Revizuirea Condamnarilor Penale in Jurisdictia Franceza!
Noua CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale) a fost instituita in Franta printr-o lege pe 23 iunie 1989 si ea este insarcinata sa organizeze revizuirea sentintelor judecatoresti atat in proceduri juridice corectionale (agresiune sexuala, talharie, furt calificat, trafic de stupefiante, escrocherie, prostitutie, etc.), cat mai ales in cele criminale (viol, omucidere, asasinat/crima premeditata, trafic de stupefiante cu drog dur, jaf armat, kidnapping, atentate, terorism, spionaj, etc.).
Cunoscuta si sub numele de CRDP (Comisia de Revizuire a Deciziilor Penale), conform articolului L.451-1 din Codul Organizatiei Judiciare franceze, (text de referinta : articolele 622-626 din CPP-Codul de Procedura Penala), este compusa din cinci magistrati ai Curtii de Casatie (membri titulari) desemnati de catre Adunarea Generala a acestei jurisdictii, asistati de catre cinci membri suplinitori desemnati prin acelasi procedeu, avand ca presedinte unul dintre cei cinci membri titulari, ales dintre magistratii CPJC (Camera de Procedura Juridica Criminala).
Comisia are obligatia (cel putin teoretic !) sa instruiasca toate cererile care au fost depuse spre revizuire, dupa care, ea este abilitata sa efectueze direct sau indirect (prin comisii rogatorii) toate investigatiile pe care le estimeaza ca importante si necesare in respectivul dosar penal, pentru cunoasterea realitatii, respectiv, restabilirea adevarului.
Ulterior, ea organizeaza o audienta in cursul careia, pe de o parte, Avocatul General (al acuzarii) reprezentand Ministerul Public, iar pe de alta parte, condamnatul cu avocatul lui sunt audiati (in scris si oral !) in privinta capetelor de acuzare, care la randul lor pot solicita ca decizia comisiei sa fie facuta intr-o sedinta publica.
In urma acesteia, ea statueaza printr-o decizie motivata (argumentata), incontestabila prin recurs.
Admiterea unei cereri de revizuire de catre CRCP/CRDP presupune in mod obligatoriu, pe de o parte, ramanerea definitiva a sentintei judecatoresti (in procedura corectionala sau criminala) prounutata de catre un TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), eventual, in urma unei contestatii la Curtea de Apel, iar pe de alta parte, existenta unui element nou, necunoscut jurisdictiei (completului de judecata) in momentul procesului, respectiv, al pronuntarii sentintei, de natura sa puna la indoiala culpabilitatea celui condamnat !
In cazul in care estimeaza ca cererea este susceptibila de a fi admisa, ea sesizeaza Camera de Procedura Juridica Criminala (Chambre Criminelle) a Curtii de Casatie, statuand ca o « Curte de Revizuire a Condamnarilor Penale ».
In Franta, ea este o « formatiune » speciala « ratasata » Camerei Criminale a Curtii de Casatie, insarcinata cu examinarea cererilor de revizuire a hotararilor judecatoresti in materie penala (corectionala si criminala) ramase definitive si nu poate fi sesizata direct de catre condamnat, care in prealabil, trebuie sa formuleze (el insusi sau prin intermediul avocatului sau) cererea de revizuire a sentintei sale de judecata CRCP-ului, care la randul ei decide sa transmita sau nu dosarul Curtii de Revizuire.
Curtea de Revizuire, in urma unei sedinte publice, audiind, pe de o parte reprezentantii Ministerului Public, iar pe de alta parte, apararea, statueaza printr-o ordonanta (decizie) care ramane definitiva, fara posibilitatea de a putea fi contestata ulterior in fata unei jurisdictii!
Astfel, daca ea considera cererea « intemeiata », poate anula condamnarea pronuntata anterior de catre un TGI ramasa definitiva si sa trimita condamnatul (devenind inculpat !) in fata unui alt tribunal avand aceasi competenta juridica in materie de condamnari penale.
Daca nu exista aceasta posibilitate, in special, in cazul in care condamnatul a fost amnestiat (gratiat), a decedat sau este iresponsabil (dementa), in cazul contumaciei sau al prescriptiei pedepsei, Curtea de Revizuire, poate ea insasi sa statueze in ceea ce priveste soarta fostului condamnat, devenind inculpat in urma anularii hotararii judecatoresti pronuntate anterior.
In cazul in care revizuirea sentintei judecatoresti a unui condamnat are ca rezultat achitarea lui (“relaxe”, “non-lieu/incetarea urmariri penale) el are dreptul sa fie despagubit si poate solicita statului « repararea » detentiei provizorii pe care a suferit-o pana la punerea sa in libertate ! (eliberarea sa definitiva din centrul penitenciar, inchisoare, centru de detentie, etc.)
Este vorba de prejudiciul material si moral, prevazut de catre articolul 149-1 din CPP (Codul de Procedura Penala).
Ratasata Curtii de Casatie, CNRDP (Comisia Nationala de Reparare a Detentiei Provizorii), « devine » incepand din 2001 CNI (Comisia Nationala de Indemnizatie) care este compusa conform articolului 149-3 din CPP din primul presedinte a Curtii de Casatie sau din reprezentantul sau, din doi magistrati ai curtii avand gradul de « presedinte de Camera Criminala » si un consilier, respectiv, trei « suplinitori », toti desemnati anual de catre Curte.
Cererea se adreseaza primului presedinte a Curtii de Apel in cel mult sase luni de la decizia de « achitare » a condamnatului, devenita definitiva.
Decizia luata de catre primul presedinte, in maximum zece zile de la notificare, poate face obiectul unui recurs in fata comisiei de revizuire, decizia careia nefiind susceptibila de niciun recurs.
Prezentam mai jos cateva procese celebre din istoria erorilor judiciare in Franta care au fost examinate de catre CRCP/CRCD, respectiv, de catre Curtea de Casatie si care s-a pronuntat asupra verdictului de revevizuire a lor. (A se vedea pentru datalii si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-repararea-erororilor.html)
Roland Agret, condamnat in 1973 la Paris pentru complicitate la asasinarea unui garajist la 15 ani de recluziune criminala, dupa sase ani de detentie, in 1977, este gratiat medical.
Rejudecat si achitat pe 24 aprilie in 1985, dupa un an de greva a foamei, este reabilitat si indemnizat de catre CNRDP cu 250.000 ffr (37.000 Euro).
