Nou şi unic în Flandra – cursul de limba română. Ioana Chiriţă duce românismul în Belgia
Toamna aceasta a fost bogată în Flandra. Roadele sunt româneşti şi de natură educaţională iar culesul extrem de sugestiv, ne înnobilează ţara. Data de 25 septembrie 2013 rămâne în istoria Centrul de învăţământ pentru adulţi (CVO), ca fiind prima zi în care limba română va fi predată oficial în Belgia.
Ioana Chiriţă, o româncă plină de entuziasm şi iubire pentru limba noastră, a trudit ani de zile sperând că într-o zi va aduce cu ea în ţinuturile flamande, o parte din patrie. Şi a reuşit. În proiectul „Limba Română obiect de studiu pentru adulţi în Belgia" s-a implicat şi domnul Stany Meskens directorul CVO Handelsschool Aalst, iar deschiderea oficială a anului şcolar, a fost făcută de Ambasadorul României în Belgia, domnul Ştefan Tinca.
La acest eveniment au mai participat: preşedintele consiliului de conducere, dl. Marc Cottyn, consilieri comunali şi oameni politici, reprezentanţi ai organizaţiilor care colaborează cu România (ADR şi diferite comitete), profesori, studenţi şi foşti studenţi, români aflaţi în acel moment în Belgia, români stabiliţi în Belgia, simpatizanţi (români şi flamanzi), reprezentanţi ai elevilor de la liceul aferent, care s-au ocupat de protocol.
Gabriela PETCU, redactor şef al revistei „Curentul Internaţional" a stat de vorbă cu aceştia şi ne propune câteva interviuri realizate cu această ocazie.
Ioana CHIRIŢĂ
GP: Doamnă Ioana Chiriţă, aţi depus mult suflet în proiectul CVO şi iată că a apărut mulţumirea. Pentru eforturile dumneavoastră, pentru bucuria de azi, aş dori ca cititorii revistei „Curentul Internaţional" să vă cunoască. Unde v-aţi născut, aţi copilărit şi care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstraţi din acea vreme?
IC: M-am născut într-un micuţ sat, pierdut la marginea oraşului Buzău, între patru păduri dintre care, pe vremea copilăriei mele, numai trei mai rămăseseră în picioare pentru a da adăpost lupilor pe timpul iernii (şi, Doamne, ce grele, dar ce minunate erau iernile de atunci!): Pădurea Frasinu, Pădurea Spătarului şi Pădurea Maxenu. Am venit pe lume în prima zi a lunii octombrie anul de graţie 1960, într-o toamnă târzie şi, repeta mama de nenumărate ori, toamna nu a fost niciodată mai frumoasă. Păstrez, în adâncul sufletului, multe amintiri frumoase din vremea minunată a copilăriei. Aş zice chiar că sufletul îmi este plin de aceste amintiri venite din cea mai pură perioadă a existenţei mele. Dar cel mai mult gândul mă duce la ploile de vară, momentele de vijelie când cerurile se deslănţuiau, iar noi, copiii satului, singuri acasă în vreme ce ai noştri părinţi se îngrijeau de pâinea cea de toate zilele, ne ascundeam prin toate ungherele mai ales de frica trăsnetului. Când totul se liniştea ieşeam pe uliţă, iar a simţi mirosul uliţei, al grădinilor, al satului, după ploaie, este o experienţă unică. În lumea modernă, 100% betonată, homo sapiens nici nu bănuieşte câte plăceri îi sunt refuzate. Prin şanţurile pline de apă, ne bălăceam fără frica de a ne răni, strigam, cântam, râdeam...Acesta era raiul pe pământ.
Cu patru ani înainte de naşterea mea, părinţii mi-au adus pe lume o soră. Ca si mine, învăţătoare de profesie, ştiu că şi-a făcut şi îşi face meseria cu o mare pasiune şi cu o dragoste pentru copii neţărmurită. Mama îşi petrece bătrâneţea în satul nostru şi în casa pe care a construit-o în tinereţe, în primii ani grei ai colectivizării. Tata, odihnească-se în pace, s-a întors acolo de unde venim toţi, acum aproape 17 ani. Colectivizarea şi toate evenimentele istorice, politice petrecute după al doilea război au schimbat radical viaţa materială a tatălui meu şi mai ales viaţa spirituală. Dar ce poţi face împotriva destinului istoric când ajungi de la cel mai bogat din sat în sapă de lemn? Tata a vorbit foarte puţin despre lucrurile petrecute. Ca să ne protejeze... A suferit în tăcere, iar destinul lui este destinul multor români. Părinţilor mei le mulţumesc din suflet pentru valorile primite de acasă: cinstea şi altruismul.
