Suntem noi pregătiți vreodată pentru un partener de viață?
Deși unii oameni ajung la 40-50 de ani fără să fie împliniți în planul romantic, ei încă doresc să-și întemeieze o familie, să-și găsească un partener compatibil cu care să-și împărtășească trăirile, bucuriile și necazurile. Și cum speranța moare ultima, unii visează să devină chiar și părinți...
Însă unii dintre acești oameni ajunși la maturitate din punct de vedere fizic, mental, material și financiar, au scăpat din vedere partea ei cea mai importantă: maturitatea emoțională. Au ratat-o pe aceasta din urmă pentru că ei au trăit ancorați mai mult în planul material, atât unele femei dar în special bărbații. Ei sunt mai raționali și mai pragmatici, datorită rolului lor venit din ancestral de a se ocupa de atragerea resurselor materiale necesare traiului. Și din acest motiv, deși aceștia sunt acum împliniți în plan financiar și material, se trezesc atunci neîmpliniți în plan emoțional.
Goliți în interior, cu sentimentul că le lipsește ceva. Nefericiți. În acest plan ei au stagnat, iar sufletele lor de copii mari au încă de învățat unele lecții, pentru a ajunge ulterior să se poată bucura complet de frumusețea și plinătatea unei relații bazate pe iubire adevărată.
Dar ce-i iubirea adevărată? Sau, mai bine zis, ce nu-i iubirea adevărată?
Iubire adevărată nu este atunci când tu îți iubești femeia doar pentru formele apetisante ale corpului ei ori pentru că este frumoasă. Pentru că, la un moment dat, frumusețea ei va păli și atunci tu nu vei mai fi atras de ea, nu o vei mai iubi.
Iubire adevărată nu este atunci când tu îți iubești bărbatul pentru mușchii sau pentru banii lui. Pentru că, într-o zi, mușchii și banii posibil că îl vor părăsi și atunci tu nu îl vei mai găsi la fel de atrăgător și nu îl vei mai iubi.
Atunci, ce este iubirea adevărată?
Poate că iubirea adevărată este doar contopirea a tot ceea ce are ea mai bun și mai frumos în sufletul ei, cu tot ceea ce are el mai bun și mai frumos în sufletul lui.
Ne păstrăm frumusețea sufletului, adică puritatea și inocența copilului nostru interior, atunci când ne bucurăm de plăcerile simple ale vieții, de natură și de tot ce este natural. Atunci când explorăm nesățios, exact ca și un copil, tot ceea ce ne înconjoară și rămânem curioși și uluiți la tot ceea ce înseamnă viață...
Noi avem puterea de a alege conștient să ne bucurăm de toate acestea și în iubire, însă doar în momentul în care renunțăm un pic la noi înșine, la ego-ul nostru atât de puternic uneori, în favoarea celuilalt - atunci când ne oferim trup și suflet, lui. Iubirea adevărată începe atunci când ai curajul de a te dezvălui complet în fața partenerului tău, conștient că devii astfel vulnerabil. Când ai curajul de a-l lăsa să te știe și să te simtă atunci când este lângă tine, la fel de bine ca și atunci când nu este lângă tine. Iubirea adevărată este telepatică, este legătura dintre cele doua suflete care comunică fără cuvinte. Cele două suflete care se contopesc la un moment dat, devenind unul singur.
Iubirea adevărată poate fi trăita numai atunci când tu renunți la tine, la controlul și la pretențiile tale. Atunci când ești curios să-l descoperi pe celălalt așa cum este el, și nu așa cum ți-ai dori tu ca el să fie. Fără să-l judeci, pentru că la urma urmei, el este la fel de perfect imperfect ca și tine. Atunci tu doar îl iubești, cu bune și cu rele, și îi dai voie să fie.
Așa după cum faci și cu viața, nu i te împotrivești ci dimpotrivă, o lași să se reverse, uneori lină alteori furioasă în fața ta, urmărindu-i calea cu nesfârșit interes. Intuiești că ea te va purta exact acolo unde ai nevoie ca tu să ajungi, să experimentezi acele trăiri și lucruri noi de care ai nevoie pentru a evolua, pentru a crește și a o înțelege mai bine.
Să se bucure și să fie fericit, aceasta-i starea naturală, pură a omului.
Chiar și atunci când avem probleme, să fim înțelepți și să le privim ca pe niște lecții pe care este necesar să le acceptăm, să le înțelegem și să mergem mai departe un pic mai senini și mai conștienți de înțelesurile mult mai profunde pe care le aduc ele existenței noastre.
Dar ca să atragem rezultate diferite este necesar să acționăm diferit, nu-i așa?
Și de aceea mă întreb eu pe mine, cât și pe tine, drag cititor, ne pregătim noi pentru toate acestea? Cum ne pregătim noi să-l acceptam, în totalitate, pe partenerul nostru de viață cel mai compatibil?
Cum te pregătești tu, ca bărbat, dacă ai același stil de viață dezorganizat ca la adolescență și te risipești parcă voit în toate direcțiile, evitând astfel să te concentrezi pe tine și să-ți asumi ce se întâmplă cu tine și cu viața ta? Consumându-ți timpul și atenția în activități care nu au cum să te apropie de ceea ce-ți dorești tu, o relație bazată pe dragoste adevărată?
Cum te pregătești tu, ca femeie, dacă te concentrezi doar pe job și pe casă și nu ieși mai deloc prin oraș? Cum altfel să rămâi atractivă și să-l întâlnești pe al tău bărbat și iubirea adevărată?
Suntem noi oare, femei și bărbați, pregătiți vreodată să ne asumam fiecare partea noastră de relație? Suntem noi pregătiți oare vreodată să celebrăm intrarea în viețile noastre a partenerului nostru cel mai compatibil de viață cu care să trăim în iubire adevărată?