Ulterior, infiinteaza liga « Justice-Prison» si Asociatia «Boutique de Droit ». (a se vedea si articolul de acelasi autor : « Roland Agret, un simbol al erorilor judiciare »)
Besnard Marie [nacuta Davaillaud (1896/14-2-1980), sotia lui Léon Besnard], supranumita « Otravitoarea din Loudun », inculpata pe 21 iulie 1949 pentru 13 otraviri, este condamnata in urma unui lung proces deschis pe 20 februarie 1952 si pusa in libertate dupa cinci ani de inchisoare pe 12 mai 1954.
A fost achitata pe 12 decembrie 1961.
Jean Calas, condamnat in 1762 la Toulouse, a fost reabilitat in 1765.
Una dintre cele mai mari afaceri criminale ale secolului XVIII devenita celebra prin interventia lui Voltaire !
Jean Calas, un modest comerciant nascut pe 19 martie 1698 la Lacabarède (Tarn), locuia pe strada Filatiers nr.16 (azi nr.50) la Toulouse.
Pe 13 octombrie 1761, fiul sau Marc-Antoine s-a spanzurat in buticul familial !
Fiind protestanti, cu scopul de a putea face obsecurile cuvenite lui Marc-Antoine, familia Calas, « deghizeaza » sinuciderea in strangularea lui (omucidere !) de catre un necunoscut !
Jean Calas, in urma achetei este inculpat, fiind considerat el « necunoscutul » si Parlamentul de la Toulouse il condamna la moarte pe 9 martie 1762, fara ca hotararea sa fi fost motivata !
Torturat inainte zile intregi, Calas isi clama nevinovatia !
In ceea pe priveste executia sa este un adevarat cosmar !
Tras pe roata in Piata Saint Georges, Jean Calas este apoi strangulat si ars doua ore mai tarziu !
Exilat, un alt fiu a lui Calas, Pierre, il cauta pe Voltaire la Geneva si il convinge de nevinovatia tatalui sau !
Pentru revizuirea procesului, Voltaire publica in 1763 lucrarea « Tratatul despre toleranta cu ocazia mortii lui Jean Calas », in urma careia, familia Calas obtine o intrevedere la Versailles cu Louis XV.
In 1765, Voltaire obtine revizuirea procesului, la care Jean Calas este declarat « nevinovat » si in urma caruia este reabilitat.
Monique Case, condamnata in 1965, a fost achitata pe 5 mai 1966.
In 1966 in localitatea « La Guerche » din Departamentul Cher, Georges Segretin, seful biroului Société Génerale este gasit mort, carbonizat in Citroënul lui de 2CP.
Comisarul insarcinat cu ancheta, imediat, îi banuietse pe sotii Case (comercianti) de aceasta crima, dar ceva mai tarziu in eleganta si foarte sociabila Monique Calas si un jandarm complice, el îi « gaseste » pe vinovatii ideali.
In plina desfasurare la Paris ancheta disparitiei lui Ben Barka (07-0161920, Rabat, Maroc/disparut 29 octombrie 1965 la Fontenay le Vicomte), om politic marocan, principal opozant socialist Regelui Hassan II, crima de « La Guerche », crede comisarul, ar putea servi de « derivativ », caz in care Monique Case si co-acuzatul, jandarmul in cuza, riscau executia cu ghilotina.
Norocul lor se datoreaza unei contra-anchete, ordonate de catre Procurorul Republicii de la Bourges, care o insarcineaza pe D-na Chouvelon ca JI. (Judecator de Instructie-Magistrat insarcinat cu instrumentarea unui dosar criminal).
Inteligenta, spirituala si bine inspirata, dar si intentionata, ea reuseste sa-i disculpe pe cei doi invinuiti si sa claseze dosarul.
Vietile lor insa, au fost definitiv brizate.
Chara Mohamed, nascut in 1958, este incarcerat in 1978 pentru asasinarea unei femei si a fiicei sale, el fiind ultimul condamnat la moarte in Franta.
In urma abrogarii Pedepsei Capitale de catre Mitterrand dupa alegerile prezidentiale din 1981, pedepasa sa este comutata in 1982 la recluziune criminala la perpetuite (inchisoare pe viata).
Jurisdictia admitand ca in cazul lui ar fi vorba de o eroare judiciara, il pune sa formuleaze o cerere de revizuire a pedepsei sale.
Din pacate insa, moare in inchisoare in decembrie 1991, cu numai doua zile inainte ca CRCP/CRPD sa-si dea un verdict « pozitiv », favorabil, cererii lui.
Rida Daalouche (n.1958), tunisian, este incarcerat pe 12 noiembrie 1991 si este condamnat la 14 ani de recluziune criminala pe 12 aprilie 1994 de catre Curtea Populara cu Jurati de Bouche de Rhone (Marsilia), ramasa definitiva, pentru « 14 lovituri care au cauzat moartea vanzatorului de heroina Dl.Gasmi » pe 29 mai 1991 intr-un bar din centrul Marsiliei.
El este rejudecat si achitat pe 8 mai 1999 de catre Curtea Populara cu Jurati la Montpellier.
Fiind cunoscut ca toxicoman, un certificat medical necunoscut justitiei la data procesului, proba ca in ziua crimei Daalouche era spitalizat pentru o cura de dezintoxire de lunga durata.
In cursul detentiei sale, familia lui facand ordine printre lucrurile sale, gaseste din intamplare acest certificat, in urma caruia pe 7 octombrie 1996 CRCP/CRDP sesizeaza Camera Criminala a Curtii de Casatie, ca o Curte de Revizuire.
Pe 26 februarie 1997, Comisia ordona suspendarea executiei condamnarii.
In cursul zilei urmatoare Rida Daalouche este eliberat.
Pe 23 septembrie 1998 Camera Criminala a Curtii de Casatie examineaza dosarul si printr-o ordonanta din 14 octombrie 1998 anuleaza condamnarea lui Rida Daalouche, dispunand rejudecarea dosarului in fata Curtii Populare cu Jurati la Montpellier.
In luna mai 1999 incepe al doilea proces a lui Rida Daalouche, care pe 8 mai 1999 il achita.
Recunoscut nevinovat, fiind reabilitat, el solicita CNI-ului despagubiri morale si materiale pentru cei cinci ani petrecuti in spatele gratiilor.
Dar, surpriza.
Pe 17 august 1999, CNI-ul îi respinge cererea, sub pretextul ca el este oarecum responsabil pentru condamnarea lui, avand in vedere ca in timpul anchetei judiciare nu a fost capabil sa dea indicatiile necesare in legatura cu certificatul de spitalizare, care daca ar fi fost gasit, el nu ar fi fost condamnat ! (sic !)
Jean Dehays, muncitor docker, acuzat de asasinarea unui fermier si de « tentativa de asasinat » contra sotiei acestuia, el este condamnat pe 9 decembrie 1949 la 20 de ani de recluziune criminala (munca silnica).
