UK Bookmakers

Moldova Mare din 1790 și de ce s-au oprit rușii la Prut în 1812. Cadoul-avertisment al lui Putin

Scris de George Damian. Posted in Romania


Merită decriptat cadoul simbolic al lui Vladimir Putin pentru Igor Dodon, respectiv harta principatului Moldovei făcută în 1790 de cartograful italian Bartolomeo Borghi. Interpretarea cea mai facilă ar fi că Putin, prin acest cadou, ar susține ideea unei ”Moldove Mari”, de la Carpați până în Transnistria – dar aici se ascund și alte semnificații.
Anul 1790, cel al alcătuirii hărții în cauză, este anul victoriilor armatei ruse împotriva otomanilor în cadrul războiului ruso-turc dintre anii 1787-1792. După victoriile din 1789 de la Focșani și Râmnic ale generalului Suvorov, în decembrie 1790 a fost cucerită cetatea Ismail de pe brațul Chilia al Dunării – principalul obstacol la traversarea fluviului, ceea ce a deschis calea armatelor ruse către Dobrogea și victoria de la Măcin din 1791 care a dus la încheierea războiului. Cetatea Ismail și posibilitatea traversării rapide a Dunării au fost elementele cheie ale strategiei militare ruse din epocă – Basarabia pe atunci desemnnd fâșia de la nordul brațului Chilia, după cum se vede și în harta cadou a lui Putin.

Însă există și un alt nivel simbolic al acestei hărți cadou: războiul ruso-turc din 1787-1792 a izbucnit din cauza Crimeei (care până atunci rămăsese principat tătar sub protecție rusă, amestecul turcilor în politica internă a tătarilor de aici declanșând intervenția armatei ruse care a ocupat întreaga peninsulă). Încheierea acestui război a dus la confirmarea anexării Crimeei la Rusia și dispariția hanatului tătăresc de aici. Tot cu prilejul acesta a fost lansat și denumirea de Novorusia pentru teritoriile de la nord de Crimeea – o denumire folosită de mai multe ori de Vladimir Putin în discursuri publice în anul 2014.

Pe scurt, harta italianului Bartolomeo Borghi din 1790 amintește de anexarea Crimeei, lansarea conceptului de Novorusia și stabilirea armatei ruse la gurile Dunării într-o poziție care să-i permită intervenția rapidă spre Balcani. Trei idei actuale și cât se poate de active în ziua de azi.

Merită un comentariu și opinia președintelui Igor Dodon, care crede că rușii au greșit când s-au oprit la Prut în 1812 și n-au mers mai departe, până la Carpați. Generalii ruși din 1812 ar zâmbi disprețuitor dacă ar fi confruntați cu această părere. Igor Dodon nu cunoaște modul în care s-a ajuns la decizia stabilirii frontierei pe Prut, ceva ce trebuie rememorat. În anul 1806, în contextul războaielor napoleoniene, generalul rus Michelson a ocupat principatele Moldovei și Țării Românești, publicând o proclamație în numele țarului Alexandru în care promitea respectarea drepturilor și granițelor celor două principate (!). Dar asta era doar propaganda vremii, după înfrângerea suferită de ruși la Friedland în fața lui Napoleon a fost încheiat Tratatul de la Tilsit din 1807 prin care Moscova se angaja să se retragă din cele două principate române. După ce a primit ordinul de retragere, generalul Michelson I-a răspuns țarului printr-un lung memoriu în care explica de ce nu era de dorită evacuarea Moldovei și Țării Românești și plasarea armatei ruse dincolo de Nistru: din punct de vedere militar asta ar fi însemnat că în viitoarele campanii (deja văzute ca inevitabile!) armata rusă ar fi fost silită să traverseze două fluvii mari: Dunărea (pe direcția de atac spre Dobrogea) și Nistrul (pentru asigurarea de flanc a atacului principal). În urma acestui memoriu țarul Alexandru a revocat ordinul de retragere și astfel s-a stabilit direcția generală a diplomației ruse: câștigarea unui cap de pod peste Nistru și menținerea poziției de la gurile Dunării. Prutul și Siretul sunt cursuri de apă care pot fi traversate mult mai ușor și în același timp constituie o delimitare clară a frontierei – însă generalii ruși nu și-au dorit nici o clipă o graniță pe Carpați și anexarea integrală a principatului Moldovei: asta ar fi însemnat contactul direct cu alt inamic potențial, respectiv Imperiul Habsburgic. Din punct de vedere militar era (și este) dorită crearea unei zone tampon, care să permită avertizarea din timp asupra unui atac și ducerea ostilităților pe un teritoriu neutru, în afara granițelor proprii. Din aceste considerente a rezultat decizia graniței pe Prut la anexarea Basarabiei din 1812 (existând și varianta Siretului, însă apropierea de granița habsburgică era prea mare).

Dacă urmărim procesul decizional și raționamentele generalilor ruși din secolele XVIII-XIX ne dăm seama că nici vorbă de vreo dorință de ”eliberare a popoarelor frățești” așa cum apărea în proclamațiile publice (pe care unii le iau în serios până în ziua de azi) – deciziile diplomatice și politice ale Rusiei țariste erau guvernate de rațiuni militare, de câștigarea unor poziții strategice după fiecare război, menite să asigure un avantaj pentru conflictele ulterioare. Războaiele Rusiei nu aveau ca scop pacea, ci continuitatea agresiunii, fiecare conflict născându-se din cele anterioare.

Obținerea de poziții strategice avantajoase din punct de vedere militar, crearea de spații tampon aflate sub influența politică a Moscovei – aceasta a fost diplomația Rusiei pentru regiunea Dunării de Jos și a Mării Negre în secolele XVIII-XIX, așa cum este rememorată de cadoul simbolic al lui Vladimir Putin pentru Igor Dodon – harta italianului Bartolomeo Borghi din 1790, momentul de vârf al războiului ruso-turc care a dus la anexarea Crimeei și deschiderea gurilor Dunării către inima Balcanilor.

http://moldnova.eu/ro/moldova-mare-din-1790-si-de-ce-s-au-oprit-rusii-la-prut-1812-cadoul-avertisment-al-lui-putin-12342.html/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019