UK Bookmakers

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Profesorii din județ se simt jigniți de ofensele aduse de Klaus Iohannis”

Scris de PSD. Posted in Educatie


Liderul județean al PSD Maramureș, Gabriel Zetea a participat joi, la Sighetu Marmației, la întâlnirea cadrelor didactice din municipiul de dincolo de deal. La invitația și în organizarea Asociației ”Vasile Vlașin”, peste 300 de profesori din toate mediile școlare s-au întâlnit la un eveniment organizat în cinstea lor, a celor care ne-au creionat destinele și care formează, la acest moment, destinele copiilor noștri.
”Mesajul meu pentru profesorii din Sighet a fost legat de ajutoarele alocate de Guvernul Ponta și în Maramureș, pentru educație. Este primul Guvern care se ține de cuvânt în ceea ce privește investițiile în educație și restaurează demnitatea profesorului ca breaslă reprezentantivă și esențială.

S-au făcut importante investiții și în infrastructura școlară, se alocă bani pentru profesori. Întâlnirea de joi a coincis și cu vizita lui Klaus Iohannis în Sighet, acel Iohannis care consideră că profesorii nu au nevoie de ajutoare, fiindcă toți dețin cel puțin șase case. I-am întrebat și pe dascălii din Sighet, și pe cei din Vișeu, și pe cei de la Seini, dacă deține vreunul șase case. I-am rugat să ridice mâna cei care au reușit, din salariul de la stat și din meditații, să își cumpere șase case. Bineînțeles că niciunul nu avea, așa că am scăzut numărul la cinci, patru, trei... Astfel că, împreună cu dascălii, am căzut de acord că trebuie să-i transmitem lui Klaus Iohannis că profesorii din Maramureș așteaptă scuze pentru afirmațiile făcute. Nu ne putem pronunța referitor la profesorii din alte județe, dar știm că cei din Maramureș nu dețin niciunul șase case, nici mai puține. Ceea ce face Klaus Iohannis este de a prelua în continuare minciunile lui Traian Băsescu, aceleași care ne-au fost transmise în ultimii zece ani. Și, din păcate, minciuna a fost dusă până la politică de stat”, a concluzionat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Gabriel Zetea: ”Contracandidații lui Victor Ponta preiau politica minciunii”
Liderul județean al PSD Maramureș, Gabriel Zetea a mai arătat că, pe ultima sută de metri, Traian Băsescu încearcă să demoleze instituții pe care, până mai ieri, le lăuda. ”Toți cei care nu-i fac pe plac, sunt aruncați înspre oprobiul public. Și din păcate și ceilalți candidați la președinție preiau politica minciunii. Ar trebui să nu mai vorbim despre minciună, ci despre adevăr, despre ce putem face pentru oameni, pentru comunitate. Și, cu această ocazie, în felicit sincer pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a semnat alături de Gabriela Tulbure, primarul din Seini, pentru continuarea proiectului de canalizare, cel mai mare proiect pe finanțare europeană. Toate acestea sunt posibile datorită bunei colaborări care există între municipiul Baia Mare și celelalte localități. Cătălin Cherecheș merită felicitări pentru toate lucrurile bune care le face pentru comunitate și acesta este exemplul ce trebuie urmat. Această luptă politică sterilă dusă de contracandidații noștri, acuzații despre cine e acoperit sau descoperit, nu îmbunătățesc cu nimic viața maramureșenilor și nici a românilor. Ar trebui să vorbim despre profilurile candidaților, 14 la număr, iar dintre aceștia, cel mai evident se desprinde candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, omul care a făcut pentru Maramureș ce nu a făcut niciun Guvern de după 1989. Am primit, în 2014, sume de patru ori mai mari decât în orice an, iar prin faptul că acest guvern și-a întors fața spre noi, începem să recuperăm din decalajele produse de guvernele anterioare. Îi mulțumesc public lui Victor Ponta pentru tot ceea ce a făcut și face pentru Maramureș”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Revenind la conducătorii ACL, liderul județean al PSD a arătat că a convenit cu profesorii din Sighet să transmită o scrisoare și către liderii locali ai Alianței Creștin-Liberale Maramureș. ”Și ne referim aici la Ovidiu Nemeș, Mircea Man, Mircea Dolha, Felician Cerneștean, oameni care poate au șase case și care gestionează fonduri în privat, dar care nu fac nimic pentru comunitate”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019