt redistribuite sub forma de dividente celor 4 actionari asociati (pe atunci), astfel: 330.000€ pentru  Philippe Val (Director al publicatiei si proprietar al 600/1.500 de parti), respectiv, Cabu (Director artistic, proprietar si el a 600/1.500 de parti), 110.000€ pentru Oncle Bernard (Director adjuncut al publicatiei, cu 200/1.500 de parti) si 55.000€ pentru Eric Portheault (100/1.500 de parti).

Si daca ne gandim, primele caricaturi despre Mahomet, nu se datoreaza lui Charlie Hebdo ci lui Kurt Westergaard  (n. 1935, desenator danez, amenintat si el cu moartea in 2008), care il „imortalizeaza” pe Mahomet in 12 desene (printre care  intr-unul dintre ele  cu un turban in forma de bomba pe punctul de a exploda), in cotidianul danez din Aarhus „Jyllands Posten” (fondat in 1871, cu un tiraj de cca 150.000 de exemplare). ca un raspuns la afirmatia scriitorului si jurnalistului Kåre Bluitgen (n. 1959), conform careia nu ar exista nici un caricaturist care sa-i ilustreze lucrarile despre Mahomet, consacrat memoriei lui Theo Van Gogh (1957-2004, realizator de lucrari audiovizuale olandez, fiul lui Johan Van Gogh, membru al serviciilor secrete olandeze, descendent al celebrului pictor Vincent Van Gogh),  asasinat pe 2 noiembrie 2004 la Amsterdam (Olanda).

 

NOTA

Articolul pe Investigatie Jurnalistica

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2015/03/charlies-problem_21.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019