Omul in epoca masinii
Mai ales dupa ce a luat contact mai indeaproape cu civilizatia occidentala, Nikolai Berdiaev avea sa constate ca, indiferent de gradul de dezvoltare economica sau de cat de inalte sunt creatiile culturale, omul devine mai degraba un element marginal, mai mult chiar decat in epoci in care nu exista o atat de mare incredere in puterea ratiunii. Intr-un cadru ingust, antropocentric, omul nu-si mai manifesta deplina sa forta creatoare, relativizarea valorilor producandu-se, in opinia lui Berdiaev, pe fondul unei adevarate "democratizari" a culturii:
"Toata lumea recunoaste in zilele noastre criza culturii si tremura pentru viitorul ei; din punct de vedere sociologic, aceasta criza decurge din faptul ca un principiu aristocratic, un principiu de calitate este inerent oricarei culturi spirituale si ca acest principiu este grav amenintat de procesul de democratizare si de nivelare, de dominatia maselor.
Traim in epoca unei revolte plebeiene contra oricarei culturi aristocratice" (cf. Destinul omului in lumea actuala).
Acest proces de decadere culturala nu are insa un sfarsit decent, nu exista o limita dincolo de care sa nu se poata cobori, eventual ca urmare a reactiei viguroase a elitelor sau gratie unei fericite constientizari din partea maselor care n-ar accepta sa se coboare la un nivel suburban (pentru a utiliza un termen extrem de uzitat in vocabularul contemporan). Decaderea de care vorbeste Berdiaev duce omul inspre bestialism: "Bestialismul este un fenomen nascut in lumea umana si, mai mult, intr-o lume civilizata; el nu exista in lumea animala, care apartine unei alte trepte ierarhice a existentei si care isi are justificarea si misiunea sa proprie. Animalul este cu mult deasupra omului bestial. Iata de ce vorbim despre «caderea omului». Or, tocmai acest bestialism este asezat actualmente deasupra umanismului".
Crestinismul este cel care l-a eliberat pe om de sub stapanirea "duhurilor" naturii idolatrizate si venerate in toate epocile anterioare. Abia in momentul in care-si (re)gaseste filiatia pe linia divino-umanitatii Mantuitorului Iisus Hristos, omul capata incredere, treptat, dar sigur, in capacitatea sa de a stapani pamantul cu toate cele ale sale. Reversul acestei stapaniri se produce insa pe masura ce descoperirile de ordin tehnic usureaza, din ce in ce mai mult, viata omului, aducandu-l pe acesta in starea de dependenta fata de puterea masinii. Aceasta noutate revolutionara din viata umanitatii va adanci si mai mult criza spirituala. "Dominatia tehnicii marcheaza sfarsitul epocii telurice. Mediul organic firesc al omului – pamantul, vegetatia, animalele etc. – poate fi pus de catre tehnica sub semnul pieirii: ce o sa se intample atunci?", se intreba, ingrijorat, Berdiaev, iar semnul sau de intrebare, dupa cum lesne constatam, este astazi extrem de actual.
De altfel, meditatiile lui Berdiaev pe marginea destinului omului si a nelinistilor sau chiar a spaimelor sale in fata unei lumi ce pare din ce in ce mai fragila isi gasesc nedorite confirmari in jurul nostru. Progresul unei tehnologii ce ne ocupa tot mai mult din spatiul si din timpul ce nu mai sunt folosite intr-un demers de edificare spirituala aduce in urechile noastre cuvinte ce ne avertizau, inca de acum cateva zeci de ani, in texte precum Omul si masina, ca nu se poate trai in ritmuri mecanizate. Ce ar fi scris insa Berdiaev daca ar fi trait in zilele noastre, cand omul tinde sa devina, din ce in ce mai mult, dependent de ultimele "cuceriri" ale tehnicii? Mai ia cineva aminte la avertismentul sau, ancorat in originala sa dialectica de sorginte eshatologica, prin care atragea atentia ca spiritul care creeaza tehnica si masina va sfarsi prin a da o lupta teribila pentru a invinge tendinta de a se lasa aservit, el insusi, tehnicii, de a se transforma intr-un mecanism rationalizat si automatizat?
