Primarul UDMR din Ciceu, SANCȚIONAT de CNCD pentru DISCRIMINAREA românilor

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancționat contravențional pe primarul UDMR din Ciceu pentru fapte de discriminare pe criterii etnice a românilor.CNCD a admis o sesizare a
Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva primarului comunei Ciceu, județul Harghita, și l-a sancționat pe acesta pentru fapte de disciminare pe criterii etnice a românilor.
CNCD a constatat faptul că inscripționarea exclusiv în limba maghiară a unei clădiri publice din comuna Ciceu este discriminatorie la adresa românilor.
După depunerea sesizării la CNCD, primarul UDMR din Ciceu, Becze Attila, a îndepărtat inscripția în limba maghiară „Kulturotthon” amplasată pe fațada unei clădiri publice din comună. Inscripția, amplasată exclusiv în limba maghiară, a fost îndepărată după ce ADEC a sesizat CNCD că privire la faptul că această inscripție reprezintă o discriminare pe criterii etnice a cetățenilor români care nu cunosc limba maghiară.
În încercarea disperată de a evita o sancțiune a CNCD, primarul UDMR din Ciceu a dat jos inscripția.
Trei prefecți de Harghita au refuzat să acționeze legal în acest caz
Inscripția exclusiv în limba maghiară „Kulturotthon” a stat pe fațada unei clădiri publice din Ciceu mai bine de cinci ani, fără ca prefecții județului Harghita să aplice legea în acest caz, deși au fost sesizați în repetate rânduri cu privire la faptul că în cauză este vorba de inscripționarea exclusiv în limba maghiară a unei clădiri publice.
Fostul prefect UDMR al județului Harghita, Ladanyi Laszlo-Zsolt, a refuzat să acționeze legal în cazul acestei ilegalități comisă de un coleg de partid. Ladnyi a fost sesizat încă din 2010 cu privire la acest caz dar a refuzat să acționeze legal, limitându-se la adrese sterile în care își bătea joc de subsemnatul.
La fel, fostul prefect PSD al județului Harghita, românca Urzică Augusta-Cristina, a refuzat să acționeze legal în acest caz pentru îndepărtarea inscripției în limba maghiară. Prin atitudinea sa ticăloasă, Urzică a acționat de partea primarului UDMR din Ciceu, care promovează discriminarea pe criterii etnice a românilor (documente aici).
Și actualul prefect PSD al județului Harghita, românul Jean-Adrian Andrei, a refuzat să acționeze legal în acest caz, deși cunoaște foarte bine situația și zecile de cazuri în care instituții publice din județ sunt inscripționate exclusiv în limba maghiară (cum e și cazul inscripției în limba maghiară Kozseghaza). Și Andrei a refuzat, în mod ticălos, să acționeze legal în acest caz pentru a apăra Constituția României (documente aici).
