O floare unică în lume a înflorit la Cazanele Dunării

Scris de DN. Posted in Romania


Laleaua de Cazane a înflorit, anunță administratorii rezervației naturale Parcul Național Porțile de Fier. Este o floare care crește doar în zona Clisurii Dunării și care poate fi văzută timp de o lună.
„A înflorit Laleaua de Cazane. Simbol al Clisurii, laleaua de Cazane sau laleaua bănățeană atrage, în fiecare primăvară, sute de turişti dornici să-i admire frumusețea în sălbăticia stâncoasă a cazanelor Dunării”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții Romsilva.
Floarea crește pe versanții de pe malul Dunării și poate fi admirată doar de pe vapoare.



Laleaua de Cazane este o specie strict protejată

    Florile lalelei bănăţene sunt exclusiv de culoare galbenă și fără miros. Planta înflorește la începutul lunii aprilie și poate fi observată înflorită până la începutul lunii mai, dar numai de la bordul ambarcațiunilor de pe Dunăre. Laleaua de Cazane este o specie strict protejată și unicat în lume, crește pe versanții abrupți ai masivului Ciucaru Mare, în zona Cazanelor și, datorită protecției se află în stare de conservare favorabilă”, au explicat specialiștii Romsilva.

Laleaua de Cazane a fost descoperită de botanistul Vincze Borbas în anul 1882. În prezent, floarea este monitorizată de specialiștii. Aceștia au constatat că în ultimii ani floarea și-a extins arealul, iar numărul lalelelor sălbatice a crescut la peste 8.000 de exemplare.

https://www.descopera.ro/natura/19703832-o-floare-unica-in-lume-a-inflorit-la-cazanele-dunarii

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021