Este rejudecat si achitat pe 1 februarie 1955, fiind despagubit de catre CNRDP cu 1.233. 414 ffr (185.000 de Euro).
Jean-Marie Devaux, macelar ucenic, nascut in 1942, acuzat ca ar fi asasinat fata de sapte ani ai patronilor sai pe 7 iulie 1961, este condamnat pe 7 februarie 1963, la douzeci de ani de recluziune criminala.
Rejudecat pe 30 aprilie 1969, este achitat pe 27 septembrie 1969, obtinand de la CNRDP o indemnizatie de 125.000 F (18.750 Euro).
Patrick Dils, in varsta de 16 ani, inculpat pe 30 aprilie 1987 pentru uciderea a doi minori (Alexandre Beckrich si Cyril Beining in varsta de 7, respectiv, 8 ani), la Montigny-lès-Metz (Moselle) pe 28 septembrie 1986, marturisind fapta, (ulterior negand-o !), a fost condamnat pe 27 ianuarie 1989, la recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata).
Condamnarea lui este anulata pe 3 aprilie 2001 avand in vedere ca la fata crimei a fost ulterior « descoperit » un criminal in serie (azi condamnat), Françis Heaulme. (A se vedea si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.html)
Rejudecat pe 29 iunie 2001, Curtea Populara cu Jurati pentru minori (Marne) il gaseste vinovat si il condamna din nou, dar « numai » la 25 de ani de recluziune criminala.
Probabil pentru ca el efectuase deja peste jumatate din pedeapsa si cel putin teoretic (dar si practic, avand in vedere dosarul lui fara « falie », in « beton », in inchisoare !), era liberabil.
Desigur, revizuirea procesului sau ar fi fost mult mai complicata.
Facand apel, este rejudecat pe 9 aprilie 2002 si eliberat din inchisoare pe 24 aprilie.
Pe 26 iunie 2003 obtine de la CNI (acord la amiabil !) suma de 1.000.000 de Euro ca despagubiri materiale si morale pentru cei 15 ani petrecuti in spatele gratiilor.
Este cea mai mare suma acordata vreodata de catre justitia franceza ca reparatie morala si materiala din intreaga sa istorie.
Pe 22 aprilie 2004 este achitat de catre Curtea Populara cu Jurati de la Lyon.
In urma publicarii cartii sale autobiografice « Je voulais juste rentrer chez moi » (Nu vroiam decat sa ma intorc acasa ») este urmarit in justitie pentru difamatie de catre 80 de gardieni din Inchisoarea Toul, pe care îi descrie in carte cu lux de amanunte, calificandu-i « niste pervesi si descreierati ».
Gaston Dominici (22-1-1877/4-4-1965, Ospiciul Digne), acuzat de asasinarea a trei turisti englezi [Jack Drummond (biolog), sotia sa Ann si fiica lor Elizabeth (10 ani)] de catre fiul sau Gustave [(1919-96) care indica si arma crimei] pe 5 august 1952 la Grande Terre (Lurs, Alpes-de-Hte-Provence), este condamnat la moarte pe 28 noiembrie 1954 (comutata la inchisoare pe viata in 1957).
Este gratiat pe 14 iulie 1960 avand in vedere varsta sa inaintata si eliberat din inchisoare.
Vinovatia sa, in ciuda faptului ca el s-a autoacuzat in declaratia sa adresata Comisarului Sébeille pe 15 noiembrie 1953, niciodata nu a fost fomal stabilita si politia care a efectuat ancheta avea indoieli serioase in privinta comiterii crimelor de catre inculpat si ulterior, condamnat.
S-a vorbit aunci de crime crapuloase, de crime de razbunare si spionaj (Drummond ar fi fost agent al CIA !)
Pe 23 martie 1994 Curtea de Casatie a respins anularea condamnarii lui Dominici in urma cererii depuse la CRCP/CRDP.
O noua cerere a fost depusa pe 28 februarie 1997.
La Grande Terre, ferma lui Dominici, cumparata pentru suma de 40.000 ffr (6000 de Euro) in 1962, a fost revanduta pentru suma de 930.000 ffr (140.000 de Euro) in 1995.
Transformata in pensiune (agroturism) in 1979, este vanduta din nou cu cei 10 000 m2 de teren, prin licitatie pentru suma de 400.000 ffr (60.000 de Euro) pe 4 martie 1999.
Alfred Dreyfus, (9-10-1859, Mulhouse/12-07-1935, Paris), ofiter (capitan) francez evreu de origine alsaciana, este arestat si incarcerat pe 15 octombrie 1894 la Inchisoarea « Cherche Midi ».
Capul de acuzare : Inalta tradare (a Frantei) pe timp de pace.
In urma unui proces la Rennes pe 19 decembrie, este degradat pe 5 ianuarie 1905 in curtea de « Onoare » a Scolii Militare si deportat pe 22 februarie in Guyana Franceza pe « Insula Diavolului ».
Pe 21 ianuarie 1896, Locotent-Colonelul Georges Picquart, devenind srful serviciului de informatii (SR), in iulie 1895 intercepteaza un document, « le petit bleu » care il va incrimina pe Comandantul Marie Charles Ferdinand Walsin Esterházy (16 decembrie 1847 - 21 mai 1923) si il va disculpa pe Alfred Dreyfus.
In 1898, Emile Zola publica celebrul sau articol « J’accuse » in Jurnalul « L’Aurore » cu care aduce Procesul Dreyfus in plin centrul unui conflict social-politic major al Republicii a III-a, avand printre consecinte si anularea primei sentinte judecatoresti a lui Dreyfus.
El este repatriat si trece pentru a doua oara in fata Consiliului de Razboi, tot la Rennes, pe 30 iunie 1899.
Este gasit din nou vinovat de inalta tradare, adevarat, cu circumstante atenuante si este condamnat la « numai » 10 ani de inchisoare.
Pe 9 septembrie 1899 datorita polemicii asupra Dosarului Dreyfus care a « zdruncinat » cea de-a III-a Republica Franceza din temelii, sentinta de condamnare este anulata, iar pe 19 septembrie, noul Presedinte al Frantei Emile Loubet, il gratiaza.
Pe 12 iulie 1906 Curtea de Casatie anuleaza condamnarea lui.
Este reabilitat si reintegrat in armata franceza cu gradul de « Sef de Escadrila », primind si « Legiunea de Onoare » in grad de cavaler (Chevalier de la Légion d’Honneur).
In 1908 este victima unui atentat cu ocazia ceremoniei transferului cenusei lui Emile Zola la Panthéon, aparatorul lui de neinduplecat.
In timpul primului razboi mondial este mobilizat si lupta in armata franceza contra Puterilor Centrale, avand gradul de Locotent-Colonel.
