UK Bookmakers

Sfecla roșie - leguma care ține demența departe

Scris de Magda Bucur . Posted in Sanatate


Sfecla a câștigat popularitate în ultimii ani, datorită mai multor studii care au arătat că sucul ei îmbunătățește performanțele atleților și are efecte benefice asupra tensiunii arteriale. Însă beneficiile acestei legume roșii cu gust puternic nu se rezumă la atât. Iată câteva dintre ele:
- Menține sănătatea inimii. Un studiu din 2008 a arătat că voluntarii care au băut câte 500 de ml de suc de sfeclă în fiecare zi au înregistrat o reglare a tensiunii arteriale, datorită concentrației mare de nitrați naturali din sfeclă.

- Previne demența. Unele studii arată că sucul de sfeclă ajută la oxigenarea creierului, încetinind astfel progresia unor bolidegenerative cum este demența. Odată cu trecerea anilor, sângele nu mai ajunge în cantități suficiente în anumite zone ale creierului, favorizând astfel un declin cognitiv și apariția demenței. Nitrații din sucul de sfeclă ajută circulația sângelui, împidicând apariția acestor efecte nedorite.

- Ține sub control diabetul. Sfecla conține un antioxidant numit acid alfalipoic, despre care s-a dovedit că reduce nivelul de glucoză din sânge, crește sensibilitatea la insulină și previne efectele stresului oxidativ la pacienții cu diabet.

- Ajută digestia și previne constipația. Pentru că are un conținut crescut de fibre, consumul de sfeclă previne constipația și ajută la reglarea tractului

- Ajută memoria și scade inflamațiile. Unul dintre nutrienții conținuți de sfeclă este colina, care influențează pozitiv somnul, musculatura, memoria și abilitățile de învățare. Colina ajută inclusiv la menținerea structurii membranelor celulare, este implicată în transmiterea impulsurilor nervoase și reduce inflamația cronică.

- Crește performanțele sportive. Sucul de sfeclă îmbunătățește oxigenarea mușchilor, în timpul exercițiilor fizice. În plus, pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau respiratorii și orice efort fizic este chinuitor, o dietă pe bază de sfeclă poate îmbunătăți calitatea vieții. Sfecla roșie este o sursă foarte bună de mangan și folat, riboflavină, vitamina B6, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și seleniu.

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sfecla-rosie-leguma-care-tine-dementa-departe-708258.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019