Participare UCRR la Târgul Pâinii, București

Scris de Mariana Petrețchi. Posted in Politica


Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României au organizat duminică, 28 septembrie a.c., de Ziua Satului Românesc, Târgul Pâinii. Sub variate forme, pâinea a însoțit marile evenimente din viața omului, marcând pragurile spre un nou început, ce se dorește plin de prosperitate, speranță, bucurie. La târg au fost prezenți brutari artizani, producători, reprezentanți ai organizațiilor minorităților din România, ambasade ale unor țări cu misiune în țara noastră, care au prezentat tradițiile lor reunite în jurul pâinii noastre cea de toate zilele.


Uniunea noastră a fost reprezentată la un înalt nivel de Mariana Petrețchi și Lenuța Madiar, din Bistra, Maramureș. Prin tot ceea ce au pregătit și expus, prin pâinea cu mălai tradițională, cozonaci și plăcinte, însoțite de slănină, brânză și cârnați specifici zonei, au prezentat o parte din tradițiile culinare rutene din Maramureș. Vizitatorii standului nostru au fost plăcut surprinși să descopere sau redescopere o parte a aromelor unor produse tradiționale pregătite și prezentate cu mult suflet. Suflet rutean!
Le mulțumim tuturor celor care au poposit la standul UCRR, pentru că ne-au fost alături, celebrând astfel pâinea, viața și spiritul satului rutean.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025