UK Bookmakers

Număr record de elevi la cursurile de limbă română de la Madrid și Barcelona

Scris de RGN. Posted in Educatie


Institutul Cultural Român de la Madrid a început o nouă serie de cursuri de limbă și cultură română pentru străini cu un număr impresionant de cursanți. Dacă la sesiunea din octombrie-decembrie 2014 s-au înscris aproximativ 70 de persoane, la sesiunea de acum sunt 90 de cursanți. ICR Madrid organizează cursuri de limba română la Madrid din 2008 și la Barcelona din 2014, care se adresează tuturor celor interesaţi de învăţarea limbii române, indiferent de nivelul lingvistic, studii sau obiective, transmite ICR din Madrid, preluat de Romanian Global News.

Pe lângă cursanți din Spania și America Latină, s-au înscris la cursurile de limba română japonezi, ruși, germani, italieni, francezi și englezi, cu rezidență în Spania sau care se află aici pentru o perioadă scurtă de timp.

La Madrid, cursurile de română au loc la sediul institutului și sunt organizate în șase grupe, trei niveluri lingvistice și în orare diferite. La Barcelona, cursurile sunt organizate cu sprijinul Consulatului General al României la Barcelona și al Reţelei de Biblioteci din Barcelona, care oferă infrasctructura necesară și săli de cursuri în două biblioteci centrale (Biblioteca Camp de l'Arpa – Caterina Albert şi Biblioteca Poble Nou - Manuel Arranz). Cursurile de la Barcelona sunt organizate în două grupe, începători A1 şi începători A2.

Cursurile de limba română sunt predate după o programă flexibilă, iar pentru dezvoltarea fluenței în exprimare și pentru consolidarea structurilor gramaticale învățate exercițiile de gramatică și de vocabular alternează cu activitățile de comunicare. Profesori sunt filologi bine pregătiți și cu o bogată experiență.

Cursul de limbă română reprezintă unul dintre proiectele prioritare ale institutului şi contribuie la strategia ICR Madrid de a promova cultura română prin intermediul cunoașterii limbii române. Prima sesiune de cursuri se încheie la sfârșitul lunii mai, urmând ca în septembrie să se organizeze cea de-a doua sesiune de cursuri din 2015.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=16980:numr-record-de-elevi-la-cursurile-de-limb-roman-de-la-madrid-i-barcelona&catid=49:cultura--culte&Itemid=74

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020