Ian 30 De ce a venit Hristos?

Prea focusati pe lumea aceasta, ne este distrasa atentia de la Dumnezeu. Clacam din cauza diversiunilor simple. Daca am avea mai multa credinta, am fi invingatori. La volan, distragerea atentiei este fatala: de ce am crede ca in domeniul duhovnicesc este altfel?

Avem o singura busola, care ne ghideaza spre Est, Rasaritul rasariturilor. Suntem in pelerinaj spre Ierusalimul ceresc.

Viclean-amagitorul se foloseste de cele mai ciudate tehnici diversioniste. Suna un clopotel in fata noastra, noi analizam clinchetul, in timp ce lupta adevarata nu e fatisa. Marii duhovnici insa l-au demascat mereu. Legiuni intregi nu au resit sa ii biruie pe sfinti: cum sa nu le cerem si noi ajutorul corabierilor dedicati? Aceasta este orbirea sufleteasca: solzii se vor ridica de pe ochi in momentul convertirii autentice.

Ne orbeste voluptatea: doar smerenia ne face vazatori. In orice mare iubire este si un pic de orbire, dar in nici una mai multa ca in iubirea de bani: nu degeaba personajele Disney au dolari in locul pupilelor. A spune ca omul este un amestec de putere si de slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini: nu e destinat carnii, ci asemanarii cu Dumnezeu.

Situatia adevarata nu se schimba, se schimba doar gradul de orbire fata de situatia adevarata: ne raportam diferit cand Hristos e aliatul. De pe un "peron", O. Paler cerceteaza: "Descoperisem indoiala si chiar necesitatea indoielii. Vechea mea incapatanare de a crede fara rezerve mi se parea acum un fel de orbire. Dreptatea nu sta pe un singur talger, mi-am zis, ci in balanta, in cumpana dreapta a ambelor talgere. Oricarei lumini ii cautam umbra. Oricarei vorbe, ii cautam ecoul. Nu mai era nimic "curat". Totul era "murdarit" de contrariul acelui lucru." Cauta, pentru a afla. Bate, pentru a ti se deschide.

Crede, pentru a vedea

Cum sa se dea jos de pe cruce, cand El pentru cruce a venit? Mergem la Xiropotamu, ne inchinam sfintei Cruci. Dar de ce ne dam jos de pe ea atat de repede? Inca apostaziem, inca gandul ne fuge departe, dar nu iesim din bratele Lui. Crucea fiecarui om este biruitoare, cata vreme credinta desfiinteaza imposibilul. Suntem adoptati definitiv: poporul invierii nu mai plange de dorul trecutului promiscuu.

In traditia noastra ortodoxa, crucea apare mereu legata de inviere. Nimeni nu sufera din sadism, ci doar avand ca orizont imediat si sigur invierea. De fapt, crucea ce face? Descopera starea de pacat in care ne aflam, desi am fost martorii atator minuni. Crucea este insa si o provocare: Dumnezeu invinge raul (asta e sigur!).

Ne minunam impreuna cu Petru Damaschin: crucea alunga bolile, in timp ce noi nu putem numara in veci laudele Golgotei. Vedeti, eu chiar cred asta: desi sunt inca pacatos, am multe dovezi ale credintei. Nu ma pot opune evidentei, iubirii, firescului, eternitatii. Fiind preot de caritate, am vazut harul lucrand in saloanele suferintei. Si ce mult ne ajuta Maicuta Domnului!

"Icoana se contempla, dupa cum Euharistia se consuma". Zicea Evdokimov, unul dintre primii mei "indragostiti" de har. Psihoterapetul meu spiritual, avva G., intareste aceasta: icoana se contempla doar in acordul Psalmilor.

De ce ne retragem in oaze de liniste: ca sa ne pansam ranile sangerande ale sufletului. Chiar daca suntem in metastaza duhovniceasca, Doctorul are merindea salvatoare. Pacatul ramane pentru noi o boala a vointei. Ne rostogolim din virtute si luam jugul altuia: acum e vremea convertirii noastre.

Mirele Hristos a vindecat firea: tamaduirea a trecut si la noi. G. are dreptate: luam drept bine simpla iluzie a binelui, dupa cum inca din vechime zicea Grigorie de Nyssa. Prin pacat, conform lui Berdiaev, rupem alianta teandrica, in supunerea fata de o lume inferioara.

Si da, e usor sa gasesti pacate... la altii!

http://www.crestinortodox.ro/predici/de-a-venit-hristos-141965.html