GP: Ce studii aţi făcut, când, unde şi ce ne puteţi spune din acea perioadă?
IC: După şcoala de opt clase - patru în satul meu, patru în satul vecin, am intrat prin examen de admitere (9 eram înscrişi pe un loc!) la Liceul Pedagogic „Spiru C.Haret" din Buzău, pe care l-am absolvit cu media 9 în 1979. Dacă astăzi se poate spune în jurul meu că am anumite calităţi profesionale şi personale, se datorează în mare parte anilor din liceu şi muncii neobosite a dascălilor mei, profesori cu o minunată experienţă personală şi de viaţă. Am lucrat în toate şcolile de pe teritoriul comunei Brădeanu în calitate de „tovarăşa profesoară". Specialitatea...? eram (ca multe cadre didactice din generatia mea şi obligaţi să supravieţuim în anii grei) omul (femeia) – orchestră. Şi mi-am făcut meseria, datoria, cu o mare pasiune şi am pus suflet în tot ce am făcut. Un gând drag tuturor celor care, acum la vârsta maturităţii, între anii 1979 şi 1990 au ocupat undeva, într-o clasă, un loc într-o bancă şi au trăit alături de mine momente plăcute fie că era la o oră de muzică, franceză, desen, fizică, latină, educaţie fizică, română... Tuturor generaţiilor care mi-au trecut prin mână, mai ales celor care le-am fost dirigintă, le-am dăruit o parte din sufletul meu. Doamne, ce n-aş da să-i revăd!
GP: Când aţi decis să plecaţi din ţară şi care a fost motivul principal?
IC: Cred că decizia de a pleca din ţară am luat-o în ziua de 29 ianuarie 1990, când l-am văzut pentru prima oară pe actualul soţ (da, dragostea la prima vedere există şi este un lucru nepreţuit!) - eram pe-atunci învăţătoare în satul pe care ei, belgienii flamanzi, au venit să-l ajute, şi le-am servit de interpret. Destinul s-a ocupat de rest.
GP: Cum a fost impactul cu o altă ţară, o altfel de limbă, alţi oameni cu obiceiuri şi tradiţie diferite?
IC: Am părăsit definitiv ţara pe 20 august 1993. Trei ani le-am cântărit pe toate, trei ani în care m-am întrebat în fiecare zi ce-mi va aduce viitorul. Şi răspunsul a fost aşa cum mi-l imaginam atunci: voi primi un cadou minunat, şansa de a trăi a doua oară, un cadou care deşi vine de la flamanzi, mă va face să mă gândesc la greci („Timeo Danaos et dona ferentes"). Trăiesc a doua oară – să mă explic - o cu totul altă societate, la început total străină mie, care trăisem mai ales în lumea autorilor clasici, iar realitatea mă arunca de la stânga la dreapta şi de sus în jos, alţi oameni, flamanzii sunt de origine germanică, deci, în ochii mei care a văzut multe priviri, foarte reci, distanţi, altă limbă.
M-am născut a doua oară şi mi-am reconstruit viaţa nu de la zero ci de la minus 20; de la fundaţie şi până la ultima bucată a hornului de pe casă, am luat în mână fiecare cărămidă cu dragoste, curaj, cu voinţă, am întors-o pe toate părţile, am analizat-o, pipăit-o, mirosit-o, curăţat-o, i-am căutat un loc unde am încercat s-o stabilesc cu ciment – uneori s-a aşezat bine, uneori a căzut, alteori a dispărut fără urmă, uneori i-am zâmbit, sau am udat-o cu lacrimi dulci-amare, am ocărât-o... Privesc în urmă şi sunt mulţumită de ce am realizat – a doua mea viaţa este, în esenţă, împlinită: copiii, profesia, prietenii, pasiunile în timpul liber, acestea sunt cărămizile reuşitei mele. Vorbesc de reuşita unui om de rând, aşa cum de altfel îmi place să cred că sunt. Spun cu inima deschisă: după 20 de ani ( Dumas ştia de ce alege anumite numere!) mă simt aici ca acasă. Înţelegeţi diferenţa? Mă simt ca acasă, nu acasă, căci ţara mea, limba dulce de acolo, toţi cei care au făcut parte din viaţa mea anterioară îmi lipsesc în fiecare zi; dorul de acasă este cealaltă faţă a cadoului.
