UK Bookmakers

25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI (VI). Preliminariile Revoluției. Hunedoreni în afara județului

Scris de Gheorghe Firczak, Liviu Lazăr. Posted in Rutenii


Revoluția Română din Decembrie 1989 reprezintă, fără îndoială, o pagină importantă a istoriei naționale. Contestată de mulți, ea rămâne un episod istoric care schimbă fundamental  destinul poporului român. Totul începuse la Timișoara, unde autoritățile nu au știut să gestioneze de loc situația conflictuală cu pastorul reformat László Tökés. În predicile sale critica regimul ceaușist în special pentru redimensionarea arhitecturală a localităților rurale, ceea ce presupunea și demolarea unor imobile. Din această cauză primește ordinul de mutare din Timișoara întrun sat mai izolat din județul Sălaj. La 31 august 1989 pastorul este revocat de Departamentul Cultelor din parohia timișoreană unde funcționa.

Imediat, la o zi distanță este din nou atenționat de Episcopia Reformată Oradea că trebuie să respecte hotărârea acesteia. Situația se complică pentrucă acesta refuză să dea curs solicitării. Atât el cât și soția sa, Edith Tökés, sunt chemați în fața  instanței pentru a fi judecați. Episcopul László Papp pornise demersul și evident că era de partea autorităților statului român. Evacuarea trebuia executată la 18 decembrie 1989 dar, cu trei zile mai devreme, apar în fața casei parohiale susținători ai pastorului László Tökés. Autoritățile sunt depășite de evenimente. Pastorul László Tökés se bucura de sprijin mediatic din afara țării. Presa, în general, audiovizualul în particular, relatează pe larg situația creată. În fruntea acestuia a fost, desigur, Europa Liberă urmată de Vocea Americii, de alte posturi, mai ales cele maghiare. Mai mulți deveni află de la acest post ce se întîmpla la Timișoara. Aceeași situație o regăsim în mai multe localități din județ: Brad, Lupeni, Vulcan, Uricani, Orăștie. O serie de hunedoreni, din diferite orașe,  au luat contact direct cu revolta de la Timișoara sau din alte localități ale țării. Primul pe care îl menționăm este un devean, inginer constructor, Gabriel Virgil Stan. Descrie  cu lux de amănunte cele petrecute în ziua următoare, 16 decembrie. Un alt devean prezent din 15 decembrie la protestele din Timișoara a fost Mircea Tomuța, student la cursurile serale ale Facultății de Electrotehnică, lăcătuș mecanic la Energoconstrucția Timișoara. Cu mai mulți prieteni și cu fratele său Ștefan Tomuța se alătură coloanei adresând chemări studenților din cămine pentru a se alătura protestelor. Cu această ocazie trăiește momente de groază. Cristian Dragoș Barbu, devean, student la Timișoara a fost arestat în 16 decembrie, în jurul orelor 2400 după ce a demonstrat în complexul studențesc, Piața Operei și Bdul Circumvalațiunii strigând lozinci anticomuniste. Mărturia sa este confirmată de  actul eliberat de Procuratura Militară Timișoara în data de 25 septembrie 1992. Dorin Ovidiu Popa, și el devean student la Timișoara participă la demonstrații din 16 decembrie. O perioadă este alături de Violin Blăguț și Gabriel Virgil Stan. Scandează și el lozinci anticomuniste dar și anticeaușiste. Documentul emis de Parchetul Militar Timșoara la 13.01.1992 confirmă arestarea sa. Mircea Tomuța pomenește și de Nicolae Ovidiu Munteanu din Orăștie. Într-adevăr la Spitalul Județean Timiș erau depuse mai multe trupuri ale celor uciși la reprimarea demonstrațiilor. Elena Ceaușescu a dispus, la 18 decembrie, transportarea acestora cu o mașină frigorifică pentru a fi incinerate la crematoriu. Cenușa rezultată a fost deversată întrun canal din Popești Leordeni, aproape de București. Mai târziu au fost identificate 38 din cele 44 de persoane ucise mișelește și care nici măcar un mormânt nu au. Nicolae Ovidiu Munteanu era student la Facultatea de Construcții, domicilia în Orăștie. Vinovat de moartea sa au fost soldații de la UM 01121 Timișoara și cei din formațiunile miliție/securitate.  