Ce este Coranul, textul considerat de musulmani „cuvântul lui Dumnezeu”?
Coranul este cea mai importantă carte sfântă a musulmanilor. Coranul conține informații de bază care mai pot fi găsite și în Biblia ebraică precum și dezvăluiri făcute profetului Muhammad. Textul este considerat „cuvântul lui Dumnezeu” și este mai presus de orice alte scrieri.
Majoritatea musulmanilor cred că scribii profetului Muhammad au scris cuvintele sale, care apoi a devenit Coranul. Muhammad nu a învățat niciodată să scrie sau să citească.
Coranul este alcătuit din 114 capitole, care sunt numite sure. Cercetătorii cred că textul a fost elaborat la scurt timp după moartea profetului Muhammad, sub supravegherea califului Abu Bakr.
Coranul ar fi fost dezvăluit profetului Muhammad de către Dumnezeu în limba arabă. Unele fragmente coranice au fost datate din secolele VII și VIII. Cea mai veche copie completă existentă a Coranului datează din secolul IX.
Cu ce frază încep aproape toate capitolele Coranului?
Deși ar fi existat și alte versiuni mai timpurii ale Coranului, musulmanii cred că textul pe care îl avem în ziua de azi a fost elaborat la scurt timp după moartea profetului Muhammad.
Toate capitolele Coranului, cu excepția unuia singur, încep cu fraza „Bismillahir rahmanir raheem” care se traduce „În numele lui Allah, cel mai milos și mai milostiv”. Acesta este gândul cu care musulmanii ar trebui să înceapă orice acțiune.
Cel mai lung capitol este Surah Baqarah, care este alcătuit din 286 de versete, iar cel mai scurt este Surah Al-Kawther, care are doar trei versete. Ordinea capitolelor nu corespunde cu ordinea cronologică în care i-au fost dezvăluite profetului.
Coranul este considerat „cuvântul lui Dumnezeu”
Coranul a fost tradus în peste 40 de limbi, însă musulmanii încă îl învață și recită în limba arabă, chiar dacă această nu este limba lor maternă și nu o pot vorbi, scrie BBC.
Pentru musulmani, Coranul conține doar cuvintele neschimbate ale lui Allah. Coranul este revelația directă a lui Dumnezeu către umanitate. Tocmai de aceea, Coranul nu poate fi criticat.
Coranul este tratat cu un respect imens de către musulmani pentru că este „cuvântul lui Dumnezeu”. Atunci când Coranul este recitat cu voce tare, musulmanii ar trebui să se abțină de la vorbit, mâncat sau băut.