Ziua rutenilor din România și Reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


    În perioada 1-3 martie, în localitatea Peregu Mare din județul Arad a avut loc prima reuniune trimestrială din acest an a Consiliului Mondial al Rutenilor, organism executiv al Congresului Mondial al Rutenilor, din care fac parte reprezentanți ai țărilor membre ale acestui for.
    Au fost zile intense, cu multe activități, activități dedicate în principal sărbătoririi zilei de 3 martie, Ziua Rutenilor din România. Alături de oaspeții din străinătate au participat membri ai filialelor UCRR din Dărmănești – Suceava și Bistra – Maramureș. Delegația Consiliului Mondial al Rutenilor a fost primită de către primarul comunei Peregu Mare, domnul Kovacs Emeric, care a rostit câteva cuvinte de bun venit invitaților sosiți din șapte țări ale Europei, urându-le spor la lucrările care urmau să aibă loc în incinta primăriei. În paralel cu ședința CMR, s-a desfășurat întâlnirea Comisiei de Cultură a CMR în care s-au discutat propunerile țărilor pentru Premiul Turok Hetes, premiu acordat anual pentru excelență în promovarea identității și culturii rutene.

A urmat un moment deosebit de semnificativ și anume dezvelirea bustului Eroului național al rutenilor Aleksander Dukhnovici, bust amplasat în curtea Centrului Cultural Rutean din localitate. După sfințirea monumentului, au luat cuvântul: Kovacs Emeric, primarul comunei Peregu Mare, președintele fondator al UCRR dl. dr. Gheorghe Firczak, Stephan Lavinec, președintele CMR, Amet Aledin, subsecretar de stat în Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României și Iulius Firczak, deputat UCRR.
    După acest moment festiv, părintele Vasile Bojcsuk, secretar general al UCRR a invitat oaspeții să viziteze biserica Greco-Catolică, prezentând și istoria comunității rutene din localitate.
    Momentul cultural, prin care s-au prezentat cântece și dansuri tradiționale rutene din zonă, moment organizat de grupul folcloric Holubok, grup condus de doamna Viorica Bojcsuk a fost apreciat la superlativ. Invitații speciali precum domnul Iarco Furic, deputat al Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, doamna Mihaela Csokany, deputat al Uniunii Bulgare din Banat, s-au bucurat alături de noi pentru aceste zile deosebite, cu însemnătate pentru rutenii din România și din întreaga lume.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024