Icoana Sfintei Treimi
Ceea ce am încercat să spun până aici cu cuvinte, se poate spune şi prin intermediul culorilor. Cea mai renumită reprezentare a Sfintei Treimi este icoana pictorului rus Andrei Rubliov (1360-1430), executată în 1425. Ea se inspiră dintr-un episod povestit în cartea Genezei (cf. Gen 18). Într-o zi, în timp ce se afla la stejarii din Mambre, patriarhul Abraham a primit vizita a trei călători misterioşi. Deşi erau trei, Abraham i-a salutat spunând „Domnul meu”, ca şi cum ar fost unul singur (cf. Gen 18,3). Acest amănunt i-a făcut pe Părinţii Bisericii să vadă în acea apariţie un simbol, o prefigurare a Sfintei Treimi.
Cele trei Persoane divine au în icoană înfăţişările a trei îngeri. Misterul lui Dumnezeu „unu” şi „întreit” este redat de faptul că figurile prezente sunt trei şi bine distincte, dar foarte asemănătoare. Ele sunt încadrate ideal ca într-un cerc ce pune în lumină unitatea lor. Însă, prin mişcarea şi dispoziţia lor diferită, aceste figuri de îngeri pun în evidenţă deosebirea dintre ele. Se crede că Tatăl este îngerul din stânga, singurul care are capul ridicat., în timp ce Fiul Isus Cristos este îngerul din centru iar Duhul Sfânt, îngerul din dreapta. Amândoi, Fiul şi Duhul Sfânt, cu capul lor înclinat proclamă că Tatăl este izvorul şi originea întregii Treimi şi că ei purced de la el. Toţi trei îmbracă o haină de culoare albastră, semn al naturii divine pe care o au în comun. Însă deasupra, sau dedesubtul ei, fiecare îmbracă o haină de altă culoare care îi face să se deosebească unul de altul. Tatăl, îmbracă o haină de culori nedefinite, făcută parcă din lumină pură, semn că este invizibil şi inaccesibil, căci „pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni niciodată, doar Fiul l-a revelat”. Fiul, poartă o tunică de culoare închisă, semn al naturii omeneşti pe care a asumat-o. Duhul Sfânt, îmbracă o mantie verde, semn al vieţii, fiind cel „care dă viaţă”. Verdele este culoarea vieţii ce se trezeşte şi înmugureşte. Toată icoana are caracter simbolic. Copacul întunecat din fundalul icoanei aminteşte stejarii din Mambre. Pătratul din faţa mesei indică pământul. Masa peste care se află o cupă, având înăuntru mielul jertfit, aminteşte Euharistia. Este un mod admirabil pentru a spune că întreaga Preasfântă Treime ne dăruieşte Sfânta Împărtăşanie. La masa euharistică noi devenim „comeseni” ai Celor Trei. Ocupăm acel loc gol din faţă, necesar pentru a închide cercul icoanei.
Stând îndelung în contemplaţie şi închinare înaintea acestei icoane se intuiesc mai multe despre Preasfânta Treime decât citind întregi tratate despre ea. Icoana este o fereastră deschisă spre invizibil. Un singur lucru ne atrage atenţia în mod particular în această icoană: este pacea profundă şi unitatea ce emană din ansamblul ei. Biserica mănăstirii Sfântul Sergiu pentru care a fost pictată această icoană este închinată Sfintei Treimi. Sfântul Sergiu (1313-1392) s-a distins în istoria rusă prin faptul că a restabilit unitatea între conducătorii dezbinaţi ai acelor ţinuturi. Prin contemplarea Sfintei Treimi, au reuşit să învingă „sfâşietoarea ură a acestei lumi” şi să ajungă la pace. Să dorim şi noi să fim acolo unde se află Sfânta Treime şi unde strălucirea reuneşte prin măreţia ei… Treime care chiar cu umbrele sale nelămurite ne umple de tulburare, de uimire şi pace. Să contemplăm Sfânta Treime şi vom putea învinge odioasa dezbinare a familiilor şi a societăţii; vom depăşi discriminările de orice fel care bântuie în lume şi învrăjbesc popoare şi naţiuni.