Revenind la Mircea Tomuța să menționăm că se deplasează apoi, la Deva cu dorința mărturisită de a mobliza cât mai mulți oameni pentru participarea la revolta anticomunistă. Fratele acestuia, Ștefan Tomuța,  îi este aproape tot timpul alături, cu alți colegi. Prezența la demonstrații este împreună cu mai mulți colegi: Mircea Radu Bîrsan, Ioan Cîmpeanu, Florin Ilișan. Este și el impresionat de arestarea lui Cristian Dragoș Barbu și Dorin Ovidiu Popa, tulburat de tragedia lui Nicolae Ovidiu Munteanu, ceea ce  l-a determinat să nu renunțe la atitudinea anticomunistă. Marian Burde, devean, student timișorean, aflând de la un coleg că în Piața Maria o mulțime semnificativă protestează pornește împreună cu un coleg, Cristian Tarla, spre această piață. Ajung la Catedrală în jurul orei 2200 dorind apoi să treacă peste podul de pe râul Bega sunt opriți de un cordon de circa 15-20 de milițieni, dotați cu scuturi și bastoane. Puiu Daniel Chira, din Călan, student la Facultatea de mecanică din Timişoara  participă din seara de 16 decembrie, de la orele 800 în compexul studenţesc. El estimează că erau circa 3.000 de demonstranţi care strigau lozinci anticomuniste şi anticeauşiste. Alături de acesta erau şi colegii săi de cameră Radu Dumitru şi Corneliu Toma. Întreg grupul s-a deplasat spre centru strigând lozinci. Acolo intervin forţele de represiune. Au fost urcaţi într-o dubă şi escortaţi până la sediul miliţiei judeţene. Pe tot parcursul drumului a fost bătut de subofiţeri de miliţie. La coborârea din maşină 10 miliţieni l-au bătut din nou cu pumnii, picioarele, patul armelor şi cozi de lopată. În beciul instituţiei l-a preluat un civil care l-a bătut şi el. În data de 17 decembrie, la orele 700 a fost transferat la penitenciar şi depus în celula nr. 8. Detenţia nu a fost uşoară. Eliberarea s-a produs în seara zilei de 20 decembrie. Simon-Radu Dumitru, devean, student la Universitatea Tehnică Timişoara participă la demonstraţii din 16 decembrie, ora 2000. În toiul nopţii încearcă să se reîntoarcă la cămin. În Piaţa Maria a fost reţinut cu alţi demonstranţi. Gheorghina Elena Bubău, născută Mateş, orăştiancă, se afla la Timişoara pentru câteva zile de concediu la fratele ei. Iese la plimbare, neprecizând data, la ora 1700. Dorind să meargă cu tramvaiul ajunge, pe jos, în faţa casei pastorului László Tökés pentrucă liniile erau blocate de protestatari. A fost lovită și înjurată la modul cel mai barbar posibil. Apoi, după ce au urcat-o întro mașină a miliției ajunge întrun arest pe care nu îl precizează cu exactitate. Acolo suportă din nou bătaia și ancheta reprimatorilor. La fel ca ceilalți reținuți a fost transferată la mai sus pomenitul penitenciar. Se făcea apel la ora 1600 urmat de interogatoriu și declarație. Anchetatorii îi obligau să declare ceea ce sugerau ei. Totul se schimbă în 20 decembrie. Mărturia sa este confirmată de Parchetul Militar Timișoara prin adeverința eliberată la 22 aprilie 1994. Tot orăștieni sunt Felician Todea și Simona Maria Todea. Au fost în vizită la Timișoara mergând inițial din curiozitate în fața casei parohiale reformate. Felician Todea menționează că au strigat lozinci. După o serie de confruntări cu reprimatorii, în data de 17 decembrie, ora 100,  a fost arestat, dus la sediul miliției județene fiind bătut iar la ora 700 a fost mutat la penitenciar. Eliberarea se produce în 20 decembrie, în jurul orei 2100. Parchetul Militar confirmă reținerea sa prin adeverința eliberată la 22 iulie 1994. Simona Maria Todea participă la demonstrații alături de Felician Todea după propria-i mărturisire. A fost arestată, suportă rigorile intervențiilor reprimatorilor și este depusă în sediul miliției, apoi la penitenciar. Parchetul Militar Timișoara confirmă cu adeverința din 22 iulie1994 reținerea și detenția.  