Cum să-L mituieşti pe Dumnezeu
Prin 2007, Cardinalul Bergoglio vorbea ca un Arhiepiscop de Bucureşti: ”Există o anestezie zilnică, pe care acest oraş ştie să o folosească ca niciun altul, şi care se numeşte <mită>. Cu această anestezie îşi amorţeşte conştiinţa. Buenos Aires este un oraş care prizează mită”.
Ieri, dimineaţă, la Vatican, la Sfânta Liturghie, Papa Francisc a revenit asupra ideii, luminând-o dintr-un alt unghi: nu poţi fi binefăcător al Bisericii cu bani furaţi de la Stat. Cine crede că, făcând danii – oricât de generoase – îşi cumpără iertarea păcatelor, se înşeală: ”Unii spun:
<Sunt un binefăcător al Bisericii! Bag mâna în buzunar şi donez!>. Însă cu mâna cealaltă fură, fură de la Stat. De la săraci fură. E nedrept, duc o viaţă dublă. Cei care comit astfel de lucruri scandaloase ar merita – (o spune Isus, n-o spun eu) – să-şi lege de gât o piatră de moară şi să se arunce în mare. În cazul lor, Isus nu vorbeşte despre iertare”. Ei nu păcătuiesc, ei scandalizează. Care e diferenţa?
”Diferenţa este că acela care păcătuieşte, iar mai apoi se căieşte şi se roagă să fie iertat, se simte slab, se simte fiu al lui Dumnezeu, se smereşte şi cere mântuirea de la Isus. Dar cel care scandalizează, coruptul, nu se căieşte. Continuă să păcătuiască, prefăcându-se că este creştin. Trăieşte, de fapt, o viaţă dublă (...). Iar acolo unde este impostură nu există Duhul lui Dumnezeu”.
Faptul că Papa Francisc identifică dintre toţi păcătoşii pe corupţi e încă unul dintre demersurile sale menite să şocheze şi să pună pe gânduri. Privind în istoria bisericească universală, din cele mai vechi timpuri până astăzi, cercetând tablourile votive – o mulţime de personaje, mai mult sau mai puţin prestigioase, au sperat că-L pot mitui pe Dumnezeu.
Cu ce se singularizează corupţii între ceilalţi păcătoşi? Explică Sfântul Părinte: „Şi noi trebuie să ne considerăm păcătoşi - cu toţii! Toţi suntem păcătoşi! Dar să nu fim corupţi, căci cel corupt se află într-o stare de autosuficienţă, el nu cunoaşte umilinţa. Celor corupţi, Isus le spune că vor să apară frumoşi în exterior, asemenea mormintelor văruite (în Evanghelia după Matei, Hristos îi mustră pe farisei, cu apelativul ”morminte văruite”, n.m.), însă pe dinăuntru sunt plini de necurăţenie şi nelegiuire. Un creştin care se laudă că este creştin, însă nu are o viaţă creştinească, se numără printre aceşti corupţi… Cât de mult rău fac ei Bisericii! (…) Toţi cunoaştem câte unul dintre aceştia – creştini corupţi, preoţi corupţi (...). Să-i cerem Domnului harul de a ne recunoaşte păcătoşi şi de a nu ajunge să fim corupţi”.
L-am iubit pe iezuitul acesta care şi-a luat nume de franciscan, din clipa când l-am văzut ieşind în balconul Vaticanului. Dumnezeu i-a dat curajul lui Paul al VI-lea, carisma lui Ioan Paul al II-lea şi îndârjirea lui Benedict al XVI-lea.
În urmă cu câteva săptămâni, adresându-se membrilor Jandarmeriei Vaticanului (Gărzile Elveţiene au misiunea de a-l apăra pe Papă), Francisc le formula o rugăminte aparent surprinzătoare: ”Aş vrea să păziţi nu doar uşile şi ferestrele, o muncă necesară şi importantă, ci să păziţi şi uşile inimilor celor care lucrează la Vatican, unde tentaţia pătrunde ca în alte părţi (…) E o tentaţie care place diavolului, împotriva unităţii (...) Diavolul caută să declanşeze războiul intern, un fel de război civil şi spiritual (...) Un război care se duce prin vorbe (…) Dacă aud pe cineva că bârfeşte, îl arestez!”.
Am scris prea puţin, de când s-a aşezat în tronul papal, despre acest erou al noului aggiornamento, pe care îl urmăresc cu admiraţie. Priviţi-l, ascultaţi-l, citiţi-l, omul acesta va schimba lumea noastră secularizată.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/cum-sa-l-mituiesti-pe-dumnezeu-11670864