Lansare Campania ANTI-CORRUPTION FILM FESTIVAL 2015

Asociatia Pro Democratia, Directia Generala Anticoruptie din Ministerul Afacerilor Interne si Fundatia Hanns Seidel Romania impreuna cusponsorul principal FLANCO lanseaza ANTI-CORRUPTION FILM FESTIVAL 2015, primul proiect cu tema „Educatie anticoruptie prin film”.
Proiectul isi propune sa participe la promovarea transparentei, integritatii, responsabilitatii si bunei guvernari prin atingerea a trei dimensiuni ale prevenirii coruptiei: informarea privind efectele negative ale coruptiei, incurajarea unei atitudini de intoleranta si stimularea celor afectati in semnalarea cazurilor de coruptie catre organele competente. Toate aceste dimensiuni au in vedere, in plus, o actiune orientata spre viitor, pentru ca se adreseaza in primul rand tinerilor, care sunt incurajati sa ia atitudine impotriva coruptiei ca cetateni activi, dezvoltandu-se astfel societatea civila romaneasca in sens larg.
Principala actiune a proiectului consta in organizarea unei competitii de filme de scurt-metraj adresata deopotriva cineastilor amatori si profesionistilor din Romania.
Astfel, ORGANIZATORII lanseaza anuntul de inscriere in Competitia de filme de scurt-metraj.
Filmele inscrise in Competitia Anti-corruption Film Festival 2015 trebuie sa indeplineasca cumulativ regulile si conditiile de participare conform Regulamentului ANTI-CORRUPTION FILM FESTIVAL 2015.
Acestea trebuie sa contina elemente care sa contribuie la determinarea adoptarii unui comportament integru de catre cetatenii si functionarii statului.
Spotul de promovare a campaniei poate fi vizualizat aici: https://www.youtube.com/watch?v=O-y_4Tq-Wng
Ataşat, regăsiţi afişul de promovare a campaniei.
Pentru mai multe informatii despre inscriere accesati www.apd.ro sau ne puteti contacta la 0751 194 718 sau pe email la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
.