Hunedoreanul Sorin Ioan Deaconu, atunci inginer la Electrotehnica Timișoara, participă la proteste. În 17 decembrie se duce la serviciu unde cvasitotalitatea angajaților discutau despre evenimentele din ziua precedentă, despre caracterul lor anticeaușist. Ajunge la sediul securității unde a fost obligat să aștepte circa 3 ore întro cameră de anchetă. Ieșind, îi întreabă pe cei de pe hol dacă mai trebuie să rămână acolo. Unul dintre civili, care era Radu Tinu, l-a întrebat cum îl cheamă. La auzul numelui îl apostrofează. Apoi îi ordonă unui subaltern să-l ducă în celulă, subaltern  care îl lovește cu picioarele și patul mitralierei din dotare. Agresiunea au continuat-o cei de la arest. L-au introdus întro celulă unde nu era de loc mobilier și mai erau alți 22 de reținuți, toți cu fața la podeaua de ciment. Erau oameni de vârste diferite, de la 16 la 70 de ani, toți cu urme de violență pe față. Unii din celulă erau duși la interogatoriu și, evident, se întorceau cu urme de bătaie. Când au fost eliberați, în 20 decembrie, li s-a spus că au fost reținuți din greșeală, fiind sfătuiți să stea acasă pentru a nu fi prinși din nou. Încă un devean, militar de carieră, este în mijlocul evenimentelor, Alexandru Agârbiceanu. Primește, în 20 decembrie, o misiune. La aeroport soseau un grup de miniștri de la București. Surpriză, în fruntea lor era primul ministru Constantin Dăscălescu, care la sediul județenei de partid a fost primit de generalul Victor Atanasie Stănculescu și conducerea locală. Această prezență este binecunoscută și comentată în contextul epocii. Demonstranții strigau lozinci și afirmau că armata a trecut de partea revoluției. Aceștia cereau schimbări radicale, esențial fiind că solicită concret demisia lui Nicolae Ceaușescu. Alexandru Agârbiceanu relatează că s-a retras cu soldații fiind urmat de trupele securitate prezente în fața sediului județenei de partid, conduse de colonelul Bunoaică. Revenind în sediu, ofițerul de telecomunicații originar din Deva a fost apostrofat de generalul-locotenent Constantin Nuță, șef al Inspectoratului General al Miliției, secondat de general-maior Velicu Mihalea, adjunctul său pentru retragerea trupelor de armată mai sus amintită. Șeful IGM i-a spus că va avea de suportat consecințe grave, că va ajunge în fața Curții Marțiale. Imediat după acest incident se intersectează cu generalul Victor Stănculescu, care îi ordona unui ofițer de armă chimică să lase deoparte grenadele cu gaze lacrimogene, să nu le folosească, ceea ce, mărturisește el, l-a mai încurajat. Se pare, că și în noaptea precedentă, în parc și în spatele Hotelului Continental, tot ei au tras focuri de armă. Șeful lor de dispozitiv, un subofițer al cărui nume nu îl reține, i-a telefonat urgent lui Radu Bălan. Acesta a vorbit cu Alexandru Agârbiceanu și cu o altă  persoană din echipa lui, Alexandru Ciurea, amenințându-i că vor suporta rigorile legii și vor fi arestați. I-au escortat pe cei din poștă la sediul garnizoanei, trecând apoi pe la Operă, raportând celor din noua putere ce s-a întâmplat de fapt. După acest incident Radu Bălan a fost arestat prin decizia șefilor armatei și a noilor structuri de putere. De altfel nou creata structură de la Timișoara, Frontul Democratic Român anunță  afilierea programatică și structurală la Frontul Salvării Naționale.  