Ca sa nu mai vorbim despre impactul devastator asupra trupului omenesc al agriculturii moderne si al unei industrii alimentare ce s-a dezvoltat vertiginos in "zodia E-urilor". Vazand incidenta de azi a unor boli survenite si ca o consecinta a automatizarii proceselor dintr-o agricultura din ce in ce mai chimizata, nu putem sa nu fim uimiti ca, cu decenii inainte ca acest fenomen sa devina unul global si cu efecte in masa, Berdiaev atragea atentia ca "ignoram cat de defavorabila ne poate fi aceasta atmosfera creata de propriile noastre descoperiri si inventii. Unii medici o cred defavorabila, altii chiar mortala. Organismul uman apare fara aparator in fata propriilor inventii ale omului" (cf. Un nou Ev Mediu).
Ultima ispita a umanitatii
Perspectiva sumbra (si deloc indepartata) a unei astfel de "epoci a masinii" este descrisa de filosoful rus in culorile unei apocalipse desprinse parca dintr-un scenariu de film SF. In acelasi volum al sau, Un nou Ev Mediu, Berdiaev nota: "Cred ca va sosi un timp in care masinile vor atinge perfectiunea de functionare, vor atinge prin ele insele si maximul de randament (...). Cand ultimii oameni, dupa ce se vor fi transformat ei insisi in masini, vor disparea, fiindca respiratia si circulatia sangelui le va fi imposibila. Natura va fi supusa tehnicii, si noua realitate, creata de aceasta, va ramane in viata cosmica. Dar nu vor mai fi oameni, nu va mai fi viata organica. (...) Puterea exclusiva a tehnicii si a masinii ne duce in mod precis la aceasta limita: la neexistenta in perfectiunea tehnica". In gandirea filosofica a lui Berdiaev, aceasta putere a tehnicii constituie o ultima metamorfoza a imparatiei cezarului, un soi de ultima ispita sau ultim test pe care l-ar da umanitatea inainte de a surveni definitiv sfarsitul acestei lumi.
O alta problema care izvoraste din aceasta dezvoltare exploziva a tehnicii, cu grave consecinte asupra sufletului uman, o constituie "accelerarea ingrozitoare a timpului, careia omul nu-i mai face fata. Nici o clipa nu mai are o valoare de sine statatoare, ea este doar un mijloc de tranzitie spre clipa urmatoare. Omul este in asa masura solicitat incat nu se regaseste pe sine. Dar aceste momente de activitate fac din el o fiinta pasiva. El devine mijloc al unui proces extra-uman, o functie a procesului de productie. Caracterul activ al spiritului uman se istoveste" (cf. Imparatia lui Dumnezeu si imparatia cezarului). Mecanizarea vietii produce si accentueaza o ruptura intre spirit si vechea viata organica, pe de o parte, iar, pe de alta, exteriorizarea omului duce la pierderea integritatii sale si a centrarii vietii sale pe dimensiunea spirituala, fiind "strivit de propriile-i descoperiri si de propriile-i inventii, la care natura sa, formata intr-o epoca total diferita, se adapteaza cu dificultate".
Intoarcerea romantica a existentei umane "la starea ei de dinaintea erei tehnicii, a masinii, a industrializarii, e imposibila", constata Berdiaev, in volumul Adevar si revelatie. Nu mai exista o cale de intoarcere spre armonia paradisiaca a omului cu natura; odata ce si-au facut loc in viata de zi cu zi, este imposibil a mai putea renunta la binefacerile tehnicii. "Masina pune o problema eshatologica, duce la intreruperea istoriei" si confera fortelor opuse spiritualitatii o nemaiintalnita vigoare. Insa, Berdiaev tot catre crestinism isi indreapta speranta ca va reusi sa redea omului starea de libertate fata de propria sa creatie, tehnica: "Astazi, crestinismul este din nou chemat sa apere persoana umana, integritatea fapturii sale fiind din nou primejduita de catre o alta demonolatrie: colaborarea dintre stravechile forte cosmice si puterile cele noi ale tehnicitatii" (cf. Originile si sensurile comunismului rus). E lesne de observat pentru orice lector atent ca, intotdeauna, acest ganditor crestin isi incheie meditatiile asupra omului in duhul unui optimism soteriologic. Poate ca acest tip de suflu revigorant este tocmai ceea ce lipseste, adesea, discursului crestin de azi.
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/omul-epoca-masinii-142563.html