Moare in 1935 la Paris, in urma unui atac cardiac.
In ciuda faptului ca Dreyfus a fost “total” reabilitat, scandalul politico-social caruia a dat nastere procesul lui, i-a franat considerabil cariera militara.
Este inmormantat in Cimitirul Montparnasse la Paris.
Transferul cenusei sale la Panthéon a fost prevazut de catre Jacques Chirac, dar pe 5 iulie 2006 el a renuntat in ciuda unor insistente din partea celor « pro Dreyfus », avand in vedere ca el, inainte de toate a fost o victima si ca daca exista un « erou » in dosarul lui, atunci, el a fost Zola, care se « afla » deja la Panthéon.
Robert Badinter, « justitiarul » lui Mitterrand, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta, Liga Drepturilor Omului si CRIF (Consiliul Reprezentativ al Institutiilor Evreiesti din Franta), toti erau de aceasi parere.
Jean Groix (27-1-1950/27-1-1991), militant autonomist Breton, arestat pe 29 noiembrie 1990, este cercetat intr-un dosar penal de viol urmat de crima in care Michel Fourniret este condamnat. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/thomas-csinta-jurnalist-de-investigatii.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/05/padurarul-din-ardennes-partea-ii-thomas.html )
Revizuirea procesului lui nu a mai avut loc, pentru ca el s-a sinucis in inchisoare pe 27 ianuarie 1991.
André Kaas, inculpat in 1993, este achitat in 2004.
Pe 5 aprilie 1992, Sylviane Kaas este asasinata in luxoasa vila a familiei Kaas la Anneville-Ambourville (aria metropolitana a Rouen-ului, Seine Maritime) in timp ce sotul ei, André Kass, un promotor imobiliar de succes si om de afaceri, cu copii, vizionau un film in oras, la Rouen.
Victima a fost strangulata, iar corpul ei prezenta trei impacturi cu cartuse trase cu o carabina care apartinea cuplului.
Pe baza unui denunt indoielnic, peste un an si jumatate, (in 1993), André Kaas, este incarcerat, in detentie provizorie (pana in 1996), fiind inculpat de comanditarea asasinarii sotiei sale pentru a putea beneficia de asigurarea ei de viata.
Insa, surpriza.
Ei fiind indatorata, in cazul decsului, asigurarea ei de viata ar fi trebuit sa fie « directionata » catre banci si fisc, deci in nici un caz sotul ei nu ar fi fost « beneficiarul » politei, decat cel mult teoretic.
Ancheta incredintata la inceput jandarmilor care privilegiaza o teza unei crime crapuloase, este preluata de catre SRJP (Serviciu Regional al Politiei Judiciare) care opteaza in favoarea unui asasinat pus la cale de André Kass cu ajutorul a doi complici.
Din lipsa de probe materiale directe, un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale !) este pronuntat in acest dosar pe 26 martie 2004.
Asasinul nu a fost gasit, cu toate ca dupa moartea lui Sylviane Kaas au aparut cateva piste care fie ca au fost prost exploatate, fie ca n-au fost deloc.
Una din ele este o pista niciodata exploatata, legat de un vanzator de litografii, pretinzand ca serveste cauza fostilor detinuti care s-a prezentat la domiciliul sotilor Kaas cu 15 zile inainte de drama.
Cu aceasta vizita anchetatorii erau la curent deja dupa cinci zile de la lansarea informùatiei judiciare, in urma depozitiilor copiilor familiei Kaas.
Astfel, ei reusesc sa construiesca portretul-robot al necunoscutului, un escroc, impulsiv si violent, cunoscut organelor de politie, banuit ca ar fi comis vreo douazeci de agresiuni, din care el a recunoscut treisprezece.
In plus, odata cu moartea D-nei Sylviane Kaas, au disparut din rezidenta familiei si zece tablouri de valoare.
Deci, mobilul crimei ar fi putut fi un jaf de exemplu, iar moartea D-nei Kass, un « accident » ?!
O pista prost exploatata ar fi fost de exemplu, una legata de sexualitatea « hors normes » (iesita din comun) a lui André Kaas care facea pe anchetatori sa creada ca el ar fi avut o alta femeie in viata lui « mai corespunzatoare sexual» si isi dorea moartea sotiei sale pentru a putea incepe o noua viata alaturi de ea!
Un element in favoarea inculpatului ar fi fost insa declaratiile contradictorii ai celor doi presupusi complici ai lui care ar fi comis asasinatul si, care nu concordeau nici intre ele si nici cu realitatea.
In PV-urile lor, ei afirmau ca victima a fost depusa in portbagajul masinii, respectiv pe bancheta din spate, pe cand corpul ei neinsufletit a fost gasit in dormitor.
Ulterior, ei au declarat ca au fost abuzati de catre politisti si ca, ei puneau intrebarile si tot ei raspundeau la ele.
Dupa un an de la moartea D-nei Kaas, un inspector de politie, hartuia la scoala doi dintre cei patru copii al cuplului, Julien in varsta de 14 ani si Jérôme in varsta de 12 ani, cu fografii facute la fata crimei, vrand sa-i faca sa « vorbeasca » si sa faca marturisiri.
Nu peste mult timp, la inistentele avocatului lui Kass, el a fost demis si trecut in rezerva.
In sfarsit, André Kaas a fost inchis timp de trei ani si aproape noua ani era « liber » sub control judiciar pana cand la procesul sau este achitat in 2004.
Cariera i-a fost distrusa, familia ruinata.
In momentul interpelarii sale in 2003, fata lui, Nathalie in varsta de 21 de ani era studenta la drept in anul terminal, dar a fost obligata sa renunte la studii pentru a se putea ocupa de fratii ei mai mici, Julien, in varsta de 14 ani, Jérôme de 12 si fratele ei cel mic Augustin, in varsta de 4 ani.
In plus, intre timp casatorindu-se, a si divortat.
Julien, care a fost cel mai mult « terorizat psihic de catre politie, cazu-se in patima drogurilor, devenind un toxicomen.
Se pare ca astazi s-a « reabilitat » si a intrat in randul oamenilor.
El a inceput sa lucreze de la 16 ani ca sa-si poata ajuta sora si fratii.
Marcat profund de catre moartea mamei sale precum si de catre incarcerarea tatalui sau, in plina adolescenta, ani de zile a avut grave probleme psihologice si astazi este considerat « fragil » psihic.
Nathalie, recent, a creat o asociatie « Copil de victima », care are ca obiectiv ajutorul acordat copiilor si adolescentilor, victime ale unor situatii similare pe care ea trait-o, aducand lor un suport psihologic, scolar si juridic.