Radu Bălan încercase să acrediteze ideea că, de la început s-a alăturat protestatarilor. Le vorbește timișorenilor din balconul Operei. Nou creatul cotidian „Luptătorul bănățean” în ediția din 22 decembrie 1989 sugerează că acesta este de fapt un lider al revoluției, al Frontul Democratic Român, care înfruntase ostilitatea cadrelor securității. Mai mult, ziarul preciza că Radu Bălan este omul providențial așteptat de Timișoara, și de ce nu ?, de întreaga țară. La 9 decembrie 1991, Curtea Supremă de Justiție-Secția Militară l-a condamnat la 23 de ani de detenție pentru rolul jucat în reprimarea revoluției la Timișoara. Mărturiile hunedorenilor, calvarul prin care au trecut cei reținuți confirmă grozăviile petrecute în municipiul de pe Bega. Practic, la 20 decembrie 1989, Timișoara devine primul oraș liber al țării noastre chiar dacă la București Nicolae Ceaușescu era încă, oarecum formal în fruntea statului și a partidului comunist.  Peste 100.000 de manifestanți ocupă Piața Operei. În balconul edificiului de cultură se montează microfoane. Nicolae Bădilescu povestește că a intrat în piață urcat pe un TAB al armatei, condus de un plutonier adjutant. Se exprimă mai mulți vorbitori: Lorin Fortuna, Ioan Chiș, Claudiu Iordache, Vasile Bledea, Nicolae Bădilescu. Am menționat mai sus că s-a constiutuit Frontul Democratic Român, structura politică embrionară a Revoluției Române din Decembrie 1989. În balcon a apărut și primarul Timișoarei care a preluat revendicările mulțimii, revendicări care demonstrau fără putință de tăgadă că se dorea schimbarea regimului sub toate aspectele: economic, politic, social și cultural. Manifestanții strigă lozinci. La sediul județenei de partid desantul bucureștean condus de Constantin Dăscălescu află cu stupoare că mulțimea cere înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu condiție sine qua non pentru ea. Primul ministru reacționează verbal arogant și agresiv. Menționează că în seara respectivă Nicolae Ceaușescu se va adresa prin intermediul mijloacelor audio vizuale populației. Discursul respectiv a fost o perfectă neînțelegere a realității. Tot ce s-a întâmplat la Timișoara era, în viziunea sa, fie datorită unor huligani și derbedei, fie datorită agenturilor străine. Mai mult, se instituie starea de necesitate pe teritoriul județului Timiș. Cu toate acestea, în ciuda argumentelor prezentate de Nicolae Ceaușescu, în ciuda stării de necesitate apare Proclamația Frontului Democratic Român, redactată în noaptea de 20/21 decembrie 1989 de un colectiv condus de Lorin Fortuna, citită în balconul Operei în ziua de 21 decembrie 1989, ora 900. Documentul este binecunoscut. Precizăm că se solicitau schimbarea totală a regimului comunist, se cere pedepsirea celor care au ordonat reprimarea protestelor de la Timișoara și cheamă întregul popor român să participe la înlăturarea regimului comunist. Chemarea timișorenilor nu rămâne fără ecou. La 21 decembrie conducerea de partid și de stat încearcă cu disperare să mențină regimul în viață. Ședința CPEx a PCR analizează evenimentele de la Timișoara și eventuale bonusuri financiare: mărirea salariilor cu 200 lei, a pensiilor cu 100 lei, a ajutorului social cu 300 lei, a alocațiilor pentru copii cu 30-50 lei și acordarea unei indemnizații de naștere în cuantum de 1000-2000 lei. Deasemenea se pregătea un mare miting, care, probabil, în viziunea lui Nicolae Ceaușescu trebuia să fie o copie a celui care în anul 1968 condamnase invadarea Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varșovia. Dar, atunci s-a validat practic celebrul proverb potrivit căruia socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. În cadrul acestuia secretarul general al PCR, președintele României, comandantul suprem al armatei trebuia să aducă la cunoștința opiniei publice măsurile preconizate în dimineața zilei respective. Participanții au ajuns la locul mitingului cu câteva ore înainte, dotați cu pancarte prezentând binecunoscutele lozinci și portretele soților Ceaușescu. La ora 1200 începe manifestarea transmisă direct de