AMOR ÎN TREI CU FINAL TRAGIC, LA FRUMUȘIȚA: Un moș și iubita lui și-ar fi ucis partenera de sex!

Cu trupul sfâşiat de 22 de lovituri de cuţit din care majoritatea în zona pubiană şi pe fese şi cu lovituri în cap – așa a fost găsită o femeie în casa unui bătrân de 74 de ani din Galați, care se jură că totul a fost o întâmplare.
Suspecţii principali sunt Gherasim Sântion, bătrânul de 74 de ani, în casa căruia femeia a murit, dar şi Tanţa Bâgu, o localnică mai tânără cu 30 de ani. Vecinii susțin că victima şi cei doi formau un fel de triunghi amoros, iar în bordeiul de pământ al lui moș Gherasim se desfășurau scenarii demne de filmele XXX. Sau cel puțin așa își imagineză bărbații de pe aceeași uliță.
Aceștia ne-au povestit că Nina era o femeie rămasă pe drumuri care se mulțumise că în casa lui Sântion găsise un pat cald și ceva de mâncare. Cum însă nimic nu e gratis pe lumea aceasta, din când în când, accepta să îl satisfacă pe bătrân, dar și pe prietenii săi de pahar care îl vizitau.
Nimeni nu se gândea însă la tragedia ce avea să se întâmple. ”Tanţa a fost cea care a ieșit ieri dimineață în poartă și a început să spună că a murit Nina. Inițial nu am crezut-o, că așa a zis și acum trei săptămâni, dar apoi am văzut că a venit poliția”, ne-a povestit Ion Graur, un vecin speriat care apoi a văzut grozăvia cu ochii lui. Acesta a povestit că victima era învelită pe jumătate şi avea capul şi faţa pline de lovituri şi tăieturi, casa era plină de sânge, iar bătrânul era zgâriat pe nas.
Cu toate acestea însă, bătrânul suspectat de omor nu recunoşate nimic. ”A căzut în curte şi s-a lovit la cap de o găleată, tată, atâta a fost”, spune senin bărbatul, care nu poate să explice în nici un chip cum s-a ales Nina cu 22 de lovituri de cuțin pe tot corpul, mai ales în zona genitală.
În acest timp, cea de-a doua femeie din viața sa, Tanţa Bâgu, nu are nici o problemă să îl acuze pe Gherasim: ”Moşul o pălit-o, el şi cu alţi băieţi care erau în curte. O mai bătut-o şi altă dată”.
Până când cei doi se vor pune de acord, procurorii au deschis dosar penal şi îi condideră pe amândoi suspecți.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/trunghi-amoros-frumusita-520429.html