GP: Ce hobby-uri aveţi şi câte dintre acestea le puteţi pune în practică? În „Curentul Internaţional", au apărut mai multe traduceri după scriitori celebri. Este şi acesta un hobby, de a citi literatură internaţională şi a traduce în limba română?
IC: Toate pasiunile mele se învârtesc în jurul cuvântului în a cărui putere (constructivă sau nimicitoare!) am crezut şi cred încă. Cititul este pentru mine ca aerul. Munca de traducător este o activitate solitară de care am nevoie, ca un fel de terapie. Deşi ştiu că ideal este să-i poţi citi pe marii scriitori în original (personal citesc cu uşurinţă în franceză, olandeză, spaniolă şi ce n-as da să-l citesc pe Esenin în rusă!), mi se pare un joc fascinant şi excitant să poţi face o bucurie celor care iubesc lectura, prin a le oferi variante originale ale unor opere şi autori cunoscuţi. Ador plimbările pe soare, prin ploaie, pe zăpada atât de rară în Belgia, convorbirile literare, muzeele de artă şi, Domnul fie lăudat, le pot pune pe toate în practică. Alte cărămizi care mi-au trecut prin mână, le-am şlefuit, uscat, aranjat iar acum culeg fructele gustoase. Dar, Doamne, câtă energie, ani, lacrimi, nervi nu am cheltuit mai întâi. Meşterul Manole mi-a fost pildă deseori – nimic nu se poate fără sacrificiu.
GP: Cum este omul Ioana Chiriţă?
IC: Sunt soţie, mamă - am doi copii minunaţi, fetiţa (pentru mine e încă fetiţa mea) are 27 de ani, iar băieţelul are 18 ani - familia este foarte importantă pentru mine. Omul Ioana Chiriţă are un suflet de copil poet...
GP: În timpul liber, atât cât există el, ce obişnuţi să faceţi? Ce fel de cărţi citiţi? Ca reflecţie în ce priveşte viaţa, aveţi un citat preferat?
IC: Citesc, scriu, dezleg cuvinte încrucişate, fac plimbări, fac câte un dulce, deşi sunt o bucătăreasă tare nepricepută, stau la un pahar de vorbă în jurul unei cafele şi toate dialogurile mă îmbogăţesc cu ceva. Citesc tot ce-mi cade în mână, dar prima mea dragoste a fost şi rămâne literatura franceză. Viaţa mea e plină de citate căci de pe la vârsta de 10, 11 ani le-am colecţionat. Le scriam prin jurnale intime sau carneţele. Cel mai mult îmi place să o parafrazez pe Cella Serghi şi mărturisesc că am purtat şi port cu dragoste această dulce povară, viaţa.
GP: Cum este sănătatea dumneavoastră? Credeţi în Dumnezeu? Cât de des vă rugaţi?
IC: Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt ca la 20 de ani. Şi pentru că veni vorba de Dumnezeu... Relaţia mea cu Cel de Sus a cunoscut în neliniştea liniştitei mele existenţe, aşa cum ar spune iubitorii limbii lui Shakespeare, 'ups and downs', iar cei care mi-au iesit în cale, pe la răscruci, au avut şi ei rolul lor... Când m-am apropiat de vârsta respectabilă de 50 ani, nu ştiu de ce, am simţit că m-am întors la El ca în anii buni. Îi vorbesc acum în fiecare zi, ştiu că mă aude, m-a reprimit fără să mă certe prea tare, m-a ajutat mult în ultimii ani. Doamne, slăvit fie numele tău! Cum am putut crede că omul înseamnă ceva fără tine?
GP: Aveţi o mare dragoste pentru limba noastră şi prima promisiune pe care v-aţi făcut-o când aţi ajuns în Belgia, a fost să „aduceţi" limba română acolo, unde trăiţi. Pentru acest lucru, aţi muncit enorm dar iată, aţi reuşit un lucru atât de măreţ. Scopul acestui interviu este de a face cunoscut că românismul devine mult mai puternic atunci când eşti departe de origini iar acest lucru declanşează în noi dorinţe măreţe şi o viziune mult mai clară. Vă rog, vorbiţi-ne despre cum aţi ajuns la oficierea limbii române ca limbă de studiu pentru adulţi, în Belgia.
