Reacția ANSVSA: Pâinea neambalată nu transmite COVID-19

Scris de DN. Posted in Sanatate


ANSVSA consideră că nu este necesară reglementarea suplimentară a comercializării produselor de panificaţie neambalate, ca reacție la un spot publicitar care susține că pâinea neambalată poate constitui o sursă de îmbolnăvire de COVID-19.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor spune că acțiunea induce în eroare consumatorii.
Ca urmare a apariției în spațiul public a spotui publicitar prin care se solicită Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) reglementarea comercializării produselor de panificaţie neambalate, inducându-se ideea că pâinea neambalată poate constitui o sursă de îmbolnăvire de COVID-19, instituția a organizat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor de profil, pentru a informa și a clarifica necesitatea unei astfel de acţiuni, precum şi de a analiza impactul negativ care poate fi generat pe piaţa produselor respective prin mediatizarea de informații eronate.



La această întâlnire au fost invitați și reprezentanți ai Asociaţiei “Preţuieşte Calitatea”, care au refuzat să participe.

Reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din domeniul panificaţiei au reclamat faptul că informaţiile eronate apărute în spaţiul public au creat confuzie în rândul operatorilor şi o stare de îngrijorare nejustificată în rândul consumatorilor, ceea ce a generat pierderi economice importante pe piaţa produselor de panificaţie neambalate.
Nu există dovezi ştiintifice că alimentele sunt o sursă probabilă de transmitere a virsusului

Cu acest prilej, reprezentanții ANSVSA au precizat că la această dată nu există dovezi ştiintifice că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului, aşa cum, de altfel, este menţionat în ghidurile pentru industria alimentară elaborate de FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations)/WHO (World Health Organization) și EFSA (European Food Safety Authority), publicate în luna aprilie a anului trecut.

Nu există informații disponibile privind prezența și supraviețuirea pe alimente a virusului responsabil de COVID-19, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor.

S-a precizat că în Uniunea Europeană legislaţia privind siguranţa alimentelor, inclusiv pentru domeniul produselor de panificaţie, nu a fost modificată pe considerente legate de pandemie.

Totodată, atât Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), organism european independent, care emite avize științifice bazate pe evaluări de risc cu privire la alimentația umană, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19.

ANSVSA: Nu sunt necesare reglementări suplimentare pentru produsele de panificație neambalate

Ca urmare a celor mai sus menționate, ANSVSA consideră că nu este necesară reglementarea suplimentară a comercializării produselor de panificaţie neambalate.

Respectarea cu stricteţe de către personalul angajat care manipulează şi comercializează alimentele a regulilor privind siguranţa alimentelor, a celor de igienă personală şi de informare adecvată a consumatorilor sunt mecanismele prin care produsele alimentare puse pe piaţă sunt sigure.

În plus față de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor de igienă alimentară, cât și a celor de protecție pentru personalul angajat, precum și realizarea de dezinfecţii şi igienizări cu substanţe virucide care să asigure dezinfectarea echipamentelor și ustensilelor din unitatea respectivă.

ANSVSA asigură consumatorii că pâinea și produsele de panificație neambalate, comercializate cu respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor nu prezintă risc de îmbolnăvire, inclusiv cu virusul SARS-CoV-2.

https://www.descopera.ro/dnews/19665254-reactia-ansvsa-painea-neambalata-nu-transmite-covid-19

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024