Augustin, cel mai mic dintre ei, mai putin perturbat de catre evenimente a obtinut bacalaureatul la 15 ani in 2006.
Astazi, este un student eminent.
In sfarsit, André Kaas, in varsta de 55 de ani, detinut provizoriu timp de aproape trei ani (35 de luni) si fiind achitat in 2004, a fost indemnizat in urma unei cereri depuse la CRCP/CRDP, de catre CNI cu 103.000 Euro pe 10 decembrie 2007, cu toate ca pe 5 noiembrie, Avocatul General Yves Charpenel solicita 539.719 Euro, care a tinut cont de avizul unui expert care estima la 70.000 de Euro, prejudiciul moral a lui Kaas si la 469.000 de Euro, prejudiciul lui material.
Pe 27 iulie 2005, sesizata in prima instanta, Curtea de Apel de la Rouen nu i-a acordat decat 70.000 de Euro din care fiscul i-a si retinut 67.000 Euro in contul datoriilor sale.
Curtea nu a considerat ca este cazul sa fie indemnizat si pentru prejudiciul material care i-a cauzat detentia.
Mentionam ca apararea lui André Kaas solicita Curtii, nu mai putin de 4,8 milioane de Euro pentru « repararea » falimentului sau si al prejudiciului moral suferit in cele 35 de luni de incarcerare si ca asa cum am mentionat mai sus, in cazul revizuirii proceselor, precum si a indemnizatiilor de catre CNI, nu exista nicio posibilitate de recurs contra Comisiei.
In incheiere, putem mentiona, ca daca Comisia ar fi fost de accord cu indemnizatia solicitata de catre Avocatul General, adica 539.719 Euro, André Kaas ar fi beneficiat de una dintre cele mai importante indemnizatii acordate de catre justitia franceza, dupa Patrick Dils, despagubit cu 1 million de Euro si achitatii Procesului Outreau, care au beneficiat, fiecare de cateva sute de mii de euro.
Joseph Lesurques, nascut in 1763, acuzat de uciderea unui functionar de posta (postas) de la Lyon pentru a-i sustrage numerarul aflat asupra lui, este condamnat la moarte pe 5 august 1796 cu complicii sai David Bernard si Étienne Couriol, in celebrul dosar « Courrier de Lyon » si este executat pe 20 octombrie.
Pe 8 decembrie 1800, adevaratul vinovat care semana foarte mult cu Lesurques, un oarecare Dubosc, este arestat, judecat si executat.
Este unul dintre cele mai celebre erori judiciare din istoria Frantei.
Cu toate acestea, pe 17 decembrie 1868 revizuirea procesului sau a fost refuzata familiei sale.
Guy Mauvillain, condamnat pe 25 noiembrie in 1975 la 18 ani de recluziune criminala pentru uciderea unei femei in varsta, pedeapsa i-a fost suspendata in 1981.
Rejudecat si achitat de catre Curtea Populara cu Jurati Gironde (Bordeaux) pe 29 iunie 1985, este indemnizat de catre CNRDP pe 18 ianuarie 1987 cu 400.000 ffr (60.000 de Euro) pentru daune morale si materiale.
Rabah Merade, a fost condamnat in 1993 la 15 ani de recluziune criminala pentru viol.
Procesul nu a fost rejudecat niciodata, desi se pare ca exista probe “certe” ca a fost vorba numai de “agresiune sexuala”.
Procesul Outreau, cel mai mare proces de pedofilie in Franta din toata istoria ei, in care sunt inculpati 17 persoane si incarcerati in 2001. Unul dintre ei se siuncide in inchisoare, o parte sunt achitati la proces in iunie 2004, restul in apel in decembrie 2005. (a se vedea si articolul-ancheta-editorial de acelas autor : « Procesul Outreau, capitularea sistemului juridic francez »).
Victimele au fost indemnizate cu cateva sute de mii de Euro fiecare. (A se vedea si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-procesul-outreau-cel-mai.html)
Peytel Sébastien-Benoît, nascut in 1805, acuzat de asasinarea sotiei sale si al domesticului sau, Louys Rey pe 1 noiembrie 1838, este condamnat pe 30 august 1839 si executat pe 28 octombrie.
Balzac si Gavarni au sustinut nevinovatia lui.
Preotul Bruneau, condamnat la moarte si executat pe 30 august 1894 pentru uciderea Preotului Fricot din Entrammes (Mayenne) pe 2 ianuarie 1894.
Ulterior, bona lui a marturist ca l-a acuzat pe stapanul lui numai pentru a-si proteja ginerele, adevaratul criminal.
Christian Ranucci (6-4-1954, Avignon/28-4-1976, Marsilia), condamnat la moarte pe 10 martie 1976 pentru asasinarea pe 3 iunie 1974 a fetitei de 8 ani Maria Dolorès Rambla, a fost executat pe 28 iulie 1976.
Pe 9 martie 1976 incepe procesul lui Ranucci in fata Curtii Populare cu Jurati la Aix en Provence (Marsilia), intr-un climat politico-social care îi este foarte « nefavorabil », avand in vedere ca pe 17 februarie a fost arestat Patrick Henry, pentru o fapta asemanatoare, asasinarea copilului Philippe Bertrand. (A se vedea pentru detalii si articolul: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2012/11/giscard-destaing-si-condamnatii-sai-la.html)
In ciuda unor elemente confuze in acest dosar care puneau la indoiala culpabilitatea sa, datorita comportamentului sau agresiv si aberant, Curtea il condamna la Pedeapsa Capitala.
Pe 17 iulie 1976, Curtea de Casatie respinge cererea lui de revizuire a procesului sau !
Pe 27 iulie 1976, Presedintele Republicii franceze, Valéry Giscard d’Estaing refuza gratiere lui, iar pe 28 iulie, Ranucci este ghilotinat.
Inainte de a muri Ranucci striga catre asistenta : « reabilitati-ma ».
Ranucci este primul condamnat la moarte, ghilotinat in timpul presedentiei D’Estaing si antepenultimul condamnat la moarte si executat in Franta si nu ultimul asa cum se mentioneaza in general in presa.
In 1978, Jurnalistul de Investigatie Gilles Perrault, in cartea sa « Le Pull-over rouge » aduce serioase dovezi in ceea ce priveste nevinovatia lui Ranucci.
Ulterior, documentul utilizat de « partizanii » lui Ranucci solicita revizuirea procesului sau si reabilitarea lui.
Trei cereri de revizuire au fost respinse, in 1979, 1987, respectiv, in 1991.
