Nu mai intri la FACULTATE fără să dai examen de admitere

Scris de Dana Neagu. Posted in Educatie


Anul acesta vine cu schimbări majore în sistemul educaţional. Pentru admiterea elevilor în liceu se va lua în calcul 75% din media de la evaluarea naţională, în timp ce facultăţile nu vor mai ţine cont de notele candidaţilor din anii de colegiu.

Cei care vor să-şi continue studiile în învăţământul superior vor deveni studenţi numai dacă trec de examenul de admitere, deoarece notele din liceu nu mai au relevanţă pentru acceptarea în facultăţi.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că universităţile pot lua în calcul media de la bacalaureat doar pentru viitorii licenţiaţi. Tot anul acesta, intrarea elevilor în liceu va fi influenţată de media de la evaluarea naţională care va conta în proporţie de 75%(faţă de 50% cum a fost în anii trecuţi), restul de 25% reprezentând notele din ciclul gimnazial. În plus, din anul 2015, admiterea candidaţilor în liceu se va face numai dacă au reuşit să obţină cel puţin media 5.

Ministrul Remus Pricopie a introdus şi simularea examenului de bacaureat pentru elevii clasei a XI-a deoarece, potrivit acestuia, tinerii nu au acordat un interes real acestui examen, promovabilitatea scăzând drastic odată cu introducerea camerelor de supraveghere în clasă. O altă schimbare îi vizează pe absolvenţii învăţămâtului profesional.

Aceştia pot, după ce au promovat examenul de certificare profesională, să urmeze învăţământul liceal la cursurile cu frecvenţă redusă. Mai mult, vor beneficia şi ei de tarif redus cu 50% pentru transportul în comun.

Guvernul pune taxă pentru străinii care vin la studii

Universităţile vor fi obligate din acest an să plătească statului o taxă pentru şcolarizarea studenţilor străini.

Mai exact, instituţiile academice vor vira în bugetul Ministerului Educaţiei echivalentul a 5% din taxele de studii pe care le achită cursanţii din străinătate. Decizia apare într-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial chiar în ultima zi a anului trecut.

http://www.libertatea.ro//detalii/articol/viitorii-studenti-examen-admitere-facultatile-calcul-an-notele-timpul-liceului-477181.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021