Bâlciul minciunilor europarlamentare
Voiam să vă semnalez câteva dintre mutațiile cele mai importante din presa românească, cauzate de scăderile drastice din piața de publicitate și de minciuna nesfârșită a unor audiențe radio sau tv care în fapt nu există, dar între timp o minciună și mai mare a acoperit țara. Atât de mare încât nu poate fi trecută cu vederea: cea a listelor de semnături pentru candidaturile la alegerile europarlamentare.
Biroul Electoral Central a admis, în cele din urmă și nu fără scandal, ca de obicei, candidaturile depuse de 15 partide și 11 candidați independenți. Pentru a fi admis, un partid are nevoie de 200.000 semnături individuale de susținători iar un candidat independent de 100.000.
Nici un cetățean nu poate semna pe două sau mai multe liste. Totalizând tabelele depuse la BEC de toți candidații admiși, au ieșit la iveală 6.591.000 semnături! Dacă ținem cont că mai mult de trei milioane de români se află în afara granițelor țării și că nu s-a dus nimeni cu foile de susținere pe la ei să-i roage de semnătură, rezultă că aproape fiecare al doilea cetățean cu drept de vot din țară a semnat măcar pe una dintre liste. Adică cel puțin un membru al fiecărei familii. Așa să fie? Pare de necrezut. Un calcul făcut de unul dintre internauții (Eduard Wagner) care comentau aseară cu umor cifrele aberante înscrise, să nu uităm asta, în acte oficiale ale statului, socotea că, de pildă, pentru dl Mircea Diaconu, care a strâns semnăturile necesare în 9 zile, ar fi fost nevoie de cel puțin 43 oameni care să înregistreze semnături de dimineața până seara, cu o viteză de cel puțin una la 2 minute.
S-a încetățenit, și nu numai la noi în țară, marota că alegerile europarlamentare nu contează, că sunt un fel corvoadă rezultată din calitatea de membru al UE, o formalitate care trebuie îndeplinită „ca să nu ne facem de râs”. În afară de țările nordice, singurii care par să fi luat în serios Parlamentul European (bine, sunt și singurii care iau în serios cam orice), aproape toate țările europene trimit acolo fie elefanții bătrâni, citiți politicieni în vârstă care nu mai au căutare în fieful propriu dar merită un fel de recompensă pentru îndelungatele servicii aduse partidului de origine, fie neveste, amante, rudenii sau prieteni ai puternicilor zilei. Firește că noi, mai puțin recunoscători, am ales varianta din urmă. Dar asta este o altă discuție.
Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că aceste alegeri constituie în toate țările membre ale UE cel mai bun test în vederea alegerilor generale din interior, fiindcă se fac pe liste de partid închise. Din motivele arătate mai sus dar și datorită prestației lamentabile a majorității aleșilor europeni, în nici una dintre țări aceste alegeri nu stârnesc interes popular major, la ele participând de regulă doar activele de partid, după cum știe fiecare să și-l mobilizeze. Cu alte cuvinte, este singura ocazie în care, ferite de emoția și patimile stârnite de confruntările locale, partidele pot să-și măsoare forțele în valoare intrinsecă. De aceea, candidații independenți, cel puțin în România, nici nu merită a fi menționați sau luați în calcul. Ar fi o minune cerească reușita vreunuia dintre ei. Mai mult decât atât, putem să prevedem cu ușurință că, exceptând marile partide, niciunul dintre ceilalți, partide mici și candidați independenți, nu va aduna nici măcar numărul de voturi egal cu lista de semnături depusă în cursul acestei săptămâni la BEC. Ca să se întâmple o asemenea minune, ar trebui ca toți cei 6.591.000 de presupuși semnatari să se prezinte la vot și să nu se înregistreze voturi nule, de vreme ce pragul electoral pentru partide este de 5% din numărul de voturi valabil exprimate iar pentru un independent ar fi necesare un minim aproximativ de 170.000 voturi, de asemenea valabil exprimate. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla.
Nu numai partidele sau candidații tac ca porcul în păpușoi asupra acestui subiect ci și întreaga presă centrală, în frunte cu așa zisele televiziuni de știri. Tac și oengeurile, care altfel țipă ca din gură de șarpe pentru fiecare maidanez castrat, tace și Pro Democrația, tace și APADOR CH, tac toate societățile zis academice sau civice care-și fac un stindard din apărarea drepturilor noastre. Un consens al tăcerii, o „omerta” demnă de clanul sicilienilor. Un bâlci al minciunilor, în care fiecare minte dar știe foarte bine că și toți ceilalți mint, în care toată lumea râde de reguli ca de cele mai bune glume. O horă în care niciunul dintre participanți nu acuză, știindu-se pe sine vinovat de aceeași meteahnă.
Tăcem și noi, aproape toți, amuzându-ne de hoția asta fățișă și uitând cu totul că de marți se scumpește benzina. Și, odată cu ea, fiecare secundă a vieții noastre, fiindcă resursele ne-au rămas aceleași, ba pentru unii dintre noi chiar s-au împuținat.
http://justitieoarba.com/2014/03/28/balciul-minciunilor-europarlamentare/