Astazi, se crede ca Ranucci a fost intr-adevar nevinovat si ca cel care a comis crima ar fi fost Michel Fourniret, azi condamnat (a se vedea si articolul de acelasi autor : « Michel Fourniret, un monstru sacru »), desi Procurorul Republicii de Charleville-Mézières Francis Nachbar este convins ca la momentul cand crima a fost comisa, adevarat, Fourniret s-ar fi putut afla la Marsilia, dar el nu ar fi vinovat de acest asasinat.
El se bazeaza pe analiza detaliata, cu aparatura de ultima generatie, de inalta fidelitate, a unor fotografii care ar reprezenta pe « necunoscutul » care ar fi comis asasinatul si care nu seamana cu Fourniret.
Guillaume Seznec, nascut pe 1 mai 1878, acuzat de asasinarea negustorului de lemne Pierre Quémeneur, Consilier general al departamentului Finistère, disparut in noaptea de 25 catre 26 mai 1923 in tmpul unei calatorii impreuna cu inculpatul, este arestat pe pe 1 iulie 1923 si condamnat pe 4 noiembrie 1924 la munca silnica pe viata.
Gratiat pe 2 februarie 1946, revine in Franta pe 1 iulie 1947 din Guyana Franceza, unde a fost expatriat la munca pe 7 aprilie 1927 si moare pe 13 februarie 1954 in urma unui accident de masina, fiind lovit pe data de 14 noiembrie 1953 de catre o camioneta. (a se vedea si articolul-ancheta de acelasi autor : « Reabilitarea lui Seznec respinsa »)
In ciuda unei erori judiciare admise de catre jurisdictie si unanim acceptata de catre societatea civila, procesul lui Seznec nu a fost revizuit desi inca de atunci descendentii lui se zbat pentru reabilitarea lui.
Curtea de Casatie respinge cererea de revizuire din 28 iunie 1996 (prin 2 voturi pentru si 3 contra).
Pe 30 martie 2001, o noua cerere de revizuire este adresata CRCP/CRDP de catre M.-L. Lebranchu.
Pe 11 aprilie 2005 ea a sesizat Curtea de Casatie statuand in « calitate » de Curte de Revizuire a pedepselor penale. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/reabilitarea-respinsa-lui-seznec.html)
Gabriel Thiennot si Raymond Mis, acuzati pentru asasinarea lui Louis Boistard la St-Michel-en-Brenne (Indre) pe 31 decembrie 1946, au fost condamnati pe 5 iulie 1950 (al treilea proces !) la 15 ani de munca silnica de catre Curtea cu Juriul Popular Gironde (Bordeaux), hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, alaturi de alti 6 tineri condamnati si ei intre 18 luni si 2 ani, pe baza unor marturii obtinute de catre organele anchetatoare de la ei, folosind tortura !
Considerata de catre jurisdictie « eroare judiciara », ei sunt eliberati in 1954 si totusi Curtea de Casatie a refuzat in repetate randuri (1988, 1993, 1996) cererea lor de revizuire a condamnarii in urma unori cereri depuse la CRCP/CRDP in 1980, 1984, 1991, 996).
Pe 15 ianuarie a.c. o a cincea cerere depusa pe 9 iunie 2005 a fost admisa de catre Curtea de Casatie care urmeaza sa se pronunte asupra verdicat anul viitor.
Intre timp, in 2003, Gabriel Thienot a decedat.
Arestati la inceputul anului 1947 cu un grup de vanatori, toti participanti pe 31 decembrie 1946 la o actiune (sedinta) de vanatoare, Thiennot si Mis au fost judecati de trei complete de judecata (Curtea cu Jurati) succesiv, primele doua decizii ale lor (Indre, 24 mai 1947 si Vienne, 3 decembrie 1948) fiind anulate de catre Curtea de Casatie.
COMENTARIUL AUTORULUI
Instituita prin legea n° 89-431 din 23 iunie 1989, asa cum am mentionat mai sus, noua procedura privind cererile de revizuire ale condamnarilor penalele este reglata prin articolele de la 622 la 626 din CPP francez.
Intrata in vigoare pe 1 octombrie 1989, CRCP/CRDP este cea care hotareste daca revizuirea unei condamnari penale este sau nu justificata.
Inainte de 1989, vechea procedura de revizuire a condamnarilor penale depindea de Ministerul Justitiei.
In 1998, ea a hotarat revizuirea a cinci procese de catre Camera de Procedura Juridica Criminala (Chambre Criminelle) din 125 pe care le-a studiat, fata de patru in 1997 din 149.
Adica o diminuare de 16,11% !
Numarul dosarelor ramase de examinat insa, a crescut de la 74 in 1997 la 79 in 1998.
Pana in 1998, Camera Criminala, numai in trei cazuri a anulat sentintele judecatoresti ramase definitive in urma proceselor anterioare.
Desi solicitarile sunt mult mai putine in corectional, incepand din 1989, douzeci de procese au fost revizuite si in aceasta procedura penala si un singur proces criminal, a lui Rida Daalouche, care s-a terminat cu achitarea condamnatului!
Pe 1 iulie 1999, 455 de cereri (proceduri criminale) erau adresate CRCP/CRDP, din care 392 au fost respinse, trei admise in 1998 si 60 au ramas de studiat.
De la inceputul secolului XX, numai sase dosare criminale au fost admise pentru revizuire care au avut ca efect, erori judiciare, ultimul fiind a lui Patrick Dils, condamnat in 1989 si reabilitat in 2002.
In ceea ce priveste inscrierea condamnarilor in CJ (Cazierul Judiciar) al condamnatului, decizia luxemburgheza (valabila in general in diverse variante, in toate tarile UE) reglementeaza : se inscriu in CJ, condamnarile la pedepse criminale (in procedura juridica criminala) pronuntate prin contumacie, condamnarile irevocabile (ramase definitive) la pedepse criminale si corectionale, condamnarile irevocabile in ceea ce priveste insultarea fortelor de ordine, vagabondajul, cersetoria, declaratia mincinoasa, infractiuni legate de nerespectarea codului rutier (reglementarea circulatiei pe drumuri publice), condamnarile la pedepse criminale sau corectionale prin aplicarea CPM (Codului Penal Militar), condamnarile criminale sau corectionale pronuntate in lipsa condamnatului.
Condamnarile la pedepse criminale sau corectionale pronuntate prin contumacie si condamnarile irevocabile la pedepse criminale sau corectionale pronuntate de catre jurisdictii straine, se inscriu in CJ numai daca condamnatul este luxemburghez si decizia sa fie pronuntata in virtutea unei conventii internationale sub rezrva ca fapta reprimata sa fie considerata ca delict sau crima conform legislatiei luxemburgheze.
In cazul contestatiei inscrierii pedepsei in CJ al condamnatului, un recurs poate fi facut in fata Camerei de Acuzare.
