UK Bookmakers

Secularizarea averilor mănăstirești- fondarea statului laic

Scris de IPS. Posted in Romania


Odată realizată unirea completă, atenția lui Cuza se întoarce spre problemele interne, dintre care două erau de o însemnătate deosebită: problema averilor mănăstirești și problema împropietăririi țăranilor.

Mulți dintre domni și dregători închinaseră lăcașurile ridicate sau înzestrate de ei, Patriarhiilor de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria ori marilor mănăstiri de la Athos, din restul Peninsulei Balcanice sau din Orientul creștin.

Scopul închinării fusese să asigure dăinuirea ctitoriilor din țară, să le garanteze împotriva vicisitudinilor politice interne sau unei rele gospodăriri și în același timp, punându-le sub o autoritate spirituală superioară să le mărească prestigiul. Forurile cărora le fuseseră închinate mănăstirile urmau să privegheze la aceste metoașe (pluralul de la metoh, adică mănăstire închinată), să le asigure continuitatea, să îngrijească de bunăstarea lor, să împlinească obligațiile prevăzute de ctitori adică întreținere spitale, școli, aziluri, milostenii la săraci, însezstrare fete sărmane. Pentru toate aceste îndatoriri, Patriarhiile și mănăstirile din Răsăritul creștin urmau să primească o parte din venitul metoașelor, anume prisosul ce rezulta din acoperirea întreținerii mănăstirilor închinate și împlinirea obligațiilor prevăzute de ctitor.


Primul lăcaș românesc închinat a fost o mănăstire din Perii Maramureșului, pe care ctitorii ei, Balc și Dragoș o pun în 1391 sub ascultarea patriarhiei de la Constantinopol. Cu vremea se produce o modificare considerabilă a raporturilor inițiale. Mănăstirile închinate ajung să fie considerate de către Patriarhii și ”larvele” sau marile mănăstiri din Balcani și Orientul creștin ca simple izvoare de venit. Acesta trebuia să fie cât mai mare și de aceea se neglijează întreținerea lăcașurilor care se dărăpănează ajungând uneori în stare de ruină. Se micșorează la maximum numărul călugărilor în contrast izbitor cu mănăstirile neînchinate. Se îndeplinesc în mică măsură sau deloc obligațiile trasate de ctitor. De mai multe ori în secolul XIX se încercaseră măsuri de îndreptare, dar călugării greci erau sprijiniți de guvernele țariste. Prin Regulamentul Organic se prevăzse că mănăstirile închinate vor contribui cu un sfert din veniturile lor la cheltuielile statului. Măsura nu se aplica deoarece călugării greci obținuseră două păsuiri de câte zece ani pe motiv că nu pot plăti. Atât în proclamația de la Islaz cât și în dorințele partidei naționale din Moldova se prevedea secularizarea averilor mănăstirești. Convenția de la Paris hotărâse prin protocolul XIII să se ajungă la înțelegere între părți, iar în caz negativ să se recurgă la arbitraj.


La începutul domniei lui Cuza, mănăstirile închinate din Moldova datorau statului 1.466.520 de lei iar în Valahia 19.490.124 de lei. La 10 august 1863 această datorie totală urcase la 28.899.020 de lei. Alexandru Ioan Cuza și guvernul său doreau să se ajungă la o înțelegere în problema mănăstirlor închinate. De aceea oferiseră la data amintită, ca răscumpărare a averilor acestor mănăstiri 80.000.000 de lei, din care urma să se scadă datoria către statul român. Pe deasupra, statul mai dădea încă 10.000.000 pentru înființarea unei școli laice și a unui spital la Constantinopol, unde urma să fie primit oricine, indiferent de confesiune. Ierarhii greci refuzaseră oferta și cereau aplicarea protocolului XIII. Poarta, care apăra interesele acestor ierarhi, văzând că părțile în litigiu nu se înțeleg, intenționa să ceară Puterilor garante convocarea unei conferințe în această privință. Pentru a se evita o asemenea conferință, deci un for superior care să hotărască într-o chestiune atât de însemnată pentru noi, Cuza acționează.

Primul ministru Mihail Kogălniceanu și Dimitrie Bolintineanu, minstrul cultelor și instrucțiunii publice, prezintă Camerei Deputaților pe 13 septembrie 1863 un proiect de lege prin care erau secularizate ”toate averile mănăstirești din România”, nu numai acelea ale mănăstirilor închinate. Această generalizare fusese impusă de considerentul că o secularizare doar a bunurilor mănăstirilor închinate ar fi fost prezentată în fața forurilor internaționale drept o măsură xenofobă, favorizând mănăstirile neînchinate, cu o conducere românească și lovind în mănăstirile închinate, cu o conducere grecească. Secularizând bunurile tuturor mănăstirilor se anula din capul locului o asemenea argumentare care cu siguranță ar fi impresionat Puterile garante. Prin legea din 13 decembrie 1863 (intrată în vigoare pe 19 decembrie) care după câteva cuvântări entuziaste este votată cu 93 de voturi pentru și doar 3 contra se înfăptuiiește una din cele mai importante reforme din istoria românilor. Prin acest act a intrat în patrimoniul statului 25,26% din terenul arabil. Legea acorda mănăstirilor închinate o despăgubire de 82.000.000 de lei în care intra însă și datoria la stat de 31.000.000. Acesată despăgubire a fost sporită succesiv la 102.000.000 de lei, ajungând la 150.000.000. Ierarhii greci refuzând și această ofertă, foarte generoasă, credeau că prin medierea Marilor Puteri vor obține mai mult. Rezultatul final a fost că, după câțiva ani, când Cuza nu mai era domn, Camera declară problema închisă iar grecii pierd totul.

http://www.istorie-pe-scurt.ro/secularizarea-averilor-manastiresti-fondarea-statului-laic/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019