Scrisoare emotionantă de la un preot către Regele Mihai
Majestatea Voastră, plecând sufletul nostru în fața Tronului și a Țării, îi mulțumim lui Dumnezeu că v-a binecuvântat cu viață lungă și cu puterea de a sluji loial și prin jertfă Neamul Românesc și Biserica lui Hristos vreme de peste șapte decenii.
Românii care își iubesc Neamul, Credința și Țara văd în Majestatea Voastră și în Casa Regală a României atât o sinteză a tradițiilor voievodale, domnești și regale ale Istoriei noastre,
cât și singura garanție a renașterii și reașezării Statului Român și Neamului Românesc în locul de cinste pe care îl merită în marea familie a Națiunilor Europene.
Majestatea Voastră, noi, românii loiali Tronului, nu am uitat că Republica a fost impusă neamului nostru prin forța tancurilor Armatei Sovietice a lui Stalin și prin trădarea de Neam și Țară a câtorva rătăciți și venetici care, prin amenințări și șantaj, v-au obligat să părăsiți Tronul Țării. Pervertirea istoriei reale a Monarhiei Constituționale de către propagandiștii naționalism-comunismului este încă prezentă în agora românească, minciunile lor, aruncate cu disperarea celui care se știe a fi un impostor, otrăvesc sufletele unora dintre românii noștri.
Totuși, adevărul învinge și se face cunoscut către români, iar acest adevăr înmulțește în fiecare zi oastea slujitorilor loiali ai Tronului și Casei Regale a României, oaste care numără deja zeci de mii de români hotărâți să lupte pentru restaurația Monarhiei Constituționale și salvarea Țării de la dezastrul în care a fost aruncată de urmașii politrucilor din eșaloanele 2 și 3 ale PCR și Securității.
Majestatea Voastră, speranța noastră este că Dumnezeu va binecuvânta România și ne va da puterea să salvăm Neamul Românesc din această închisoare a imposturii, minciunii și jafului tâlhăresc în care s-a transformat așa-zisa Republică post-decembristă.
Majestatea Voastră, Neamul Românesc se stinge și se risipește! Mamele românce își ucid pruncii în pântece, familia românească se destramă, tinerii cei mai bine pregătiți ai școlii românești părăsesc Țara și ajung să slujească bunăstarea altor neamuri, românii pleacă la muncă în țări străine, căci acasă au parte doar de șomaj și sărăcie lucie. Clasa politică post-decembristă ne-a trădat, ne jefuiește și ne vinde străinilor pe un blid de linte. Credința strămoșească a slăbit și s-a rătăcit, iar demnitatea noastră a ajuns o biată umbră a ceea ce a fost cândva.
Nădejdea noastră de a renaște din cenușa acestei cumplite rătăciri este în Dumnezeu, în Majestatea Voastră, Unsul lui Dumnezeu, Regele nostru și în Casa Regală a României.
Majestatea Voastră, la ceasul solemn în care împliniți binecuvântata vârstă de 92 de ani, românii loiali Tronului și Țării își îndreaptă gândurile către Regele lor și-L roagă pe Dumnezeu să vă dăruiască credință, sănătate și puterea de a călăuzi Casa Regală a României și oștirea celor loiali Tronului spre împlinirea dorinței noastre scumpe – Restaurația Monarhiei Constituționale, proclamarea Regatului României și salvarea Țării și Neamului Românesc de la dezastrul și rătăcirea în care se află.
Dumnezeu să vă binecuvinteze, Majestatea Voastră! Trăiască Regele!
Preot Marcel Răduț Seliște – onorat de Majestatea Voastră
cu Medalia ”Regele Mihai I pentru loialitate”
via Romania Regala
http://www.buciumul.ro/2014/01/04/scrisoare-emotionanta-de-la-un-preot-catre-regele-mihai/