UK Bookmakers

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJSU: ”Lansez un apel la calm și recomand maramureșenilor respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19”

Scris de CJMM. Posted in Politica


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș s-a întrunit în ședință miercuri, 11 martie 2020, stabilind o serie de măsuri care trebuie să intre imediat în vigoare și care se impun a fi respectate de către toți cei vizați.
    Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte al CJSU Maramureș a arătat că, pe lângă decizia Ministerului Educației, de a fi suspendate cursurile în învățământul preșcolar, școlar și liceal, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au decis să fie suspendate, până în 22 martie, toate activitățile de tip after-school în județul Maramureș, dar și alte programe cultural-educaționale care implică copii, cu posibilitatea ca această măsură să fie prelungită.
Totodată, s-a decis ca profesorii să nu fie prezenți în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat sau privat, urmând ca, până în 22 martie, cu posibilitatea prelungirii măsurii, să asigure prezența doar conducerea și personalul auxiliar necesar (contabilitate, personal de întreținere, pază).
O altă decizie extrem de importantă este aceea ca, până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii hotărârii, slujbele religioase să nu fie oficiate în niciun lăcaș de cult din Maramureș. Bisericile vor rămâne deschise, însă nu sunt permise aglomerările mari de persoane.


    În cadrul acestei întâlniri, vicepreședintele CJSU, Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș a făcut un nou apel la calm, sugerând maramureșenilor să încerce să nu răspândească panică. ”Am propus să facem periodic comunicări oficiale și să anunțăm faptul că lucrurile pot fi ținute sub control. Astfel, îi îndemn pe maramureșeni să nu facă provizii pe luni de zile înainte și nici să golească rafturile magazinelor, deoarece în afara unor alimente neperisabile, celelalte produse oricum trebuie achiziționate la anumite intervale de timp. Recomand, însă, ca atunci când se fac cumpărături, acestea să fie realizate pentru o perioadă de câteva zile, maximum o săptămână, evitându-se astfel drumurile zilnice la magazin și aglomerările mari în hipermarketuri.
Depinde de fiecare dintre noi să transmitem mesaje de încredere și, cel mai important, pe lângă a respecta regulile elementare transmise pentru prevenirea COVID-19, să încercăm să nu ne panicăm și să nu îi panicăm pe cei din jur”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte al CJSU Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020