Ea poate decide (exceptional!) daca condamnarea mentionata in CJ nu este considerate grava si este in interesul fostului condamnat, ca pedeapsa sa nu fie mentionata in cazierul lui !
In cazul reabilitarii a unei condamnari penale, pedeapsa inscrisa va fi stearsa din CJ.
Condamnarile pronuntate de catre tribunale straine sunt sterse din CJ al condamnatului dupa o peroada de « proba » cuprinsa intre 5-20 de ani, daca el in aceasta perioada nu a mai fost condamnat nici in tara lui si nici in strainatate la o pedeapsa mai mare pentru crima sau delict prevazuta in CPL (Codul Penal Luxemburghez).
Pentru a ne lamuri concret, cum si in ce conditii se deruleaza revizuirile condamnarilor in PJP (Procedura Juridica Penala) vom prezenta cateva dosare care astazi sunt de mare actualitate, fiind in atentia CRCP/CRDP si in care am facut investigatii aprofundate.
Marc Machin
Ministrul Justitiei Rachida Dati a sesizat, vineri pe 28 martie 2008 CRCP/CRDP in Dosarul lui Marc Machin (Crima pe Podul Neuilly), condamnat in 2004 la 18 ani de recluziune criminala pentru uciderea unei femei pe Podul Neuilly (Hauts-de-Seine/Paris) in 2001.
O noua IJ (Informatie Judiciara) a fost dechisa in acest dosar la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Nanterre (Hauts de Seine, Regiunea pariziana), dupa aparitia pe « scena crimei » a unui al doilea suspect, necunoscut in 2001.
Aceasta IJ deschisa cu capetele de acuzare : « asasinat », « viol » si « talharie » de care Machin a fost inculpat si pentru care ulterior, a fost condamnat, este atribuita lui David Sagno, un SDF (individ fara domiciliu fix) in varsta de 30 de ani, care in noaptea de 3 catre 4 martie 2008 s-a autoacuzat de asasinarea in decembrie 2001 si in mai 2002, a doua femei pe Podul Neuilly!
Omul dorind « sa-si descarce constinta », a descris cu lux de amanunte, violurile, crimele comise, precum si locul, respectiv, ora la care le-a comis.
El a fost condamnat de sapte ori pentru agresiuni sexuale, fiind eliberat din inchisoare pe 25 februarie a.c.
Parchetul a decis incarcerarea lui David Sagno (in detentie provizorie), avand in vedere ca in cazul celei de-a doua crime (Dna Maria-Judith Araujo), neidentificatul autor, ar fi putut fi el, indiferent daca in ceea ce o priveste pe prima, era vinovat el sau Machin.
Procurorul Republicii de la Nanterre, Philippe Courroye ne-a confirmat ca urme de ADN al noului suspect au fost gasite pe imbracamintea primei victime si sub unghiile ei, ceea ce confirma faptul ca David Sagno a fost « in contact » cu Marie-Agnès Bedot, mama a doi copii, in varsta de 45 care a fost ucisa pe Podul Neuilly pe 1 decembrie 2001, crima pentru care a fost inculpat si condamnat Marc Machin, pe atunci in varsta de 19 ani !
Investigatiile noastre facute in acest dosar ne-au facut sa intelegem, de ce totusi Machin a fost inculpat.
In primul rand pentru ca arestat, la Politie, Machin si-a recunoscut fapta, cu toate ca la cele doua procese ca si ulterior in detentie si-a clamat nevinovatia ! (« pentru ca m-am saturat de interogatorii si de presiunea psihologica caruia am fost supus », a explicat ulterior !)
In al doilea rand, asa cum confirma un PV-ul aflat in dosarul lui de cercetari penale de la Parchet, el a fost recunoscut de catre un martor in dimineata zilei de 1 decembrie 2001, nu departe de locul unde victima a fost violata, talharita si asasinata.
In al treilea rand, Machin avea un « profiul » care nu il disculpa deloc : tanar debusolat, deja condamnat, adica aflat in posesia un CJ, care clama nevinovatia foarte « stangaci » !
Pedeapsa lui Machin pronuntata de catre Curtea Populara cu Jurati de Nanterre (Hauts de Seine) in septembrie 2004, a fost confirmata in apel de catre Curtea Populara cu Jurati de Versailles (Yvelines), in noiembrie 2005.
Astfel, condamnarea lui Machin a ramas definitiva.
Aparitia unui « nou element » in acest dosar, David Sagno, permite redeschiderea lui pentru ca marturia arestatului pune la indoiala culpabilitatea lui Machin.
Este motivul pentru care Ministrul Justitiei la cererea lui Louis Balling, avocatul lui Machin, a solicitat CRCP/CRDP-ului suspendarea pedepsei pe care Machin executa din momentul arestarii lui (de aproape sapte ani !), pentru a putea fi repus in libertate !
In ceea ce o priveste pe Nathalie Ganier-Raymond, avocatul familiei lui Marie-Agnès Bedot, afirma ca urmele de ADN descoperite nu probeaza ca noul inculpat a ucis victima, ci doar ca el a fost in contact cu ea.
Ceea ce este adevarat !
Astfel incat, inainte de a asista la o bulversare a situatiei in acest dosar, trebuie asteptate rezultatele unor analizele mai complexe si profunde care sunt in curs de desfasurare.
Mentionam ca in ceea ce priveste respingerea de anulare a cererii, de anulare a condamnarii sau sesizarea unei jurisdictii pentru rejudecarea unui proces, Curtea de Revizie, in urma unei audiente publice, dispune de « puteri » de ancheta echivalente cu cele ale unui JI (Judecator de Instructie).
In sfarsit, Marc Machin, in varsta de 26 de ani este eliberat din Penitenciarul de la Rouen, marti, pe 7 octombrie 2008, unde executa o pedeapsa de patru luni de inchisoare, in inchisoare, pentru ca a agresat un gardian.
El avea pedeapsa suspendata de catre CRCP/CRDP inca de pe 1 iulie 2008.
Imediat dupa eliberarea lui, el a dat o conferinta de presa in Cabinetul avocatului sau, Dl. Louis Balling.
Surazator, « in forma », era « fericit » ca “in sfarsit este liber” si s-a dus la Josette, o tanara femeie care il vizita in inchisoare.
Referitor la viata lui in inchisoare, el afirma ca « a supravietuit » si nici de cum nu « a trait » !
Purtand un tricou alb pe care era marcat « In cuvantul Desperare exista Sperare », chiar si el s-a mirat de cum a reusit sa reziste timp de sase ani si zece luni fara sa se fi sinucis !
Din investigatiile noastre reiese ca Marc Machin a fost suparat mult mai putin pe justitie decat pe anchetaorii Brigadei Criminale din Quai des Orfèvres nr.36 (Directia Regionala al Politiei Judiciare al Prefecturii de Politie de la Paris) care s-au ocupt de dosarul lui !
