Craciunul, cea mai agitata perioada din an. Cum faci fata stresului de sarbatori!

Scris de ele.ro. Posted in Sanatate


Este cea mai frumoasa perioada din an. Dar si cea mai stresanta! Putinul timp pe care il ai la dispozitie pentru a face tot ceea ce ti-ai propus, te lasa epuizata atat la propriu, cat si la figurat, iar bucuria se estompeaza treptat si este inlocuita de stres.

Iata cateva sfaturi pentru a face fata mai bine acestei perioade agitate de Sarbatori.

Gasirea cadoului potrivit

Una dintre cele mai mari batai de cap pe care o are oricine in preajma Craciunului este legata de gasirea cadoului potrivit. Inghesuiala din mall-uri si din hypermarket-uri este o obisnuinta in aceste zile, iar daca nu ai nervii si psihicul tare risti sa nu te descurci si sa abandonezi lupta alegand ceva la intamplare doar de dragul de a fi un cadou.

Intocmeste din timp o lista pentru familie, prieteni si iubitul tau si ai grija sa incepi sa le cumperi cu mai multe zile inainte.

Ia-ti cateva zile libere

Pe langa traditionalele zile libere dedicate sarbatorilor, daca lucrezi in mediul privat aranjeaza sa iti iei cateva zile de concediu. In acest fel, stresul se va mai diminua intrucat vei putea sa iti faci cumparaturile si sa gatesti preparatele traditionale in liniste, fara a intra in panica din cauza timpului. Profita la maximum si incarca-te cu energie chiar daca muncesti in bucatarie. Sunt activitati placute!

Plimba-te pe afara

O buna modalitate prin care te poti relaxa este sa te plimbi. Pur si simplu, acorda-ti cateva minute, sa admiri natura cand afara e frig. Opreste-te intr-un parc sau intr-o piata unde este instalat un brad de Craciun si uita-te cu atentie la forfota din jurul tau. Este un moment in care te vei incarca cu energie pozitiva care te va ajuta sa faci fata mai bine acestei perioade strsesante.

Mananca sanatos

Piftie, lebar, caltabos, sarmale, fripturi, cozonac, prajituri facute in casa, salata boeuf, salata de vinete si lista ar putea continua. Cu atatea bunatati culinare in jurul tau, nici nu e de mirare ca mancatul sanatos devine un stres.

Impune-ti doar anumite zile in care sa iti satisfaci poftele alimentare cu aceste "minunatii", in rest incearca sa mananci cat mai sanatos: pui, peste, sunca slaba, legume si fructe. Priveste-te mereu in oglinda si aminteste-ti pentru ce ai muncit din greu tot anul. De asemenea, este bine sa folosesti tacamuri si farfurii mai mici atunci cand mananci.

Incearca sa ai ajutoare

Nu te sfii sa ceri ajutor atunci cand ai nevoie! Si cu siguranta, in aceasta perioada obositoare, vei avea nevoie. Roaga-ti iubitul sa te insoteasca la cumparaturi, cere-i ajutorul la curatenie, las-o pe mama ta sa te ajute in bucatarie etc.

Este esential ca familia si prietenii sa te ajute de sarbatori, in felul acesta va puteti bucura impreuna si veti avea sentimentul unor zile cu adevarat reusite.

Dormi la pranz

In zilele libere, incearca sa dormi macar o ora la pranz. Vei vedea ca te vei simti mult mai bine si mai odihnita, daca vei reusi sa tragi un pui de somn. Astfel, vei avea mai multa energie pentru toate activitatile specifice acestei perioade.

http://www.ele.ro/sanatate/stresul/craciunul-cea-mai-agitata-perioada-din-an-cum-faci-fata-stresului-de-sarbatori-30619?utm_source=Esential%20Ele.ro&utm_medium=Newsletter&utm_campaign=2013-12-14

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026