Condiții de Clasa I în singura pușcărie ”de lux” din România. Cum trăiesc milionarii infractori în celulele de la Găești

Spațiu peste normele Curții Europene, grupuri sanitare curate, apă proaspătă în curte, ușile deschise pe perioada nopții sunt câteva din condițiile deținuților care sunt cazați în corpul E.1 al Penitenciarului de la Găești, județul Dâmbovița.
Faptul că deținuții dorm uneori cu ușile de la celule deschise, povestit de un fost deținut de la Găești, naște mirarea, mai ales când vine vorba de penitenciarele românești supraaglomerate și înțesate cu personaje dubioase. Vladimir a stat anul trecut câteva luni în pușcăria din Dâmbovița, în aceeași perioadă în care era cazat acolo și Ioan Niculae, considerat unul dintre cei mai bogați români, averea sa fiind evaluată în anii precedenți de revistele economice și la peste un miliard de euro. Mai trebuie amintit că închisoarea este una destinată deținuților repartizați în regimul deschis, cel mai ușor.