IC: Primul impact a fost limba şi Doamne, ce dor îmi era de limba mea maternă. Ca să-mi mai potolesc dorul, am continuat ce începusem în ţara mea natală - să o fac pe translatoarea. În felul acesta am aflat cât de legaţi sunt flamanzii de România - prietenii, căsătorii, ajutoare, proiecte pe toate planurile, turism, înfieri, studii, codul penal românesc are la bază pe cel Belgian, saşii veneau şi din Flandra. Setea mea de cunoaştere m-a făcut să descopăr învăţământul pentru adulţi excelent organizat aici în Flandra (au o lungă experienţă şi au înţeles că nu se poate altfel într-o societate care evoluează pe toate planurile cu viteza luminii, decât să te "reciclezi" permanent.
Un loc foarte important îl ocupă în aceste instituţii limbile, de la engleză la greacă şi de chineză la daneză (trebuie să mărturisesc că flamanzii sunt dornici de a învăţa limbi la toate vârstele). Când am avut pentru prima oară în mână o foaie volantă (un flyer) pe care era o listă a limbilor ce se predau în învăţământul pentru adulţi, primul meu gând a fost: „Jur cu mâna pe inimă, în numele dragostei pentru locurile în care m-am născut şi al dorului care mă mistuie în fiecare zi, că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, limba lui Eminescu va sta în aceasta listă!".
Am bătut la multe uşi, am vorbit cu multe persone unii zâmbeau, alţii păreau să creadă că e o idee bună. În 2003 mi-am luat inima în dinţi şi am vorbit cu domnul director Stany Meskens. Am fost dezamăgită. M-am împrietenit (voia lui Dumnezeu!) cu inspectorul general şi l-am bătut la cap de multe ori despre cum să aduc româna pe „lista cu pricina". În 2007 împreună cu Stany Meskens am organizat un modul gratis (10-15 ore de limba română); scopul – reclamă, să luăm puţin pulsul situaţiei... În primăvara lui 2008 domnul Stany Meskens, a decis să organizeze cursul semi-oficial şi mi-a arătat noul flyer unde se putea citi clar şi sărea în ochi (am flyerul!) „Nou şi unic în Flandra, cursul de limba română". Jurasem că româna va fi pe listă, şi era! Lupta nu se terminase încă, dimpotrivă: reclamă, materiale, studenţii care mai de care cu cererile lor, cu pretenţiile lor, planuri de învăţământ, dosare peste dosare, aprobări peste aprobări, probleme cu plata profesorului. În iarna lui 2013 am depus dosarul şi pe 17 mai guvernul flamand a ştiut că limba română are dreptul şi cinstea de a fi „pe lista roz". Din eforturilor mele cu sprijinul domnului Stany, şcolile din Antwerpen şi Leuven au primit dreptul de a trece în programa şcolară şi limba română. Nimeni nu-şi imaginează câte lacrimi, câtă muncă, stres, umiliri, rugăminţi au fost necesare petru ceea ce am realizat. Este un pas nesemnificativ poate pentru mulţi, dar numai eu cunosc preţul...
GP: Aveţi şi alte proiecte pentru viitor? Care sunt acestea?
IC: Am multe proiecte de viitor; mă voi limita la patru deocamdată - voi mai avea ocazia de a fi în CI - cele două iniţiale ale ziarului sunt şi ele predestinate căci iniţialele mele sunt C(hiriţă) I(oana): Posed un document foarte important (un roman) editat în Franţa la 1874 legat de Balada Mioriţa, carte pe care aş dori să o dăruiesc Academiei Române într-un cadru festiv şi în cadrul unui eveniment mai amplu dedicat limbii şi scrisului românesc. Mă voi prezenta acolo cu o delagaţie flamandă: ei trebuie să ştie ce minunate aşezăminte de cultură avem şi bogată literatură demnă de valorile universale. Să pregătesc şi să editez împreună cu o universitate din România şi colaboratori belgieni, un manual modern de învăţare a limbii române ca limbă străină în învăţământul pentru adulţi din Occident, nu numai din Belgia. Să aduc limba română, cea mai fidelă imagine a limbii latine, ca obiect la alegere în universităţile din Belgia, facultăţile de limbi romanice. Să realizez împreună cu şcoala la care lucrez un schimb de experienţă cu o instituţie similară din România, chiar dacă noi avem puţină tradiţie sau, sigur, o alta. Sistemul de învăţământ pentru adulţi este aici foarte bine organizat. Toate acestea cer timp, energie (eu nu economisesc nimic!), dar mai ales buni, talentaţi, inimoşi colaboratori. Contactaţi-mă!!! Orice idee, sfat, sprijin sunt bine venite.
