UK Bookmakers

Înscrierea la școli și grădinițe DOAR cu AVIZ de la medicul de familie, fără analize

Scris de TL. Posted in Educatie


Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei pregătesc un ordin comun care va stabili că şcolile şi grădiniţele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, ci doar adeverinţă de la medicul de familie. Anunțul a fost făcut miercuri, de secretarul de stat Dorel Săndesc. "Pregătim un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos şi nu suferă de o boală contagioasă", a spus Dorel Săndesc, potrivit Mediafax.

Potrivit oficialului din Ministerul Sănătății, nici reglementările în vigoare nu prevăd obligativitatea efectuării exudatului sau a coprocoulturii. Rezultatele acestor analize sunt solicitate, însă, de multe unități de învățământ, la înscrierea copiilor, în virtutea unor obiceiuri formate cu mulți ani în urmă.

Odată cu intrarea în vigoare a acestui ordin, analizele vor mai fi obligatorii doar dacă medicul suspectează o anumită boală și trimite copilul să facă investigațiile, înainte de a-i elibera avizul pentru intrarea în colectivitate.

http://www.telegrama.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=43044:inscrierea-la-%C8%99coli-%C8%99i-gradini%C8%9Be-doar-cu-aviz-de-la-medicul-de-familie%2C-fara-analize&Itemid=102

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019