Gala ICR pentru românii din comunitățile istorice, un gest de recunoștință al Țării Mamă pentru comunitățile istorice. Lista premiaților!

Luni, 30 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti a avut loc cea de a doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice, transmite Romanian Global News.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor.
Cu această ocazie, președintele ICR, Radu Boroianu a afirmat: "Toți românii din afara țării merită atât atât atenția, cât și dragostea noastră".
Domnia sa a pledat pentru "sădirea" în sufletele românilor de pretutindeni a "dragostei de unire sufletească", care "trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare", scrie www.agerpres.ro.
"E nevoie să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar, de multe ori și pentru recăpătarea identității", a adăugat acesta.
Un scurt mesaj din partea Administrației Prezidențiale a transmis și consilierul de stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, Sandra Pralong.
De asemenea, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria omului de cultură basarabean Ion Ungureanu, ministru al culturii și cultelor din Republica Moldova (1990-1994) și deputat în primul Parlament (1990-1994).
Iata lista personalităților premiate în cadrul galei:
Republica Moldova:
Artemis Bălan – Vicepreședinte, Asociația „Tinerii Moldove"
Vlad Cubreacov – Președinte, Asociația „Răsăritul Românesc" din Republica Moldova
Svetlana Stoinov – Director, Liceul „Mihai Eminescu" din Comrat
Nicolae Negru – Editorialist, jurnalist
Maria Săhărneanu – Jurnalist, realizator de emisiuni radio
Vasile Kovaliov – fost deținut politic, originar din zona Nistrului, a petrecut 64 de ani în cea mai cruntă regiune a Gulagului, KOLYMA; ultimul basarabean supraviețuitor al lagărelor cu regim sever din Estul Extrem al Siberiei
Ucraina:
Petru Șchiopu – Președinte, Alianța Creștin Democrată a Românilor din Regiunea Odesa
Maria Popesku – Profesor de limba și literatura română
Tudor Iordăchescu (post-mortem) – Autorul monografiei satului Hagi Curda (Camâşovca)
Regiunea Cernăuţi
Aurica Bojescu – Președinte, Centrul Bucovinean de Studii și Cercetări Actuale
Eugen Tovarnitschi – Director, Liceul „Mihai Eminescu" din Carapciu
Elena Nandriș – primar, comuna Mahala
Maramureşul istoric
Ioan Botoș – Preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia"
Adriana Pop – Director, Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu" din Slatina (Solotvino)
Elena Șiman – Vicepreședintele Asociației „Speranța", dirijor al corului de copii din Slatina;
Serbia:
Slavoljub Gacovic – Etnolog, doctor în istorie
Filip Paunelovici – Folclorist, meșter popular, etnograf
Stefan Radovanovic – instrumentist, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale în Serbia
Voivodina
Daniel Magdu – Președinte, Comunitatea Românilor din Serbia
Ion Omoran – Vicepreședinte, Comunitatea Românilor din Serbia
Bulgaria:
Lucica Gheorghiev – Coordonator proiecte, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria
Milena Petrova – lector de limba română, coordonator al claselor-pilot de învățare a limbii române în Bulgaria
Albania:
Iosif Kruti – Profesor, coordonator al școlii românești de la Divjaka
Ilia Bombaj – lider al românilor/aromânilor din Selenica
Ungaria:
Ștefan Oroianu – fost președinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, artist plastic
Adela Kiss – artist plastic
Comisia de selecție a stabilit acordarea unor premii cu titlu onorific pentru: Anca Corfu – Consul General al României la Cahul, Eleonora Moldovan – Consul general al României la Cernăuți, Roxana Iorgulescu – Jurnalist RRI, Liliana Văduva – Producător TVRI, Georgeta Ștefan – Jurnalist Agerpres, Preot Mihai Hau – Consilier Patriarhal, Patriarhia Română, Ion Varta – Directorul Arhivelor de Stat de la Chișinău, Cătălin Josan – solist.
Partener în organizarea evenimentului: Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).
Cei care au contribuit nemijlocit la succesul Galei și care au fost sufletul organizării acesteia au fost echipa formată din Adriana Gae, Catalina Giugariu, Filip Iorga, Iulia Sabina Pana, Alexandru Dutu, Floarea Țuțuianu, echipa departamentului de promovare al ICR și , evident, directorul direcției, Radu Baltasiu. Toți cei premiați le transmit prin Romanian Global News, mulțumiri și recunoștință celor care s-au gândit la comunitățile lor și la ei.
Parteneri media: TVR Internațional, Radio Romania Internațional,RadioRomânia Cultural, Agerpres, Romanian Global News, InfoPrut, Observator Cultural, Agenția de Carte și Magazin Istoric.
Puteți urmări gala aici:
http://www.rgnpress.ro/rgn_17/categorii/eveniment/23897-2017-01-30-12-10-26.html