GP: Ce părere aveţi despre presa scrisă de români, pentru românii stabiliţi în alte ţări ale lumii? Cum găsiţi editorialul „Curentul Internaţional"?
IC: Pentru mine tot ce înseamnă ‚acasă' îmi încălzeşte sufletul. Bineînţeles că nu citesc tot, dar în „Curentul Internaţional" am găsit atât de multe lucruri minunate despre oameni, locuri, poezie... De fiecare dată deschid cu emoţie să văd ce mai este nou, din care colţ al lumii se primesc reacţii, iar sentimentul, că noi românii oriunde am fi, rămânem apropiaţi prin cuget şi simţiri, este ceva ce merită trăit, alimentat, apreciat.
Stany MESKENS
GP: Domnule Stany Meskens, în primul rând vă mulţumim pentru participarea la acest proiect şi pentru bunăvoinţa de a ne acorda un interviu. Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.
SM: Mă numesc Stany Meskens şi locuiesc împreună cu soţia mea, în Vlassenbroek, un mic, dar foarte pitoresc sat de artişti, aşezat la malul râului Schelde. M-am născut în 1959 în Sint-Amands la malul aceluiaşi râu şi acolo mi-am petrecut copilăria. De fapt, am rămas întotdeauna legat de malurile râului Schelde. Sunt licenţiat în Ştiinţe Morale, pregătire care duce la exersarea profesiei de profesor de etică în învăţământul Flamand, mai exact Gemeenschaponderwijs. Funcţia actuală o îndeplinesc din 1995, lucru pe care îl fac încă cu aceeaşi plăcere ca în prima zi. Sper să pot avea mai mult timp liber pentru a călători în Peninsula Scandinavică, dar şi în România, ţara care se află pe lista mea de preferinţe..
GP: Vorbiţi-ne despre CVO - Centrul de învăţământ pentru adulţi Aalst unde sunteţi director. Cum a devenit acest Centru o bună instituţie de învăţământ?
SM: În Flandra, învăţământul pentru adulţi este organizat pe centre. Pe întreg teritoriul Flandrei există aproximativ 120 de centre recunoscute şi finanţate de guvern. CVO Handelsschool Aalst este unul dintre acestea şi cel mai mare în Flandra de Sud-Est. Cursurile pe care le pune la dispoziţie se desfăşoară în Aalst, Denderleeuw şi Geraarsdbergen. Centrul nostru care numără circa 3 000 de cursanţi, s-a specializat de-a lungul anilor în predarea limbilor. În acest moment se studiază următoarele limbi: chineză, daneză, germană, engleză, finlandeză, franceză, greacă, ungară, islandeză, italiană, japoneză, lituană, olandeză pentru străini, norvegiană, poloneză, portugheză, rusă, spaniolă, suedeză şi, începând din acest an 2013, română. Sunt mândru ca pot îndeplini funcţia de conducere în acest centru care oferă cea mai amplă gamă de limbi din Belgia. Pentru a realiza acest lucru şi o permanentă îmbunătăţire a calităţii ca astfel cât mai mulţi cursanţi să se înscrie în centrul nostru pentru a urma un curs de limbă, au trudit multe persoane. Această muncă nu se finalizează niciodată şi toate persoanele implicate vor trebui să facă totul şi în viitor pentru a garanta buna calitate a lecţiilor noastre. Faptul că dispunem de un puternic grup de colaboratori foarte motivaţi, este o garanţie că acest lucru va fi posibil de realizat şi în viitor. Prin pregătirea noastră încercăm să îmbunătăţim oportunităţilre de angajare ale oamenilor într-o realitate cotidiană economică în care a avea competenţe lingvistice mai bune şi mai ample devine, din ce în ce, un lucru tot mai important. În acest fel cursanţii în calitate de angajaţi, pot fi propuşi pentru promoţii sau pot găsi noi provocări cu mai mari responsabilităţi profesionale. Cei care sunt în şomaj pot, datorită lărgirii competenţelor lingvistice, să-si îmbunătăţească şansele de a găsi un loc de muncă.
GP: Cât de importante sunt în ţara dumneavoastră cunoaştinţele de limbă oficială?
