Dreptul copiilor la educație – promisiuni versus realitate

Poate credeați că 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, se sărbătorește pe întreg mapamondul (chiar dacă nu în aceeași zi)... Însă, nu e așa. Doar 4 din 10 țări recunosc această sărbătoare, a cărei origine datează de acum 165 ani, când un pastor american a organizat o predică specială în care le recomanda părinților să se angajeze că își vor creşte copiii în buna tradiție creștinească. ~70 ani mai târziu, zeci de țări au adoptat „Declarația pentru protecția copilului” și odată cu aceasta și această Zi, scopul fiind de a promova bunăstarea copiilor din întreaga lume. Apoi, la Convenția ONU din 1989 privind drepturile copilului s-a declarat că fiecare copil are dreptul la supraviețuire, dezvoltare personală și protecție împotriva exploatării și violenței.
În lume, încă există o mare discrepanță între deziderate și realitate. Potrivit UNICEF ~170 milioane copii lucrează, jumătate dintre ei chiar 16 ore pe zi. Evident că aceștia nu mai au când să meargă și la şcoală. Iar exploatarea copiilor prin muncă (70% agricolă) este de 3 ori mai mare în mediul rural decât în urban.









