Rutenii au sărbătorit Crăciunul, potrivit obiceiurilor moștenite de generații

Rutenii, creștini ortodocși de rit vechi, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, conform Calendarului Iulian, care este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar, gregorian, pe 1 octombrie 1924. În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradițională.
Potrivit calendarului Iulian, sărbătoarea Crăciunului este stabilită pe 7 ianuarie data la care rutenii din Maramureș celebrează ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, care se face potrivit obiceiurilor moștenite din generație în generație.
Tradiții și obiceiuri ale Crăciunului pe rit vechi
În Ajunul Crăciunului se ține post, pe masă tradiția cere să fie așezate douăsprezece feluri de mâncare, în numele celor doisprezece apostoli. Bucatele au o varietate de gusturi și arome tradiționale care te introduc, treptat, în atmosfera Sfintei sărbători.
Gospodinele pregătesc cu deosebită atenție preparate specifice: sarmale de post cu hribi, ciuperci cu usturoi, grâu fiert cu nucă, compot de prune afumate, ciorbe tradiționale, cozonac, diverse prăjituri asortate și pâine coaptă pe vatră. Toate produsele sunt preparate în gospodăriile proprii. Imediat după cină încep să apară colindătorii. Cete de copii și tineri, îmbrăcați în costume tradiționale, colindă pe la casele rudelor și prietenilor, pentru a trasmite vestea cea bună a Nașterii Pruncului Sfânt, aceștia fiind răsplătiți de către gazde cu nuci, colaci, cozonaci sau bani.
În prima zi a Crăciunului, toți creștinii ortodocși de rit vechi participă la Sfânta Liturghie, slujba religioasă fiind oficiată la biserica din sat. După încheierea slujbei, credincioșii rămân să asculte cele două grupuri bărbătești de colindători: Viflaimul și Colinda Bătrânească iar după aceea umblă din casă în casă pentru a vesti marea minune. Banii strânși sunt donați către Biserică. Oamenii adresează unii altora invitația de a veni cu colinda și de a petrece sfânta sărbătoare împreună, cu voie bună, într-o atmosferă în care colinda este principala sursă a emoției și bucuriei.
Ca întotdeauna, Ivan Petrețchi, președintele filialei Maramureș a uniunii noastre, împreună cu familia sa, l-a avut ca oaspete pe domnul dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR, care a participat la toate datinile și obiceiurile Crăciunului pe stil vechi, alături de rutenii din zonă.
În localitatea Bistra-Maramureș, frumoasele tradiții sunt o expresie a spiritului membrilor comunității rutene, a dragostei lor pentru tradițiile strămoșești și a dorinței lor de a le păstra și de a le transmite nealterate generațiilor viitoare, argumente ale perenității etniei rutene pe aceste meleaguri.