SM: Cu siguranţă, într-o ţară precum Belgia, situată în inima Europei şi cu diferite limbi oficiale (olandeza, franceza şi germana), competenţele lingvistice sunt extrem de importante. Cunoaşterea limbii este baza unei înţelegeri mai bune între oameni. Într-adevăr, a te înţelege reciproc este condiţia sine qua non pentru a începe dialogul şi pentru a întreţine bune relaţii, relaţii care la rândul lor pot duce la colaborări de calitate. Comunicarea printr-o limbă cunoscută îi apropie pe oameni mai mult. De asemenea, încercăm, cu cei care sunt de altă limbă decât olandeza, să ajungă să o stăpânească. Cunoasterea limbii olandeze îi ajută să-şi mărească şansele pe piaţa de muncă şi le oferă posibilitatea de a se integra în societatea noastră. Toate aceste provocări îmi fac munca extrem de fascinantă mai ales colaborarea pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni în societatea noastră. În acelaşi timp ţinem permanent seama de aspiraţia cursanţilor spre un viitor profesional mai bun şi luptăm împreună cu ei la realizarea ţelurilor pe care le au din punct de vedere personal.
GP: Domnule Stany Meskens, pentru noi românii de pretutindeni, este o mândrie să aflăm că limba noastră se va vorbi pe pâmânturile flamande. Ştiu că nu a fost simplu de a se ajunge aici. V-aţi implicat şi aţi dus la bun sfârşit acest proiect pe care Ioana noastră la sădit în suflet de mult timp. Cum a fost posibil acest lucru?
SM: Înfiinţarea cursului de limba română în centrul nostru a fost o muncă pe termen lung dar în acelaşi timp o deosebită provocare instructivă şi interesantă. Acum câţiva ani, Ioana Chiriţă, o doamnă româncă, despre care auzisem deja multe lucruri bune, mi-a propus crearea unui curs de limbă română. Argumentele ei se refereau mai ales la faptul că dorea să realizeze contacte între oameni prin intermediul limbii ei materne şi predarea acestei limbi era, în acest scop, instrumentul ideal. În continuare, Ioana punea, de asemenea, accentul pe faptul că exită multe legături între România şi Belgia, stabilite de către o multitudine de organizaţii care aspiră la realizarea unor relaţii de prietenie între cele două ţări. Chiar şi din partea Inspectoratului nostru Şcolar (Scholengroep Dender), existau asemenea iniţiative, iar fostul director general din vremea aceea era foarte activ în organizarea schimburilor de experienţă între Flandra şi România. Am gasit atunci de cuviinţă, că trebuie să facem ceva pentru cineva, care este atât de motivat şi că o vom susţine pe deplin în dinamismul ei. În anul în care a urmat am organizat în centrul nostru un curs de limba română pe baza unui contract. Aceasta înseamnă că profesorul este plătit direct de către şcoală în funcţie de numărul celor înscrişi. De această manieră am organizat cursul câţiva ani la rând, având în fiecare an, în medie, aproximativ 10 cursanţi. Între timp am simţit în centrul nostru că este necesar să încercăm ca limba română să fie recunoscută ca obiect de învăţământ în Flandra. Împreună cu un alt centru din Antwerpen am pus pe hârtie planurile de învăţământ pentru limba română. Acesta a fost un pas crucial în cadrul procesului de recunoaştere a acestei limbi în Învăţământul pentru Adulţi flamand.
După numeroase întruniri în Bruxelles am reuşit de asemenea, în calitatea noastră de centru, să facem ca aceste planuri să fie recunoscute de Inspectoratul Flamand. Ïi mai sunt încă recunoscător Ioanei pentru că, prin eforturile intense pe care le-a făcut, a dus această sarcină la bun sfârşit. Totul s-a petrecut cu puterea unui torent şi am cerut Guvernului Flamand să recunoască în centrul nostru predarea limbii române. Este vorba aici de o procedură lungă, deci am fost foarte, foarte bucuroşi când, la sfâtşitul lui mai, anul acesta (2013), Guvernul Flamand a recunoscut oficial că Limba română va putea fi organizată şi predată în învăţământul pentru adulţi. Ca urmare se poate participa la cursul de limba română cu subvenţii din partea guvernului prin aşa numitele (cecuri de formaţie), aceasta însemnând că autoritatea de stat plăteşte jumătate din preţul cuvenit. Pentru persoanele care au statut de independenţi, există de asemenea posibilitatea de a subvenţiona prin sistemul care există sub numele de KMO- portefeuillle (portofoliul de IMM) – patronii şi angajaţii lor pot cere de la Guvernul Flamand o intervenţie bănească. Şi în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, pentru cursul de limba română în Învăţământul pentru adulţi va fi pus în practica sistemul de acordare a concediului educativ cu plată. Toate aceste subvenţii şi avantaje vor stimula şi pe viitor dorinţa de a urma acest curs.
