Romii din Transilvania: „Vrem și noi autonomie. Vom avea un președinte jumătate verde, jumătate negru”

Romii se declară împotriva autonomiei Ținutului Secuiesc, pe care o cer reprezentanții etnicilor maghiari din România. Liderii partidului romilor „Pro Europa” din Transilvania spune că dacă s-ar pune în aplicare proiectul UDMR, Harghita, Mureș și Covasna își vor pierde legitimitatea, cultura și tradițiile.
„Mai multe organizaţii, ONG-uri, dar şi organizaţia gaborilor cu pălărie, care sunt majoritatea în judeţul Mureş, ne opunem acestui proiect lansat de UDMR. În cele trei judeţe din Ţinutul Secuiesc locuiesc cam 50-60.000 de romi”, a declarat liderul regional din Transilvania al „Pro Europa”, Aurel Pascu, citat de citynews.ro.