Si in special pe unul dintre ei (al carui nume nu-l putem face cunoscut !), un « manipulator » fara scrupule !
« Eu nu vreau sa fiu insolent sau arogant ! El stie ceea ce a facut, este o problema a lui pe care o fata de propria-i constiinta! »
In concluzie, chiar daca azi Marc Machin este liber, el ramane totusi condamnat in dosarul « Crima pe Podul Neuilly ».
CRCP/CRDP compus din cei cinci magistrati ai Curtii de Casatie trebuie sa se pronunte pentru revizuirea procesului sau.
Rejudecat si achitat la proces ( ?!), Marc Machin va putea depune cererea sa pentru a fi despagubit de catre CNI pentru daune morale si materiale avand in vedere ca sase ani si zece luni a fost privat de libertate, nevinovat ! (A se vedea pentru detalii si articolul: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/01/podul-blestemat.html)
Loïc Sécher
CRCP/CRDP a refuzat luni cererea de suspendare a pedepsei lui Loïc Sécher.
Omul incarcerat actualmente la Inchisoarea Nantes, a fost condamnat la 16 ani de recluziune criminala in 2003 pentru violul unei adolescente de 13 ani !
Acest muncitor agricol, astazi, in varsta de 47 de ani, intotdeauna si-a sustinut nevinovatia !
Si lovitura de teatru !
La sarsitul lunii aprilie, intr-o scrisoare adresata parchetului, victima, astazi, ajunsa la majorat il disculpa pe condamnat, afirmand ca el este nevinovat si ca « ea nu mai suporta ca sa-l stie pe el in inchisoare »!
Desi CRCP/CRDP considera pe de o parte ca a aparut un « element nou » in dosar deci redeschiderea lui este oportuna, pe de alta parte tot ea ne comunica faptul ca «numai o scrisoare de retractare nu este suficienta pentru a justifica suspendarea executiei unei pedepse » !
In sfarsit, Loïc Sécher sustine si astazi ca el este nevinovat iar victima confirma in scrisoarea adresata Parchetului ca ea niciodata nu a fost violata, nici macar agresata sexual !
Scandalul debuteaza in comuna La Chapelle Saint Sauveur (Loire-Atlantique) in anul 2000.
O adolescenta, atunci in varsta de 13 ani si jumatate, eleva la scoala generala din localitate, este surprinsa de catre unul dintre profesorii ei cu o compunere ciudata.
Considerata « fragila » psihologic, ea face sistematic obiectul unei supravegheri psihologioce, iar in urma unui anchete profesorale (diriginte) ea divulga un secret teribil, afirmand ca a fost sexual agresat, apoi violat (cu lux de amanunte !) de catre un muncitor agricol, pe atunci in varsta de 35 de ani, un apropiat al familiei.
Semnalmentele lui corespund cu cele ale lui Loïc Sécher.
Arestat, inculpatul neaga tot, dar psihiatrii, experti de pe langa tribunal, care se intretin cu adolescenta considera marturia ei « credibila ».
In concluzie, Loïc este incarcerat si condamnat de catre Curtea Populara cu Jurati de Loire Atlantique (Nantes) pe 12 decembrie 2003, proces la care compare « liber » (fiind in libertate provizorie sub control judiciar), senin si increzator in « victoria » lui in lupta cu acuzarea, cu Ministerul Public.
Si totusi, Curtea il gaseste vinovat si il condamna la 16 ani de recluziune criminala.
Si o amenda penala de 364.250 Euro!
Pedeapsa lui este confirmata anul viitor si de catre Curtea de Apel, respectiv, de catre Curtea de Casatie !
De atunci, un comitet de sustinere format din 200 de aderenti s-a format in jurul lui care l-au considerat si il considera nevinovat, vizitand sistematic in Centrul de Detentie de la Nantes !
Interesant este in acest dosar faptul ca acuzatia s-a bazat numai pe declaratia adolescentei !
Niciun element material.
Formal !
Nici macar analiza minutioasa in laborator a masinii inculpatului in care ar fi avut loc violul nu i-a fost defavorabila.
Mai mult, niciodata victima nu a fost confruntata cu agresorul ei in timpul instructiei.
Azi in varsta de 22 de ani, in urma scrisorii adresate parchetului, ea fost din nou consultata de catre psihiatrii experti, care desi recunosc ca ea se afla intr-o mare dificultate psihologica, este sigura de ceea ce avanseaza in scrisoare si este perfect responsabila de actul ei.
Evenimentul este cu atat mai interesant cu cat el are loc la numai o saptamana de la data punerii in libertate a lui Marc Machin !
Dupa cum ne-am si asteptat luni, pe 29 septembrie 2008, dupa cele ce ne-a fost comunicat legat de acest dosar, CRCP/CRDP care are sediul la Paris, a refuzat cererea de suspendare a pedepsei lui Loïc Sécher.
Un esec total !
Comisia a estimat conform celor declarate de catre avocatul condamnatului, Yann Choucq, ca « trebuie facute investigatii suplimentare », scrisoarea de retractare a victimei nefiind « suficienta » ca « element nou » pentru revizuirea procesului!
In concluzie, « cererea de revizuire a procesului este prematura » ne-a declarat Gilles Lucazeau, reprezentand Ministerul Public.
Aceasta hotarare a CRCP/CRDP, dupa cele declarate de catre Cécile de Oliveira, avocata victimei va face sa « sufere » si victima, deja « fragil psihologic », care nu-si doreste altceva decat sa-l vada pe Loïc Sécher liber si reabilitat.
Si Daniel Picard, co-fondatorul comitetului de sustinere a lui Loïc Sécher este deceptionat pentru decizia Comisiei, avand in vedere ca dosarul este « vid ».
« Loïc Sécher, era pe atunci vinovatul ideal ! Pe de-o parte, pentru ca traia singur, cu o ambiguitate in ceea ce priveste sexualitatea sa, iar pe de alta parte pentru ca era un marginalizat social, fiind somer », dupa cum remarca Jean-Pierre Chesné, membru al Comitetului de sustinere a lui Loïc Sécher
Amintim ca din investigatiile intreprinse legat de acest subiect am constatat ca revizuirea unei condamnari criminale este o procedura extrem de rara, ea neputand fi pronuntatata decat in patru cazuri :
1. Daca proba inexistentei unei crime a fost stabilita
2. Daca un martor este condamnat pentru marturie falsa (mincinoasa)
3. Daca apar elemente noi in dosar
4. Daca doua persoane sunt condamnate pentru aceasi crima
Articolul pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/02/revizuirea-condamnarilor-in-pjp.html