GP: Trebuie să recunosc că apreciez sistemul educaţional din ţara dumneavoastră şi totodată găsesc evolutivă formarea omului prin aceste stimulente venite din partea Guvernului Flamand. Ca centru, cu ce aţi venit în scopul promovării cursului de limba română?
SM: Am avut şi noi înşine iniţiative promoţionale atât în Denderleeuw cât şi în afara acestei locaţii. Din nou trebuie să subliniem în acest context impactul importatnt pe care l-au avut diferitele asociaţii. Aprecierea noastră specială se îndreaptă spre ADR (Actie Dorpen Roemenie) care, recent, au publicat un frumos articol în revista lor. Câteva persoane au profitat de oferta noastră, datorită acestui articol. În continuare, rămâne pentru noi important ca, diferitele asociaţii locale care colaborează cu România şi pe care noi le considerăm ca aliaţi, să fie ţinute la curent despre oferta noastră şi încurajate ca, în publicaţiile lor, să aducă în atenţia cititorilor cursul nostru de limba română. Trebuie să adaug că, la acest punct, Ioana are un rol remarcabil. Treptat oferta noastră va fi din ce în ce mai cunoscută şi mult mai mulţi oameni din Flandra de Est, Flandra de Vest, Brabantul Flamand şi de ce nu, din Valonia vor participa la cursul nostru, mai ales pentru că lecţiile Ioanei sunt pline de entuziasm, inspiraţie şi motivaţie. În centrul nostru suntem convinşi că reclama din gură în gură este cea mai bună formă de publicitate. Vom vedea de asemenea, în ce măsură este posibil ca noi să fim prezenţi cu un material publicitar la diferitele evenimente organizate în cadrul cooperării dintre România şi Belgia. Sugestiile în acest sens sunt bine venite la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
. Ne angajăm, ca centru, ca atunci când este posibil, să ne aducem contribuţia în orice mod la susţinerea iniţiativelor care promovează (avantajează) relaţiile de prietenie dintre România şi Belgia. Vom încerca, de asemenea să realizăm efectiv o colaborare între instuţia noastră de învăţământ şi una sau mai multe instituţii de învăţământ pentru adulţi din România. Poate că vom putea, datorită îndelungatei noastre experienţe (şcoala noastră a fost fondată în 1948) să contribuim la dezvoltarea învăţământului pentru adulţi din România, care nu are o tradiţie atât de lungă. Cu siguranţă, că la rândul nostru vom putea învăţa lucruri noi şi ceea ce este foarte important, în acest mod se vor concretiza relaţiile dintre oameni.
Ca un eveniment deosebit, putem aminti că Ambasadorul României a primit cu plăcere invitaţia de a da startul oficial al cursului nostru. Deci, cel mai înalt reprezentant oficial al României în Belgia a dat un semn de recunoaştere şi apreciere a organizării unui curs de limba română în Denderleeuw. Apreciem foarte mult acest act care ne motivează în plus pentru a garanta oferta legată de limba română şi în viitor. Prezenţa Ambasadorului Ştefan Tinca este pentru şcoala noastră un punct important de referinţă, un eveniment foarte special cu care ne mândrim în mod deosebit. Acest eveniment este marcat în istoria şcolii noastre ca unul dintre cele mai însemnate.
În calitate de Centru cu învăţământ pentru adulţi care are oferta cea mai largă de limbi în Flandra, suntem purtători ai ideii că internaţionalizarea este un lucru important. A învăţa să te înţelegi reciproc şi să dialoghezi într-o limbă pe care o cunoşti, constituie după părerea noastră, fundamentul necesar pentru a ne putea asculta unul pe altul şi în acest fel să ne arătăm respectul reciproc. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană este necesar ca, prin cunoaşterea limbii să se facă eforturi, pe cât de repede posibil, să apropiem România de Europa şi astfel să realizăm obiectivele propuse. Pe lângă învăţarea limbii va fi acordată o atenţie mai mare schimburilor de experienţă. Nu mai încape vorbă că, în aceste aspiraţii, dobândirea cunoştinţelor lingvistice va fi un instrument necesar pentru a se ajunge la o colaborare şi un schimb de experienţă optimale.
