UK Bookmakers

Obicei străvechi în a treia zi de Paște

Scris de Saghin Maria. Posted in Rutenii


Este a treia zi de Paște și satul Dărmănești, județul Suceava, e în sărbătoare, însă  locul cel mai animat este cimitirul satului. Este ziua în care rutenii din Dărmănești își pomenesc morții. În Săptămâna mare, fiecare familie merge în cimitir să îngrijească mormintele celor dragi, trecuți în lumea celor drepți. Se vopsesc sau se spală crucile, se cosește iarba, se plantează flori, se împodobesc crucile cu jerbe de flori proaspete, se aprind candele.
Marți, în a treia zi de Paște, de dimineață, familia, prietenii se adună în jurul mormintelor peste care se aștern fețe de masă frumos brodate pe care gospodina așează vase cu colaci, ouă roșii, mere și lumânări, iar la căpătâi o sticlă cu vin. Mormântul astfel împodobit este sfințit de preotul satului, care primește paos o sticlă cu vin și stropește mormântul. Familia își amintește cu evlavie de cel mort, de diferite întâmplări din viața acestuia.

După ce preotul trece la alt mormânt, colacii sunt împărțiți săracilor, dar și membrilor familiei și cunoștințelor. Se bea câte un pahar de băutură din care se varsă pe mormânt câteve picături în memoria celor dragi și se gustă din mâncarea pe care gospodina a adus-o special pentru asta.
Este un obicei foarte vechi care s-a transmis din generație în generație. Cultul morților este o formă de a-i cinsti pe înaintașii noștri, de-a conserva identitatea, de-a dovedi apartenența la o civilizație străveche. O dovedește faptul că în această zi se reunește familia, chiar dacă membrii acesteia sunt răspândiți prin diferite colțuri ale țării sau ale lumii. Nu vom pieri ca nație, cât timp vom ști să-i cinstim pe moșii și strămoșii noștri și vom păstra vechile obiceiuri care ne leagă de originile noastre.

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019