UK Bookmakers

Despre timp și nemurire cu „eCreator”

Scris de Ioan Romeo Roșiianu. Posted in Opinii


Nimic nu va mai fi de acum înainte la fel!
În anul (ca și) scurs „eCreator” a devenit un brand peste care nu se poate trece în literatura contemporană, un loc unde-au fost încălzite spirite, găzduite suflete și nemurite creații.
Logic, ca peste tot există și-un pic de dezamăgire umană, trădarea făcând și ea parte din legile omenești, vorba lui Minulescu.
Trădările lor m-au întărit pe mine și echipa mea, dezamăgirea maximă venind din colaborarea cu „Grinta” lui Gabriel Cojocaru, altfel un potențial prieten.
În loc să-mi ling rănile și să-mi plâng de milă – cum ar fi făcut mulți alții - în din data de 3 februarie am înființat editura.
La București am nemurit momentul prin două manifestări de calibru, una împreună cu Firiță Carp și Florin Dochia, alta alături de regretatul Ciprian Chirvasiu, Adrian Suciu, Dan Ioan Marta și Cornel Octavian Rodeanu, când am vrut să statuăm mișcarea „Ateliere în paragină”.
Orgolii de rahat, jocuri de culise, invidie, etc...


Eu am onorat momentul cu gruparea mea, am încheiat gândul editând primul volum din „Ateliere în paragină” – poate singurul! – în care-au fost incluse creațiile prezenților la acea... Cină de taină.
Ce a urmat, a fost de poveste!...
Și pentru că povestea continuă și azi a urmat conceptul „ANOTIMPURILE CUVÂNTULUI” - un alt proiect marca ECREATOR.
De-a lungul anului 2018 a unit oameni și suflete în cele aproape 2.000 de pagini, un loc în care am adunat și promovat creații de la aproape toate numele importante ale literaturii române, 180 autori la poezie, 50 la proză, 32 de debutanți, iar 16 dintre aceștia au debutat și editorial, 10 obținând și premiul pentru debut la diferite festivaluri.
Deci, am depășit „producția” preconizată!
E mult, e puțin, istoria va statua acest lucru!
Oricum, cele patru antologii ale anotimpurilor cuvântului – am întâlnit și „scriitori” ce mi-au propus materiale „tematice” – au fost în măsură să-mi îngăduie cernerea sitei, să văd potențialul creator și limitele unora, cel mai câștigat fiind de acum criticul literar din mine, cel ce va ști de-acum aborda mai altfel creații și cărți.
„Numai” la nr. 21 a ajuns revista „eCreator”, iar formatul tip manual școlar – cel mai subțire număr a avut 240 de pagini, cel mai gros 620 de pagini! – a îngăduit peste 5.000 de pagini în care creațiile autorilor contemporani sunt nemurite de-acum.
Au urmat zeci de lansări și prezentări de carte, participări la festivaluri și manifestări, peste tot „gruparea eCreator” amprentând spațiul și timpul.
Sunt mândru de cei cooptați, sunt mândru de faptul că ei s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele, iar premiile și distincțiile venite la alte festivaluri n-au făcut decât să întărească faptul că suntem pe drumul bun, atât eu, cât și ei.
Din februarie și până acum editura „eCreator” a adunat 60 de titluri.
E mult, e puțin?
16 sunt de debut, 10 (re)confirmate prin diferite primii, la felurite manifestări.
E mult, e puțin?
Într-o lume a calculelor, în care oamneii nu mai văd pădurea de copaci, clipa de zi și ziua de viață eu am curajul să pariez pe importanța clipei.
Așa s-a clădit această poveste numită „eCreator”, așa am investit în oamnei și simțiri, așa s-au nemurit cărți, așa am strâns laolaltă destine.
La cele 4 manifestări internaționale organizate de „eCreator” au participat peste 200 de suflete.
Oameni de peste tot și niciunde și-au dat mâna, cei ce se știau de pe net au devenit reali prieteni, iar misia mea s-a încheiat odată cu strângerea mâinilor.
Oameni altfel străini au devenit prieteni reali, iar faptul că pot trăi bucuria revederii și că țin legătura-ntre ei dă prinos de bucurie.
Restul e poveste!
Să ne ajute Dumnezeu ca la anul să avem un bilanț mai bogat ca acesta!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019