audiovizual după tipicul obișnuit. Se știe ce s-a întâmplat. Discursul lui Nicolae Ceaușescu a fost întrerupt de o serie de evenimente neprevăzute, care au creat panică. Participanții se îmbulzesc, aruncă pancartele, portretele și steagurile. Reușește să anunțe măsurile preconizate, apoi părăsește rapid balconul. Consecința a fost clară: întregul popor a văzut că nucleul conducător nu stăpânește situația și a determinat refuzul cetățenilor de a se mai lăsa conduși de respectiva clasă politică în coordonatele regimului comunist. Aceași zi a a marcat și ultima teleconferință a cuplului dictatorial cu activul de partid și de stat. O deschide Nicolae Ceaușescu, care a reafirmat că tot ce se întâmpla era îndreptat împotriva existenței țării noastre, împotriva ființei naționale a românilor. Practic ea se încheie fără nici o consecință cu binecunoscuta vorbărie, adică o formă fără fond. Și la București au fost prezenți hunedoreni care s-au alăturat protestelor antiregim. Marcel Mihai Popa, originar din Orăștie, în acea perioadă student medicinist în București se alătură cu alți colegi în 21 decembrie manifestanților. Procuratura României. Direcția Procuraturilor Militare confirmă la 17.06.1993 că Popa Marcel Mihai este în evidența lor cu fișă de cameră și declarație proprie ca reținut și încarcerat la Penitenciarul Jilava. Tot medicinistă era și Carmen Tîmplărescu, născută Huștea, opozantă a regimului comunist. Împreună cu sora sa Gabriela Silvia Huștea, în 21 decembrie, pe la ora 1600 a ajuns în zona Hotelului Intercontinental unde manifestanții scandau lozinci anticeaușiste. Se deplasează apoi spre Sala Dalles împreună cu sora sa. Apar cordoanele forțelor de represiune alcătuite din militari și milițieni care anulau accesul spre străzile Câmpineanu, Batiștei și Onești. După circa o jumătate de oră au fost urcate împreună cu alți protestatari într-un micrbuz al miliției. Au fost duși la sediul Miliției Capitalei, unde, întro încăpere au fost așezați cu fața la perete și cu mâinile ridicate. Abia după două ore li s-a permis să-și schimbe poziția. De afară se auzeau focuri de armă  și țipetele celor reprimați. În acest arest se cunosc cu alte două reținute Maria Rodica Dulhan și Eugenia Călinescu. Noaptea, fără a putea preciza ora, au fost coborâte la subsol pe un coridor fiind bătute, la fel ca toți reținuții, cu bastoane și curele. Ulterior au fost scoase în curte trecând printrun cordon de milițieni care loveau tot cu bastoane și curele reținuții. A urmat transportul la Penitenciarul Jilava unde au fost depuse întruna din celulele spitalului penitenciar. Abia dimineața, aproximativ la ora 900 i s-a acordat primul ajutor fiind pansată și toaletată la plăgile din zona feței și a capului. Un medic le-a spus că reținuții vor fi executați. Dar pe la ora 1400 o femeie gardian le-a scos din incinta închisorii spunându-le că sunt libere. S-au îndreptat spre locuința lor. Parchetul Militar București, prin dosarul 692/sp/1993 în urma investigațiilor realizate de maior magistrat Ion Ilie o declară parte vătămată pe Carmen Huștea. Torționarii acestor reținuți au fost anchetați în dosarul 76/P/1990 și, ulterior, condamnați.  Institutul Medico-Legal București confirmă, prin dr. Constanța Naneș, leziunile care au necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale. Se știe că la 21 decembrie, seara și în noaptea de 21/22 decembrie au avut loc proteste împotriva regimului comunist, ridicându-se o baricadă în zona Hotelului Intercontinental. Cu o ultimă încercare disperată regimul a dus la paroxism represiunea fiind ucise 50 de oameni, răniți 462, arestați și reținuți la penitenciarul Jilava 1.245. Practic erau ultimele clipe ale regimului comunist prefigurându-se victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019