Cum explică judecătorii faptul că le-au dat pedepse mici celor șapte violatori din Vaslui

Scris de LB. Posted in Justitie


 Violatorii din Vaslui au scăpat de pedepsele maxime pentru că sunt tineri, de la ţară şi nu au antecedente penale. Aşa au motivat judecătorii pedepsele mici, deşi procurorii ceruseră maximum, adică 12 ani pentru fiecare. De vină este şi lipsa educaţiei, au mai reţinut judecătorii.
Magistraţii arată în motivarea condamnării celor şapte tineri că "libertatea fizică a persoanei şi libertatea sexuală constituie atribute importante ale personalităţii umane şi importante valori sociale. Pericolul social care îl generează infracţiunile privitoare la viaţa sexuală constă în răul fizic şi psihic pe care îl provoacă victimei, cu consecinţe grave asupra desfăşurării normale a vieţii sexuale", iar la stabilirea cuantumui pedepsei a avut în vedere şi faptul că "inculpaţii sunt persoane tinere, la primul contact cu legea penală, că provin din mediul rural, iar conduita lor procesuală denotă o slabă conştientizare a importanţei faptelor penale săvârşite, posibil şi pe fondul unei lipse de educaţie familială şi şcolară în acest sens", scrie adevarul.ro.

Pe de altă parte, judecătorii au decis ca violatorii să fie din nou băgaţi la puşcărie pentru modul în care s-au comportat în timpul procesului, faţă de victimă. Nici vorbă de regrete, din contră. Ei şi susţinătorii lor au încercat s-o intimideze şi s-o denigreze pe fată, au avut o atitudinea sfidătoare, ceea ce stârnit indignarea opiniei publice.

Judecătorii arată că probele administrate atât în timpul urmăririi penale, cât şi pe durata cercetării judecătoreşti demonstrează, fără dubiu, vinovăţia inculpaţilor.Zi decisivă pentru libertatea celor 7 violatori

Luni se decide soarta violatorilor

Luni, 14 septembrie 2015, cei şapte tineri din Vaslui vor fi prezenţi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Iaşi, care vor verifica legalitatea şi temeinicia rearestării acestora. Toţi cei şapte inculpaţi au contestat atât înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, cât şi condamnările primite. La rândul lor, procurorii au atacat sentinţa cu apel, cerând pedepse mai mari pentru cei şapte tineri. Judecarea apelului în acest caz va începe pe 6 octombrie, la Curtea de Apel Iaşi.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/motivare-sentinta-violatori-vaslui-551107.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026