Flamanzi, români şi alte grupuri de oameni au o atitudine pozitivă când este vorba de învăţarea unei limbi străine. În acest fel se îmbunătăţeşte contactul dintre oameni. Unei instituţii ca a noastră, îi revine sarcina de a păstra oferta amplă de limbi şi de a-i stimula pe oameni să-şi lărgească orizonturile pentru a cunoaşte alte culturi şi popoare, punând accent şi pe importanţa componentului economic. Colaborarea care există în acest moment între cele două ţări poate şi trebuie să se intensifice. Trebuie scos în evidenţă, cât de importantă este cunoaşterea unei limbi în îmbunătăţirea contactelor. Un element căruia poate încă nu s-a acordat importanţa necesară, este acela că limba măreşte încrederea între oameni iar în cadrul economic constituie un bun fundament pentru facilitarea cooperărilor.
GP: Domnule Stany Meskens, vă mulţumim pentru implicarea şi susţinerea limbii române, pe teritoriul flamand şi vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte de final.
SM: Pentru a încheia, doresc să subliniez că sunt mândru de a mă număra printre cei care contribuie la îmbunătăţirea legăturilor dintre România şi Belgia şi aceasta prin implementarea limbii române în planul nostru educativ. Drumul pe care îl avem de parcurs este încă lung, dar noi, în calitate de centru de învăţământ pentru adulţi, ne angajăm de a munci continuu pentru a apropia cele două ţări cât mai mult şi aceasta prin cunoaşterea limbii. Rezultatul este datorat muncii multora, dar doresc cu plăcere să folosesc această ocazie pentru a mulţumi Ioanei Chiriţă care cu a ei 'perseverare diabolicum' a contribuit la recunoaşterea şi promovarea în învăţământ a limbii române. Sunt deosebit de bucuros că am putut contribui la realizarea acestui proiect şi sunt convins că în centrul nostru, limba română va avea un viitor luminos.
Ştefan TINCA, Ambasador al României în Belgia
GP: Domnule Ambasador Ştefan Tinca, cu mulţumiri pentru că sunteţi aproape de românii care depun suflet, timp şi energie în proiecte ce pun în valoare ţara noastră, vă rog să ne acordaţi câteva cuvinte în urma deschiderii oficiale a anului şcolar – Cursul de Limba Română în Belgia. Care este punctul dumneavoastră de vedere în ce priveşte acest proiect?
ŞT: Stimată doamnă redactor-şef, doresc să vă mulţumesc pentru interesul publicaţiei dumneavoastră în deschiderea oficială a Cursului de Limba Română pentru adulţi în cadrul CVO Middenschool Denderleeuw din Belgia şi răspund în continuare întrebării dvs. În primul rând, aş sublinia că e de apreciat faptul că limba română este predată, de acum înainte, în mod oficial, în trei centre pe teritoriul Flandrei. Acestea completează oferta de cursuri de limba română dezvoltate deja în Bruxelles, dintre care menţionez cele ale Institutului Cultural Român sau ale Lectoratului de limba română din cadrul Universităţii Libere din Bruxelles. Sunt demne de menţionat, în acest context, eforturile susţinute ale doamnei profesoare Ioana Chiriţă, pentru includerea studierii limbii române în cadrul şcolii CVO Middenschool Denderleeuw şi pentru acordarea unui statut oficial predării acestei limbi în sistemul de învăţământ pentru adulţi din Flandra. Acest statut presupune, între altele, posibilitatea obţinerii de subvenţii publice pentru predarea limbii române în instituţii de învăţământ din provincia flamandă.
Fără a dispune de o contabilizare a cursanţilor, pot estima aproximativ 40-50 de persoane care urmează cursuri de limba română, în Belgia. Poate că aceste cifre nu înseamnă mult, dar sugerează cu siguranţă creşterea interesului pentru învăţarea limbii române în ultimii ani, care se traduce şi printr-o dorinţă pentru cunoaşterea culturii, a spiritului şi a tradiţiilor româneşti. Remarc că mulţi dintre cursanţi s-au decis să înveţe limba română după ce au vizitat România iar aceasta denotă dorinţa multora de a rămâne legaţi de România, într-o formulă profesională sau personală.
În ceea ce ne priveşte, ca ambasadă, vom sprijini astfel de eforturi lăudabile, venite atât din partea autorităţilor române cât şi belgiene. Doresc să menţinem un contact constant cu toţi cei care doresc să înveţe limba română. În acest sens, aş dori să anunţ, în premieră, că anul acesta, în decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, intenţionez să îi invit pe toţi cei care urmează cursuri de limba română, ei având astfel un bun prilej de conversaţie în limba română, dar şi de a trăi şi se simţi bine româneşte.