UK Bookmakers

Ce rugăciune rosteşti în fiecare zi a săptămânii ca să-ţi meargă bine: Rugăciunea de luni te ajută să pui bun început săptămânii

Scris de LB. Posted in Religie


Rostește această rugăciune scurtă luni de dimineață, ca să ai liniște sufletească și spor în toate întreaga săptămână. O poţi citi la sfârşitul rugăciunilor de dimineaţă, sau dacă nu ai timp, în drum spre serviciu.  O poţi citi cu gals tare, sau doar în gând. Important este ca mintea şi inima ta să se adune ca să poată avea efectul dorit. Chiar dacă nu reuşeşti mereu, totul este să încerci.
„Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești.
Deci astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, în această lume iar nu în cealaltă viață. Și Iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulţumesc pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor. Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciți-mă să vă vă la moartea mea stând în jurul meu și să duceți sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feței lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.”

http://www.libertatea.ro/utile-si-servicii/utile/ce-rugaciune-rostesti-fiecare-zi-saptamanii-ca-sa-ti-mearga-bine-rugaciunea-de-luni-te-ajuta-sa-pui-bun-inceput-saptamanii-1616367

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019